luni, 3 septembrie 2007

Valea Galbinelelor si Valea Coltilor



Echipa: Muha, Vali, Viorica, Octavian, Radu si Mike

Traseu: Busteni-Plaiul Munticelu-Refugiul Costila-Valea Galbinelelor-Hotel Galbinele-Strunga Coltilor-Valea Coltilor-Hornul Pamantos-Valcelul Poienitei-Poiana Costilei-Plaiul Munticelu-Refugiul Costila.

Planuisem noi marea si cu sarea pentru tura asta, dar vremea pur si simplu nu a vrut sa tina cu noi, asa ca planurile marete au fost scufundate de ploaia foarte convingatoare de la 5.30 dimineata din Bucuresti, incat dus a fost si personalul 3001. In orice caz, noi la el nu am ajuns...Plecam cu un rapid, pe care dam cam mult, vagoane de personal renovate de romani in care jegul domneste inca de la inceput, spatare la cap incomode, parca sunt scandura si mai ales, marele bai pentru noi, fara locuri de bagaje. Niciodata un rucsac de 80 litri nu o sa incapa in spatiul acela ingust de bagaje....

Pe drum, ba ploaie, ba umezeala, oricum amosfera inchisa si plina de apa pana la saturatie. Din Busteni, o luam la pas pe Plaiul Munticelu, prindem drumul spre Refugiul Costila, ajungem la izvor care nu avea debit, si trebuia sa iei apa din bazinet, prindem o poteca facuta pe o alta varianta, innotam prin niste noroaie si ajungem in final la refugiu unde ne asteptau Vio, Ocavian, Muha si Vali, urcati mai de dimineata. Parca am face noi ceva dar nu planul initial...Planul salvator vine de la Vio, care ne propune sa mergem spre Hornul Coamei.
Pregatindu-ne de plecare
Desi nu prea aveam eu incredere ca o sa ne asa pasenta, o luam din loc. Stanca e umeda si fara sanse sa se usuce la cati vapori de apa sunt in aer. Soarele nu iese, vantul nu bate, atmosfera este terna. 
Cu Viorica pe post de navigator pornim spre intrarea in Valea Galbinelelor
Valea Galbinelelor-Schita preluata din
Monografia Bucegilor de E. Cristea

Valea Galbinelelor, pe langa un parcurs frumos, spectaculos, nu foarte dificil, reprezinta si artera de acces spre diverse trasee cu caracter alpin din Bucegi, mai usoare sau mai grele, dupa posibilitatile fiecaruia. Din ea se desprinde o intrare spre Creasta Costila-Galbinele (3A), de aici se incepe si Hornul Coamei (2A), precum si trasee clasice precum Traseul Furcilor (4A), Traseul Surplomei Mari, Traseul celor 3 surplombe, Traseul Central (5B),Traseul Grotelor(3B) si multe altele.

Ca atare pornim pe poteca ce pleaca de la refugiu, pe malul din dreapta al Vaii Costilei (cum urcam). Poteca e clara si urca sustinut, orientandu-se spre dreapta caci trebuie sa urcam in saua Coama cu Jnepeni. Aici pe de-o parte avem Tancul Ascutit (spre est) si inceputul plin de jnepeni al crestei Costila-Galbinele (in vest). Noi insa coboram spre firul Galbinelelor (spre nord-exista un traverseu dotat cu un cablu, bun cand stanca nu are aderenta dorita).

In momentul in care atingem talvegul vaii exista 2 variante de a ne continua ascensiunea. Fie pe firul Vaii Galbinelelor, fie pe Valcelul Secundar al Galbinelelor, ce se desprinde in partea dreapta, ambele de dificultate egala-1B. Pe firul vaii, in stanga, cum privim in sus se intrezaresc creasta Costila-Galbinele iar in dreapta Coama dintre Vai  ce desparte firul principal de cel secundar.

Inceputul vaii este promitator, regasim placerea de a urca o vale, de a atinge cu mana bolovanii zgrumturosi, de a sari din piatra in piatra, si de a depasi obstacolele mici care ti se ivesc in cale.


Fiecare isi croieste drum pe unde vrea, posibilitati sunt nenumarate
Prima saritoare care ne iese in cale, ar avea cam 8 m, dupa descrierea lui Emilian Cristea. In afara de Radu care a urcat saritoarea prin hornul mai larg din dreapta, toti am ales sa ne strecuram printr-un hornulet din partea stanga, si datorita bagajelor mici am trecut fara probleme. Saritoarea a doua am ocolit-o prin hatasul din dreapta, pentru ca era prea tentanta poteca ce se vedea inca de pe firul vaii ca sa ne mai batem capul sa o dam direct, mai ales ca stanca era umeda. Deci ratam o eventuala cercetare a zonei de intrare spre Costila Galbinele, caci reintram pe firul vaii destul de tarziu, chiar sub saritoarea nr 3, in fata careia ne apuca rasul....In primul rand facem concurs de denumit saritoarea, cea mai buna idee avand-o Vio care a zis ca seamana cu un cap de zimbru. Scoatem descrierea si citim cum ca saritoarile 3 si 4 (saritoarea mare) sunt cele mai dificile din cele 4 de pe vale si ca prima se trece mai usor efectuand o piramida la baza ei. Eh... sa facem piramida, sa intindem coarda, sa pierdem vremea cand Hornul Coamei ne astepta-Dumnezeu stie cu ce conditii de umezeala pe el... hai sa o ocolim si pe aceasta, pe aceesi poteca!

Revenim iar in fir pentru ultima saritoare, urcam usor pana la o platforma mica intermediara, de unde mai aveam cativa metri, cam fleasca si cu muschi mult pe ei, multi strambam de nas. Exista insa si un caproi care se baga, da saritoarea la liber si cica sa venim la el! Facem schimb de echipament, ca la mine era coarda si la el hamul meu si gata, pas cu pas ajungem toti pe o platforma lata, unde regrupam si strangem coarda.

De acum insa valea nu mai are obstacole deosebite, inaintam in continuare pe fir, pana in dreptul Hotelului Galbinele...Radu se duce sa cerceteze si gaseste ceva resturi, conserve etc, semne clare de popas al vre-unui exemplar de homo alpinistus nesimtitus, care nu stie sa-si care resturile jos caci sa-mi fie cu iertare, chiar oricine nu ajunge acolo....

Pentru cateva clipe se lumineaza, si vedem ingusta crapatura (cel putin de jos) a Hornului Coamei si deasemenea Traseul Furcilor, deasupra unui prag imens, ce se desfasoara in Peretele Galbinelelor.
Hornul Coamei
Traseul Furcilor
Facem sfat de taina, si consultam ceasul si doua minti prudente decid ca nu e timp de horn asa ca alegem coborarea spre Galbinele. Ne grabim sa urcam un horn initial pamantos apoi stancos care se formeaza chiar in stanga hotelului. Aici e randul altui viteaz sa se catere la bocanci si unghiute vreo 2 m mai delicati pe hornul ud si sa gaseasca pitonul pe care il stia bine Viorica de iarna trecuta. Ne fileaza pe toti, si iata-ne iesiti de pe Galbinele, intr-o ceata si mai mare decat atunci cand intrasem. Hornul Coamei se face pierdut in faldurile umede si noi ne continuam drumul spre Valea Coltilor, ca sa coboram spre confluenta cu Valea Malinului.
Valea Coltilor
La inceput coastele sunt primitoare, dai cu mult pietris la vale, asa ca mergem compact cu Muha in fata care asigura un ritm constant de coborare. Apoi incep micile trepte stancoase pe care le descataram pas cu pas. Trecem printr-o saritoare cu fereastra care nu pune probleme deosebite, insa gluma se ingroasa mai jos, cand treptele devin incet incet saritori.
Valea se inchide tot mai mult
Rapelam intr-o prima runda (piton cu inel pe peretele din dreapta al vaii) pe o saritoare carcaterizata printr-o muchie proeminenta dar spalata si in stanga o serie de doua hornuri.

Mai jos, mai fentam cate o saritoare, ne mai impotmolim noroc cu baietii care au grija de noi fetele (Vali mai ales, sa traiasca, ba un umar, ba o mana, ba sa ne tina contra bocancul) si iarasi mai dam un rapel dupa alt piton cu inel gasit pe vale (versantul stang), bine plasat.

Ultimul rapel se face la o saritoare dotata cu ceva busteni, carati probabil de vreo avalansa unde exista doua pitoane (cu inel), unul chiar la inceputul ei, iar celalalt cam inainte de jumatate, pe versantul stang al vaii.

De aici mai avem nevoie de ceva timp sa navigam printre treptele stancoase pe care insa numai scoatem coarda si in sfarsit, cand ne apropiem deja de confluenta cu Valea Malinului, atmosfera se purifica, si vedem in fata Capatana Porcului impresurata de fuioare de ceata si un cer de un gri mohorat.
In stanga sus, Capatana Porcului
Urcam hornul Pantos si coboram apoi cam 30 min pe Valcelul Poienitei pana iesim in Poiana Costilei. 

De aici fiecare priveste spre dumul pe care il are de facut, oamenii coboara, eu si Radu trebuie sa urcam la refugiu caci ne lasesem acolo sacii de dormit si izoprenele. Pe Plaiul Munticelu se lasa noaptea, neagra, aprindem frontalele si la bifurcatie pornim spre Refugiu. Probabil ca eram obositi destul de rau-cel mai mult eram nemancati, caci ni s-a parut ca am ajuns suspect de repede la Izvor, apoi serpetinele, cateva pauze scurte, vreo 2 valcele si iata-ne coborand spre firul vaii Costilei.

La refugiu 3 surprize: nu mai urcase nimeni, atomsfera era curata si Busteniul se vedea superb iar parsul nu atacase punga de mancare (de fapt nu a atacat nici noaptea, nici nu l-am auzit). Mancam la un fir de lumina dintr-o lumanare rosie si ne bagam la somn.

Ziua urmatoare stam vreo doua ore pe langa Tancul Ascutit, facem bagajele si coboram pentru personalul de ora 15.00 spre Bucuresti.

In urma lasam Bucegii ascunsi in falduri de ceata, cuprinsi parca de prevestirea toamnei, inganand in pianissimo, o poezie trista de Ion Barbu, stand parca fata in fata cu destinul si supunandu-i-se:

O, desfrunzirile din urma
Te uita, vastele paduri
Stau vestede sub greaua turma
De nori haotici si obscuri.
Te uita, soli ai crustei albe
Ce-o sa se-aseze de pe-acum,
in dantelari de fine salbe,
Pe tufa umeda, pe drum.
Un cinic puf au nins scaietii?
Si totusi, iata-ma venit
in fata toamnei si-a tristetii
Cu gandul iarasi ispitit,
De-avantul surd care destinde
Tot mai departe largu-i zbor
Deasupra zarilor murinde,
A sumbrei vai, a tuturor.

(Peisagiu retrospectiv - Ion Barbu)

Insa sa ne ridicam privirile si sa stergem din gand fetele triste. Toamna e frumoasa in felul ei, cu arsura funzelor, cu lumina blanda si cerul albastru. Iar in zilele mohorate ne putem gandi ca va urma, firesc iarna, care sub gerul si albeata imaculata a zapezii, va purifica formele si ne va chema iarasi spre munte.

Foto: Radu

0 comments:

Trimiteți un comentariu