Cheile Nerei dupa 13 ani

Ziua incepe cu nelipsita cafea si porridge-ul cel de aproape fiecare dimineata. Si nimic nu intra mai bine in stomac precum ceva cald, care sa iti dea ghes sa te misti intr-o directie. Daca initial Radu era hotarat asupra faptului ca porridge-ul e la fel de bun si rece, castig usor, usor teren cu varianta mea calda. Cu siguranta terciul merge oricum, la nevoie chiar si rece, si in mai putin de un an a devenit una din variantele de baza pentru micul dejun, chit ca il servim acasa sau in deplasare. 

Pentru azi avem in plan o plimbare mai lunga sau mai scurta, in functie de cum ne lasa picioarele noastre de mtb-isti prin Cheile Nerei. Sa tot fie 13 ani de la prima si ultima parcurgere reusita a cheilor si suntem curiosi ce s-a mai schimbat. Si cum ne-am schimbat si noi. In orice caz putina varietate face bine entuziasmului pe doua roti.

Insa pana atunci trebuie sa ascundem bicicletele cat sa ne tihneasca plimbarea. Desi nu suntem deloc matinali, poteca e aproape pustie, astfel incat putem merge in tihna cu gandurile noastre, lasandu-ne.privirea sa alunece pe verdele luxuriant al padurii. 

Lacul Dracului ne primeste cu culori interesante, caci lumina cade din unghiul potrivit si coloreaza luciul apei in nuante puternice de albastru .

Anii au trecut atat peste noi, cat si peste poteca ce insosteste cheile. Cumva ne-o aminteam mai curata, mai primitoare, si nu neaparat o cursa cu obstacole. Nici ploile recente nu ajuta, caci totul e alunecos si jilav. Barcile de rafting se scurg neauzite la vale si doar vocile pasagerilor le tradeaza prezenta. In unele zone Nera e asurzitoare acoperind totul in jur. In altele e tacuta, facand loc zgomotelor padurii sa se manifeste. Tot mintiti de repere ajungem in final pana in locul in care trebuie traversat raul prin vad, care era oricum punctul maxim pe care ni-l propusesem pentru incursiunea noastra. Si asa distanta s-a strans sub picioare, orele s-au scurs si ele si noi mai avem de pedalat cativa kilometri, cu speranta unui magazin de unde sa facem aprovizionare.

Satele Sopotu Nou, Barz, Dalboset trec fantomatice pe langa noi, insirate de-a lungul unui drum cu mai multe gropi decat asfalt. Nu e nevoie sa cauti capatul lumii in tari exotice. Sunt cateava sate in Banatul montan inghetate in timp, semi-izolate de lume, cu timpul lor propriu.

Bozovici ne salveaza cu singurul magazin deschis in a doua zi de Pasti, iar o aplecatoare-fanar este hotelul nostru uscat pentru noaptea asta. Tare ne e ca ploaia din seara asta e doar preludiul a ceea ce va sa vina zilele urmatoare.

Vine

De acum poate sa ploua cat o vrea

Date si track: https://www.strava.com/activities/2332243340

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Lutul galben si noroiul rau

Bigarul traieste in lumea lui si pentru locuitorii micului sat de pe dealuri, sarbatorile Pascale s-au consumat anul trecut. In noaptea de Inviere pe rit ortodox, doar ploaia ne-a batut in tenda cortului. Dimineata vine cu aer rece si cu valuri de ceata ce se ridica dinspre dealuri. Drumul de pamant spre Ravensca arata foarte rau, asa ca hotararea e implicita: asfalt pana la Dunare si apoi urcam pe un drum mai mare ce urca din Liubcova. 

Duminica dimineata in Bigar pana si magazinul comunal e deschis, asa ca mai aprovizionam cu ceva napolitane si ne lansam intr-o coborrae frumoasa spre Dunare.

Si in Liubcova gasim magazin si deja intuim un pattern dupa numele satului. Pariem ca si in Ravensca o sa fie magazin. Pana acolo insa avem de pedalat vreo 10 kilometri. Drumul intra initial pe un fel de lunca larga pentru a urca hotarat abia in a doua jumatate. Suntem aproape singuri caci mai sunt cativa oameni cu atv-ul care isi fac veacul pe aici, dar in rest linistea e desavarsita. Cam la fel se intampla si in Ravensca, cea cu cateva case aninate pe dealuri. Poposim putin la birtul satului (inchis la ora asta) cat sa ne lamurim ce intentii are un nor negru ce s-a itit de dupa dealuri. Prima alarma a fost falsa, asa ca la a doua am crezut ca norocul ne va surade si vantul va muta norii in alta parte. Ne-am inselat. Ploaia a fost cel mai mic impediment. Dezastrul principal au fost drumurile lutoase pe care am ajuns. 50 de metri au fost suficienti pentru o impachetare cu namol ca la Techirghiol. Mai putin pentru noi, mai mult pentru biciclete. Si iata ca ceea ce parea o coborare rapida spre Sopotu Nou s-a transformat intr-o prelingere inceata la vale, cu scartait de frane, curatat roti pe iarba si la final spalat bicicleta in rau.

Nici nu intram bine in Sopotu Nou, ca marcajul ce strabate Cheile Nerei ne cheama din nou in off road. Drumul prin padure, desi ud, are terasament bun si printr-o succesiune de poieni lungi, pasuni si sectiuni de lunca impadurita ajungem cu mare usurinta si pe biciete pana in Poiana Maliug. Capatul ei va fi si locul nostru de inoptat, cu Nera cea involburata in urechea stanga.

Trafic intens pe drumurile neasfaltate ale patriei

Special pentru Suca

Crede cineva ca am scapat de ea?

150 m au fost suficienti

Buretele de vase intra in actiune

In lunca Nerei

Locul nostru de cort, dintr-un colt izolat din Poiana Maliug

Gourmet, by chef Radu

Date si track: https://www.strava.com/activities/2332244461

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Pasti in Cheile Nerei

Traditia faina inceputa in 2008 cand am petrecut o vacanta de primavara prelungita in Apuseni, trebuia continuata, chiar daca nu mai aveam atat de multe zile la dispozitie si trebuia sa ne limitam la zilele libere de Pasti (vineri-luni). Astfel, pentru anul acesta alegem Cheile Nerei, un loc in care mai fusesem doar eu cu Radu si unde ne-ar fi placut sa mergem cu Pinguinii, mai ales ca in zona, primavara vine mai devreme decat in alte colturi ale tarii.

Liliacul e o buna marturiei a primaverii grabite din zona

Asadar, manati de sentimentul de vacanta ne pornim la drum inca de vineri dupa-amiaza si seara tragem la un camping de langa Mehadia. Aici se consuma primul fapt important al turei. Veselia e atat de mare incat unii nu au somn. Si la noi in grup, daca unii n-au somn, nici restul nu pot sa doarma. Ori e treaba frateasca, ori nu e. Astfel incat, unii prin copaci, unii prin corturi, asteptam sa treaca orele si sa vina dimineata ca sa ne asternem la drum.

Dupa ce se linistesc apele dupa noaptea alba si se da totul din casa, via statiile impartite strategic in cate o masina, ca nu cumva sa ne privam de conversatie cat suntem insirati pe drum, debarcam la primul obiectiv al turei: Cheile Rudariei. Aici o intalnim pe Mara care a adus cu ea primavara. Sau o fi invers?

Citeste mai departe...

Cheile Nerei

Weekend prelungit de 1 mai: Cheile Nerei si imprejurimi (Cheile Globului, Cheile Rudariei, Cheile Susarei si cascada Susarei, Cheile Nerei, Lacul Dracului, Lacul Ochiul Beu si cascada Beusnita, cheile Minisului, Izbucul Bigar)

Componenta echipei: Irina, Laviniu, Cristi, Radu, Mike, Oana (duminica si luni)

Vineri – prima zi

Traseu: Bucuresti-Pitesti -Slatina-Craiova-Drobeta Turnu Severin-Orsova-Mehadia-Iablanita-Petnic-Globul Craiovei

E ora 20.00 si intr-o masina doatata dupa ultimele standarde in materie de securitate cu un airbag suplimentar in portbagaj (optiune suplimentara pentru drumuri cu grad mare de risc), plecam din Bucuresti. Ne asteapta in fata un drum lung, sute de kilometri de asfalt scurse sub rotile masinii. Iesirea din Bucuresti, monotona autostrada, Pitesti, Slatina, Craiova, Drobeta-Turnu-Severin si inca nu ne oprim. Orele se scurg si ele pe bordul masinii si doar cateva lumini razlete sparg intunericul noptii. Trecem pe langa Portile de Fier, ne gandim ca pe partea cealalta sunt sarbii, vedem ca mai sunt doar 290 km pana la Belgrad, admiram linia placuta a felinarelor de pe strada principala din Orsova si deslusim prin fondul monoton Dunarea….imensa chiar si aici purtand in tacere povesti, vise si imagini de demult….

Prindem dumul spre Oravita, trecem prin Mehadia, Iablanita, Petnic, Globul Craiovei (se continua cu Cheile Globului pe care le-am vazut din masina). Undeva dupa Globul Craiovei prinzand de veste ca peisajul s-a schimbat si ar fi pacat sa mergem mai departe si sa ne privam de bucuria descoperirii unei noi fete din Romania noastra uluitoare mereu in schimbare si totusi pastrand icoane din secolul trecut gasim un camp necultivat langa o mica padurice si campam.

Sambata- ziua doi

Traseu: Globul Craiovei-Prigior (inainte de sat indicator spre Manastirea Almaj Putna)-Eftimie Murgu (incep Cheile Rudariei) -Dalboset-Carbunari-Sasca Monatana (Cheile Susarei)-Potoc-Podu Bei (Cheile Nerei-portiunea «La tunele»)-Valea Beiului-Pastravarie

Pana inspre Eftimie Murgu nu avem nimic planuit de vizitat asa ca ne lasam privirile sa alerge peste locurile noi prin care trecem. Sunt imagini rurale pe care ma intreb daca cei ce vor urma-copii nostri - le vor mai prinde….Nou si vechi se amesteca in zona asta, drumul, masinile care gonesc ii lasa reci pe oamenii locului pentru care timpul alearga altfel, curge in ritmul plimbarii soarelui pe bolta, a zilelor insorite, a celor de munca sau a celor de sarbatoare, a ciclurilor agricole. Agricultura individuala, agricultura de subzistenta, se practica si aici ca in toata tara caci nu stim sa gestionam pamantul pe care il avem nelucrat, iar in cel care se lucreaza se investeste cat nu face rodul lui….Totusi doar aceasta agricultura mai este capabila sa mai ofere ochiului imagini unice: o femeie in varsta garbovita de ani manuieste cu greu o sapaliga. Abia a inceput iar dreptungiul de pamant desi pentru un om in putere e o nimica toata pentru ea va fi o zi intreaga de truda. Mai departe pe partea dreapta a drumului o alta femeie pazeste cateva oi care pasc. Timpul trece la fel pentru ea in fiecare zi cu gandurile ei trimise departe, cu singuratatea din jur si din suflet. Primavara se vede ca a intrat in toate cotloanele pamantului caci acolo unde graul si orzul nu au fost semanate, pamantul este arat si oamenii isi fac de treaba. Pe aici pe acolo, pe langa sate, cate o casa cocotata pe o movila…In jurul ei pe orice petic de pamant neplantat covor de papadii parca ar fi nins de curand cu galben, pe campurile verzi.

Satele prin care trecem sunt ciudate, case sasesti, fortarete cu geamurile la poarta, obloanele trase si porti imense ferecate. In urmatorul sat gasim case amestecate ca stil ca un singur numitor comun: paragina. Fara tencuiala, fara nimic, doar caramida ce sta sa se darame. Gardurile si ele paraginite, strambe, oglindesc fie o saracie lucie fie o nepasare bolnavicioasa. Aici oamenii inca ara cu plugul si carul cu boi nu e o aparitie insolita, boii care trag la jug sunt aparitii firesti si pana si carul cu rotile de lemn se integreaza in peisaj.

Ajungem in Eftimie Murgu si iesim printr-un cap al satului spre Cheile Rudariei (250 ha, 1.5 km lungime, rezervatie, declarate monument al naturii)-chei formate de paraul Rudaria….Partea interesanta a acestor chei este ca pe cursul raului sunt construite foarte multe mori de apa(cele mai multe functionale). Peisajul este deosebit: in inima unor chei in care se impletesc stanca cu vegetatia cruda si bogata, pline de mirosul catifelat al liliacului omul a construit mori de lemn, care se integreaza atat de bine in mediul natural nedaunandu-i ci completandu-l, doavada ca pana la urma si antropicul poate fi imbinat cu naturalul cu stiinta minima, dar cu o dragoste nesfarsita si bunul simt mostenit din batrani.

La a doua moara intalnita, cand am coborat pana aproape de firul raului ne-am intalnit cu un om in vartsa pe la 78 de ani, care macina porumb pentru a face malai. Il cheama Petru Dancea si ne-a explicat cu mare drag cum functioneaza moara, ne-a aratat pietrele de moara si ne-a explicat ca la fiecare 2-3 luni trebuiesc refacute sa fie zgrumturoase ca sa poata prinde in interior boabele de porumb sau grau. La fiecare moara sunt cate 14-20 de oameni care o folosesc pe rand si morile din zona au in jur de 200 de ani…..Inainte de ’90 paletele si jegheaburile erau din lemn acum sunt din metal dar nu fac nota discordanta cu locurile…

Atenti la explicatii

Citeste mai departe...