duminică, 1 aprilie 2018

Sicilia- Idei de final, organizare si logistica


Fascinatia noastra pentru Italia nu are de-a face nici cu procentul mare de romani care traiesc si muncesc aici, nici cu literatura ori muzica italiana, ci mai degraba cu arta in toate formele ei, inclusiv cu arta culinara. A existat totusi ceva care a pus sare si piper tocanei noastre de intentii: seria de documemtare BBC- Italy unpacked. Ea a atatat parca si mai mult curiozitatea existenta si ne-a facut sa visam cu ochii deschisi (sau cel putin pe mine) la o traversare sud- nord a cizmei. M-am apucat sa masor si sa calculez si ar fi fezabil cu o luna de concediu. Caci ce cale mai buna ai putea gasi pentru a simti Italia daca nu in tricoul si pantalonii de ciclism, oprind sa mananci de pranz la o tavola calda, delectandu-te cu pasta si pizza pe saturate, unind pe doua roti orase cu istorie de milenii, lasand guma cauciucurilor pe ondularile drumurilor, campand azi pe o pasune cu iarba proaspata, maine intre vii si peste inca o zi la malul marii. Parmezan, Ricotta, Verdi, Puccini, Dante, istorie, arta baroca, sculptura, Caravaggio, dulciuri home -made, masline si portocale, munte, dealuri, mare, orase aglomerate si pline de viata, sate linistite aflate intr-o siesta continua, ferme abandonate si peste tot si toate gelato italiano. Cam asta faureste imaginatia mea despre Italia si pana cand va veni randul proiectului nostru, ca sa vad cat din plasmuirea imaginatiei mele e corecta, ramane sa ne facem incalzirea pe sora mai mica si mai saraca a peninsulei. Din articolele citite un fel de Cenusareasa din punct economic, insa cu o istorie lunga de 2 milenii, cu o diversitate a peisajului de invidiat si cu specialitati culinare locale de nerarat.
Sicilia intr-o singura imagine
De ce cu cursiera? 

Pe de-o parte deoarece cursiera se asorteaza foarte bine cu Italia. Pe de alta parte, pentru ca echipamentul actual ne permite sa facem un cicloturism minimalist, cu maxim 7-8 kg de bagaj, fapt ce lasa bicicleta sa se simta cursiera sub noi, sa fuga inca cu 30 km/h pe plat si sa nu transforme urcarile in pasuri intr-o batalie de jumatate de zi. Caci atunci cand noua ne plac muntii, nu e greu de intuit ca am ales ruta cu cei mai multi munti, de fapt cu toate masivele din insula. Nu am planificat nimic in avans. Stiam doar ca vrem sa fie slow, sa pedalam pe cat posibil cu vant din spate (si in Sicilia bate vantul) si cam atat. Drumurile le-am ales mereu la fata locului in functie de cheful si conditiile de trafic de moment. 

Am zburat spre Palermo cu o companie low-cost, zbor direct din Romania. Din pacate nu se acceptau cutii de carton, astfel incat a trebuit sa folosim un exces de plastic pentru a impacheta bicicletele: bubble, izolatie pentru tevi cu care sa protejam cadrul, furca etc, folie de impachetat si mult scoci. Pentru transport prin oras, autobuz, tren- 2 chingi Btwin/ cursiera Toate au ramas apoi la hostelul unde am stat in primele doua nopti in Catania si le-am refolosit la intoarcere. Daca nu aveti unde sa le lasati, gasiti cele necesare la orice magazin de bricolaj.


Despre drumuri si infrastructura

Avand in vedere ca in Sicilia autostrazile nu sunt cu taxa, ele atrag cea mai mare parte a traficului, lasand drumurile secundare (SS-urile si SP-urile) relativ goale. Initial ne-am tinut departe de SSuri (in prima zi), dar apoi am capatat curaj caci de regula au asfalt bun si iti permit sa mergi repede cu cursiera. Fara indoiala sunt drumuri si drumuri si pana nu le incerci nu e potrivit sa tragi conculuzii, insa noi am preferat un mix de drumuri secundare libere ( SSul de pe malul Mediteranei dintre Cefalu si Sant Agatha, toate drumurile din munti sau cele care au o autostrada pe aproape) si drumuri mai mici care ne-au purtat intr-o viteza inferioara (uneori si datorita asfaltului prost) prin sate mici unde cautam cu lumanarea magazine deschise sau locuri unde am putea manca de pranz. Fiecare avea sarmul lui si nu am regretat nici una din alegeri.

O parte din orasele mari sunt legate cu legaturi feroviare destul de bune. De exemplu intre Catania si Palermo sunt 5 trenuri regionale pe zi. Treintalia are preturi foarte bune la bilete (13.50 euro/ adult la trenurile regio), iar bicicletele se pot lua in tren pentru 3.5 EUR/ bicicleta, valabil indiferent de distanta pentru trenurile regionale. Ca referinta orara, un tren regional parcurgea distanta Palermo-Catania (240 km) in 3 ore.
Drumuri ca in palma
Din categoria, ce gasesti pe drumurile secundare
Pentru 3.5 EUR cursierele noastre au parte de tratament de lux
Despre mancare

Despre Italia si mancare as putea scrie un roman. Pe scurt: am incercat de toate, am mancat cel mai bine din toate concediile de pana acum si primusul nu ne-a lipsit deloc. Cum ne-am desfasurat mare parte din zi prin munti si cum in munti nu sunt orase mari, era nevoie de putina organizare: dormit undeva sub 1000 altitudine, ca sa fie cald. Pedalat apoi 1-2 ore si oprit la o cafea si ceva dulce inainte de marea urcare a zilei. Urcare. Daca aveam noroc sa gasim in intervalul orar 11-15 si un local unde sa mancam era foarte bine. Treaba asta e simpla in orasele turistice, dar o fantasma in satele mici de munte. Pe seara ne straduiam sa ajungem intr-un orasel cu supermarket de unde sa ne luam cele necesare pentru masa de seara. Atat masa de seara cat si cea de dimineata erau reci (salata seara, gem, paine, branza, fructe pentru dimineata) insa compensam cu mancarea gatita de peste zi. Cel mai bine am mancat in 2-3 Tavola Calda unde aveau cateva feluri de mancare proaspete, destul de diversificate, in raportul optim de proteine si carbohidrati, cat sa faci ceva treaba pentru orele de pedalat ramase. Cele mai bune portocale (cel putin 3-4 soiuri diferite) le-am mancat in Sicilia. Prajituri de casa foarte bune si inghetata, excelenta si ea. De cafea nu mai vorbesc. As putea deveni dependenta.
Cafeaua de la ora 11
Pastele de pranz
Si ceva desert

Despre cultura si istorie

Am ezitat mult daca sa pun mancarea inaintea culturii sau invers caci amandoua isi au partea leulului. Indiferent de preferinte, Sicilia e plina de bucatele de istorie ramase in urma tuturor popoarelor care au poposit pe insula de-a lungul secolelor: grecii, romanii, arabii, normanii, spaniolii si la final reconstructia in perioada baroca ce a dus la actuala fata a oraselor. O scurta prezentare (45 de min) despre istoria Siciliei puteti asculta aici https://www.youtube.com/watch?v=cRke-V1GZ88 (este in fapt o lectura a catorva idei suprinse de Paul Mellonin cartea sa- An Island at the Crossroads of History). Sincretismul mostenirii culturale este vizibil peste tot pe insula si o face cu atat mai atractiva, cand te gandesti ca pe suprafata redusa ai stranse la un loc teatre si temple grecesti, biserici normande cu picturi bizantine si mozaicuri arabe ori centre istorice din perioada baroca (Palermo, Catania, Siracusa, Ragusa, Noto)
Domul din Cefalu (UNESCO)
Catanaia
Stucco in interiorul Oratorio di Santa Cita
Taormina
Cum arata minimalismul nostru

Pentru ca am primit destule intrebari pe Facebook despre echipamentul folosit, iata ce a continut bagajul nostru in aceste 2 saptamani,  plus ceva observatii personale, pentru turele urmatoare:

- o genti de sa (Apidura si Reveleate Design)
- un drybag de 8 l pus in fata, pe ghidon si fixat cu 2 chinigi subtiri
- cort Quehua Quickhiker Ultralight 2, primit sponzorizare de la Decathlon, cort ce l-a inlocuit pe predecesorul lui (si el tot o sponsorizare)
- 2 saltelute Thermarest Neo Air
- 2 saci de dormit Hannah Scout de vara
- oala de silicon Sea to Summit, de 1.4l pentru salata. Doua recipiente mici pentru sare si ulei. 
- pahar din silicon pliabil, 2 tacamuri din titan Light my fire + un briceag Victorinox
- mica trusa de prim ajutor (fesa sterila, leucoplast, betadina, 1 folie paracetamol sinus, cateva pastie de Nurofen, cateva de Claritine, 1 folie Nolicin, extractor capuse, ac, ata, ac siguranta). Cam orice oras maricel are farmacie si medicamentele uzuale sunt la fel peste tot. Nu e nevoie sa carati dupa voi ce puteti gasi oricum in farmacie.
- cosmetice (2 periute de dinti, o pasta de dinti mica, un sapun mic, un stick antiperspirant mic, o crema de soare mica, o crema pentru iritatii mica). Ideea e ca totul sa fie cat mai mic si mai compact. Nu caram dupa noi prosop (daca locul in care ne spalam/ facem dus nu ofera prosoape, ne stergem cu tricoul de ciclism pe care il si spalam de mana ulterior). 
- haine: o pereche de pantaloni de bicicleta, doua tricouri de ciclism, o bluza cu maneca lunga sintetica si una de bumbac pentru dormit, o pereche de heatere, colanti lungi pentru dormit, un hanorac (sau similar) pentru dormit si/sau pedalat, pufoiaca, foita ciclism Btwin, 3 perechi de ciorapi, 2 bandane. 
- trusa scule pentru ambele biciclete 4 camere, un set de petice, leviere, pompa, multitool, duct tape, soricei, un lant subtire.
- Electronice (incarcatoare pentru priza, 2 cabluri USB- mini USB, 2 baterii externe, 2 cabluri incarcare ceas GPS, 2 ceasuri GPS, un aparat foto).
- altele: un saculet pentru cumparaturi/ gunoi etc. Un siret de rezerva. 2 saci menajeri daca era necesar sa protejam gentile de sa de o ploaie serioasa.

 Cortul, bicicletele asigurate langa cort si o dimineata frumoasa in Sicilia
Cam asa arata bicicleta lui Radu cu tot echipamentul pe ea (cortul in fata si restul in geanta de sa)
(medie zilnica 85 km, +1500 m diferenta de nivel)

Jurnale pe zile (inclusiv trackuri)

Resurse folosite: Lonely Planet- Sicilia

Foto by Radu