Transbucegi

Satula de stat pe scaun, intepenita si ruginita am decis ca nu se mai poate. Asa ca mi-am luat o zi libera, mi-am luat cursiera si am plecat la munte. Se anunta o ultima zi frumoasa inainte de un val de ploi. Cum in mai putin de o saptamana planuiesc sa incerc Transfagarasanul de la Carta pana la Curtea de Arges/ Pitesti, tura de fata se dorea a fi un fel de antrenament. De cand a plecat Radu nu am prea mai iesit cu cursiera. De fapt, hai sa spun lucrurilor pe lume. Am iesit o singura data, intr-o duminica dimineata, cu Andrei, pentru a salva cumva weekendul. In rest multe iesiri de dimineata planificate si sfarsite in pat. Pur si simplu, nu reusesc sa ma urnesc la 06.00 din pat…Foarte, foarte rau, dovada graitoare cat de lipsita de motivatie poti fi, desi imi place sa ma dau cu cursiera si sa fac miscare.

Bun, deci fara prea multi kilometri in picioare, eu desenez ture peste ture de cursiera. Pe Bikemap.. Poate in noiembrie, in zilele de weekend, cand mai prind cate o zi calduta sa se concretizeze ceva.

Pana una alta, e inca vara astronomica, asa ca, hai sa fugim la munte. Idei am doua: Transbucegi si Campina/Comarnic. Aleg Transbucegi, desi fusesem in urma cu 2 zile, dar cu masina. Mi se pare mai apropiat de Transfagarasan ca profil, mai abordabil fata de urcarile scurte si criminale de la Sotriile, Valea Fiarelor, Secaria ori Sultanul.

Iau cu mine cam acelasi echipament pe care intentionez sa il iau si pe Transfagarasan, ca sa mai testez/ rafinez putin daca e cazul.

In Sinaia e frig si eu defilez in pantaloni scurti pe acolo...Pentru la toamna trebuie sa imi iau niste pantaloni lungi cu bazon...Ma asez pe cursiera si primii 2-3 kilometri, desi la vale, trec usor, eu fiind deja incalzita. Apoi incep sa urc pe drumul national spre Moroieni, fiind cu un ochi mai mult pe contrasens si incercand sa retin unde sunt bucatile mai rupte, ca sa stiu sa merg preventiv la coborare. Renunt repede la geaca si raman in tricou.  Pe stanga si pe dreapta drumului, cativa domni inarmati cu saci menajeri incapatori si manusi solide strang PET-urile si dozele. Abia acum remarc cate sunt. Incredibil de multe. Acum, la viteza mica, cu capul mai mult in pamant, imi sar cumva fara sa vrea in ochi. Daca ar exista un centru de colectare in Sinaia, cred ca orasul si imprejurimile ar fi curatate in cateva zile…

Nu pot sa nu ma intreb cat de aglomerat va fi Transbucegiul intr-o zi de saptamana. Intru pe drumul spre Cabana Cuilbul Dorului si apoi spre Dichiu. Am o singura intalnire de gradul 3, cu o dubita care a fortat o depasire, si a fost surprinsa de o masina de pe contrasens, astfel incat dubita mi-a taiat fata, lasandu-ma fara cuvinte. Scuip in san si plec mai departe. Se putea o caseta mai buna de pinioane pentru cat am de urcat astazi, dar asta avem, cu asta defilez. Mai mult cu primele 2 pinioane, mai ridicandu-ma in sa, urc intr-o ora si 45 de minute pana in Saua Dichiului. E considerabil mai bine decat pe MTB cand am facut 2h10.  

Apoi cobor spre Padina. Coborat e mult spus, pentru ca altitudinea e similara intre punctul de plecare si cel de sosire, astfel incat mai intai cobori vreo 200 m diferenta de nivel spre Zanoaga, ca mai apoi sa urci la loc.  In orice caz, pe masura ce trec de Zanoaga si Bolboci, nivelul meu de bucurie creste. Intru in acele de par de sub baraj, pe care le urc in pedale, savurand senzatia de inima in gat, apoi pedalez relaxata pe urcari mai line spre Turbaria Laptici. Am parte de privelisti frumoase spre Valea Ialomitei si ma bucur ca sunt acum, aici. O fericire tampa mi s-a intiparit pe fata, fericire data de lucruri atat de simple: a face ce iti place. A face miscare in natura. A avea atata frumos de partea ta. A avea parte de vreme numai buna de pedalat, a te simti liber sa mergi mai departe sau sa te intorci, dupa entuziasm, rezistenta si chef. Eu merg, firesc, mai departe, pana unde se termina asfaltul, si asta doar ca sa am de unde sa ma intorc spre Dichiu. Asta e o tura facuta pentru placerea miscarii, pentru a-i rade in nas saptamanii de lucru de 5 zile, de luni pana vineri. 

La Bolboci

Vedere de Bucegi

Vedere de Bucegi cu bicicleta in cadru

In Dichiu fac o pauza, rad ceva mancare si plec spre Piatra Arsa. Inca 300 m diferenta de nivel, dar considerabil mai usori. Drumul  e si el mai liber, am vizibilitate buna si in afara de o cireada de vaci ce stateau impasibile in mijlocul soselei, nu s-a intamplat nimic special. Costila, Caraimanul si cerul de un gri involburat ma insotesc, la dus pe dreapta, la intors pe stanga. Si de data asta, urc pana la bariera, doar ca sa am de unde sa ma intorc. Savurez coborarea care trece in 15 minute. In Saua Dichiului, zabovesc doar cat sa arunc o privire in spate. Cuprind Bucegii de la stanga la dreapta, ii citesc vaile, varfurile, cabanele ce nu se vad de culmile ce se vad. Dar eu le stiu pe (aproape) toate. Si simt ca plec doar putin de acasa. Cu treaba prin oras…

Spre Piatra Arsa

Cobor in alte 45 de minute pana in Sinaia. Chiar si bucata proasta merge suprinzator de bine. Din fericire nu am parte de nici o supriza in trafic si ajung in gara cu 30 de minute inainte de a veni Regiotransul. As putea sa ma mai lungesc putin, dar nu mai am timp real de prea multe chestii. In plus, Transfagarasanul prinde contur in capul meu, intrezaresc luminita de la capatul tunelului si ma gandesc ca o revizie la bicicleta nu ar strica. Asa ca ma urc in tren cu gandul sa ajung in timp util in Bucuresti si sa imi las bividiul la atelier pentru niste mici reglaje, pe aici pe colo, in locurile (ne)esentiale, dar ascultand de invatatura lui Radu, treaba asta nu poate decat sa imi faca viata mai usoara la fata locului.

Pana la urmatoarea tura, sa mai desenam niste rute in bikemap. De data asta de MTB pentru concediul care se apropie.

Datele turei: aici