Weekend prelungit de 1 mai: Cheile Nerei si imprejurimi (Cheile Globului, Cheile Rudariei, Cheile Susarei si cascada Susarei, Cheile Nerei, Lacul Dracului, Lacul Ochiul Beu si cascada Beusnita, cheile Minisului, Izbucul Bigar)
Componenta echipei: Irina, Laviniu, Cristi, Radu, Mike, Oana (duminica si luni)
Vineri – prima zi
Traseu: Bucuresti-Pitesti -Slatina-Craiova-Drobeta Turnu Severin-Orsova-Mehadia-Iablanita-Petnic-Globul Craiovei
E ora 20.00 si intr-o masina doatata dupa ultimele standarde in materie de securitate cu un airbag suplimentar in portbagaj (optiune suplimentara pentru drumuri cu grad mare de risc), plecam din Bucuresti. Ne asteapta in fata un drum lung, sute de kilometri de asfalt scurse sub rotile masinii. Iesirea din Bucuresti, monotona autostrada, Pitesti, Slatina, Craiova, Drobeta-Turnu-Severin si inca nu ne oprim. Orele se scurg si ele pe bordul masinii si doar cateva lumini razlete sparg intunericul noptii. Trecem pe langa Portile de Fier, ne gandim ca pe partea cealalta sunt sarbii, vedem ca mai sunt doar 290 km pana la Belgrad, admiram linia placuta a felinarelor de pe strada principala din Orsova si deslusim prin fondul monoton Dunarea….imensa chiar si aici purtand in tacere povesti, vise si imagini de demult….
Prindem dumul spre Oravita, trecem prin Mehadia, Iablanita, Petnic, Globul Craiovei (se continua cu Cheile Globului pe care le-am vazut din masina). Undeva dupa Globul Craiovei prinzand de veste ca peisajul s-a schimbat si ar fi pacat sa mergem mai departe si sa ne privam de bucuria descoperirii unei noi fete din Romania noastra uluitoare mereu in schimbare si totusi pastrand icoane din secolul trecut gasim un camp necultivat langa o mica padurice si campam.
Sambata- ziua doi
Traseu: Globul Craiovei-Prigior (inainte de sat indicator spre Manastirea Almaj Putna)-Eftimie Murgu (incep Cheile Rudariei) -Dalboset-Carbunari-Sasca Monatana (Cheile Susarei)-Potoc-Podu Bei (Cheile Nerei-portiunea «La tunele»)-Valea Beiului-Pastravarie
Pana inspre Eftimie Murgu nu avem nimic planuit de vizitat asa ca ne lasam privirile sa alerge peste locurile noi prin care trecem. Sunt imagini rurale pe care ma intreb daca cei ce vor urma-copii nostri - le vor mai prinde….Nou si vechi se amesteca in zona asta, drumul, masinile care gonesc ii lasa reci pe oamenii locului pentru care timpul alearga altfel, curge in ritmul plimbarii soarelui pe bolta, a zilelor insorite, a celor de munca sau a celor de sarbatoare, a ciclurilor agricole. Agricultura individuala, agricultura de subzistenta, se practica si aici ca in toata tara caci nu stim sa gestionam pamantul pe care il avem nelucrat, iar in cel care se lucreaza se investeste cat nu face rodul lui….Totusi doar aceasta agricultura mai este capabila sa mai ofere ochiului imagini unice: o femeie in varsta garbovita de ani manuieste cu greu o sapaliga. Abia a inceput iar dreptungiul de pamant desi pentru un om in putere e o nimica toata pentru ea va fi o zi intreaga de truda. Mai departe pe partea dreapta a drumului o alta femeie pazeste cateva oi care pasc. Timpul trece la fel pentru ea in fiecare zi cu gandurile ei trimise departe, cu singuratatea din jur si din suflet. Primavara se vede ca a intrat in toate cotloanele pamantului caci acolo unde graul si orzul nu au fost semanate, pamantul este arat si oamenii isi fac de treaba. Pe aici pe acolo, pe langa sate, cate o casa cocotata pe o movila…In jurul ei pe orice petic de pamant neplantat covor de papadii parca ar fi nins de curand cu galben, pe campurile verzi.
Satele prin care trecem sunt ciudate, case sasesti, fortarete cu geamurile la poarta, obloanele trase si porti imense ferecate. In urmatorul sat gasim case amestecate ca stil ca un singur numitor comun: paragina. Fara tencuiala, fara nimic, doar caramida ce sta sa se darame. Gardurile si ele paraginite, strambe, oglindesc fie o saracie lucie fie o nepasare bolnavicioasa. Aici oamenii inca ara cu plugul si carul cu boi nu e o aparitie insolita, boii care trag la jug sunt aparitii firesti si pana si carul cu rotile de lemn se integreaza in peisaj.
Ajungem in Eftimie Murgu si iesim printr-un cap al satului spre Cheile Rudariei (250 ha, 1.5 km lungime, rezervatie, declarate monument al naturii)-chei formate de paraul Rudaria….Partea interesanta a acestor chei este ca pe cursul raului sunt construite foarte multe mori de apa(cele mai multe functionale). Peisajul este deosebit: in inima unor chei in care se impletesc stanca cu vegetatia cruda si bogata, pline de mirosul catifelat al liliacului omul a construit mori de lemn, care se integreaza atat de bine in mediul natural nedaunandu-i ci completandu-l, doavada ca pana la urma si antropicul poate fi imbinat cu naturalul cu stiinta minima, dar cu o dragoste nesfarsita si bunul simt mostenit din batrani.
La a doua moara intalnita, cand am coborat pana aproape de firul raului ne-am intalnit cu un om in vartsa pe la 78 de ani, care macina porumb pentru a face malai. Il cheama Petru Dancea si ne-a explicat cu mare drag cum functioneaza moara, ne-a aratat pietrele de moara si ne-a explicat ca la fiecare 2-3 luni trebuiesc refacute sa fie zgrumturoase ca sa poata prinde in interior boabele de porumb sau grau. La fiecare moara sunt cate 14-20 de oameni care o folosesc pe rand si morile din zona au in jur de 200 de ani…..Inainte de ’90 paletele si jegheaburile erau din lemn acum sunt din metal dar nu fac nota discordanta cu locurile…
 |
| Atenti la explicatii |