Pledoarie pentru Cozia

... sau cum ne cautam cazare pentru Salina din Ocnele Mari si am ajuns sa dormim la cabana Cozia.

Din toate directiile vineri seara sunt bombardati cu vesti negative: lapovita, ninsoare, ploaie. Nimeni nu se urneste de acasa si totusi noi trebuie sa ne alegem o destinatie pentru acest weekend. Sa fim seriosi, e mai bine sa ne ploua in natura, e mai buna ceata si frigul decat cenusiul betoanelor. Daca Bacovia traia in Bucurestiul acesta tomnatic, cenusiu si pustiu in care singurele pete de culoare sunt umbrelele sub care se ascund trecatori grabiti si infrigurati, avea o sursa inestimabila de inspiratie.

Cea mai buna solutie cand ploua afara e sa te ascunzi prin maruntaiele pamantului. Asa ca hotaram in weekendul asta sa ne tratam problemele de respiratie la salina. Doar ca cea de la Slanic era inchisa pentru anumite lucrari, asa ca salvarea vine dintr-un link al lui Octavian despre Salina de la Ocnele Mari. Si cum Ocnele Mari se brodesc pe langa Ramnicu Valcea, si cum pentru Calimanesti meteoblue arata un "sunshine" ireal, nu ne mai cautam cazare in localitate, ci alegem sa dormim la Cabana la Cozia caci prea ne inspirasera fotografiile Florianei Boghez de la ultima tura tomnatica in Cozia.

Ne-am incercat si noi norocul cu frunzele toamnei

Plecam astfel de voie, sambata din Bucuresti, si conducem la consum pe autostrada, ca doar nu ne grabeam nicaieri. Dupa Valcea cautam zadarnic soarele. Se pare ca meteoblue a uitat sa ne spuna ca va fi ascuns sub un plafon dens si plumburiu.

Stam in masina in curtea manastirii, rontaim seminte si ne intrebam pe unde sa urcam. De explorat nemarcate pe vremea asta nu aveam chef, asa ca un gand ne anima pe amandoi: hai sa urcam pe acolo pe unde nu am urcat niciodata- pe Muchia Turneanu, direct in sus, pe triunghi rosu.

Si acum incepe pledoaria mea pentru Cozia. Pana acum nu m-a impresionat cu nimic muntele acesta mic, munte de sacrificiu cum l-am numit si eu si Radu. Totusi in tura aceasta avea sa ne demonstreze ca in ciuda portetului de Cenusareasa, ascunde imagini nebanuite, si nu trebuie sa intrati in strafundurile padurii sa le descoperiti, ele sunt vizibile oricui pe traseele turistice, trebuie doar sa va deschideti inima si sa stati de vorba cu natura.

Luati o pauza de admirat

Cozia are cate o imagine pregatita pentru fiecare:

Va plac urcusurile, inima nu va sta in loc fara un "hei rup" de 1200 de m, cam dintr-un foc Jepii Mici? Foarte bine, va invitam pe triunghi rosu. Muchia Turneanu va urca lift pana la 1100 m dintr-un foc, serpentine stranse, numai bune de antrenament.

Un weekend fara mangaierea stancii nu e weekend pentru voi? Avem si pentru voi ceva- Coltii Foarfecii va asteapta si drumul pe la cascada Gardului va va aduce aproape se stancile ascunse sub perdelele arborilor despuiati.

Sau mai degraba sufletul vostru cauta linistea, iar piciorul confortul potecii? Atunci uitati masina jos pe vale si urcati la Manastire la Stanisoara. Pe un drum croit printre troite si cruci, tarati-va picioarele prin frunzele uscate de toamna. Lasati-le sa fosneasca in urma voastra si urcati lin pe poteca larga cat un drum de car.

Si daca ca veti avanta mai sus, veti uita si de gunoaie, caci Cozia este un munte curat, mult mai curat decat ne putem astepta pentru 1600 m. Pe Muchia Turneanu cu exceptia a 3 sticle si o farfurie de plastic altceva nu exista.

Si daca veti reveni cu constiinciozitate, daca veti trece prin Cozia sa intampinati anotimpurile noi suprize va asteapta. Noi, azi, in 1000 m traversam 3 anotimpuri.

Vara tarzie

Intarziata fara vreme/ Se plimba toamna prin gradini/ cu falduri la mii de crini/ de crizanteme

Si cum abia paseste-n mers/ ca o marchiza/De parca-ntregul univers/se uita-n urma-i cu surpiza

Iar sus e iarna

Jos este sfarsit de vara, doar 2 -3 copacei grabiti si-au schimbat vesmintele, in padure este toamna, ceata impresoara trunchiurile drepte ale arborilor iar poteca este alunecoasa din cauza frunzelor ude cazute pe solulul noroios.

Lunga, slaba si zaluda/Botezand natura uda/C-un manunchi de ciumafai/
Cand se scutura de ciuda/Imprejurul ei departe/Risipeste-n evantai/
Ploi marunte/Frunze moarte/Stropi de tina/Guturai..."

Iar sus, cum iesim de la adapostul padurii, este iarna de-a binelea. Vantul sufla cu hotarare, zapada este deja asternuta de 10 centimetrii si noi indesam bine gluga pe cap si cautam parazapezile care nu mai sunt un moft pentru poteca noroioasa, ci o necesitate.

Felice codre de tine/Ca nu imbatranesti ca mine/Vine toamna, ingalbenesti/iarna tot te troienesti/
primavara inrasaresti/vara tot mai tanar esti

"Ma uit mereu la barometru/si ma-nfior cand scade-un pic"

Voi, fotografii pasionati mergeti sa vedeti cum vine tomna in Cozia, “si cum vine de la munte, blestemind si lacramind....”, uitati-va in ochii un patruped paduchios mic si negru care sopteste in usa cabanei, chircit langa niste confrati mai incercati : ham ham ham, "toamna gri, nu credeam c-o sa mai vii/inainte de Craciun". Si peste 6 luni, intampinati primavara tot acolo, mai timpurie decat in rest. Daca sus, la cabana poate ca zapada acopera inca drumul, jos, pe poteca mugurii pocnesc, brandusele si ghioceii scot capsoarele la lumina si sub soarele cald si grabite de climatul mai bland, natura canta o simfonie neauzita de cei mai multi.

Jelui-m-as si n-am cui/jelui-m-as codrului/Dar mi-e codrul ca si mine/Ca nici frunza nu si-o tine/
Jelui-m-as si n-am cui/Jelui-m-as drumului.Drumul [...] n-are vreme sa m-asculte"

Si in final pentru voi, toti cei care iubiti natura, cautati cu rabdare sa ii patrundeti misterele intr-o pimbare de o zi in Cozia. Veti gasi urme de mistreti si veti descifra adevarate poteci de animale. Veti fi urmariti de 2 ochi de capra neagra (capre negre am gasit inclusiv la 50 de m mai sus de manastire) si veti asculta zecile de ramuri rupte in goana lor nebuna prin padure. Veti putea admira ultimele branduse de toamna care au fost suprinse de iarna grabita si suporta cu stoicism corsetul zapezii care le ingheata pe zi ce trece.

In padure totul este suprinzator. Pasim pe covoare de jir, si ne jucam cu ghindele cazute ca in vremea copilariei...Stiti voi ca un stejar produce cam 150 de kg de ghinde in fiecare toamna?

Codrule batut de ploi/Hai sa plangem amandoi/Tie ca-ti pica frunza/Mie ca-mi trece vremea

Gasim tot felul de fructe cazute, de combinatii de culori, de bobite rosii ce seamana a macese sau nu, a capsuni tepoase, stralucitoare acum din cauza pojghitei de gheata depusa pe ele. Mi-as dori sa stiu numele si povestea fiecarei plante cu care ma intalnesc, as intelege poate mai bine cum trece ea prin viata, cum se schimba de-a lungul anului. Am descoperit acum ca ferigile nu isi pierd frunzele...pur si simplu se ingalbenesc in totalitate si apoi vantul si ploaia le culca la pamant...vor ajunge din nou pamant si cine stie peste sute de ani carbune...

...Si la final nu v-am uitat nici pe voi cei care indragiti o cabana primitoare. Veti gasi si oameni de treaba daca mergeti cand drumul de acces auto nu este practicabil si cei ce urca ajung doar cu rucsacul in spate. Caci oricat de cald si frumos e in cabana, omul sfinteste locul si daca atmosfera nu este una de munte, atunci bucuria nu va putea sa fie completa. Dar alegeti lunile de iarna cand este liniste pe sus, in sala de mese rasuna acorduri de chitara...Treceti peste prezenta televizorului...Este tacut si aprins poate doar pentru cei ca noi care nu avem televizor acasa si care descoperim cu surpindere ca inca exista Telenciclopedia...Iarna, printre aburii de ceai cald si ciorba fierbinte, va rasuna un accord de chitara, cabanierul va va astepta cu o camera incalzita daca va anuntati din timp sosirea, iar daca nu, un brat de lemne si putin jar dezmorteste atomsfera.

Am gasit in Cozia asternuturi surpinzator de albe si curate pentru pretul de cazare, iar soba de teracota in care cu putin interes puteti porni un foc pe cinste mi-a adus aminte de putinele nopti de iarna de la tara.

Si daca frigul nu musca prea mult din obrajii rosii, alergati putin sa prindeti un apus sau un rasarit, sa vedeti culmile Builei si ale Fagarasului sangerii.

Cozia, cetate de stîncă admirabil construită şi stilizată de activitatea milenară a naturii, domină valea Oltului şi depresiunile marginale prin înălţimile sale modeste de 1500-1600 m. Străjuită de contraforturi şi văi adinci, de turnuri luminate de soare şi abrupturi intunecate, această îngrămădire de culmi aproape complet împădurite se desprinde din lanţul Carpaţilor Meridionali ca o insulă ce ne stîrneşte mereu curiozitatea şi interesul. Abrupturile nordice de sub vîrful Omul, ce răsar semeţe sau abia se întrezăresc din pădurea deasă de conifere sau făgete, privesc spre Ţara Loviştei, acest ţinut de istorie în care s-a zămislit voievodatul lui Seneslau. Colţii Foarfecii şi pereţii stîncoşi de la obirşia Văii Gardului, stînca înaltă a Durducului şi toate culmile crenelate ale Urzicii, Armăsarului, Usturoaiei, Turneanului încing ca o diademă de basm ultimul defileu al Oltului, oglindindu-şi siluetele zvelte în cele două lacuri (Călimăneşti şi Turnu), pe care omul, prin măiestria lui, le-a creat pe Olt, aici la poalele Masivului Cozia. Desprinsă parcă printr-o lovitură de paloş din culmea centrală a masivului, Piatra Bulzului, vizibilă şi admirată din toate locurite de acces către Cozia, se ridică semeţ, ca un străjer, deasupra abruptului sudic ce delimitează obirşiile văilor din bazinul superior al Păuşei. Multe din aceste stînci, situate pe culme sau pe versanţi, rezultate din dezagregarea puternică a rocilor care alcătuiesc masivul, au căpătat cele mai curioase forme - turnuri, coloane, portaluri, adevărate chipuri de piatră. Denumirile datc multora dintre ele - Fruntea Oii, La Cioban, Zăvodul, Căprăriile, Poarta Mioarelor, Bulzul, Pietrele Vulturilor, Sturii - pun în evidenţă imaginaţia bogată a păstorilor şi a populaţiei locale, care în vremuri de restrişte găseau în cetatea de piatră a Coziei prielnice locuri de adăpost. (MN40 Nicolae Popescu-Cozia)

Iar povestea noastra, ei bine ea este ascunsa printre randurile pledoariei, nu va straduiti prea mult sa o descoperiti, mergeti si alcatuiti propria voastra poveste. Va dezvalui doar traseul:

Foto by Radu