Se afișează postările cu eticheta Berlin. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Berlin. Afișați toate postările

miercuri, 11 decembrie 2013

Ursul berlinez



Daca in general nemtii au cate o statistica pentru orice si sunt destul de precisi cand vine vorba de date, ei bine, cand vine vorba despre istoria unuia din simbolurile Berlinului, lucrurile nu mai sunt la fel de clare. Nemtii stiu exact cand a aparut prima data ursul pe stema unuia dintre nobilii din zona. Mai precis in 22 martie 1280, dar nu exista o varianta unanim recunoscuta care sa explice de ce ursul si nu... vulpea de exemplu? Asta poate pentru ca nemtilor nu le plac atat de mult povestile si le este suficient sa stie "cand", "de ce" fiind deja in plus? Nu stiu sa raspund la aceasta intrebare, si ca sa nu ma arunc in supozitii, prefer sa astern mai jos cele doua din variante posibile ce ar justifica ursul ca simbol al capitalei Germaniei si ar face legatura intre nume si simbol.

1. Istoricii il scot in fata pe Albert I al Germaniei, poreclit si "Ursul", ce s-a impus in zona Brandenburgului si care a trait intre 1255 si 1308. Aceasta teorie are insa o hiba, pentru ca ea nu justifica si sufixul diminutival "-lein/-lin", ceea ce ar conduce la o traducere a numelui orasului: "micul urs/ursuletul".

2. Lingvisitii, incercand sa explice numele orasului, pleaca de la cuvantul indoeuropean w(e)rn/w(e)rl, radacina ce apare si in numele altor orase de pe continent (Verona, Berna) si care desemneaza o zona mlastinoasa, o zona in care panza freatica este foarte aproape de suprafata. Si zona Berlin-Brandenburg este un asemenea loc. Mergand si mai adanc in detaliu, pe firul radacinilor indo-europene, ajungem la bher-os care insemna in acelasi timp "urs" si "maro", si de aici poate asocierea dintre nume si simbol.

Din pacate marturii scrise din perioada respectiva ori nu au existat, ori s-au pierdut de-a lungul vremii, astfel incat, in prezent nu mai raman decat supozitii. Ceea ce este insa cert este ca ursul, ca simbol nobiliar, a impartit timp de 500-600 de ani (pana in secolul 19) sigiliul si stema, cu vulturul (simbolul actual al landului Brandenburg).
Steagul Berlinului, undeva pe Valea Rinului, la Deutsches Eck
Anual, pe 22 martie, in Berlin se sarbatoreste Ziua Ursului Berlinez, iar in perioada contemporana, simbolul e din ce in ce mai raspandit (si implicit mai vizibil), el fiind preluat in multe proiecte artistice, cele mai cunoscute dintre ele fiind probabil Festivalul International de Film de la Berlin (Berlinala), cu "Ursul de aur" pe post de premiu si proiectul Buddy Bär/Buddy Bear, din care fac parte toti acei ursi rapandit prin oras. In cadrul proiectului au luat viata 1200 de ursi in marime naturala, pictati pe fibra de sticla. Fiecare urs in picioare masoara aproximativ 2 metri inlatime si cantareste doar 50 de kilograme. Primul Buddy Bear a fost creat de oamenii de afaceri Klaus and Eva Herlitz impreuna cu sculptorii Anne si Roman Strobl, in 2001. In acelasi an, au fost pictati alti aproximativ 350 de ursi (cateva imagini cu primii ursi ai seriei sunt aici), care au aparut pe strazile orasului, ca elemente decorative. Desi cel mai intalnit urs este cel ridicat pe picioarele din spate (numit "Dansatorul"), mai exista inca trei alte modele: ursul ce sta in pozitie normala, pe toate cele 4 picioare (numit "Prietenul"), ursul care sta in cap ("numit Acrobatul), si ursul care sta in fund (pentru el nu am gasit nume). Intre timp, numarul de ursi a crescut de la 350, la 1400, din acestia 1100 nefiind in Berlin, ci in landul Brandenburg (care inconjoara practic capitala-aceeasi situatie ca in Romania cu Bucuresti-Ilfov). Pana acum s-au strans 1556 ursi, si cei mai multi dintre ei, au o imagine aici.
Ursul-dansator
Ursul-acrobat
Si ursul care...pur si simplu sta in fund
Ca ideea a fost una de succes, nu mai este nici urma de indoiala, pentru ca in 2002, a avut loc in Berlin, in fata Portii Brandenburg, prima expozitie internationala, cu 140 de ursi. Aproape fiecare stat din Natiunile Unite a avut un urs-tematic pe post de ambasador. Ursii erau aranjati in cerc, foarte aproape unul de altul, dand practic astfel senzatia ca se tin de mana. Astfel initiativa a dorit sa promoveze toleranta, buna intelegere si ideea de culturi diferite ce traiesc totusi in pace si armonie: "We have to get to know each other better, it makes us understand one another better, trust each other more, and live together more peacefully". Din aceasta cauza ei s-au unit The United Buddy Bears si au fost expusi intre iunie si noimbrie 2002, in jur de 1.5 milioane de oameni vizitand aceasta expozitie. Ulterior, ursii au fost mutati in fata ambasadelor tarilor respective, sau au fost vanduti prin licitatie publica si cumparati de diverse institutii/hoteluri etc, fondurile stranse ajungand la UNICEF. Pentru ca proiectul a avut succes, el s-a reluat si alti ursi au plecat in turneu, prin diverse orase din lume, purtand cu ei acelasi mesaj.

Daca ajungeti in Berlin si vreti neaparat sa va fotografiati cu un asemenea urs, am incercat sa pun pe harta de mai jos locurile unde gasiti cateva exemplare, si in egala masura, am facut un mic album in Picassa, cu imaginile suprinse de mine, in drumurile prin oras.Fiecare urs are ca descriere adresa exacta, pentrua fi usor de gasit. Galeria de ursi e disponibila aici.  Iar daca vreti sa luati unul ca amintire (in miniatura), aici aveti de unde alege (in functie de marime, motive etc). 

luni, 9 decembrie 2013

Berlinul altfel




Cand va ganditi la Berlin, va vin imagini ca cele din filmul de mai sus, nu e asa? Cand ajungi ca turist intr-o capitala europeana, te plimbi pe unde se plimba toata lumea si faci ce face (aproape) toata lumea. Nu e niciun secret, nu e nicio rusine. Asa am facut si noi, in octombrie in Barcelona. Totusi, dupa experienta locuitului in Berlin, acum stau mai mult si ma intreb cum traiesc oamenii din orasul X. Tot in cele 18 luni de emigrare am invatat ca poti avea un raspuns, doar dupa ce stai tu insuti acolo, minim 3-6 luni. Deci cum este Berlinul cu adevarat? Ce se ascunde in spatele povestilor cu zidul, cu nazistii, cu cladirile din sticla, cu Merkel etc?

Berlinul este o capitala europeana. Cu bune si rele. Este in egala masura Germania si lumea intreaga. 50-50. La finalul anului 2010, 13,5% din populatie era constituita din imigranti, majoritari fiind turcii. La acest procent se mai adauga 12,2% care sunt cetateni germani, dar care la origine au imigrat in Germania si au obtinut cetatenia/s-au casatorit sau au fost nascuti aici din parinti non-germani. Deci cam 25% din total.

De ce vin atat de multi straini in Berlin? Oare sunt atrasi de afirmatia primarului orasului care spunea in 2004: "Berlin ist arm, aber sexy./Berlinul este sarac, dar sexy"? Poate...Prin aceasta afirmatie, Klaus Wowereit facea referire pe de-o parte la datoriile crescande ale orasului, care se acumulau cu fiecare zi ce trecea, datorita procesului de reconstructie in care acesta era implicat, si pe de alta parte la atractia manifestata de un oras ce a renascut oarecum din propria-i cenusa.

De 20 de ani in Berlin se lucreaza. Este un santier perpetuu, macaralele sunt o prezenta normala, drumurile inchise sunt la ordinea zilei, dar viata merge inainte. Ca oriunde in alta parte.
Alexanderplatz, Rotesrathaus (primaria) si...macaralele
Domul din Berlin si nelipsitele macarale
Berlinul a ramas un oras sarac. Chiar daca industria sa de servicii pulseaza si startup-urile sunt pe toate drumurile, este una din cele mai ieftine mari capitale europene. Chiriile sunt mici daca le comparam cu cele din Paris sau Londra, mancarea este ieftina (ca in intreaga Germanie), transportul este relativ scump (cam ca peste tot) si...someri sunt destui. Desi in 2011, rata somajului a atins un minim istoric al ultimilor 15 ani (12.7 %), in egala masura acest procent este dublu fata de media Germaniei (6,6%). Turcii, polonezii si italienii ocupa primele trei pozitii dupa numarul de imigranti si toti mananca, cot la cot cu germanii: currywurst, shaorma ori pizza, de la Curry36, de la Mustafa ori Trattoria Toscana.

Deci, asa cum e lesne de vazut, Berlinul este un oras al contrastelor. Eu asa as putea sa-l rezum intr-o singura propozitie. Contraste financiare, contraste arhitecturale, contraste comportamentale, contraste etnice etc.
"Berlin ist mehr ein Weltteil als eine Stadt"/Berlin este mai repede o parte de lume decat un oras. (Jean Paul)
Cred ca diferentele arhitecturale sunt primele pe care le remarci atunci cand vii ca turist. Si nu sunt doar diferentele dintre cladirile de sticla din Postdamer Platz si piata de la "1700 toamna" (Gendarmermarkt). Ori diferentele intre vest si est, intre blocurile comuniste (in germana Platenbau) si vilele vechi din fostul Berlin de Vest, unde toate magazinele se inchid cel tarziu la ora 22.00 si restaurantele inchid si ele la ora 24.00.
Est
vs Vest
Cand in vest se face liniste, petrecerea abia incepe in est, nu mai gasesti nici locuri de parcare si nici locuri la mese. Ai ramas fara paine in est? Sigur gasesti un magazin cu program prelungit. In vest, ori mergi cu metroul spre o gara mare, ori astepti pana dimineata.

Diferentele sunt de fapt mult mai profunde decat ce am enumerat mai sus, si merg mai adanc in istorie, oprindu-se undeva prin 1920 odata cu "Groß-Berlin-Gesetz"/Legea Marelui Berlin. Practic, prin acest act, orasul si-a marit suprafata de 12 ori (de la 66 kmp la 883 kmp) si populatia de doua ori (de la 1.9 milioane, la 4 milioane de locuitori). Asta s-a intamplat prin alipirea la nucleul initial, a 7 orase si a unui numar foarte mare de sate din jurul orasului, iar acest lucru se vede si in teren, pentru ca spatiile dintre fostele orase/cartiere nu au apucat sa fie umplute cu noi ansambluri rezidentiale ori cladiri de birouri, ci au ramas zone verzi, zone destinate gradinaritului de agrement ori zone cu caracter industrial. Astfel acum esti inconjurat de blocuri, magazine, intersectii, apoi ramane doar drumul principal si tu pedalezi, printr-un peisaj asemanator cu periferia oricarui oras, ca dupa 2-3 kilometri sa te trezesti din nou intre cladiri, cu metrou, magazine, aglomeratie. In plus, prezentele cartiere din Berlin au, fiecare, un "feeling" propriu, si atunci cand s-au alipit la nucleul initial si-au pastrat individualitatea. Fiecare cartier cu primaria lui, cu piata sa, si o mica zona centrala...de cartier. Totusi, plimbandu-te dintr-o parte in alta, observi diferentele, si exista berlinezi puternic atasati de cartierul lor, pe care nu l-ar schimba pentru nimic in lume.

Nu stiu daca in decizia asta curatenia are ceva de spus...In centru este cu siguranta curat, in rest...este exact la fel ca in orice capitala. Sunt si ziduri cu graffiti, sunt si piese de mobilier abandonate la colt de strada, sunt, evident, si fecale canine. Nimic nu lipseste din peisaj, iar de fiecare data cand am mers in est, m-am simtit ca in Bucuresti.
Haos arhitectural? Nu! Doar metroul de suprafata 
Resturi, in fata blocului, pe o strada respectabila "de pensionari"
Nu as putea sa mentin insa comparatia dintre cele doua capitale care incep cu B, cand vine vorba de spatiile verzi. O treime din suprafata Berlinului este compusa din paduri, parcuri, gradini, rauri si lacuri. Uitati-va putin cum arata zona din jurul orasului pe googlemaps. Sa mai adaug ca berlinezii au gradina zoologica in centrul orasului, impreuna cu un parc imens?
Verde, mult verde?
Cum de e posibil asa ceva? Pai sunt mai multi factori demni de luat in considerare. Pe de-o parte faptul ca solul din Berlin si Brandenburg este ori mlastinos, ori nisipos si el nu este chiar propice pentru agricultura. Zone de culturi (mai importante) nu sunt decat doua: Werder (an der) Havel ori zona Spreewald. Daca legume si fructe nu se fac, atunci nemtii au plantat copaci. Niste pini inalti, cu tulpina mare si coroana saraca, pe care ii exploateaza pentru lemn. Copacii sunt plantati la linie, pe culoare, padurea e strabatuta de nenumarate drumuri forestiere, tocmai bune pentru alergat, bicicleta, nordic walking, etc.
Biciclind prin padurea de langa noi (Grunewald)
Apoi, economic vorbind, Berlinul este un oras al serviciilor si niste hoteluri, ori niste cladiri de birouri nu necesita la fel de mult spatiu precum o fabrica. Si apoi, mai vine si istoria. Zidul cel mereu blamat a impiedicat practic dezvoltarea Berlinului de Vest pe orizontala (in ciuda prosperitatii sale). Dupa reunificare, din nou, nu a fost nevoie de o extindere, pentru ca oricum, terenurile si chiriile din zona de est erau in continuare mai mici, iar spatiile aveau avantajul ca se gaseau in inima orasului si nu la cine stie ce capat indepartat. Nici cresterea numarului de locuitori nu este marcanta, pentru a se justifica necesitatea unor proiecte imobiliare de anvergura. Asa ca Berlinul ramane una din cele mai verzi capitale europene, cu o calitate a aerului de invidat si cu zone imense pentru petrecerea timpului liber.


Cateva imagini de toamna din inima orasului
Asta daca esti un om cu pasiuni obisnuite...Daca iti place sa colectionezi timbre, sa rezolvi puzzeluri, sudoku, sa compui poezi...Daca iti place muntele insa, Berlinul nu este cel mai fericit loc in care sa traiesti. De ce? Pentru ca este... "flat as pancake". Cel mai inalt punct al Berlinului era la 20 de minute de locul in care locuiam si se numea "Teuflesberg/Muntele Diavolului". Mogaldeata de fata are o istorie interesanta, ea fiind un deal artificial, rezultat din molozul pe care Aliatii l-au strans din Berlinul de Vest dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial si pe care l-au dus intr-o padure din apropiere, construind mot in varful sau, un radar pentru a-i spiona pe rusi. In timp insa, natura si-a intrat in drepturi, si peste gramada de moloz au crescut iarba, tufisuri, copaci, pamantul a ascuns resturile, si locul acum, traieste. E un exemplu fain, e un exemplu despre cum natura biruie pana la urma, daca i se ofera cea mai mica sansa. Nu este singurul exemplu pe care il cunoastem, mai stim poate inca cateva zeci, dar ne era la indemana, de fiecare data cand ieseam la alergat si era poate putin, inspirational.
De pe Muntele Dragonului, privind spre Muntele Diavolului (si spre radarul abandonat)
Am putea deci sa spunem ca eram privilegiati, ca se putea si mai rau. Clar, se putea...Totusi cu cei 115 m peste nivelul marii (si reali probabil doar 60-70 m) era doar o galma, pe care te poti urca sa admiri cate un apus si...padurea nesfarsita de la picioarele tale. Berlinul e genial daca iti place sportul, daca te antrenezi pentru ceva (de exemplu pentru triatlon), sau daca vrei doar sa ramai in forma. Terenuri de fotbal cu piste de atletism deschise oricui si oriunde, piste de biciclete, rute pentru cei care merg cu cursiera, parcuri, gradini si paduri pentru alergat, lacuri unde sa innoti, bazine publice cumplit de aglomerate, dar la niste preturi modice, toate inseamna Berlin. Pacat doar ca muntii adevarati sunt la 500 de kilometri distanta, iar dealurile la 300 de kilometri.
Stadionul de langa noi, in mijloc de toamna
Lacul unde mergeam sa facem baie
Pe numele lui, Wannsee
Berlinul ramane verde si datorita numarului destul de mare de oameni care folosesc transportul in comun si bicicleta (710 biciclete la mia de locuitori nu este chiar rau, desi nu toti acesti oameni merg cu bicicleta zilnic). Totusi, 500.000 de biciclete in trafic in fiecare zi, ceea insemna 13% din totalul traficului de la nivelul anului 2009, nu este chiar atat de rau). Acum, nu tot acesti oameni strabat orasul de-a lungul si de-a latul. Multi merg pur si simplu la serviciu cu combinatia bicicleta+metrou de suprafata. Uneori lasi bicicleta la intrarea la metrou, daca vrei, contra unui abonament lunar modic o poti lua cu tine in metrou, chiar si la orele de varf este loc pentru toata lumea. Asta cu exceptia momentelor cand "pica" trenul de suprafata. Si asta se intampla la primul fulg de zapada, si se repeta la fiecare ninsoare de-a lungul iernii. Din fericire nu pe toate magistralele in acelasi timp, din nefericire, reteaua este atat de bine interconectata, incat acest lucru ajunge sa se propage destul de repede si pe alte rute decat cea afectata initial. In orice caz, nu stiu daca tansportul in comun este o cauza, dar berlinezii nu sunt neaparat punctuali, iar daca intarzii la serviciu din cauza transportului in comun, gasesti intotdeauna intelegere.

Transportul in comun si vremea sunt probabil cele mai intalnite subiecte neutre de discutie si mereu te poti plange de ceva pe marginea lor...Trenul de suprafata nu vine la timp, vremea e prea gri, mereu gri, 6 luni pe an. Nu e la fel de rau ca in Hamburg, dar ma jur ca prefer gerurile, zilele cu zapada stralucitoare, zilele calduroase din Campia Romana, diversitatea tuturor acestora, fata de cele 6 luni pe an de gri, soare anemic spre inexistent, uneori ceata, alteori doar o umezeala bolnava care iti intra in oase. Berlinezii traiesc 6 luni pe an afara din casa si alte 6 luni pe an in casa, iar in aprilie explodeaza cu totii, dovada ca le ajung si lor 6 luni de toamna/iarna.
De primavara
Si de toamna
Ca sa duc radiografia pana la capat, merita mentionate alte trei caracteristici ale Berlinului

- este cea mai ateista capitala a Europei (60% dintre locuitori nu si-au declarat in acte nicio religie) si asta probabil si din cauza impozitului pentru biserica pe care ar trebui sa il platesti daca esti protestant sau catolic.

- este gay-friendly. Cu siguranta nu se compara cu Amsterdamul, dar nu este nimic neobisnuit sa ai colegi (la modul general si barbati si femei) homosexuali, sa intalnesti in locuri mai ferite oameni de acelasi sex care se saruta etc.

- in aceeasi categorie a spiritului german relaxat intra si nudismul. Nemtii au cu siguranta tabuurile lor, insa nudismul nu este unul dintre ele. Si nu ma refer la saunele finlandeze extrem de raspandite in Berlin (care o sa imi lipsesca), ci ma refer la alergatul prin padure in costumul lui Adam (da, am vazut si asa ceva) si, mai comun, la statul la plaja, scaldatul etc. Si asta se intampla pe langa orice lac, chiar daca e in oras, spatiul e impartit la comun intre "imbracati" si "dezbarcati" si nu este nimic neobisnuit ca tatal sa faca baie gol impreuna cu copii sai, iar mama sa poarte costum de baie. O posibila explicatie, deriva din perioada celor doua Germanii, cand, in est, a face baie/plaja nud intruchipa un mod de exprimare liber/fara bariere intr-o lume in care libertatea de exprimare orala era oarecum restransa. In egala masura mai marii vremii, dupa ce initial si oficial au respins nudismul, au inceput sa il accepte, preferand ca oamenii sa stea la plaja chiar si fara costum de baie, decat sa se stranga prin cluburi si pe la petreceri, si sa discute cine stie e bazaconii sau sa planuiasca cine stie ce actiuni impotriva sistemului.

Peste tot si toate cred insa ca voi lua cu mine inapoi in tara doua fete ale Berlinului: Berlinul verde si Berlinul cultural. Daca Berlinul s-ar afla undeva in sud-estul Romaniei, cu muntele la 120 de kilometri cu familiile, prietenii si toti oamenii minunati cunoscuti in Romania aproape, atunci ar fi orasul viselor mele. Altfel este doar un loc fain in care sa traiesti, este un oras bun de luat ca exemplu pozitiv din multe, foarte multe puncte de vedere. Si desi in putin timp vom pleca cu toate lucrurile dupa noi, inapoi spre casa, as putea sa ii dau dreptate lui Marlene Dietrich, care spunea "Ich hab noch einen Koffer in Berlin"/"Pastrez inca un geamantan in Berlin". Macar unul virtual, pentru ca voi reveni intotdeauna, cu drag, pe termen determinat, in orasul ce ne-a fost casa pentru 18 luni. Acum insa mergem acasa.

Foto by Radu

miercuri, 4 decembrie 2013

Berlinul Muzeelor



Muzeele din Berlin ne-au ajutat sa supravietuim o iarna intreaga. Ele au functionat ca o masina a timpului, purtandu-ne in zilele reci si gri de iarna, prin regate disparute, prin tari aflate la jumatate de lume distanta, pe Drumul Matasii, printre creatiile unora din cei mai mari pictori ai lumii sau prin istoria tarii in care locuiam temporar. Nu sunt un mare amator de muzee, dar Berlinul m-a invatat sa apreciez un muzeu bun. In schimb am rabdare, si vizitele noastre se prelungeau ore intregi, descifrand in egala masura arta, tehnica sau istorie, si invatand germana.
Sa mongoleza. Cu siguranta, nu de aici a plecat fascinatia lui Radu pentru Mongolia,
dar in Dahlem a avut timp o iarna intreaga sa o aprofundeze.

miercuri, 27 noiembrie 2013

Berlinul de Est, Berlinul de Vest si Zidul la mijloc


Niemand hat die Absicht, eine Mauer zu errichten!/Nimeni nu are intentia sa ridice un zid (Walter Ulbricht, 15.06.1961) 
Hai, nu zau! Si atunci cum se face ca, doua luni mai tarziu, se intindeau role de sarma ghimpata prin mijlocul orasului, iar zidarii puneau caramida dupa caramida, cu pustile soldatilor pandind la spate, mistriile lor inganand uvertura unei separari de aproape 30 de ani?

Pentru a nu da nastere unei postari interminabile, am sa incerc sa rezum in 10 puncte evenimentele importante, pre-zid.
  • 2 Mai 1945, Berlinul este ocupat de trupele sovietice. 8 Mai 1945 razboiul se incheie. Germania e infranta
  • In urma Conferintei de la Postdam (17 iulie-2 august) si respectand planurile Conferintei de la Yalta, Germania este impartita in 4 sfere de influenta.
  • Capitala este divizata si ea in 4 sectoare: american, englez, francez, rus. Sectorul rusesc este aproape egal ca suprafata cu suma celelorlalte sectoare.
  • Intre 1946-1949 Aliatii strang randurile, si sferele de influenta dispar in zona controlata de ei. Tensiunile cu rusii cresc. Interesele celor doua parti sunt total diferite.
  • Martie 1947, programul de dezarmare a Germaniei si planul Morgenthau sunt inlocuite de Planul Marshall. 
  • Din reconstructia Germaniei face parte si reforma monetara. In martie 1948, Aliatii si rusii negociaza reforma dar nu se inteleg.
  • 20 iunie 1948. In sectoarele controlate de Aliati este introdusa marca vest-germana. 23 iunie 1948, rusii introduc marca est-germana in zona controlata de ei si in intregul Berlin. 24 iunie 1948, Aliatii introduc marca vest-germana si in Berlinul de Vest.
  • 24 iunie 1948, rusii impun Blocada asupra Berlinului de Vest. Aprovizionarea orasului nu se mai poate face deloc pe cale terestra. Aliatii pun in functiune un pod aerian pentru a aproviziona orasul cu absolut toate bunurile de care are nevoie (inclusiv carbune pe timpul iernii). Blocada se incheie pe 11 mai 1949.
  • 1949 evidenta devine realitate: iau nastere Germania de Est (7 octombrie) si Germania de Vest (23 mai). Se stabileste granita intre cele doua tari, puternic pazita si militarizata in partea de est (incepand cu 1952). Berlinul de Vest face parte din Germania de Vest.
  • aproximativ 3 milioane de est-germani (in general persoane cu pregatire superioara), trec in vest, majoritatea, via Berlin. Pentru a stopa acest exod rusii ridica "Antifaschistischer Schutzwall/Zidul de protectie anti-fascista" (Zidul Berlinului). In fapt era vorba de a opri "migratia de creiere" de la est la vest, Germania de Est, pierzand 20% din populatie pana in 1961.
Una din imaginile de la East Side Gallery, despre care voi vorbi mai tarziu

luni, 25 noiembrie 2013

In Berlin, pe urmele Holocaustului


It happened, therefore it can happen again: this is the core of what we have to say. It can happen, and it can happen everywhere. (Primo Levi)

Din proiectele lumii noi imaginate de Hitler nu faceau parte insa nici homosexualii, nici tiganii si cu atat mai putin evreii. Si acest fapt nu a fost "o toana", ci s-a aflat in programul partidului inca de la fondare (din 1919), alaturi de alte obiective precum: inlaturarea Republicii de la Weimar, opozitia fata de Tratatul de la Versailles si anti-bolsevismul. 

In ceea ce priveste antisemitismului, in Berlin (sau in apropiere) exista 4 locuri graitoare ce va pot purta prin intreaga istorie a Holocaustului. 

Primul, si poate cel mai putin cunoscut, este situat in vestul Berlinului, la marginea unei imense paduri numita "Grünewald/Padurea Verde". Pentru a ajunge acolo, luati metroul de suprafata si folosind linia S7 coborati la statia Grünewald  Chiar in pasajul subteran veti vedea o placuta indicatoare cu "Mahnmal Gleis 17"/ "Memorialul Peronul 17". Practic de la acest peron a fost imbarcati evreii ce locuiau in Berlin si dusi spre diverse lagare de concentrare, initial din Germania, iar ulterior, pe masura ce Germania se extindea spre est, in tari din ce in ce mai indepartate, unde nu se mai punea problema unei munci fortate, ci a unei exterminari directe. De-o parte si de alta a sinei de tren, peronul este acoperit cu placi metalice, iar la capatul fiecarei placi, sunt insemnate data, numarul de persoane imbarcate si destinatia transportului. Sunt "interesant" de urmarit atat destinatiile, cat si fluctuatia numarului persoanelor deportate. 

miercuri, 20 noiembrie 2013

In Berlin, pe urmele national-socialismului


National-socialismul a fost o perioada neagra din istoria recenta a Europei. Asta ti-o poate spune orice copil de scoala generala ce a trecut putin prin istoria universala. Si atunci de ce am vrea sa ne amintim de el? Pentru ca, inainte de a scrie istorie, trebuie sa cunoastem istoria. Trebuie sa invatam lectiile trecute. Inainte de a judeca, trebuie sa intelegem si inainte de a intelege trebuie sa cunoastem. Si desi acest regim totalitar si-a intins tentaculele, precum o caracatita, pana in estul Europei, istoria este inca vie in Berlin. Fiind capitala celui de-Al Treilea Reich aici a fost concentrata puterea si aici s-au pastrat inca marturii elocvente a ceea ce a insemnat politica, dar si viata de zi cu zi in timpul national-socialismului.
 Brandenburger - probabil simbolul al Berlinului este unul din monumentele
care nu au avut mai nimic de-a face cu sistemul din acea perioada

marți, 19 noiembrie 2013

Berlinul sub lupa



Dat fiind faptul ca la sfarsitul anului 2013 se vor strange 18 luni petrecute in capitala Germaniei, m-am gandit sa nu las impresiile "calde" sa se "raceasca", si sa ma pun pe scris. E drept ca am tins intotdeauna sa ne petrecem sfarsiturile de saptamana in afara orasului, insa acest deziderat nu a fost la fel de usor de realizat ca in Romania. Cel putin nu in lunile din iarna lui 2012-2013 cand fortati de vremea de afara, de ziua scurta si gri si de distantele mari de acoperit pana la dealurile din jur, am ramas prizonieri ai interiorului...ai interiorului muzeelor in general. Astfel din sederea noastra temporara in Berlin vor lua nastere in saptamanile ce vor urma o serie de postari, greu de descris. Putin turism, putina istorie, putina cultura, putin mod de viata...Este un amalgam aici si singurul lor punct comun este Berlinul.
  • In Berlin, pe urmele national-socialismului
  • In Berlin,  pe urmele Holocaustului
  • Berlinul de Est, Berlinul de Vest si Zidul la mijloc
  • Berlinul Muzeelor
  • Berlinul de un verde murdar
  • Ursul berlinez
  • Postdam

luni, 18 noiembrie 2013

Siedlungen der Berliner Moderne/ Coloniile Berlinului modern


Coloniile Berlinului modern de care vorbesc in titlu sunt, haideti sa le spunem asa, proiectele rezidentiale din anii 1930, si ele sunt incluse in Patrimoniul Unesco. Initial subiectul nu mi s-a parut deloc interesant, deoarece este vorba de banale cladiri de locuinte, asa cum sunt astazi pe toate drumurile. Astazi da, dar in 1930, nu! Aceste complexe (6 la numar) au fost incluse in Patrimoniul Unesco tocmai pentru ca ele au reprezentat un curent in dezvoltarea urbana a oraselor mari, pentru ca au indraznit sa anticipeze sau sa genereze schimbarea si pentru ca in spatele lor stau niste principii foarte sanatoase, ce nu sunt respectate in totalitate nici macar in zilele noastre.
Blocuri scunde, orientate spre soare, spatii verzi, arhitectura functionala insa nu de un gri unifrom
Mergand putin pe firul istoriei, dupa Primul Razboi Mondial, Berlinul s-a confruntat cu o acuta criza de locuinte, oamenii din zonele sarace traind in conditii catastrofale. Practic, la cea vreme, in capitala Germaniei se ajunsese la un cerc vicios: pe de-o parte din ce in ce mai multi oameni veneau spre oras, cautandu-si un loc de munca, iar pe de alta parte un numar foarte mare de locuinte fusesera distruse in timpul razboiului si in ele nu se mai putea practic locui. In plus, chiar daca populatia orasului crestea si locuinte disponibile nu existau, preturile nu puteau sa creasca, deoarece imediat dupa razboi puterea de cumparare a tuturor acelor oameni aflati in cautarea unui loc de munca era inca foarte, foarte mica. Era absolut normal in acea perioada, ca intr-o garsoniera (cu sau fara baie) sa locuiasca pana la 5 persoane. Mai precis, in 1920, populatia capitalei era de 3.8 milioane de locuitori (mai mare decat cea actuala si grupata intr-un spatiu mai mic), ceea ce facea ca Berlinul sa fie al treilea mare oras din lume, considerand numarul de locuitori, dupa New York si Londra. Calculele statului aratau ca este nevoie de 100.000 de locuinte noi, cifra ce nu putea fi acoperita de dezvoltatorii privati. Astfel s-a inceput derularea unor programe guvernamentale pentru locuinte, iar proiectele au fost atribuite arhitectilor tineri, cu vederi revolutionare ca: Hands Scharoun,Walter Gropius, Hugo Häring, Bruno Taut si altii. In total intre 1913 si 1934 (desi in principiu intre 1920 si 1934) s-au ridicat 140.000 de locuinte, sase complexe rezidentiale din acea vreme (totalizand aproximativ 6000 de apartamente) fiind inovatoare ca proiect, si ulterior, in anii 2000, valoarea lor a fost recunoscuta la nivel mondial, fiind incluse in Patrimoniul Unesco. 
Cele 6 "colonii" marcate pe harta actuala a Berlinului

marți, 12 noiembrie 2013

Berliner Unterwelten


19 martie 2013

Ce face montaniardul cand e vreme rea afara ? Se intreaba de ce nu s-a apucat si de speologie si se multumeste cu o vizita la salina si un fotbal incins in gasca mare intre peretii de sare. Si cand nici salina si nici gasca mare nu sunt la Berlin? Pai pastram ideea cu a cobori in subteran si valorificam un pont al unor prieteni ce ne-au vorbit despre o organizatie numita Berliner Unterwelten (cu alte cuvinte, « lumile de sub Berlin/lumile din subteranul Berlinului » ). Oamenii nu au nicio salina in exploatare, ci tot felul de buncare, tunele sau adaposturi ramase martori ai istoriei zbuciumate ce a marcat Berlinul ultimilor 100 de ani, si ofera mai multe tururi ghidate in diverse limbi straine.

La prima vizita (Turul 3) am avut pe lista buncare ce au functionat in timpul Razboiului Rece. Doua la numar, dintr-un total variabil de asemenea adaposturi, ce se intinde pe o plaja cuprinsa intre 100 si 600, imprastiate in tot orasul. Unele provin din vremea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, altele au fost construite in timpul Razboiului Rece, unele au ramas inca marturie a unei perioade agitate, altele si-au gasit linistea sub ape, fiind inundate (intentionat sau nu).

Ghidul nostru pleaca hotarat inainte si noua nu ne ramane decat sa ne tinem dupa ea (caci este o ea). Traversam pe un pod sinele metroului de suprafata si ne oprim in fata unei banale usi verzi ce deschide in fata noastra (si sub noi) o alta lume-un buncar ramas marturie din 1940 toamna si transformat in 1980 in adapost anti-atomic civil. Denumirea e pompoasa pentru ce stia sa faca acest adapost si pentru facilitatile si siguranta pe care le oferea. Nici urma din planificarea riguroasa specifica nemtilor. Vorbim aici de o locatie gandita pentru adapost in fata bombardamentelor Aliatilor, cu pereti mult prea subtiri (120 cm) fata de standardele unui buncar anti-atomic. De fapt nici la un bombardament mai serios nu ar fi rezistat. Adapostul a fost folosit ca depozit dupa razboi si repus in functiune cu o mana de var si un ventilator fara moarte ramas din Primul Razboi Mondial, pentru a fi folosit la nevoie, in timpul Razboiului Rece. 

Cifrele sunt insa si mari (capacitate totala 1318 oameni) si mici (dar doar pentru 48 ore), depinde cum le privesti. Plafonul de 48 de ore era dictat de sistemul de ventilatie pe baza de carbune activ, care nu facea fata un timp mai indelungat. In rest, nu existau nicun fel de alte facilitati (generator independent, sursa de alimentare cu apa etc). Aveau deci sa fie 48 de ore destul de lungi pentru oamenii ce si-ar fi gasit adapost pe coridoarele si in camerele goale dar incurcate precum un labirint.

Si nici treaba cu gasitul adapostului nu era simpla. De-a lungul Razboiului Rece s-au construit atat in Berlinul de Vest cat si in cel de Est (insa predominant in vest) adaposturi pentru populatia civila. Acestea erau gandite sa asigure o OARECARE protectie pentru 4% din populatia orasului, iar locatiile lor erau in general cunoscute in cadrul insititutiilor publice (scoli, administratie, spitale), insa buncarele erau inchise. Si acum imaginati-va scenariul de cosmar, care a fost total ignorat cand au pus toate buncarele acestea pe harta: Rusia ataca o tara din Europa (daca e vizat direct Berlinul nu mai ajunge nimeni in buncar). Se da alarma si cei care stiu unde se afla buncarele fug ca potarnichile si se inghesuie in fata intrarii, asteptandu-l pe omul cu cheia. Vine omul, daca vine, deschide usa, se imbulzesc toti inauntru, multi putini ca nu sta nimeni sa numere. Cateva ore mai tarziu pica curentul si moare sistemul de ventilatie asa ca doi barbati vanjosi si cu ceva spirit tehnic pornesc ventilatorul manual…Avem din nou aer! Nimeni nu se ingrijeste de cei de dinautru, ci se merge pe principiul raportului de meserii si probabilitatilor: vor fi printre cei adapostiti si oameni cu formare tehnica si medici sau asistente si un preot (de orice confesiune ar fi el) si poate si unul-doi politisti…Poate...

Am zabovit aici 20 de minute si locurile pareau sa spuna ca sunt facute doar de dragul statisticilor. Sau poate asta se datoreza faptului ca in 1970, cand adapostul a fost convertit de la depozit la adapost anti-atomic, aceasta zona era administrata de francezi?

O statie de metrou distanta, pasajul pietonal de acces in subteran ascunde multe secrete. Aici a fost construit intre 1973 si 1977 un buncar modern. Dieferentele fata de locatia precedenta sunt graitoare si se reflecta si in costurile investitiei (7.1 milioane de marci) :
- 3339 de persoane urmau sa poate fi adapostite aici timp de 2 saptamani ;
- Accesul inital se facea aleator (cei care permiteau accesul nu puteau vedea personele ci doar le numarau)
- Fiecare persoana trecea printr-un proces de decontaminare sub dusuri amplasate la intrare
- Buncarul avea angajati permanenti, instruiti pentru a mentine toate facilitatile in functiune (avea toalete, bucatarie, dormitoare, infimerie si un fel de camera a masinilor cu generatoare, pompe, doua puturi de adancime (110 m) pentru alimentarea cu apa necontaminata si toate celelalte necesare functionarii)
- Buncarul se inchidea ermetic din toate partile, cu usi masive de otel, la exterior fiind chiar zidit un perete de caramida (materialele necesare se gaseau mereu pregatite in niste spatii speciale mascate de panouri)
- Era un spatiu polivalent. Peronul statiei de metrou (folosita in viata de zi cu zi) era cuprins in buncar, 2 garnituri aveau sa traga la peron izoland practic locul si furnizand un spatiu suplimentar pentru refugiati.
- Se ofereau 3 mese pe zi, bazate in special pe fasole (proteine)
- Se dormea in 3 schimburi in paturi de campanie suprapuse pe 4 etaje.
Imaginea faurita nu era nici pe departea una idilica, insa lucrurile pareau mult mai bine puse la punct si mai organizate, iar aici chiar parea sa existe un plan, desi presupunea si o oarecare doza de noroc…Dar unde nu e nevoie de un dram de noroc?

In prezent adapostul este inca administrat de regia de transport din Berlin care il pastreaza ca solutie de rezerva in caz de dezastru.

10 noiembrie 2013

November has tied me
To an old dead tree
Get word to April
To rescue me
(Tom Waits)


7 luni mai tarziu, a trecut primvara, a trecut si vara, toamna ea insasi e pe sfarsite, si noi nu mai avem chef sa ne mai mintim cu ture "la munte". Asa ca, intre patru pereti, profitand de caldura, asteptam sa treaca saptamanile si sa ajungem in Carpati. Macar, daca tot e sa suferim de frig, sa o facem pe schiuri, la un refugiu, sau pe o creasta la apus. Cum sub pamant nu e chiar asa frig, am revenit intr-un tur al celor de la Berliner Unterwelten. De data asta am ales o poveste cu tunele. Cu tunelele acelea ce duceau dintr-un Berlin...in celalalt Berlin.
Niemand hat die Absicht, eine Mauer zu errichten. (Walter Ulbricht, 15.06.1961)/ In traducere aproximativa: Nimeni nu are intentia sa ridice un zid.
Cu toate acestea, doua luni mai tarziu soldatii intindeau role intregi de sarma ghimpata, iar zidarii civili puneau caramida dupa caramida, lucrand sub amenintarea focului. In cateva zile orasul purta o cicatrice imensa, pe cat de lunga, pe atat de adanca, pentru ca zidul nu numai ca perturba viata de zi cu zi a oamenilor, care dintr-o data nu mai puteau merge la locul de munca, la scoala sau la facultate, dar separa familii prinse de-o parte si de alta a baricadei, fara voia lor. Daca pana la ridicarea zidului era relativ usor sa parasesti Germania de Est, via Berlin (dovada cele 3 milioane de persoane care au facut acest lucru), dupa 13 august 1961, acest lucru a devenit APROAPE imposibil. Spun aproape pentru ca au continuat sa existe oameni care au incercat sa fuga, folosind diverse metode: tunelele de metrou, sistemul de canalizare si in final, via tunele sapate pe sub zidul mult prea bine pazit pentru a incerca o fuga pe la suprafata.

In mod logic, imediat ce a devenit imposibila trecerea din Berlinul de Est, in cel de Vest, oamenii ingeniosi au cautat metode la indemana, metroul fiind una dintre ele. Asta deoarece dupa razboi, desi cam toata infrastructura a fost separata intre Germania de Vest si DDR. tunelele si sinele de metrou au ramas la comun. La marea masa a impartelii, rusii au jucat bine, si pentru ca ei au intrat primii in Berlin, au luat tot centrul orasului, ceea ce a facut ca granita sa nu fie o linie dreapta, ci destul de serpuita, ba mai mult, chiar in mijloc ea prezinta un apendice socialist, ce intra destul de mult in Berlinul democrat. 
Granita dintre Berlinul de Est si Berlinul de Vest (inclusiv "apendicele" de care spuneam mai sus)
(sursa wikipedia)

miercuri, 1 august 2012

Prin imprejurimile Berlinului



In asteptarea unui weekend cu vreme buna in care sa mergem spre mare, ne facem in continuare de lucru pe langa Berlin. Cum imprejurimile sunt inca noi, avem ce explora si putem pleca inca de acasa, pe bicicleta, cam unde vedem cu ochii. Aveam si de data asta un plan- o parte din Havel Radweg. Havel Radweg este una bucata ruta ciclabila ce incepe de la izvoarele raului Havel si merge, cale de 371 km, pe malul raului, pana cand acesta se varsa in Elba.

Dar, desi nu era in plan, dimineata incepe cu ploaie, asa ca amanam plecarea, motaind sau uitandu-ne la JO.
Plecam tarziu, echipati sumar as putea spune- bicicletele si cate o borseta de fiecare cu geaca si un aparat de fotografiat. Vrem sa fim fast and light desi oricat calculam imi dadea cu minus telul nostru de a ajung in Brandenburg (an der Havel)- cam 80 de km dus, 80 intors.

Drumul pana in Postdam il stiam caci il facusem intr-o seara...
Cum nu aveam un tel anume (pentru ca fiecare din noi stiam in capul nostru ca nu o sa ajungem in Brandenburg an der Havel) ne invartim putin prin Postdam, ajungem la oficiul de informare turistica si Radu ia una bucata harta cu toate rutele ciclabile din zona Brandenburg (foarte utila de altfel, pentru ca asa ne vom putea mai usor planifica ture cicloturistice in circuit) si apoi mergem tinta la Schloss  Sanssouci (piesa de rezistenta a orasului, inclus in Patrimoniul Unesco, resedinta de vara a lui Friedrich al II-lea (sau Friedrich cel Mare cum ii spun peste tot nemtii).

luni, 9 iulie 2012

Berliner Mauerweg-partea 1



Amintirile din munti iau o pauza...De fapt doar muntii iau o pauza...caci sunt la 600 km de noi. Amintirile raman. Doar ca se transforma in amintiri din campie sau de pe dealuri...
Mai mult de atata nu se gaseste pe aici!
Dar stati linistiti, ca nu imi schimb titlul blogului...tot la munte ne vom intoarce mai devreme sau mai tarziu (cat mai devreme si nu prea tarziu speram noi!).
Pana atunci cred ca postarile vor fi mai mult ture de cicloturism si ture de trail-running prin paduri si pe ceva dealuri ce vom gasi pe aici.

Asa, pentru a ne obisnui cu zona si pentru ca ploile zilnice nu ne lasa sa plecam prea departe, am ales ca duminica sa parcurgem o parte din ruta de bicicleta ce mergea prin locurile unde odata a fost zidul Berlinului.

Intregul circuit e cam de 160 de km si avand in vedere ca mergi destul de mult pe strazi, cu semafoare etc si ca te mai si opresti sa mai citesti una alta, noua chiar nu avea cum sa ne iasa intr-o singura zi.
Asa ca am zis sa il impartim in mai multe sectiuni.

Harta:

Resurse:
(in germana)

Asa ca pentru astazi-partea 1- Postdamer Platz-Wandsee (sud)- aprox 80 de km 

Ca incalzire cateva vorbe despre Zidul Berlinului si pentru inceput-o anecdota:
Pe la inceputul secolului 18, regele Friedrich Wilhelm 1 a construit un zid in jurul Berlinului (un fel de prima versiune a zidului). Si constructia nu a fost facuta ca masura de aparare ci tocmai cu scopul de a impedica populatia masculina a orasului sa scape de serviciul militar obligatoriu tocmai instituit. In mod ironic, a incercat sa fuga fix fiul regelui si la fel de ironic, zidul mult mai cunoscut a fost construit cu acelasi scop...sa impiedice locuitorii Berlinului de Est sa fuga spre o viata mai buna in Vest. Inaintea de construirea zidului aproximativ 3 milioane de persoane au plecat din DDR (Republica Democrata Germana/Germania de Est).

Constructia zidului a inceput in 18 August 1861, iar daramarea lui (sau penetrarea/escaladarea lui) s-a produs la 9 Noiembrie 1989. Am formulat in acest mod pentru ca zidul nu a fost distrus intr-o singura zi si a fost nevoie de ceva timp si de ceva utliaje pentru a realiza acesta sarcina. Practic zidul inconjura intreg Berlinul de Vest care devenise o insula de democratie intr-o mare socialista.

De-a lungul anilor peste 5000 de persoane au incercat sa fuga escaland zidul sau pe sub acesta, cam 1600 au si reusit iar undeva in jurul a 200 (nu dau cifre exacte pentru ca valorile difera in resursele pe care le-am citit) si-au pierdut viata (aici exista o lista a celor ucisi).

Zidul avea inaltimi cuprinse intre 3.5 si 4.2 m si existau aproximativ 300 de posturi de control/ turnuri de graniceri.

Acum nu a mai ramas mare lucru din zid (doar vreo 4 portiuni):
- o portiune mica langa Postdamer Platz
- o alta portiune foarte vizitata de turisti, tot in inima Berlinului, langa Checkpoint Charlie (si cu o expozitie in aer liber deschisa pana la ora 20.00 cu intrarea libera)
- o portiune in partea de est a orasului- Galeria de Est (cea mai lunga portiune- aproximativ 1.3 km) care a fost transformata in 1990 in galerie in aer liber cu opere privind Zidul.
- o portiune langa Nordbahnhof (pe Bernauerstrasse). Aici sunt prezervate si o parte din apararile din spatele zidului si tot aici se gaseste si un centru de documentare deschis intre 10-17 de miercuri pana duminica, cu intrarea libera.

Din cei 160 de km pe care ii avea zidul, 40 de km sunt prin oras si sunt reprezenati de o dunga continua din piatra cubica.
Urma istoriei
Povestea incepe in Postdamer Platz-aici unde inainte de caderea zidului era un fel de "No man's land"