marți, 17 martie 2020

Jurnal de coronavirus. Autoizolare. Z1.Doar ganduri


Sa zicem ca azi-noapte, in drum spre casa, a fost ultima noapte de libertate. Azi cand m-am trezit a inceput prima zi de autoizolare. Radu este glumet si se intreaba despre ce voi scrie in aceste doua saptamani, caci vorba aceea, nu se intampla mare lucru. Sau cel putin, noi acasa, nu stim sa facem mare lucru. Viata noastra e afara si nu prea avem grija de casa, nu ne preocupa ideea de a tine ordine, ori prea mare curatenie. Eu stiu insa, cumva, ca voi avea mereu ceva despre ce sa scriu. Cand exista framantari, exista si idei. Totul e sa gasesti cuvintele. Astazi am vorbit mult, la munca, caci cu Radu am tot vorbit doua saptamani in Spania, vorba aceea. Am schimbat idei, pareri. A fost interesant cumva sa iau pulsul, sa vad cat de afectati, ingrijorati, suspiciosi, optimisti sunt oamenii. Si exista exemple in fiecare categorie. La fel de interesant a fost sa imi dau seama si de o mica parte din efortul logistic de mutare a angajatilor in regim de work from home intr-un timp cat mai scurt. Sunt curioasa daca majoritatea celor cu care vorbesc si cred ca treaba asta nu se va prelungi pana dupa Pasti chiar cred asta, sau doar isi doresc, proiectandu-si dorinta in cuvinte, autoconvingandu-se ca totul va fi bine. China ne arata ca ar putea dura 7 saptamani, daca am fi disciplinati. Dar noi suntem departe de a ne mandri cu aceasta calitate, ca natie. Cat de mult se vor schimba obiceiurile noastre in 2-3 luni? Vom deveni si mai solitari dupa exercitiul asta al distantarii, si mai legati de telefoanele noastre, sau din contra, vom savura si cauta fiecare contact uman? 

Ce e sigur e ca proiectele de vacanta sunt puse pentru o perioada pe pauza. Ca si asa erau unii invidiosi pe Facebook cum ca avem prea mult concediu si nu muncim suficient. Lasa ca acum suntem toti in aceeasi oala, spre bucuria "fanului" nostru. Si la un moment dat s-ar putea ca munca in sine sa fie motiv de invidie sau de bucurie, depinzand de care parte a baricadei te gasesti (a se observa starea mea duala din ultima perioada, si cum pendulez intre bine si rau).

Am desfacut azi bagajele, dar nu toate. Au mai ramas unele pe hol, ca doar nu ma grabesc nicaieri. Imi chivernisesc cumva activitatile. Le imprastii pe mai multe zile, ca sa imi ajunga, sa ma tina ocupata si preferabil departe de ecranul calculatorului sau telefonului. Am timp. Nu mai fac curse cu inserarea, incercand sa prind cat mai multa lumina intre sfarsitul de program si apus. Cursiera ma asteapta pe hol, dar nu am unde sa o conduc mai departe de trainer. Verificarea prognozei nu mai face parte din rutina matinala, caci intre 4 pereti nu mai conteaza daca sunt 10 sau 15 grade afara. Doar soarele e important. Doar ca aici mi s-au terminat cuvintele si oricat am stat in fata ecranului alb nu am gasit o formulare coerenta si in acelasi timp compacta in care sa explic atasamentul asta fata de soare. Asta ar merita un adevarat eseu si ordine in idei. Cine stie, daca ne lungim suficient, trecem de la notite de jurnal la esee. Ar fi cu adevarat o evolutie. 

Intreaga serie de postari despre epidemia de coronavirus este disponibila aici .

Un comentariu:

  1. Andrei Doctorul: Am incercat sa comentez la jurnalul din ziua 1 și nu știu dacă am reusit asa ca iti transmit aici: Atmosfera asta imi aduce aminte de un SF mai vechi: Ultimatum- ultimele zile ale unui război atomic(Mordecai Rochwald).

    RăspundețiȘtergere