Initiere in Cozia ~ Amintiri din munti

Prezenta tura din Cozia a fost inceputul unei perioade extrem de frumoasa, in care m-am simtit mai aproape ca niciodata de munte si de comunitatea montana din Romania. A fost in egala masura prima tura postata de mine pe carpati.org, dupa care, au urmat alte si alte ture (normale sau de initiere) in care am cunoscut oameni extraordinari si in care m-am cunoscut mai bine pe mine insumi.

Ideea turelor de initiere nu imi apartine. Ea a apartinut lui Nae, cel care a coagulat un grup de oameni pasionati (multi incepatori), oameni ce au crescut pe munte si impreuna, o parte din ei fiindu-mi acum cei mai buni prieteni. Tura de fata nici nu a fost o tura de initiere, a fost doar o iesire pe munte, in care doream sa le arat celor dornici o noua destinatie: Cozia. Masivul acesta mic, ascuns undeva pe Valea Oltului mi-a fost si mie descoperit de Radu si ne-am intors acolo deseori impreuna, pentru a petrece o zi frumoasa asa cum ne place noua cel mai mult, "la inaltime".

Traseul propus este un clasic al Coziei:

Ziua 1: Manastirea Turnu - Saua "La Troita" - Manastirea Stanisoara - Coltul lui Damaschin - Muchia Vladesei - Cabana Cozia (cu verde pe harta)

Ziua 2: Cabana Cozia - Vf. Cozia - Muchia Turneanu - Pietrele Rosiei - Manastirea Turnu (albastru)

Si desi fotografiile nu ma ajuta sa recompun echipa, am gasit rezolvarea dilemei in jurnalul postat de Andrei pe carpati.org, imediat dupa tura:

Oana, Laura, Andrada & Dragos, Mugur, Dana, Loti, Marti, Florin, Em, Cristi, Catalin Roman, Claudiu, Andrei, Mike. Radu a urcat impreuna cu un coleg de facultat,Paul,cu bicicletele si ne-am reintalnit cu totii la cabana.

Jurnalul lui Andrei este haios, chiar si asa, ciuntit, fara pozele care s-au pierdut de-a lungul timpului, asa ca va recomand sa aruncati o privire.

Era vremea cand nu aveam bani, nu aveam masini, dar aveam timp. Asa ca mergeam cu trenul/autocarul si nu ne deranja daca ajungeam in traseu la ora 12.00, ori daca trebuia sa fim jos, in cine stie ce gara la ora 15.00. Ne bucuram simplu de munte si cum vremea era miunata, toamana senina, padure de foioase ce incepuse sa rugineasca, totul promitea o tura reusita, chiar daca traseele nu erau neaparat spectaculoase. Si asa a si iesit pana la urma iar din cate imi aduc aminte, nu au fost motive de nemultumire si ne-am intors (aproape) toti sanatosi acasa. Paranteza ii era dedicata Oanei, care a fost accidentata la degetul mic de o piatra deranjata de unul dintre baieti, si care s-a ales cu cateva zile de concediu medical, motivand ca ea, programator, nu poate sa lucreze fara degetul mic!

Din pacate, singurele fotografii ramase sunt cele facute de Radu samabata seara si duminica dimineata: