miercuri, 2 mai 2007

Cheile Nerei



Weekend prelungit de 1 mai: Cheile Nerei si imprejurimi (Cheile Globului, Cheile Rudariei, Cheile Susarei si cascada Susarei, Cheile Nerei, Lacul Dracului, Lacul Ochiul Beu si cascada Beusnita, cheile Minisului, Izbucul Bigar)

Componenta echipei: Irina, Laviniu, Cristi, Radu, Mike, Oana (duminica si luni)

Vineri – prima zi


Traseu: Bucuresti-Pitesti -Slatina-Craiova-Drobeta Turnu Severin-Orsova-Mehadia-Iablanita-Petnic-Globul Craiovei

E ora 20.00 si intr-o masina doatata dupa ultimele standarde in materie de securitate cu un airbag suplimentar in portbagaj (optiune suplimentara pentru drumuri cu grad mare de risc), plecam din Bucuresti. Ne asteapta in fata un drum lung, sute de kilometri de asfalt scurse sub rotile masinii. Iesirea din Bucuresti, monotona autostrada, Pitesti, Slatina, Craiova, Drobeta-Turnu-Severin si inca nu ne oprim. Orele se scurg si ele pe bordul masinii si doar cateva lumini razlete sparg intunericul noptii. Trecem pe langa Portile de Fier, ne gandim ca pe partea cealalta sunt sarbii, vedem ca mai sunt doar 290 km pana la Belgrad, admiram linia placuta a felinarelor de pe strada principala din Orsova si deslusim prin fondul monoton Dunarea….imensa chiar si aici purtand in tacere povesti, vise si imagini de demult….

Prindem dumul spre Oravita, trecem prin Mehadia, Iablanita, Petnic, Globul Craiovei (se continua cu Cheile Globului pe care le-am vazut din masina). Undeva dupa Globul Craiovei prinzand de veste ca peisajul s-a schimbat si ar fi pacat sa mergem mai departe si sa ne privam de bucuria descoperirii unei noi fete din Romania noastra uluitoare mereu in schimbare si totusi pastrand icoane din secolul trecut gasim un camp necultivat langa o mica padurice si campam.

Sambata- ziua doi


Traseu: Globul Craiovei-Prigior (inainte de sat indicator spre Manastirea Almaj Putna)-Eftimie Murgu (incep Cheile Rudariei) -Dalboset-Carbunari-Sasca Monatana (Cheile Susarei)-Potoc-Podu Bei (Cheile Nerei-portiunea «La tunele»)-Valea Beiului-Pastravarie

Pana inspre Eftimie Murgu nu avem nimic planuit de vizitat asa ca ne lasam privirile sa alerge peste locurile noi prin care trecem. Sunt imagini rurale pe care ma intreb daca cei ce vor urma-copii nostri - le vor mai prinde….Nou si vechi se amesteca in zona asta, drumul, masinile care gonesc ii lasa reci pe oamenii locului pentru care timpul alearga altfel, curge in ritmul plimbarii soarelui pe bolta, a zilelor insorite, a celor de munca sau a celor de sarbatoare, a ciclurilor agricole. Agricultura individuala, agricultura de subzistenta, se practica si aici ca in toata tara caci nu stim sa gestionam pamantul pe care il avem nelucrat, iar in cel care se lucreaza se investeste cat nu face rodul lui….Totusi doar aceasta agricultura mai este capabila sa mai ofere ochiului imagini unice: o femeie in varsta garbovita de ani manuieste cu greu o sapaliga. Abia a inceput iar dreptungiul de pamant desi pentru un om in putere e o nimica toata pentru ea va fi o zi intreaga de truda. Mai departe pe partea dreapta a drumului o alta femeie pazeste cateva oi care pasc. Timpul trece la fel pentru ea in fiecare zi cu gandurile ei trimise departe, cu singuratatea din jur si din suflet. Primavara se vede ca a intrat in toate cotloanele pamantului caci acolo unde graul si orzul nu au fost semanate, pamantul este arat si oamenii isi fac de treaba. Pe aici pe acolo, pe langa sate, cate o casa cocotata pe o movila…In jurul ei pe orice petic de pamant neplantat covor de papadii parca ar fi nins de curand cu galben, pe campurile verzi.

Satele prin care trecem sunt ciudate, case sasesti, fortarete cu geamurile la poarta, obloanele trase si porti imense ferecate. In urmatorul sat gasim case amestecate ca stil ca un singur numitor comun: paragina. Fara tencuiala, fara nimic, doar caramida ce sta sa se darame. Gardurile si ele paraginite, strambe, oglindesc fie o saracie lucie fie o nepasare bolnavicioasa. Aici oamenii inca ara cu plugul si carul cu boi nu e o aparitie insolita, boii care trag la jug sunt aparitii firesti si pana si carul cu rotile de lemn se integreaza in peisaj.

Ajungem in Eftimie Murgu si iesim printr-un cap al satului spre Cheile Rudariei (250 ha, 1.5 km lungime, rezervatie, declarate monument al naturii)-chei formate de paraul Rudaria….Partea interesanta a acestor chei este ca pe cursul raului sunt construite foarte multe mori de apa(cele mai multe functionale). Peisajul este deosebit: in inima unor chei in care se impletesc stanca cu vegetatia cruda si bogata, pline de mirosul catifelat al liliacului omul a construit mori de lemn, care se integreaza atat de bine in mediul natural nedaunandu-i ci completandu-l, doavada ca pana la urma si antropicul poate fi imbinat cu naturalul cu stiinta minima, dar cu o dragoste nesfarsita si bunul simt mostenit din batrani.

La a doua moara intalnita, cand am coborat pana aproape de firul raului ne-am intalnit cu un om in vartsa pe la 78 de ani, care macina porumb pentru a face malai. Il cheama Petru Dancea si ne-a explicat cu mare drag cum functioneaza moara, ne-a aratat pietrele de moara si ne-a explicat ca la fiecare 2-3 luni trebuiesc refacute sa fie zgrumturoase ca sa poata prinde in interior boabele de porumb sau grau. La fiecare moara sunt cate 14-20 de oameni care o folosesc pe rand si morile din zona au in jur de 200 de ani…..Inainte de ’90 paletele si jegheaburile erau din lemn acum sunt din metal dar nu fac nota discordanta cu locurile…
Atenti la explicatii
Ghidul nostru
Sistemul in functiune
Moara la Tunel (una din cele mai bine intretinute mori de acolo, alaturi de Moarile Batolea si Rosonea)
Ne intoarcem pe acelasi drum in sat unde batranul de la moara ne astepta cu pix si foaie (ii promisesem ca la intoarcere ii cerem adresa sa ii trimitem pozele) si pesemne omul fusese pana acasa si se inarmase cu cele necesare si deasemenea luase si o sticla de 200 ml de tuica de prune foarte apreciata de cei care au gustat-o pe care ne-a daruit-o cu mare drag dupa ce a luat si el cateva inghitituri cu noi.
La o vorba
Dupa inca vreo juma’ de ora de povestit (puteam noi sa mai stam cu orele) si o poza de grup, ne luam la revedere de la dumnealui si de la aceste locuri primitoare si ne continuam  drumul mai departe, cateva sate mai incolo, spre Sasca Montana.

Cheile Susarei (246 ha) incep chiar de la intarea in satul Sasca Montana. Dupa panoul de informare cu intrarea in sat, pe stanga este o troita iar pe dreapta un spatiu larg in care se poate lasa masina. Deasemenea pe un stalp se vede prima cruce albastra. Citim in prealabil descrierea traseului insa vom fi surprinsi cat de mult s-au schimbat locurile, din 1978 de cand Vasile Sencu a scris "Muntii Aninei" din colectia "Muntii Nostri":

Descrierea din "Muntii Nostri" sunt cam asa: “Marcajul porneşte din partea de sud a comunei Sasca Montana (la piatra kilometrica 29 spre Moldova Veche) de langa o alimentara şi urmeaza un drum carosabil mai intai pe dreapta Şuşarei pana aproape de fosta pastravarie, apoi trece pe stanga apei pana la cladirea statiunii de cercetari a Universitatii din Timişoara unde drumul carosabil se termina. Marcajul urmareşte in continuare o poteca bine marcata prin Cheile Şuşarei şi in dreptul Padinei Duşii (pe care o recunoaştem dupa conul de travertin de la gura ei) trece pe dreapta apei urmand-o in amonte pana la cascada Şuşara. Aceasta cascada se afla imediat in amonte de confluenta paraului Ungureanu cu Şuşara; are 15 m inatime şi este formata din doua trepte. Treapta de sus are 6 m, iar cea de jos 8-9 m.” Ei bine realitatea suna cam asa: Nu am vazut nicio alimentara, marcajul nu urmeaza nici un drum carosabil ci intra direct pe poteca…Nu am vazut decat niste ruine dar nimic sa aminteasca de o pastravarie iar intr-o poiana alte doua case in ruina care nu prea samanau a statiune de cercetari. Deasemenea se trec multe podete (primele trei amenajate) iar apoi din piatra in piatra poteca tot schimba malul paraului. Insa marcajul este inca bun, poteca larga, croita printr-o vegetatie bogata. Cel putin aici in Banat notiunea de chei este putin diferite de cheiele «clasice», de exemplu Cheile Bicazului dominate de pereti impunatori. Aici cheile sunt mai largi si impresurate de vegetatie mai ales ca in zona era inca primavara. Drumul dus intors ne ia cam doua ore si jumate, insa de la Cascada Susarei se poate continua pe marcaj CA spre Lacul Dracului (3-4 h din Sasca Montana), aflat la 15 min de BR care marcheaza Cheile Nerei.
Cascada Susarei
Noi, dupa ce revenim la masina, ne continuam drumul spre Podul Bei, via satul Potoc, pe un drum groaznic mai ales pentru o masina complesita de noi (300kg in afara de sofer)+bagaje. Totusi razbim, ne descurcam si la o intalnire intre doua masini pe un drum ingust cat o banda normala si trecem podul peste Bei.

Podul Bei este o interesectie destul de mare de drumuri forestiere si trasee. E punct de plecare spre Cheile Nerei:
  • zona la Tunele, spre Sasca, deci in aval, spre varsarea in Dunare-traseu de 1 h 30 min marcaj BR
  • spre Cantonului lui Damian, 1 h de drum forestier de unde se reia poteca prin Cheile Nerei, de data asta spre Sopotu Nou
  • in amonte, marcaj BR si in final spre Pastravarie pe valea Beiului, 1h, drum forestier marcaj BA. De la Pastravarie se poate ajunge foarte usor la Ochiul Beului si la Cascadele Beusnitei.
Noi parcam masina si plecam spre obiectivul numarul 3 pe ziua de astazi. Portiunea din Cheile Nerei denumita «La Tunele». Tunele incep chiar la cativa metri de Podul Bei, si sunt doua serii de tunele, 6 la numar din care cel mai mare, «Tunelul Mare» are 40 m. Ele au fost sapate de mana omului, dar oricat am citit nu am reusit sa aflu cu ce scop….



Aceasta portiune este destul de intersanta, caci dupa o serie de patru tunele, dupa ce traversam o panza de grohotis, coboram aproape de firul apei, intr-un zavoi, aparut pe malul Nerei si care se dezvolta pe nisip.


Prin lunca Nerei
Apoi urcam iar, alte doua tunele, poteca sapata in stanca si iar vegetatie, o lunca larga, caci de acum Nera e libera, a scapat din stransoarea muntilor si isi poarta apele linistita spre Dunare.
Zonele stancoase alterneaza cu cele dominate de vegetatie
Fiind legati de masina si avand neavand bagaje, ne reintoarcem la Podul Bei si plecam spre Pastravarie unde vom si campa.

In drum spre patravarie se poate cobori la cascada Vaioaga (este un indicator) pe care o vom vizita si noi peste 2 zile. Deocamdata se lasase seara si ne grabeam spre pastravarie caci nu sunt locuri de cort pe drumul spre Cantonu Damian, iar spre Pastravrie mai e o poiana larga, insa era destul de mare aglomeratia, mai ales fonica si am hotarat sa nu ne oprim acolo. La pastravrie, exista un teren mare ingradit cu un foisor in centru in care se poate campa iar  taxa este de 10RON/cort/zi/….Noi am pus cortul pe undeva, langa un gard caci nu ni s-a parut justificata suma de bani ceruta: nu apa potabila, nu toaleta exista una dar se putea folosi de ea orice turist care era in trecere pe acolo etc.

Duminica-ziua trei


Traseu: Pastravarie-Lacul Ochiul Beu-Cascadele Beusnitei si retur; dupa-amiaza: cascada Vaioaga

Astazi desi erau in plan Cheile Nerei deoarece peste noapte a plouat, am schimbat registrul si am ales un traseu scurt si o zi de nefacut nimic. Ca atare am plecat spre Lacul Ochiul Beu, urmand marcajul BA, initial pe un drum forestier care porneste de langa pastravraie, care se transforma in poteca larga pana la lacul astfel incat am vazut cum au ajuns acolo o masina si o motocicleta. 
O poteca tare placuta
Lacul Ochiul Beu se afla la o altitudine de 310 m in unghiul format de confluenta Beuşnitei cu Beul Sec.

Apropierea de apele Beuşnitei lasa impresia ca lacul este alimentat de acestea. IŽn realitate el este alimentat de un izbuc situat pe fundul dolinei in care este instalat lacul, iar emisarul (paraul care se formeaza din lac) debuşeaza in valea Beu Sec care de aici in aval se numeşte Beu. Lacul Ochiul Beu are o forma aproximativ ovala, o suprafata de 284 mp şi o adancime maxima de 3,6 m, diametru 15m, temperatura constanta 7-8 grade indiferent de anotimp, culoarea smaraldului. Inainte de lac exista un indicator care ne arata Valea Beiului Sec, deasemenea si in apropiere se vede o poteca marcata cu banda galbena. De la Ochiul Beu porneste o noua poteca marcata cu TA, spre Cascadele Beusnitei. Este o salba de cascade mai mari sau mai mici care culmineaza cu casacada mare, aflata la 1.5 km de Ochiul Beului si care masoara 15 m.

Poteca marcata cu triunghi albastru urca prin preajma paraului Beusnita, ale carui ape cad peste micile praguri de tuf calcaros, formand microcascade, tradand parca frumusetea ce va urma.
Cascade mici, mititele
Frumusetea si originalitatea cascadelor este data de procesul de concretionare prin depunerea carbonatului de calciu pe frunze, crengi si bucati de roca, astfel luand nastere tuful calcaros. In acest fel apar baraje de travertin cu creste dantelate albicioase ce adapostesc in spatele lor guri (mici adancituri) in care se acumuleaza apele paraului

Cea mai inalta cascada, este bogat concretionata, acoperita cu muschi verde, cu numeroase caverne spre baza ei, peste care apa se arunca in panze transparente, stralucitoare, adunandu-se in dantelaria gurilor de mai la vale.
Cascada Beusnitei 
Poposim aici, invaluiti de o stare de cufundare in uitare, de primenire sufleteasca in fata frumosului pur caci primavara cascada are debitul cel mai bogat si apa se prelinge peste stanca si muschi aruncand mii de picaturi fine in lumina dulce a soarelui. Ajunsi pe cale ocolitoare in varful cascadei descoperim ca din amestecul apa soare a iesit nepretuitul curcubeu, care se intrezareste sub noi ascuns printre stropii plini ce se vor pierde in nesfarsirea de ape dar care pentru o clipa traiesc prin culoare

Drumul inapoi este in mare parte acelasi doar ca eu si Radu prindem un forestier pe care la un moment data gasim BG si ne dam seama ca ne aflam pe Valea Beului Sec. Intorsi la tabara, dupa o supa plecam spe Cascada Vaioaga (la 1 km de Pastravarie spre Podul Bei), mai mica si totusi cu un volum destul de mare de apa, in doua trepte.

Seara stam la o cantare langa o chitara dar sub auspiciile unei cantari matinale pe la ora 11.00 dam stingerea....

O noapte calda de primavara autentica ne poarta visele departe, gandindu-ne si sperand la tot ceea ce e mai frumos pentru cheile nerei.

Luni-ziua IV-Cheile Nerei

Traseu: Pastravarie-Podul Bei-Cantonul lui Damian-Cheile Nerei (zona La carlige-trecerea apei prin vad-Poiana Alunilor-Lacul Dracului) si retur

Cheile Nerei sunt cele mai lungi si spectaculoase din tara. La est de Oravita, in Muntii Aninei intre localitatile Sopotu Nou si Sasca Romana pe o portiune de 22 km, acopera o suprafata de 3090 ha. Aici Nera strabate un defileu cu aspect de chei, in anumite locuri ingust si specatculos, in alte parti larg dar salbatic, formand cele mai lungi chei din Romania. In unele locuri peretii se inalta pana la 200 m iar apa Nerei a sapat in roca calcaroasa lacuri, canioane, pesteri si avene, marginite de pereti ce se pierd in inaltul cerului, lasand razele soarelui sa-i strabata doar pe alocuri. Cheile sunt accesibile doar cu piciorul, pe o poteca sapata in stanca. Drumul strabate tuneluri de cateva zeci de metri sau trece chiar prin vadul apei. Peretii se apleaca uneori deasupra apei, formand abrupturi din piatra - "carsii" sau "panze", cum sunt numite de localnici. In portiunile lipsite de stanci, albia raului strabate poieni cu fanete: Poiana lui Vogiun, a lui Trifu, a lui Damian etc. Numeroase pesteri neamenajate sunt ascunse in carsii, cea mai spectaculoasa fiind pestera Dracului - inaccesibila daca nu ai la tine o barca, pentru ca un lac format din apele raului ii blocheaza intrarea. Legenda spune ca multi si-au pierdut viata incercand sa ii exploreze apele. Dupa lac, urmeaza portiunea cea mai framantata a cheilor. Apa trece pe sub peretii plini de pesteri ai carsiilor (Albinei, Iordanului, Barbesului) si ies in zavoiul de la Cracul Haiducului. Apele cotesc brusc in dreptul locului numit "Inchinaciune", trec pe langa pestera de la Gaura Hicleana, apoi se zbat intre stanci la Carsia Soimului si se linistesc la Cantonul lui Damian. Apoi trec pe la Carsia Ciochinii, loc cu poieni inmiresmate primavara de liliacul salbatic si vara tarziu, de mirosul florilor de fan.

Si acum cateva cuvinte si despre Nera. Are o lungime de 131 km, izvoraste din Muntii Semenic de sub varful Piatra Goznei (1447 m) unde poarta numele de Nergana (local Nerganita) probabil datorita refexelor negru-movalii pe care le are in anumite zone. Se varsa in Dunare iar de-a lungul cheilor predomina o clima blanda cu influente submediteraneene si cu vegetatie specifica. Legenda Nerei si a cheilor sale (foarte frumoasa de altfel) o puteti citi aici

Desi toate descrierile erau facute din amonte in aval, noi eram legati de masina si am parcurs cheile in sens invers de la Cantonul lui Damian (de unde se ajunge intr-o ora de mers pe drum forestier de la Podul Bei) pana la Lacul Dracului si inapoi.

De la cantonul lui Damian (loc de campat ca si in zona Pastravariei) pornim pe BR. Un indicator foarte incurajator ne indica 6 h pana la Lacul Dracului. Pornim pe poteca comuna cu cea spre Izvor (exista un alt izvor si pe drumul forestier dinspre Podul Bei, la 10 min de canton) insa supriza pana la izvor facem 15 min desi pe indicator ne arata 30 min.....Sperantele renasc si prindem aripi pe poteca blanda care merge printr-un zavoi des, soarele gasind firide in frunzisul proaspat sa lumineze poteca molcoma. Insa aparentele insala caci dupa 30 min, poteca devine un inceput de poteca suspendata pentru a ne da o idee despre ce va urma. Asta este semn clar ca ne apropiem de zona „La Carlige”. Imaginile sunt elocvente, poteca e sapata in stanga destul de ingusta dar amenajata cu cabluri, peretii s-au strans si Nera curge sub picioarele tale.

Imediat dupa „La Carlige” dupa 5 min de mers prin zavoi ne pregatim sa trecem vadul (este indicator si pe o parte si pe alta). Apa este mica asa ca in afara de rasete si buna dispozitie si o pauza mai lunga nimic notabil.


Continuam drumul si dupa ce iesim din padure intram in primul sector al potecilor suspendate din chei: mai intai poteca, apoi un tunel si iar poteca, ne minunam de migala cu care a fost croita iar stanca dura, bruta ne vrajeste.

De acum pana la Poiana Alunilor unde e amplasat si salasul lui Vogiun vom alterna zonele de zavoaie si potecile suspendate sapate in Carsii.
O punte cam subreda ce duce spre trasee de alpinism

Dupa doua tuneluri si un alt zavoi poteca ne scoate in dreptul Pesterii Boilor a carui intare este chiar in poteca. Pestera nu are decat 100 m lungime, o singura galerie principala si parcursul se termina in...apa.

Mai sus de Pestera Boilor se gasec Pesterile lui Farn care insa sunt niste grote destul de neintersante (le-au explorat baietii la intoarcere si au cam ramas dezamagiti). Dupa pesteri poteca o ia putin in jos, alt zavoi, iar pe partea cealalta a nerei se vede Poiana Alunilor. Ne apropiem din ce in ce mai mult de Lacul Dracului.
Mai avem doar de urcat o culme impadurita si am si ajuns dupa 4 ore si jumate (cu tot cu vizitarea Pesterii Boilor si cu pauza de la trecerea vadului) la bifurcatia care ne arata ca mai avem 15 min pana la lacul. Lacul dracului este amplasat in mijlocul padurii de fag si pur si simplu nu te astepti sa il gasesti acolo. Este cel mai mare lac carstic din tara, adancime 12 m, format prin prabusirea tavanului unei pesteri, cu aceeasi culoare alabstru-verzui impresionanta. Incremenit si rece se afla pe jumatate varat sub bolta inegrita a pesterii.

Ramanem pe malul Nerei si dupa un pranz campenesc ne-am intins o jumatate de ora ca soparlele la soare pe pietrele calde de rau.

Drumul la intors a fost mult mai scurt in 2 h si 15 min am fost inapoi la Cantonul lui Damian astfel incat am ridicat ancorele de pe Podul Bei inainte de a se lasa seara si am prins un apus neasteptat de frumos pentru Muntii Aninei. Somnul se lasa chemat cu greu caci seara este frumoasa, calda, voie buna, mancare gustoasa.

Marti –ziua V

Ne trezim tarziu cu o turma de vaci la orizont. Punem de o noua masa....ultima impreuna si strangem bagajele ca pe la ora 11.30 sa plecam pe drumul lung spre Bucuresti. Pentru a nu ne desparti prea curand de munti, facem un ocol prin Cheile Minisului pe care le vedem din masina si pe la Rezervatia si Izbucul Bigar, unde aruncam un ochi si in negura avenului de langa izbuc.
Cascada din rezervatia Bigar
Apoi drumul spre casa in sens invers: Orsova, Drobeta, Craiova (unde parintii lui Laviniu ne intind o masa bogata straduindu-se sa ne ajute sa recuperam kilogramele date jos la munte (desi nu au prea fost) deci per ansamblu am iesit la plus). Plecam tarziu din Craiova,pe la 8 una peste alta, astfel incat Bucurestiul este deja linistit dupa un 1 mai insorit si probabil plin de viata.

Cu ce am ramas din urma celor 5 zile?

Cu locuri noi, cu imagini, adevarate icoane ale Romaniei, natura, oameni diferiti: Nea Dancea, Morile de apa din Cheile Rudariei, mirosul de neuitat de liliac salbatic in diverse culori: mov, alb, in diverse combinatii, Ochiul Beului, Cheile Nerei, nascute din lupta dintre ape si calcar, cu turnuri zvelte, cu pereti abrupti sub forma de cleanturi, carsii si panze care stramteaza albia sau care se dau la o parte facand loc poienilor largi.

Cheile ofera perspective si locuri pentru fiecare: trasee de escalada si alpinism, rafting, trekking, foto, atmosfera de poveste, vechi si nou si mai presus de toate natura, multa natura in cele mai diverse infatisari.
Poate o sa vina si timpul unui rafting pe Nera
Foto: by Radu

0 comments:

Trimiteți un comentariu