Descoperind si Zahmer Kaiserul

<--Stripsenzahn (VI-), Totenkirchl-Sockel, Wilder Kaiser

15 zile s-au scurs printre degete. Ultima zi din concediu, va fi, cum altfel daca nu tot pe munte? In total 16 zile din care 15 pe munte...As lua o pauza, as pune capul pe perna de acasa, m-as intinde pe salteaua confortabila si as lasa racoarea diminetii sa ma inveleasca...Imi doresc linistea de acasa, dar cat timp? 2-5-7 zile? Si apoi imi voi dori sa plec din nou. Stiu asta! Chiar de m-as indopa cu munte, dupa o perioada de “digestie”, as ajunge sa visez din nou la tortul verde-alb-cenusiu. Prea rar mi s-a intamplat sa “dau pe afara” si nu o sa se intample acum. Nu, nu o sa merg cuminte asa cum imi sopteste sfatuitorul cel prudent de pe umarul drept. Nu, nu o sa merg la relanti sa nu cumva sa nu transpir....O sa transpir...De la inceput! Astazi plec urechea la sfatuitorul nebun de pe umarul stang si il aud doar pe el cand ma indeamna sa urc, sa urc, mai repede, mai alert. Pana sa ma trezesc am pus deja 200 de m intre mine si satul unde avem masina, motoarele sunt incinse la maxim ca doar sunt la trail running. Poate doar in mintea mea, caci alergarea lipseste din ecuatie pe poteca asta “in cap”! 700 m diferenta de nivel pana la cabana, 1h45 pe indicator, 52 de minute pentru mine. Mai pot? Ia zi, mai putem? Betele se arunca in sus, mana se prinde de cablu, piciorul calca sigur dupa atatea zile pe munte. Narile se dilata, corpul cere aer, plamanii vor aer, creierul vrea aer si totusi ar pastra si umbra copacilor, caci uite, platoul se apropie cu repeziciune si toate aceste vor fi pierdute. Ma uit la ceas si mai sunt 2 minute pana la timpul limita “auto-impus”. Daca la cabana ar fi finishul si as alerga poteca pe curba de nivel framanatata de copitele vacilor as ajunge la timp. Mai pot, mai exista inca speranta. Mai pot sa ii cer corpului meu sa faca ceva si el stie inca sa asculte. De departe, la trail running, urcarea mi se pare cea mai fascinanta. Dupa 600-1000 m, dupa o urcare abrupta in care nici macar o secunda nu ti-ai dat sa te opresti, cu momente in care simteai ca timpul se dilata si urcarea e interminabila si cu secundele ce treceau totusi atat de repede pe monitorul ceasului de la mana...si la final, cu vantul ce iti cutremura corpul transpirat si cu respiratia ampla pe care o ai atunci cand te opresti, necrezand nici tu ca s-a terminat si acum vei cobori. Dar eu nu cobor, ci pentru ca am timp, ma hotarasc sa urc la cabana de mai sus, pe un drum forestier batut de soare pe care il merg batraneste. Acum nu mai e Mike, acum e Claudia, care se taraste la deal pe drumurile forestiere. Sunt salvata cand de o banca, cand de un colt cu iarba si fiecare petec de umbra e motiv de pauza. 

Spre Kuftsein si satele din imprejurimi

In plus nu ma grabesc nicaieri. Mai am doar de coborat...Asta ii place lui Radu, mie doar ocazional...Totusi fiindca e finalul concediului, trebuie sa inchei epic si ar fi bine sa nu mai fac mofturi, da? Ca prin dealurile de pe langa Berlin cauti poteca cu lupa. Asa ca, hai sa coboram, cat de repede si de sigur putem. Hai sa o facem in stil mare! Totusi elanul mi se blocheaza in drumul forestier cand din nou faza “Claudia” revine si picioarele mele nu vor neam sa alerge pe drumul asta. Prudentul din dreapta imi spune ca avem timp suficient sa ajungem inapoi la masina inainte de ora de intalnire fixata cu Radu si ma hotarasc sa il ascult si pe el in tura asta pentru ca sfatuitorii mei sa nu se simta neglijati ori favorizati. Asa ca imi tarasc picioarele pe drumul lung, cautand cu ochii paraie bune de spalat. Din pacate toate sunt la distante apreciabile de masina asa ca sunt condamnata sa raman transpirata pana in Berlin, sa aduc noroiul de Alpi pana pe presul din fata casei...Si de mai vreau munte, as putea baga si bocancii in casa, sa miroasa a tranpiratie si sa lase in urma nisip de Dolomiti, dar nu o fac pentru ca ar “turba” colegul nostru de apartament! Muntele ramane al meu, al nostru, ne ramane in suflet si nu poate fi descris si impartasit in mai multe cuvinte decat a fost vreme buna, a fost frumos, am fost la catarat si la treking. Ce a fost ramane in noi si il purtam in suflet si in cuvintele din limba noastra. 

Si acum ma intind sa ma odihnesc, caci vacanta nu e pentru odihna (sau nu inca cel putin-si sper ca acest inca sa fie cat mai lung - in ani sau zeci de ani) si ma apuc sa visez cu ochii deschisi. Cand ai fost in paradis e greu sa te intorci la dealurile monotone de acasa si...si daca as sta un weekend intreg cu ochii in tavan, as vedea tot munti!

Foto by Radu

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox

• Detalii zona: Zahmer Kaiserul face parte din Kaisergebirge, aflandu-se la N de Wilder Kaiser. Este mai mic insa decat acesta, si prin dimensiuni si din punct de vedere al altitudinii, avand insa un profil asemanator.Cel mai inalt varf este Vordere Kesselschneid (2001m). Masivul este usor accesibil din Kufstein si din localitatile invecinate.

• Traseu: Oberndorf-->Ritzaualm-->Vorderkaiserfeldenhuette--811 (Ebbser Steig)-->Ebbserjagdhuette--> drum forestier-->Oberndorf

• Harta: Kompass, Kaisergebirge (1:50.000)

Citeste mai departe...

Stripsenzahn (VI-), Totenkirchl-Sockel, Wilder Kaiser

<--Via ferrata Les Meisules/Pößnecker Klettersteig (Sella, grad C/D)

Ca incheiere pentru concediul nostru de catarare alesesem un traseu, speram noi, frumos- Stripsenzahn. Ne reintorceam in Wilder Kaiser, in peretii sai de pe partea nordica unde este racoare chiar si in zilele caniculare. Cunoasteam deja zona, cunoasteam retragerea, iar traseul se anunta a fi cel mai greut de pana acum- o incununare frumoasa a unei jumatate de an in care chiar am iesit la catarat si in care am catarat din ce in ce mai bine. De acum ar fi trebuit sa mai fie concediu, de acum sa mai fie iesiri la trasee lungi, abia de acum incepe sa se simta cum cataram din ce in ce mai usor, mai sigur si mai natural.

Ultima data cu semicorzile in spate, ultima data pe concediul acesta si cine stie cat va mai dura
pana va mai fi o data urmatoare

Dupa principiul “sa fim in contratimp” ii lasam pe toti sa intre in trasee si noi ne facem de lucru la o faleza cu trasee mai scurte de (2-3 lungimi de coarda) unde urcam un traseu frumusel de fata de 2 l.c (5+ si respectiv 5) numit Gargamel si plecam abia mai tarziu spre intrarea in traseul vizat pentru azi.

Inaintea noastra tocmai se retrasese o echipa si deja ma incearca indoiala: daca VI- -ul de aici e atat de dificil incat nu o sa il pot trece nici macar cu subterfugii? Totusi nu e timp ca indoielile sa ma macine caci Radu pleaca deja in traseu, se misca cursiv, lungimea pare frumoasa, nu e niciun punct dificil, ajunge in regrupare si dintr-o data e randul meu...A fost prima data cand, odata ce am facut primul pas pe perete am uitat de toate: spaime, crux etc. Am catarat si atat. Si am catarat frumos si nu a fost nimic greu si am ajuns la fel de relaxata in regrupare ca si Radu, oftand totusi multumita ca ce a fost mai greu a fost chiar la inceput. Totusi traseul este superb. Extrem de diversificat: cu bucati de fata, cu mici travsersari, cu mici burti, vertical, ce sa mai, intr-un cuvant: de catarat.

Mi se pare incredibila zona in care am fost (atat Wilder Kaiser cat si Dolomititi) pentru ca incepand cu gradul 4 poti intalni portiuni verticale destul de lungi. La 4+ poti da de mici burti si poti avea lungimi sustinute in care sa cateri vertical 40 de m. Si sa ne intelegem, 4+ de la stanca nu are nimic de-a face cu scara de prize reprezentata de un 4+ la panou. Si daca in Romania, mai peste tot unde e greu poti fenta pasul folosindu-te de pitoane, aici nu merge. Trebuie sa cateri la liber gradul maxim al traseului, nu vei intalni spit ori piton la mijlocul surplombei etc. Trebuie pur si simplu sa dovedesti pasul cu asigurarea sub tine, pentru ca nu poti trisa. De aceea recomand calduros o perioada de acomodare cu stanca si cu specificul zonei pentru ca fiecare sa isi evalueze capacitatile in raport cu specificul catararii de aici sau cu cea din Dolomiti.

Eu pot sa spun ca am gasit mai greu un traseu sau un pas de 5+ din Dolomiti decat unul din Wilder Kaiser. Asta pentru ca e alt specific. Aici prizele sunt variate si o bruma de tehnica stransa de la panou sau de la alte iesiri la escalada m-a ajutat. In Dolomiti, traseele sunt putin mai de forta, chiar si in lungimile usoare poti avea pasaje lasate pe spate, iar surplombele...pe ele nu le-am dovedit prea usor caci putere n-am si parca in fata surplombei uitam tot ce am invatat! De fapt o treceam, si chiar repede fata de alte dati, dar nu mi-a ar fi iesit la liber, fara ajutorul si confortul psihic al faptului ca treceam pe acolo ca secund.

Ca sa revenim la traseul nostru, acesta este o incantare. Mi s-a parut cel mai frumos traseu catarat in acest concediu si ar fi fost magnific...daca nu as fi fost alergata din spate de o echipa...Capul de coarda era un neamt atipic din Bayer care vorbea mult si chiar si in Hochdeutsch. Asa ca in regrupari ne conversam periodic pentru ca omul urca precum rapidul. In principiu viteza mea si a lui Radu echivala cu viteza echipei de sub noi, doar caci capul lor se misca cu o viteza fantastica. Eh, ca era numai muschi, pachetel langa pachetel nu se mai pune, caci macar era de treaba...In penultima lungime, ii ofer sa plece imediat dupa Radu, fiind dispusa sa astept sa treaca si secundul lui, mai ales ca si eu si Radu ne gaseam in regrupari comode. Bineinteles ca ma refuza galant spunand ca secundul lui oricum e destul de obosit, ca pauzele mai lungi din regrupari ii prind chiar bine si ca oricum mai sunt 2 lungimi de coarda pana sus. Evident ca in mintea mea ma gandesc ca si eu sunt obosita, si eu as vrea o pauza dupa ce m-a alergat ca pe ogar pe traseu dar nu stiu sa o spun in germana asa ca imi bag picioarele in ei de papuci si plec mai departe, sa scot lungimea asta mai repede. Ultima lungime fost un horn...frumos, superb, de mers in diedru aproape de sus pana jos si desi am primit o jumatate de horn avans, la final urmaritorul meu imi sufla in ceafa si chiuia de bucurie, de frumos ce a fost traseu. Ma jur ca a fost frumos, dar era cu 25% mai frumos daca nu ma alergai pe el...Totusi pentru ca a fost baiat bun, blond, musculos, rebel, de parca era intr-o reclama de la Malboro cum statea acolo intre jnepeni, fuma Malboro si isi asigura secundul impartim frateste 3 ciocolatele, ca si asa am impartit si traseul.

In top, cu baiatul din reclama de la Malboro

Coboram pe ruta deja stiuta si deja stiu ca o sa revin aici... intr-o vara, intr-o nu stiu care vara, inaintea careia voi pune ceva conditie fizica pentru catarat caci mai sunt atatea si atatea trasee superbe de facut in zona. Iar cabana asta (Stripsenjochhaus), de la care poti vedea in aceeasi zi si rasaritul si apusul este de vis. Deh, un rege salbatic asa cum este acest munte (n.a wild= salbatic, Kaiser= conducator, rege, imparat) are nevoie de un ambient de vis si are pretentii inalte!

Continuarea seriei: Descoperind si Zahmer Kaiserul-->

Foto by Radu

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox

• Stripsenzahn (VI-), 8 l.c. (in Totenkirchl Sockel)
• Detalii zona:
• Totenkirchl Sockel este un pilier aflat in fata peretelui Totenkirchl). 
• O imagine puteti gasi aici. Soclul se gaseste in centrul imaginii, muchia fiind acoperita in proportie de 75% cu jnepeni iar in stanga este marginit de cateva petice de zapada. 
• "Soclul" are 4 mari avantaje: 
• apropiere scurta si clara
• retragere facila
• lungime potrivita (cam 300 m)
• orientare nordica, deci perfect pentru zilele calduroase cand se catrara la umbra
• In Totenkirchl Sockel am mai catarat si traseul Fiechtl (V+)
• Acces traseu: dupa primele serpentine ale potecii spre Stripsenjochhaus (cam 45 de minute din vale) vom prinde o poteca ce urca diagonal stanga, pe sub un perete. Desi parcursul potecii nu este evident de jos, ulterior poteca va coti din nou stanga si va traversa pe curba de nivel un valcel innierbat in partea superioara si ne va purta pana la baza soclului. De aici urcam pe un valcel larg si friabil inspre coama superioara acoperita cu jnepeni. In momentul in care valcelul se inchide ne aflam la baza traseului. Plecarea este de pe o platforma, ameneajata cu spit/ancora chimica
• Schita si descriere: aici (in germana)
• Observatii traseu: regrupari pe spituri, asigurari suficiente pe traseu (spituri) in umbra, traseu parcurs destul de des si foarte diverificat ca si pasaje.
• Retragere: ne orientam spre dreapta si urmam poteca pana ce vom intersecta traseul Führerweg ce constituie retragerea clasica din perete. Se urmareste poteca cateva minute pana la un punct de rapel de unde se poate da un rapel de 60 m cu care portiunea accidentata a retragerii ia sfarsit. In cazul in care nu aveti semicorzi de 60 m puteti continua retragerea pe Führerweg combinand rapeluri mai scurte cu portiuni de descatarat.

• Faleza cu trasee mai scurte (de acomodare) se numeste (Wildangerwandl) si se afla la 20 minute sub cabana. Traseele au 2-3 l.c. si sunt echipate cu spituri. O scurta descriere gasiti aici (in germana).

• Ghid catarare/topo: Kletterführer Wilder Kaiser, Band 1 (Niveau 3–6), 3. Auflage, Panico-Alpinverlag, autor Markus Stadler (cel mai bun ghid pe care l-am avut pana acum).

Observatie: Daca aveti nevoie de ajutor pentru traducerile din linkurile indicate de mine (in germana), scrieti-mi un email pe adresa de contact din pagina Despre, indicandu-mi ce traseu/pagina/zona va intereseaza si voi incerca sa va ajut.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Citeste mai departe...

Via Classica (5), Fleischbank

<--Din aceeasi serie: Trekking in Wilder Kaiser (II)

Have you suffered, starved and triumphed,
groveled down, yet grasped at glory,
Grown bigger in the bigness of the whole?
"Done things" just for the doing, letting babblers tell the story. 

(The Call of the Wild - Robert Service)

Via Classica era un traseu pus pe lista inca de acasa. Desi nu era "un clasic" fiind deschis relativ recent (2002), desi a fost deschis pe spituri, linia e una clara, naturala si frumoasa, urmand fisuri si hornuri, iar asigurarile nu sunt deloc "scara de pitoane". In ciuda tuturor acestor plusuri, traseul ma stressa din 3 motive:

1. lungimea (nu mai catarasem nicioada 15 l.c.)

2. aglomeratia din traseu (marti, desi Radu nu vazuse pe nimeni in traseu, pe hornurile acestuia s-au ascuns 5 echipe si nu gasesc lucru mai enervant decat sa stea cineva dupa mine sau sa il vad cum cauta moduri de a ma depasi (si reciproca este valabila)).

3. retragerea se anunta a fi epica pentru ca marti, in jur de ora 22.00, 2 din cele 5 echipe din traseu au ajuns la refugiu foarte obosite, din ceea ce spuneau, nu atat din cauza traseului, cat a retragerii, vehiculandu-se cifre de genul 4-5 ore.

Partea din mijloc a retragerii e de fapt un traseu de via ferrata

Incercarea promitea a fi una aventuroasa din seria Punta Innominata si tare imi era frica sa nu se lase cu urmari de genul "nu mai cataram nimic concediul asta",  "nu mai cataram nimic luni sau ani buni". Mie cand nu-mi place ceva, nu imi place si basta, si cand mi se pune pata nici tot soarele din lume nu poate sa alunge norii negri de furtuna stransi deasupra capului meu. Pentru piticii 1 si 2 de mai sus, solutia era sa fim primii la intrarea in traseu pentru a pune ceva lungimi de coarda intre noi si echipele din spate si pentru a ne da timp si o oarecare intimitate a catararii. Asa ca, avand in vedere ca aveam sa ne sculam odata cu zorii (mai precis al 4.30), am urmat exemplele de langa noi si am pus cortul direct in parcare. La ora la care plecam noi, turistii se intorceau ultima oara pe partea cealalta.

Citeste mai departe...

Trekking in Wilder Kaiser (II)

<--Din aceeasi serie: Catarare la Stripsenjochhaus

"Have you gazed on naked grandeur
where there’s nothing else to gaze on,
Set pieces and drop-curtain scenes galore,
Big mountains heaved to heaven, which the blinding sunsets blazon,
Black canyons where the rapids rip and roar?
Have you swept the visioned valley
with the green stream streaking through it,
Searched the Vastness for a something you have lost?
Have you strung your soul to silence?
Then for God’s sake go and do it." 

(The Call of the Wild - Robert Service)

Astazi facem pauza de catarat, nu de alta, dar nu prea mai avem piele pe degete. Asa ca vom combina o coborare de la cabana pana la Parcarea Aurolacilor, cu o tura de trekking intr-o zona noua.

Pe langa Fritz-Pflaum-Huette

Cum nu mai mergem la catarat, putem sa facem pauza si de la sculatul de dimineata si ne intindem astfel pana pe la ora 8.00.

In saua de langa refugiu

Nu ne luam inca "la revedere" de la peretii din Wilder Kaiser pentru ca vom reveni cat de curand (peste 1 zi).
 Aici Predigstuhl si peretele estic din Fleischbank

Coboram de voie la masina si in timpul ramas facem o scurta (sau mai lunga) tura de trekking, asta si pentru a da ragaz degetelor noastre de la maini, si picioarelor umflate sa isi revina. Alegem o tura in circuit ce pleaca fix din parcarea unde avem lasata masina (Griesener Alm) si urca spre un refugiu deschis doar in weekend (Fritz-Pflaum-Hütte), refugiu administrat de DAV Bayerland.

Citeste mai departe...

Catarare la Stripsenjochhaus

<--Din aceeasi serie: Trekking in Wilder Kaiser (I)

Este duminica seara. Pentru mai toata lumea, frumosul weekend s-a incheiat. Pana si bariera de pe drumul cu plata de pe Kaisertal este ridicata, asa incat urcam nestingheriti pe serpentinele stranse spre altitudinea de 1000 m. Valea este ingusta si Em imi povestea ca locuitorii ei au fost destul de reticenti (si rezistenti) la procesul de urbanizare si nu ii condamn. Voiau sa pastreze pentru ei si pentru putinii vizitatori hotarati, un colt de rai. Paduri dese si adanci imbraca versantii prapastiosi care tasnesc efectiv din marea verde ca niste piramide intangibile. Noi stim insa ca situatia nu sta chiar asa daca ai materialele si experienta potrivita, iar misterul lor a inceput sa fie dezlegat inca de la inceputul secolului 20 printr-o serie de ascensiuni frumoase, unele dintre ele solitare. Numele turnurilor ce strajuiesc valea sunt dupa chipul si asemanarea nemtilor: dure. De exemplu: Predigstuhl (Scaunul de predica), Fleischbank (Banca/bancul de carne), Totenkirchl. Privind masivul dinspre nord, imi devine dintr-o data clar de ce a fost numit "Wilder Kaiser" (Regele Salbatic). Doar apusul ce le scalda intr-o lumina galbuie si calda le mai indulceste aparitia.

Peretii ce vor face "deliciul' zilelor urmatoare

Si in varianta mai putin interesanta a hartii (stanga jos)

Sau intr-o reprezentare mai reusita, cu drumul de acces din Grisenau prin Kaiserbachtal in stanga

Instinctul ne conduce ca un periscop catre o parcare mai dosita in care erau trasi cei cu Van-urile (am incercat sa folosesc termenul similar din romana, dar in afara de furgoneta nu imi vine nimic in minte, si furgoneta suna comic), cei care dormeau prin masini si in general cataratorii, aceasta specie de turisti nonconformisti care dorm cu cortul in parcare, se plimba cu punga de gunoi o saptamana intreaga (pentru ca in Tirol e o adevarata bataie de cap sa arunci gunoiul altundeva decat acasa), vin dupa ore si ore de stat in traseu arsi de soare si cu palmele inca albe de magneziu. Parcarea va purta numele de cod "Parcarea aurolacilor" si ne vom simti destul de bine in ea. Vom ajunge inclusiv sa dormim aici cu cortul luand exemplul vecinilor nostri, dar pentru inceput procedam regulamentar si urcam la refugiu. 

Amplasare geniala a refugiului cu vedere spre cei 3 mari pereti din zona Totenkrichl, Fleischbank si Predigstuhl

Planuiam  sa stam 2 sau 3 seri acolo si cum drumul era de doar  o ora si jumatate, indes in rucsac mancare ca pentru sfarsitul lumii. Iese un bagaj demn de o tura de 10 zile in Fagaras si dupa ce il iau in spate si fac primii pasi ajung sa ma intreb: cum mergeam zile la rand cu monstrul asta dupa mine?

Citeste mai departe...