marți, 6 aprilie 2010

Pasti in Cernei-Mehedinti




Echipa: Mike, Radu, Claudiu, Cristina, Monica, Alin, Andrei, Claudia, Octavian, Viorica, Muha, Mama Muhai, Em, Kya, Alois, Tedi, Cerasela, Gabi, Eric

Incercand sa continuam traditia, am cautat si pentru acest Paste o destinatie inedita, noua si plina de chemare pentru toti pinguini, din toate colturile tarii. Si cum ideile bune vin din timpul anului, ei bine, inca din 2009 am pastrat in capsor mirajul Vaii Cernei, cuprinsa in simfonia unei toamne tarzii. Locurile erau prea frumoase, prea putin umblate si prea incarcate de simplitate si viata autentica, pentru a nu-ti chema pasii inapoi. Si astfel am plecat sa intampinam primavara in Cernei-Mehedinti. Fara pretentii de varfuri sau trasee spectaculoase, cu variante pregatite pentru orice drumet, cu tabara in locuri tihnite, cu foc, tuci si lemne la discretie, cu religiozitate curate si nemurdarita de bani.

Astfel inainte de tura, incerc sa imi completez cunostiintele legate de Cernei pentru a face ea mai buna alegere legata de traseu si a ma familiariza cu locurile, din spatele calculatorului. Si cu voie buna zbor joi la ora 4 de la serviciu pentru a nu irosi nici o clipa din vacanta de primavara. Simteam ca timpul este prea scurt si ziua de marti ma va ajunge din urma fara sa ma satur de munte.

Vineri la ora 12.00 soseaua ne lasa in Herculane si incercam sa ne regrupam pentru o tura scurta. Regruparea asta nu fu usoara deloc caci e lucru greu sa strangi pinguini imprastiati intr-un loc fara semnal. Pana la urma, cu intarziere fata de planul propus (si nu a fost nici pe departe ultima intarziere, ori schimbare de plan) facem prima reconfigurare, si in loc de varful Domogled care se socotise un traseu prea lung pentru scurtul timp pe care il avea la dispozitie, ne indreptam atentia spre un loc nou pentru majoritatea dintre noi-Cascada Cociu/Rosculet.

Traseul marcat cu PR incepe la 300 m mai sus de bifurcatia spre 7 izvoare si este marcat prin sageata indicatoare (mai vizibil este initial marcajul TA spre Balta Cerbului comun in primii metrii cu PR). Desi suna promitator, doar o ora pana la Cascada, totusi datorita faptului ca poteca s-a pastrat in buna stare doar in partea inferioara, noi am facut mai mult de o ora.
Zbucium 

Minuni ascunse in iarba
In ultimele doua treimi, poteca nici nu se mai zareste si fiecare adopta calea cea mai usoara, pe firul vaii sau pe unul din maluri. Si desi pe ultima parte ne-am spetit destul de tare, totusi efortul ne-a fost rasplatit caci cascada avea un debit impresionant- intretinut de precipitatii si de topirea zapezii.

Ca un bonus, Claudiu ne-a indicat si o platforma intermediara unde se ajunge pe o brana cu accesul blocat de o mica saritoare, dar care te duce parca in mijlocul caderii de apa…Era impresionant sa mirosi apa care cadea neregulat, cu smucituri, in valuri, pulsand parca de viata, creeind si distrugand in fiecare clipa curcubeul.

Intorsi la masini, avantul pinguinilor de a lua rucsacurile cele grele in spate si a porni hotaratul urcus spre Dobraia s-a spulberat…S-au vehiculat diverse idei din care am retinut ceva cu usurarea rucsacului de o parte din mancare si bautura si ceva cu o ploaie pe la ora 16.00. Astfel am traversat Cerna pe podul de la Motel Dumbrava si am intins corturile cu maxima viteza…manati de ploaie. Dupa ceva negocieri ale lui Radu cu omul care avea terenul, putem in sfarsit sa ne pregtaim de inserat. Astfel, cat timp unii fac p egosodarii si aduna lemne, pinguinii doritori si curiosi fac o tura pana la intrarea in Cheile Tasnei.

Perspectivele ce ni se aratau de la Motel Dumbrava
Ce e drept, punctul de belvedere de deasupra vaii Cernei era scaldat intr-o lumina de un galben bland si astfel cativa din noi am pornit fuga dupa lumina. Am urcat prin padurea cu iz de primavara pana la cruce. In linistea dupa-amiezii, asteptandu-mi prietenii am impreunat doi vestitori ai primaverii: o floricica galbena si un snur de martisor pentru care nu am gasit pur si simplu copacelul potrivit la oras. Unei lucraturi atente asa cum era aceasta, in care cineva a pus suflet si altcineva l-a vandut cu 3-5 lei, i se potrivesc mai bine inaltimile…Poate cel care l-a facut nu a cunoscut niciodata libertatea deplina pe care o incearca sulfetul cataract pe un colt de stanca, privinnd in zari, le poate incerca. Astfel poate vantul se va impreuna cu sufletul firului alb-rosu si va purta pana in orasul gri, casa mica, si ochii impaienjeniti –mirosul unui aer proaspat. Ramai aici snur draga, sa veghezi Cerna cea zbuciumata,ceva din mine s-a contopit cu tine si mi-ar place sa imi las si eu un strop de suflet aici, tocmai ca sa revin,sa ma contopesc cu stropul la toamna, cand desi ascunsi sub perdeaua de neguri voi ghici versantii care au luat foc-aur si rubin asa cum se cuvine in zi de sarbatoare.

Apoi reuniti, raman toti muti la minunea cheilor ascunsa dupa colt. Cat timp mie Arjana imi cheama privirile, ochii celorlalti sunt fermecati de mirajul haului.

Astfel dorinta de a cobori la firul apei, in maruntaiele pamantului, i-a manat pe Andrei, Claudia, Alois, Em si Muha sa mearga mai departe. Si astfel alergati de noapte si pacaliti de mine cu vesnica promisiune ca mai e putin, sarim de mai multe ori firul apei, trecem de linistitul loc de cort ascuns intre pereti, admiram frumosii pini negri de Banat, ajungem la bifurcatia intre poteca turistica si vechea poteca a granicerilor, trecem de portal si iata ca in curand ajungem la Moara.

Deslusindu-i secretele
Drumul de intoarcere il facem la frontale chemati la vale de focul din tabara care arde jucaus. Rasplata micii noastre escapade a venit din vorbele lui Em care a spus ca acestea au fost cele mai frumoase Chei pe care le-a vazut pana acum.

Sambata

Totusi azi a trebuit sa ne luam inimile in dinti si rucsacurile in spate si sa urcam cei 600 m pana la biserica din Dobraia
http://www.alternativetm.ro/herculesmaraton
Intr-una din primele pauze
Monom
Ne-am insirat frumos pe poteca, un sir continuu de drumeti de la cei mai mici la cei mai mari, bucurandu-ne de primele semne primaverii.

Muntii Cernei nu ne intampina cu copacii infloriti. Ne-am grabit in intalnirea cu primavara, insa avem parte de poteci luminoase, de drumuri tocmai uscate, de primele ciripituri si adieri de cer albastru.

Drumul cu iz primavaratec
Iesind din padure zarile ni se deschid. Muntii acoperiti de zapada, case rasfirate, dealuri impadurite sau spinari golase ale Mehedintilor cese desfasoara in fata noastra, ne fac sa realizam caun loc mai frumos nici nu se putea pentru acest Pasti.


Locul ales
Si e liniste, suntem numai noi, intre prieteni, vegheati de biserica mica ce da un sens unitar locurilor.

Dupa ca campam si ne ospatam, decidem ca e timpul de o plimbare.
Savurand linistea
Discutand probleme existentiale
Prea erau multe ore pana la apus, si locurile aveau o chemare speciala, ne invitau sa le exploram, sa descoperim ce se ascunde in spatele universului nostru limitat. Astfel o ceata de plimbareti, am plecat spre Arajana cea frumoasa.
Pe alocuri am urmat si traseul de la Hercules Maraton: http://www.alternativetm.ro/herculesmaraton
Am urmat un PG nesperat de bun ce ne-a condus cand prin padure, cand peste culmi pe care se iteau timide primele flori, pana la stana din Saua Prislop.
Flori, fete si baieti
Strajer al locurilor
"Stau si ma gandesc la copacul din poza, despre cum probabil pe vremea cand bunicii nostrii erau tineri o samanta s-a ratacit pe o culme in mijlocul unei pajisti pustii. Despre lupta din primii ani si despre fratele lui ce a crescut cativa metri mai sus. Despre oamenii locului care s-au perindat in opinci pe poteca ce trece aproape de el, la 3 generatii de ciobani care s-au odihnit la un moment dat sau altul la umbra lui. Despre iernile grele de demult, la ce viscol poate sa bata acolo. La toti drumetii care s-au perindat si l-au pozat. Ma gandesc si la faptul ca va fi acolo si mult dupa ce noi nu vom mai fi, mai mare si mai puternic si va privi cu tristete cum oamenii locului se vor imputina. El va ramane tot sub Arjana intinzandu-si crengile spre rasarit. Si totusi pentru o clipa intr-o dupamasa de primavara drumurile ni s-au intalnit." (by Radu)

Aici se ingana vara cu iarna, caci desi picioarele ni se odihnesc pe iarba, ochii vad inainte doar zapada. Mirajul Arjanei e insa prea puternic si lasam in spate alte varfuri mai putin umblate , insa castigate de primavara, pentru o ultima intalnire cu iarna.


In loc de epilog, primavara a invins
Intai Claudia, apoi Alois deschid urme prin zapada uneori aproape de genunchi si noi, ii urmam constiinciosi. Pas cu pas, lasam iarna in urma si urcam ultimele trepte pana pe Arjana. In spate se vad Tarcu si Muntele Mic iar sub noi dealuri, dealuri,case, oameni ce se pregatesc de sarbatoare.
Poza de grup pe Arjana
In fata ne asteapta o muchie ascutita si atragatoare pe care inaintam cu grija.


Marcajele BR sunt rare si avem ceva probleme de orientare dar pana la urma gasim drumul cel bun si coboram usor usor la drumul ce se intinde lin in vale.

Parcurgem astfel drumuri de care, ne strecuram printer balti si noroaie, doar vocile noastre si pasii regulate zguduie tihna locurilor. Colo o gospodina deritica prin curte, dincolo un cos din care se inalta un fum subtire si drept iar in fata bisericuta noastra-punct de repet, la rascruce de drumuri, scaladata in lumina apusului.

In noapte de Inviere nu am avut nici slujba si nici preot. Am avut doar lumina focului si caldura din cele 20 de suflete adunate in jurul acestuia. Am avut slana si ceapa, am avut tuci in care apa clocotea, am avut ochi sclipitori si planuri de viitor. Ne-am bucurat cu totii pentru ca in aceasta seara ne-am strans aici cu totii ca sane impartasim din lumina….si din fum…din toate lucrurile puse la comun.


Dimineata, de pe la ora 8.00 oamenii se strang deja pe langa biserica. Nici nu apucam bines a strangem o parte din corturi caci incepe slujba, punctual la ora 9.00 (si zic punctual pentru ca preotul a avut de mers kilometrii buni pe jos dinBogaltin) cu o mana de oameni, stransi in bisericuta mica. Totul s-a comprimat la esenta si timp de 1 h am fost parte din aceste locuri, ascultand cuvintele simple ale preotului, cu acelasi interes ca si acesti oameni simplii de langa noi. Este un loc si o biserica in care as dori sa revin.
La slujba
Dupa slujba plecam si noi si preotul si satenii mai departe la drum. Noi spre Cheile Prisacinei, preotul spre Inelet (tot pe jos) unde avea slujba la ora 13.00 iar oamenii-fiecare pe la casele lor. Ne oprim mai intai la scoala cu 1 sala de clasa, cu 7 banci si 5 elevi, insa atat de ingrijita si dichisita

Ne pierdem pasii pe poteci, urmarim sporadic un marcaj BG buclucas la capatul satului Prisacina, ratacim, cautam, il gasim si il urmam constiinciosi, ca pana la urma sa ramanem complet in ceata…Doar la figurat caci afara soarele pripea a ploaie. Ne interesampe la oameni si pana la urma prindem un drumeag desfasurat deasupra Cheilor, pe versantul stang (cum coboram noi sau drept dpdv orografic), ce incet incet se transforma in poteca si ne coboara din ce in ce mai hotarat la sosea. Iesim la km 16 si avem in fata 4 km de asflat pe care ii parcurgem fiecare cu gandurile lui, cu bocancii prafuiti dar cu sufletul plin.

Ce a urmat mai departe e deja istorie. Am tradat noaptea planuita in Crovul Mare in favoare unui ospat regesc in Gorj ce a dovedit 2 lucruri:
1. ce om ospitalier e romanul si
2 ce bine e sa ai prieteni in toata tara.

Uite-asa, scaldat in mirosul vinului bun de casa si a sarmalelor aburinde am mai incheiat o vacanta, am mai descoperit un munte, am mai trait 4 zile in liniste si prieteni.

Va doresc tuturor sa veniti din fiecare vacanta la fel de bogati cum ne-am intors noi.

Foto: Claudiu, Viorica, Kya, Radu­

0 comments:

Trimiteți un comentariu