RGT Seciu 2017

Primul concurs de sosea cu un traseu la prima vedere, bicicleta noua, reglata cu o seara inainte pe trainer, pantofi noi in picioare (la prima purtare). You dont always need a plan. Sometime you just need.... (ma rog, gasiti voi continuarea pe google). Si totusi, singurele doua lucruri de care imi era teama in toata combinatia asta erau startul haotic si o eventuala pana. In rest, numai de bine. 

START

Lume multa, cam doua treimi la tura scurta, o treime la tura lunga. Merg cu Radu destul de in fata, dupa care, uitandu-se in jur, Radu imi zice totusi sa plec mai din spate. Imi caut pana la urma un loc in pluton, pe la mijlocul lui. Nimeresc total intamplator alaturi de Horatiu si Roxana Ghilt. Stiu extrem de putini oameni de la sosea si sansele de a ma aseza langa cineva cunoscut erau cvasi-inexistente.

Socotesc ca daca reusesc sa nu ma imprastii in prima tura, cand presimt ca o sa fie destul de haos, pot sa imi iau o piatra de pe inima si sa fac ce stiu mai bine. Sa merg pe bicicleta. Si sa ma bucur de noua bicicleta. Ce modalitate mai buna de a o testa exista, daca nu intr-un concurs? Daca ma simt bine pe ea 4 ore in regim de concurs, presimt ca o sa lasam multi kilometri sub roti impreuna.

TURA 1

Cat mai schimb eu o vorba cu Roxana, se pleaca. Il pierd rapid pe Horatiu si planul lui Radu ca eu sa ma tin ca o umbra in spatele lui si apoi sa colaboram pe plat s-a dus rapid pe apa Sambetei. Numai o minune ma poate face sa il prind din urma la cat de agil se strecoara printre concurenti. Bun, planul unu a picat. Trecem la planul meu. Nu avem plan. Mergem in ritmul meu, coboram calculat, urcam bine. Ma ingrozeste insa bucata de fals-plat si vantul aferent. Clar pe prima tura nu or sa fie probleme, vom fi inca multi si se vor forma mici grupulete, dar trebuie sa o parcurg de 5 ori!!!

Cum nu stiam traseul, bucata cu pricina trece repede si ma trezesc la intrarea in Boldesti-Scaieni. Plutonul meu continua grupat si fara incidente pana la baza urcarii. Planul era sa iau un gel la inceputul urcarii si sa mananc un baton pe bucata valonata dintre finish si inceputul coborarii, la fiecare tura, incepand cu a doua urcare. Asa ca prima trebuie sa mearga din entuziasm si din antrenament. Si merge fara probleme. Chiar ii spuneam lui Radu ca problema mea cu concursul asta e ca are prea putina urcare legata. Diferenta de nivel exista, doar ca e cumva mult prea segmentata pentru gustul meu. Urc multumitor.

TURELE 2 & 3

Pe coborare aveam un singur plan. Sa nu fiu depasita prea rau de toti cei depasiti la urcare, in asa fel incat sa ma pot lipi de un mic pluton pe bucata de plat ce urma. Inca de la prima tura mi-a fost clar ca asta avea sa fie calcaiul lui Ahile concursul asta si singura mea sansa era sa urc bine, ca sa nu lupt singura cu vantul pe plat. Imi iese. Turele 2 si 3 de plat le fac in mare parte cam cu aceeasi oameni. Dat drumul la vale pe bucata dreapta de la start, apoi bagat ceva viteza si prins din urma un pluton sau lasat pedala pentru a fi prinsa din urma de un pluton de care ma lipesc si eu. Pe tura 3 de plat ma prinsesem deja care sunt numerele de la tura scurta si care de la lunga. Ma uitam in jur si cei mai multi aveau sa se opreasca dupa aceasta ultima urcare. Trist. Se prefigurau 2 ture solitare. Sau oricum, aveam sa fim foarte rarefiati. Dau urcarea fara graba, ma opresc sa las un bidon plin, cu un ametesc dubios care nu imi placea deloc (ceva apa, sare, magneziu si un gel) si sa il completez cu apa pe cel care se golise. Cele 10 secunde pierdute aici nu mi se par un capat de tara. Trec si de ultimele masini parcate dupa finish si drumul se goleste. Voluntarii sunt in continuare la posturi, dar eu incep sa ma simt ca in turele mele solitare. Si zici ca trebuie sa facem 40 de kilometri asa? No, asta e! Nu or sa fie cei mai rapizi 40 de kilometri din viata mea, dar ii ducem pana la capat.

TURA 4

Coborarea e solitara si prind pe cineva pe bucata de plat. Il intreb daca vrea sa colaboram si ma ofer sa duc trena la inceput, insa il pierd repede. In rest depasesc doar oameni de la tura scurta. Asa ca nu imi ramane decat sa ma asez mai bine in sa si sa ii dau pedala. Vantul nu ma omoara, asa cum m-am asteptat si chiar remarcasem cu Radu ca a fost un moment in care vantul parca s-a mai oprit. Momentul asta l-am prins eu fix cand aveam mai mare nevoie de el. Tot pe platul asta sunt depasita si de primul baiat de la tura lunga. Ma asteptam sa fiu prinsa de primii baieti cu un tur, insa am un moment de dilema, pentru ca omul era singur (ce e drept, cu o masina de suport in spatele lui). Ori e evadat, ori ceva nu se leaga. Astept sa fiu depasita de un grup mai numeros, dar asta nu se intampla decat pe urcare.

Urcarea patru. Gel, urcare, soare, incepe sa imi fie totusi greu. Primii baieti trec pe langa mine, insa nu chiar fluierand. La toti ne e greu. Radu nu e printre ei, desi ma asteptam sa ma depaseasca si el cu un tur. Asta e de bine, dar si niste ajutor pe ultima bucla mi-ar fi prins bine...Pe linia dreapta de dinainte de finish incep sa urc in serpentine scurte si cineva imi striga de pe margine sa urc drept ca pot. Bine, daca zici tu, urc drept, ca pot.

TURA 5
Ultima bucata valonata. Aici prind din urma un tip si ne cam tinem unul de altul. Ne gratulam reciproc care coboara mai prost. Las putin pedala sa iau activatorul si indes in gura si niste dextroza, ud totul cu apa si, ultimii 20 de kilometri, here I come! Ma uit la ceas si ma intreb daca o sa ma incadrez in cele 4 ore la care ma gandisem de acasa. Sunt cam la limita. Ne intelegem scurt sa colaboram pe plat, desi binefacatorul meu a dus trena considerabil mai mult decat am dus-o eu. Si tare bine imi mai era in spatele lui. Am mai depasit si acum ceva oameni de la tura scurta. Deja voluntarii cam disparusera, la fel si politia de la intersectie, dar si noi eram doar cativa ciclisti imprastiati pe multi kilometri. Orasul vine, orasul trece, incepe ultima urcare. Aici chiar mi-e greu, dar nu mai sunt decat 3 kilometri. Daca trebuie, o si alerg pe asta.

FINISH

Finishul ma prinde dupa 3 ore 58 de concurs. Conform calculelor de acasa. Stiam deja ca am venit a patra fata la general, insa cea mai mare bucurie mi-a adus-o cursiera, cu care m-am inteles din prima. Dragoste la prima incercare, cum se spune. De acum, pot sa ma uit cu interes spre toate turele lungi pe care le am in cap pentru vara asta. Il caut din priviri pe tipul care mi-a dus trena pe ultima bucata, dar nu il mai vad, asa ca ii mai multumesc inca odata, anonim, aici. In rest, asteptam cu interes weekendul prelungit de Pasti. Sa fie bicicleta.

Un podium extins

Date: aici