Spune tu, vant (Valeni)

Dupa ce sambata am inotat prin zapada pana la genunchi si ne-a nins, nu, nu ne-am luat schiurile in picioare (cum ar parea normal), ci Radu s-a apucat sa caute febril o destinatie cu soare si temperaturi placute pentru duminica, destinatie care sa nu fie totusi chiar Bulgaria. A gasit-o in Valenii de Munte. Asa ca la 6.45 plecam de la pensiunea din Simon, ca la 8.30 sa ne intalnim cu Suzi si Iustin in Brasov, cu destinatia Valenii de Munte. La Brasov ploua, in Pasul Bratocea ningea, dar Radu conducea determinat inainte. In Foreca we trust. Si Foreca zicea ca o sa fie soare si frumos. Si vant. Dar aici a fost o greseala de citire. Aplicatia zicea 12, dar cum 12 m/s pareau prea multi, ne-am gandit ca or fi km/h. Ne-am inselat. Nu au fost chiar 12 m/s, dar a fost vant. Track si plan nu aveam. Cica impovizam pe drum in functie de informatiile pe care le culegem de la localnici.

Incepem spre Drajna si Valea Plopului. Drumul nu e din cale afara de bun, are gropi, capcane, pietoni iesiti de la biserica si vreo 2 cortegii funerare, dar norii sunt spectaculosi. La inceput mergem din entuziasm, sarim un prim "gat" dupa Valea Plopului, iar cand drumul se orienteaza nord-sud, gonim cu vantul din spate. Cu totii stim ca o sa platim greu pentru momentele astea, dar...ce sa faci, n-ai ce sa faci. Daca asa merge drumul... 

Nori interesanti pe toate drrumurile

O prima urcare dupa Valea Plopului

Intersectam drumul de Siriu inainte de Cislau si aici avem un prim preview cu vantul batandu-ne din stanga. Ne salveaza Iustin si traficul redus. Schimbam putin forma micului nostru pluton si traversam bucata deschisa, ca mai apoi sa urcam printr-o padure frumoasa intre Viperesti si Ciuta. Stiu ce urmeaza acum, sperietoarea zilei- urcarea la Ciolanu. Amintirile mele de pe aici se leaga de un Simplon eventual incarcat cu coburi. Dupa prima incursiune in zona, cand am si descoperit locurile astea, Radu scria: "400m diferenta de nivel in 4 kilometri, o urcare delicoasa care se poate compara cu brio cu cea de pe Valea Fiarelor sau cu urcarea Ciocanu, numai buna de pus sangele in miscare". Ei bine, nu e nici asa de groaznica cum zice Radu, dar e una din urcarile frumoase. Si mai frumoasa ca urcarea, e coborarea spre Hales. Pentru ca e doar usor la vale, multe linii drepte cu vizibilitate, trafic 0 si primavara. Oameni iesiti la iarba verde, gazon pe stanga si pe dreapta, primavara cere ture cu prietenii si asta e un loc numai bun pentru o pinguineala cu foc si toate cele.

La intersectia dintre DN10 si DN102 C. Norul din fata si drumul prost anuntat,ne-au convins usor sa lungim tura

Sus la Ciolanu

La magazinul din Hales facem pauza de pranz, cu mancare de legume la borcan, grisine, napolitane, banane si sfanta Cola si apoi continuam pe drumuri stiute spre Lapos.

Aici, alta dilema. Sud, spre Marginea Padurii- Mizil-Ceptura si o tura de +200km, sau dreapta spre Sangeru, pe varianta scurta. Noi stim ceva povesti despre Sangeru asta, de la Horatiu, dar de felul nostru suntem greu de impresionat. Pana la urma Suzi si Iustin inclina si ei spre varianta considerabil mai scurta (ce va da totusi o tura de 140 km) si tinem cap-compas spre Sangeru. Evident ca trecem fara incidente prin sat si in Podenii Noi cer pauza. S-au dus 40 de kilometri de la ultima pauza si motorul cere alimentare. La ture din astea mai lungi, de regula mergem destul de relaxati, cu bucati legate de 30 de kilometri si cu pauza la magazin din cand in cand, pentru mancare solida. Mai mult de apa in bidon si o banana sau un baton nu obisnuim sa caram dupa noi.

Drumuri pustii si soare

Sa fie Sangeru sau 60 km extra?

In Podenii Noi gasim o negresa buna, niste alune cu multa sare si din nou, sfanta Cola. Intrebam de drum, caci Google Maps ne da doua variante, insa dupa ce analizam mai cu atentie harta constatam ca varianta mai scurta e compusa dintr-o retea de drumuri comunale, care ma tem ca nu vor fi intr-o stare foarte buna (a se citi neasfaltate). Zona Buzaului are multe drumuri secundare. Multe din ele faine, iti permit sa legi diverse segmente, dar cursiera nu e cea mai buna optiune ca sa le explorezi. Mai ales cand e deja ora 17.00 si suntem inca pe ora de iarna. Asa ca alegem varianta sigura, cu mai mult DN. Si cu si mai mult vant. Il luam in lateral pe linia dreapta dintre Podeni si DN1A si, si aici, Iustin duce eroic trena. Stim ca in drumul national vom avea vantul asta fix din fata si in jumatatea de ora de agonie am avut timp sa ma gandesc la multe. De eram singura pe aici nici macar nu mi-as fi pus problema sa ma lup cu uraganul asta, ci pur si simplu as fi facut stanga spre Ploesti, tot la vale, cu el in spate. Nici in situatia data, cand baietii au dus trena nu mi-a fost usor, dar pe cuvant daca in situatii de genul nu e bine sa fii fata :).

Portret de ciclist la magazinul comunal

Track si date: aici

Jurnal Radu: aici  

Citeste mai departe...

Emotie de toamna (Buzau, MTB)

Toamna asta e prea scurta pentru cate ture de MTB aveam eu in minte, dar frigul si ploile mi-au lovit planurile cu viteza unui intercity.

Asa ca deja pe la mijlocul saptamanii cautam cu infrigurare... locuri calde si uscate :). Buzaul se anunta cel mai promitator, asa ca desenam repede niste trasee, facem o rezervare la o pensiune pentru sambata seara si nici macar sculatul la ora 5.30 si cele 3 ore de condus nu ma deranjeaza nici cat negru sub unghie.

Cam asa arata toamna in imaginatia mea, vazuta din saua bicicletei

Pentru prima zi planul era sa parcurgem total sau partial traseul de la XC Race-Sarata Monteoru. Ce vorbesti, frate? Stiti vorba aia cu planul de acasa, nu se potriveste cu cel din targ? Sau la pomul laudat sa nu te duci cu sacul? Cu sacul nu, dar cu cizme de cauciuc, da. Prima panta prin padure, poteca terminata de rotile motoarelor de enduro, varianta ocolitoare consta intr-o panta acoperita de frunze uscate, care insa ascunde...noroiul. Sincer, de noroi imi era cel mai frica pentru ca pana acum in toate turele in Buzau am avut parte de noroi. Din belsug. Pare ca nici tura actuala nu va face nota discordanta. Dupa momentul veverita din Ice Age, coboram care pe picioare (Vali), care pe fund (eu) si decidem ca trebuie sa reconfiguram. Asa ca inovam. Din urmarit un track cu ochii pe ceas, devenim exploratori. E adevarat ca descoperim un drum frumos cu frunze galbene din plin, mai impingem bicicletele, mai cautam drumul cel bun in fata, dar suntem 100% imersati in toamna autentica. Cald, soare, galben sus, galben jos, lumina sincera de care o sa ne fie dor. Pana la urma iesim in asfaltul de pe dealul Istrita si coboram lansat pana in Leiculesti.

Frunze galbene peste tot

La firul frunzelor 

Ultimele mure

Bikemap spune ca ar exista un alt drum de legatura, din nou peste deal, drum forestier ce incepe din urmatorul sat, deci asta nu poate sa insemne decat si ma multa aventuraaa! Cu push bike si o alta sesiune de noroi. Afara tratament pentru suflet, in rest tratament pentru trup. Mai ales la picoare ca acolo e cel mai la indemana sa te impachetezi cu noroi.

Drumul nostru se transforma mai repede decat ne-am fi dorit intr-o panta abrupta pe care se insira cuminti stalpii de curent, a caror linie o urmam din nou pana in asfalt.

Se da una bucata scranciob

Coboram in Sarata dupa vreo 3-4 ore de balaureala cam fara cap si fara coada, caci noi parca voiam ceva mai fain.

Prea multe variante nu avem, asa ca incercam si bucla scurta (primii 20-30 km) de la concurs, poate avem sansa pe partea cealalta si nu vom avea noroi.

Ca incalzire avem o bucata sanatoasa de asfalt, apoi drum forestier si o urcare frumoasa, ciclabila si uscata pana in varful dealului. Aici dam peste captura zilei:

S-a deschis sezonul la vanatoarea de mistreti

Trackul intra apoi adanc in padure pe un drum de pamant lat, plat ca o alee din parc si ascuns sub un strat generos de frunze galbene. Nu auzim decat fasaitul frunzelor zdrobite sub cauciucuri si bucuria din noi. Drumul asta a salvat fara indoiala ziua, si a strans toata toamna intr-o imagine.

100 metri garduri

Tot el ne-a scos deasupra satului. Sasenii pe Vale unde ratam bifurcatia si coboram pana ce ajungem deasupra podgoriilor de pe coasta sudica a dealului. Vita de vie se intinde la stanga si la dreapta cat vezi cu ochii, lipsita de movul strugurilor, asteptand bruma. Momentan domina doar galbenul, puternic si permanent, multiplicat in milioanele de frunze ce stau inca pe joarda. Doar din cand in cand apare cate o nota preccoce de ruginiu.

Dintii musca din boabele mici si stranse una in alta, fara ca degetele sa se mai oboseasca sa le desprinda de pe ciorchine. Gura se umple de zeama si aroma unui soi nou si la creier ajunge cumva aroma vinului ce ar fi putut sa fie. Sunt cativa ciorchini scapati din mainile culegatorilor, inca proaspeti, gustand a toamna matura si ruginie. Si e placerea de a sta si a savura, uitandu-te doar cum se prelinge soarele pe dealuri.

Seara se asterne cand suntem deja pe drumul spre Plescoi, unde din camera calduroasa a Vilei Speranta, cu stomacul plin si dintii colorati de la vinul de cu seara, ne facem planuri pentru ziua urmatoare.

Duminica

Astazi lasam in urma padurile si avem in plan o tura ciclabila, prin satele din zona Platoului Meledic. Trackul din care ne-am inspirat, avea o descriere foarte promitatoare: "Dar intrând mai profund în inima munţilor, peisajele deosebite şi drumurile care şerpuiesc pe dealuri prin sate uitate de civilizaţie devin fascinante. Iar pentru ciclişti, fascinaţia vine şi de la pantele de peste 20% pe care aceste drumuri judeţene însă momentan neasfaltate le urcă pentru a ajunge la cele mai izolate case."

Cum nu aveam timp pentru intreaga distanta intr-o zi de toamna, fix dupa schimbarea orei, am ajustat track-ul si am parcus doar jumatate din el.

Insa amandoura ne-a placut foarte mult. Drumuri lipsite de trafic, pline de gropi, drumuri de tara sau de pamant, condimentate cu urcari sanatoase, devenite si mai provocatoare datorita pamantului ud si usor mocirlos, fara aproape pic de plat. Ori urcai, ori coborai. Cand urcai, o faceai aproape exclusiv pe foaie mica, iar atunci cand coborai, ca un zmeu ii dadei la vale.

Initial ma gandeam sa facem si o tura de cicloturism primavara urmatoare, in zona, cu dormit sus in deal la Plaiul Nucului, dar dupa ce am vazut ce urcari sunt pe acolo, am zis mai bine ma abtin de la asa propunere...

Prima urcare a zilei

Pe langa "componenta sportiva" mi-au ramas in minte cateva tablouri relevante pentru mai multe sate din zona Buzaului, sate cocotate cine stie pe unde, fara asfalt, departe de Buzau, unde in picioare au mai ramas doar casele batranesti si oamenii in etate. Batrane invesmantate in negru, aplecate de spate, care deretica prin veradanda mangaiata de soare, strigand pe nume singurele suflete din ograda: "Pui, pui, pui". Trei litere, repetate ca un cantec liturgic, mereu la fel, mereu cu aceeasi intonatie si tonalitate, indiferent in ce zona a tarii le auzi. Indemnurile catre animale, bocitul si chiuitul sunt parca mereu identice, de parca nu are veni din gura a sute de mii de femei, atat de diferite una de alta si totusi legate prin comunul numit sat. Animale, recolta, capite si fan in fanare, case batranesti si tufanele in curte, cele mai multe, tufanele albe cu bumbi galbeni in mijloc.

Si cruci. Pentru cei care nu au mai avut puterea sa ajunga pana la cimitir

Tinerii au plecat, copii nu mai sunt, scoala zace parasita de ani de zile, cu ferestrele sparte si napadita de iedera.

Scoala primara 

Acum, viata satului graviteaza in jurul bisericii. Dintr-o casa cu ferestrele sub drum, razbate o cantare bisericeasca. Probabil femeia lipsita de putere isi alina neputinta cu slujba de la radio. Afara ies sunetele, pe geamurile si usa deschisa intra lumina si caldura unei zile frumoase de toamna.

Doua sate mai in fata, o batrana urca adunata intr-un bat o panta plina de noroi. Ceva imi atrage atentia in directia respectiva, dar nu stiu ce. Asta pana cand ajung la baza urcarii si vad o alta femeie pe la 60 de ani, oprita pe marginea drumului, care se descalta de cizmulitele de biserica date cu crema neagra de ghete si impecabile de parca le-a scos din cutie, isi punea in picioare papucii inchisi in fata ca niste botine si cu cizmele in mana stanga, pornea pe urmele primei femei, ucand aceeasi golgota, framanatata la nesfarsit de picioare vitelor.

Cu asemenea imagine in minte, nu poti sa nu intelegi lumina din ochii batranului care ne spunea ca deja e semnat contractul si asfaltul o sa ajunga si pana la ei in sat. 

Plaiul Nucului e un alt loc care mi-a placut mult. Cu o urcare de 500 m diferenta de nivel, provocatoare de la un capat la altul, iar in varful dealului unde ma asteptam sa gasesc nuci, am gasit de fapt...brazi. Era si normal, caci eram aproape la 1000 m altitudine. Ramane un mister pentru mine numele locului, insa varful acela de deal avea ceva odihnitor, cu padurea amestecata de foioase si conifere si cu norii transparenti, umbrind doar pentru o clipa locurile, atunci cand erau manati in patru zari de vantul nebun ce nu ne-a slabit deloc cat a fost ziua de lunga.

Emotii de toamna

Si o zi perfecta pentru bicicleta

Sus in Plaiul Nucului

Ultima urcare din Manzalesti spre Chiliile ne duce din nou pe dealuri, la fix pentru ora de aur:

Cumva, cred ca amandoura ne-a placut mai mult ziua de azi, decat cea de ieri. Pentru ca nu a fost doar bicicleta. Pentru ca au fost ganduri, reflectii, oameni si imagini autentice dintr-un sat romanesc destul de departat de orasele in care traim cince zile pe saptamana. Dar un sat real.Si a fost SI bicicleta.

Citeste mai departe...

Pe biciclete, pe ploaie, pe langa Buzau

Cu aventura de fata, Radu ar trebui sa fie mandru de noi. De fapt, nu atat pentru aventura, cat pentru determinare. Cu o tura in jurul Buzaului, incropita in graba, am reusit sa le atrag atentia multor pinguini, ce s-au pus apoi pe urmarit prognoza din acest aprilie capricios. Cum joi se anunta tragic, dar vineri prognoza se schimbase deodata in bine, se da semnalul de plecare, se fac aranjamentele la pensiune si gata! Ploaia de vineri noaptea nu a dat pe nimeni inapoi, caci a fost remarcata abia dimineata, cand era deja cam tarziu pentru schimbari de planuri. Chiar si eu, sculata la miezul noptii, speram ca ploaia sa se gate. Dar la 6.30 ea cadea inca cu spor...cu mult spor! Cum Vio ma anunta ca ei intarzie cam 15 minute, am timp sa deschid laptopul si sa analizez prognozele de pe 3 site-uri diferite: meteoblue, foreca si accuweather. Concluzia? Pana la doua, ploua. Totusi, toti pinguinii sunt la datorie si ne imbarcam in masini cu speranta sa nu fie dracul chiar atat de negru...sau de ud.

Vremea se joaca cu noi, si cand se opreste ploaia, cand se lumineaza in departare, cand iarasi nori negri se ingramadesc la stanga si la dreapta. Ce sa mai, ne joaca vremea asta pe degete, ceva de speriat. La Vernesti ploua incetisor, ne tragem pe noi geci, pelerine, parazapezi si cu un entuziasm suspect ne astenem la drum. Primii 15-20 de kilometri pe DN10 nu sunt nici pe departe incantatori, cu ploaia ce ne bate mereu in ochi cand sarim de 15 km/h si cu masinile si tirurile care ne stropesc din lateral. Eu una, abia astept sa inceapa urcarea spre Ciolanu, sa scada viteza, sa dispara traficul si sa se reduca gradul de udatura. Ajungem la bifurcatia dintre DN10 si DJ 203 G si avem o surpriza placuta cand remarcam, pe cand ne pozam la Fantana lui Mihai Viteazu, ca si ploia s-a oprit. 

La Fantana lui Mihai Viteazu

Asa ca imi permit sa fac chesti exhibitioniste, sa dau jos de pe mine toate fasurile, bandana, huse de ploaie etc, raman la bluza de corp si ma pregatesc sa mananc pe foaia mica urcarea spre Ciolanu. In 2011 mi-a placut din cale afara si nici acum nu ma dezamageste. Nu e o urcare din aceea nervoasa, in care sa nu mai ai timp si loc sa respiri. Bucatile mai inclinate alterneaza cu mici portiuni de fals-plat, bune sa iti tragi sufletul. Vali ma depaseste si remarcam impreuna ultimul ac de par. Parca a fost mai usor decat la prima incercare, poate datorita vremii mai racoroase sau a modului mai asezat de a aborda tura. Muha vine si ea repede, apoi Cristi, Octavian, Dana ca o mica eroina, iar pe coborare, cei din urma vor fi cei dintai. 

Regrupati la finalul urcarii

Pe cand stateam noi acolo si asteptam sa se reuneasca grupul, se pune iarasi pe burnita, astfel incat ramane un mister pentru mine, cum Dumnezeule se duc baietii la vale atat de repede. Mie imi e in acelasi timp frig (si vorba aceea, am toate hainele pe mine), dar ma si enerveaza apa care imi intra mereu in ochi. O placere, ce sa mai! Ajungem jos, la Ciolanu, destul de murati si nu avem chef de poze pe la tabara de sculptura. O ciocolata calda sau un ceai starnesc mult mai tare imaginatia...Ne oprim pana la urma la o carciuma, inainte de Hales, carciuma ce avea doar terasa, dar buna si aceea, macar sub aplecatoare nu ploua. 

La o bere, cica

Dupa o bere, pufuleti, biscuiti si ceva muzica populara din vecini, moralul isi revine si refacem din mers planul: Cerasela, Gabi, Vio si Dana merg pe varianta scurta si merg direct spre Sarata Monteoru, pe DJ 100H si apoi pe DC 203G, iar Vali, Cristi, Octavian, Muha si cu mine mergem pe planul initial si continuam spre Tisau. 

Din fericire pentru noi ploaia s-a oprit, hainele se usuca usor, usor pe noi si mergand ceva mai repde ne revenim si termic. Parcursul pana la Glod e comun cu tura din 2011, dar acum, in loc sa facem dreapta spre Colti continuam inainte spre Valea Laposului. Urmatoarea urcare ne asteapta inainte de Marginea Padurii si cu pasi repezi ne apropiem de Jugureni. Aici urmeaza portiunea necunoscuta a turei: drumul comunal dintre Jugureni si Fintesti. Fiind vorba de un drum comunal ne asteptam sa fie neasfaltat si la momentul acesta, orice drum neasfaltat e sinonim cu noroiul. Dintre mai multe variante, evident, drumul nostru e ala, cel mai noroit. Mie, experienta noroiului imi lipseste cu desavarsire, dar fur meserie de la baieti si de la Muha, caliti prin noroaiele Primei Evadari. Ma prind repede ca in asemenea situatii trebuie sa mergi pe bicicleta, asa ca prind un sant pe care curge apa si ii dau la vale. Mai schimb santurile intre ele, si nu pot sa nu ma gandesc ca am avut noroc ca drumul e in coborare si nu trebuie sa pedalam la deal prin sleaurile si noroaiele de fata. Ajungem jos ca porcii, si noi si bicicletele, dar cel putin de acum avem din nou parte de un drum judetean (chiar daca doar partial asfaltat), dar oricum mai bun decat noroaiele anterioare.

In Naeni ne oprim sa ne refacem fortele cu un bufet suedez incropit ad-hoc pe treptele bibliotecii comunale. 

Se prepara bufetul suedez. Stergarul e insa de baza 

Usor murdari 

Imagine putin atipica pentru o tura de ciclotusim

Iar dupa o masa si cativa kilometri merge si o bere, fie ea chiar si cu lamaie. Dupa Breaza drumul devine din ce in ce mai bun si ajungem repede la indicatorul cu Sarata Monteoru, de unde aparem la pensiune, cat ai zice "peste" noi si bividii nostri innoroiti. 

La "Strambata" Monteoru

Propietarul pensiunii e in continuare baiat de treaba si isi pastreaza oferta initiala de a ne gazdui bicicletele in sala de conferinte, dar noi baieti finuti ne garam bicicletele afara, caci chiar si dupa o cosmetizare la cismeaua din curte, acestea arata...muncite. In schimb ne bagam pe noi insine sub dus si tare bine mai e. La masa, apoi, oamenii de pe scurtatura ne povestesc ei cum au sarit ca niste eroi dealul de deasupra Saratei si mi-e clar ca pe acolo trebuie sa mergem maine.

Si pana la urma chiar asta facem, doar ca numai vreo 3 din noi. Vali, Dana, Cristi si Raluca pleaca direct spre Bucuresti. Gabi, Cerasela si Vio aleg varianta directa si usoara (pe plat) spre Vernesti (DC 203 G si DJ 205), iar Octavian cu Muha si cu mine ne tinem de planul initial. 

Ziua de duminica e aproape opusul celei de sambata. Soare, uscat, placut de cald, vremea rezoneaza si ea cu sarbatoarea Floriilor. Si ce poate fi mai bine decat sa pedalezi in tricou, la deal, pe o astfel de vreme, pe un drum pustiu? DC 203G e in lucru, asa ca pana in varful dealului nu e nici urma de masini. Toata soseaua e a noastra, si noi urcam usurel, la cadenta de plimbare prin padurea proaspat inverzita. Umbra copacilor ne racoreste, cand si cand, o raza jucausa strecurata printre frunzisul inca incomplet al foioaselor ne mangaie fata si noi ne bucuram cu toata fiinta noastra ca suntem aici, sanatosi, ca ne putem bucura de natura, de padure si de vreme. 

Din varful dealului ne asteapta evident o coborare lunga, condimentata pe alocuri cu scurte bucati in lucru. Se vede treaba ca nici pinguinilor de pe scurtatura nu le-a fost chiar usor pe aici. Padurea se schimba in curand cu primii copaci infloriti, semn ca ne apropiem de un sat, si de aici nu ne mai despart decat 15 kilometri rapizi pana in Vernesti. 

Totusi din goana pedalatului, nu pot sa nu admir casutele frumoase din zona. Si aici sunt case parasite, fara indoiala, asa cum se intampla in majoritatea zonelor rurale din tara, insa aparent aici nu s-a intins molima vilelor roz din prefabricate. Am vazut destul de multe case vechi renovate frumos, cu bun gust, si multe case construite in intervalul 1960-1970 foarte bine intretinute si ingrijite. In plus, totul arata mult mai frumos primavara cand natura, cu toata verdeata si toti copacii ei infloriti compune ea insasi, fara greutate un tablou rural contemporan, ce gadila insa privirea. Pacat insa ca tura de azi s-a terminat repede-repejor, caci vremea buna indemna la mers, la admirat, la simtit. Afara era primavara aceea blanda, asa cum o infatisau desenele din maualele din ciclul primar, o fata frumoasa, in ie si ducand dupa ea trena de flori si simfonie de miresme. 

Bucurati-va de saptamanile acestea si traiti in acelasi ritm cu natura. Cand orasele inverzesc, plecati prin tara si urcati progresiv din ce in ce mai sus. Pe dealurile de la Moeciu ori prin catunele din Cernei -Mehedinti veti gasi copaci infloriti si in luna mai, asa ca daca ati pierdut spectacolul de la oras, va asteapta unul mai frumos si mai autentic la sat.
Paste fericit si vreme buna.

Traseu:

DN10-Vernesti-Candesti-Satuc-Unguriu-Magura-DC 203G-Manastirea Ciolanu-Hales-DJ 100H-Tisau-Strezeni-Glod-Valea Unghiului-Marginea Padurii-Jugureni- DJ 104N-Fintesti-DJ 205-Prosca-Naeni-Valeanca-Visperesti- Breza-Greceanca- Clondiru de Sus-Izvoru Dulce-Dealul Viei-DJ 203G- Sarata Monteoru- se urca Dealul Istrita- DJ 100H- Valea Salciilor- Mierea- Carlomanesti-Niscov-Vernesti-DN10

Distanta (total):  105 km

Diferenta de nivel:  1658 m

Datele primei zi (si harta): http://www.movescount.com/moves/move29501037

Datele zilei doi (si harta): http://www.movescount.com/moves/move29501508

Foto by Cristi

Citeste mai departe...

Cu bicicleta in Muntii Buzaului

Un RT made intergral by Radu si postat pe blogul meu-asta da premiera :)

A venit si ultimul weekend inainte de 7500, si chiar nu aveam chef de o alta tura de antrenament pentru 7500. Sincer pentru 7500 nu prea ai cum sa antrenezi, 7500 e o chestie pe care o faci o data pe an, astfel incat sa treaca suficient timp pentru a uita cat de greul si pentru a-ti aminti decat partea frumoasa. Iar daca ar fi sa-mi amintesc concursul de anul trecut principala senzatie a fost ca a trecut foarte repede. O sa vedem cum o sa fie si anul acesta, speram sa scoate sub 24 de ore, pentru a avea public in momentul in care trecem linia de sosire, iar singura chestie pe care am vrea sa o schimbam fata de anul trecut e felul in care ne alimentam. Teoretic un om poate absorbi in regim de efort intre 200-300kcal, iar asta inmultit cu 24 de ore echivaleaza cu ceva de genul 8000kcal, adica vre-o doua borcane de 800 de miere. Anul trecut am stat destul de jalnic la capitolul aceasta, si dupa gura diham ritmul in care am mers a fost destul de jalnic. Sper sa putem schimba capitolul acesta, sa vedem daca o sa ne si iasa, pentru sunt momente in care organismul poate spune nu si in momentul respectiv cu greu mai intra ceva.

Sa revenin in schimb la ceea ce voiam sa povestesc de fapt, adica week-end ce tocmai a trecut. Avem in plan ca in concediul din vara asta sa pedalam pana la poalele Mont-Blancului, sa urcam pana pe Mont-Blanc, si sa ne intoarcem inapoi pe biciclete in tara. Nici pentru asta nu prea ai cum sa te antrenezi, dar e oarecum intelept sa vezi daca te impaci bine cu bicla la drum lung, si sa faci un test al portbagajelor si al cob-urile. Partea a doua nu prea am avut cum sa o punem in practica pentru ca portbagajele si cob-urile sunt inca pe drum spre noi, dar macar partea cu drumul lung am zis sa o incercam.

Plecam astfel in formatie extinsa de 5, eu, mike, em, vali si muha, pregatiti sa cucerim dealurile din jurul buzaului. Mike a facut inainte si o tura aproximativa ce ar fi trebuit sa insumeze 150km cu 2000m diferenta de nivel, dar pe principiul ca planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ pana la urma am facut o tura care s-a potrivit in proportie de 20% cu track-ul initial. Si asa nu e deloc rau, pentru ca a iesit o tura foarte frumoasa care ne-a dus prin locuri superbe si salbatice, dar in acelasi timp destul de accesibile, in total 125km cu 1600m diferenta de nivel. 

Tura aceasta a fost si prima mai lunga pentru noua mea bicla, care sper sa ma poarte cu success in calatoriile ce urmeaza. Pe scurt pe la inceputul anul mi-a aparut un pitic pe creier cu butucii Rohloff, initial voiam sa-mi fac o bicla de la zero dar pana la urma a aparut pe bursa de pe ciclism o bicla din 2010 echipata decent pentru ceea ce fac eu bicla asa ca am reusit sa-mi ingrop si piticul asta. Pe scurt dupa 400km mi se pare super misto, daca treci peste inconvenientul zgomotolui din vitezele inferioare (face cam ca o rasnita peste urcari), si peste o oarecare lipsa de eficiente in anumite viteze (oricum nimic foarte observabil). Toate acestea fiind balansate de o durata de viata foarte lunga si de o menentanta extrem de redusa.

Butucu cu pricina

Din nou revenind la ziua de sambata, tura a inceput dintr-un sat pe nume Candesti, unde ne-am lasat biclele unde altundeva decat in fata Bisericii. Dupa o scurta sesiune de trebaluit pe la bicle ne urnim in cele din ura pe la 10, pe un DN 10 nu foarte aglomerat. Si a urmat o foarte placuta incalzire pe sosea pana la Magura, unde stiam de la mike ca se gaseste primul obicectiv interesant al turei, si anume Tabara de Sculptura. Si ajungem noi in Magura, si tabara de sculptura nu apare, si trece si magura, si tabara tot nu se iveste, astfel incat intreband un localnic aflam de directia in care trebuie sa o apucam pentru a ajungem la obicectiv, respectiv 7 kilometri pana la manastirea Ciolanu pe un drum secundar proaspat asfaltat. 400m diferenta de nivel in 4 kilometri, o urcare delicoasa care se poate compara cu brio cu cea de pe Valea Fiarelor sau cu urcarea Ciocanu, numai buna de pus sangele in miscare, si pentru a vedea cum urca Rohloff-ul. Urca ok, dar trebuie totusi sa nu apesi ca animalul in momentul in care schimbi vitezele, si face ca o rasnita in anumite viteze, zgomot cu care te obisnuiesti destul de repede totusi.

Urcarea spre Manastirea Ciolanu.

Ajunsi sus ne oprim sa-i asteptam pe Vali si pe Muha, care vin si ei destul de repede. Pentru Muha cred ca e una din primele contacte cu catarari mai serioase pe bicla, si chestia asta se simte, nu-i nimic cel mai bine antrenamentul se face tot pe bicla cu multa diferenta de nivel. De aici ii dam la vale pana la tabara de sculptura, unde ne pozam in posturi care mai de care mai inedite. Pe aici prin 77-80 cred ca si-au facut ucenicia oamenii de la arte plastice. Au iesit cateva lucrari interesante zic eu, dar noi nu am apucat sa ne plimbam decat prin tabara din 78. Am vizitat si manastirea Ciolanu, care mi s-a parut plina de liniste si de verdeata, practic eram cam singurii turisti in momentul respectiv al zilei.

La judecata.

Citeste mai departe...