luni, 5 iulie 2010

Fire de poteci in Crai



Sambata dimineata, ne gaseste gonind pe strazile Zarnestiului…Craiul ne cheama, si ca intotdeauna sacrificam ore de somn pentru intalnirea cu el. Fie ca sunt poteci marcate, fie ca sunt poteci nemarcate dar stiute, fie ca sunt hatase pe care le descifram pentru prima oara, suntem intotdeauna niste cautatori de comori, care patrundem in inima cetatii. Ne straduim sa nu ii tulburam linistea, sa urcam cuminti, sa ne facem folositori, sa intelegem macinarea grohotisului pe care picioarele noastre il trimit involuntar la vale, sa privim optimist inspre peretele ce pare atat de departe, sau spre refugiul la care ne pare ca nu vom mai ajunge niciodata.

Sunt locuri si intrari pazite fara armata, doar cu vorbele si cu sufletul. Sunt locuri pe care ni le dorim neafectate de timp, sunt locuri in care parca nici urma pasilor nu ne-o dorim. Sunt locuri ferecate de perdeaua deasa a brazilor sau de saritori carora trebuie sa le stii secretul, sunt mici raiuri, sunt marturii lasate in urma de adevarati oameni de munte. Hoinarim cu dezinvoltura pe potecile lor, cautam marturii ale verii ce vine in Crai cu floricele superbe, suntem condusi prin hatase necunoscute spre comori, si impartasim intre noi locuri caracterizate de placeri simple: o priveliste neasteptata, o stea pe cerul noptii, o grota, o urma de animal, o prezenta florala deosebita…

Trecem pe langa pereti scrisi cu vopsea roz ce ne demonstreaza ca uneori, gardurile, nu sunt suficiente pentru oamenii care doresc sa isi scrie numele, si atunci imprumuta peretii ori copacii, ne pierdem prin hatase, prin care poate am razbi cu o coarda si ceva pitoane care insa ne lipsesc din rucsac. Exploram locuri in care poate doar caprele se strecoara, care sunt straine de cuvantul gunoi.

Urcam si coboram valcele, citim descrieri de pereti inalti, porti si treceri ascunse, canioane intunecoase, intram in negura si iesim la lumina, alergam de ploaie si privim cu admiratie nemarginirea.

Zvacniri verticale ne inconjoara, creste, muchii si varfuri ce cauta cerul sunt peste tot si pe acolo pe unde nu crezi te intalnesti cu alti oameni, alte suflete in cautare de frumos.

Mergeti in Crai, intelegeti drumurile bautute, lasati curiozitatea sa va duca spre marii oameni ce i-au cunoscut potecile..si cautati, explorati caci doar sudoarea si oboseala muschilor vor da valoare descoperirii voastre. E un munte mic dar care ascunde 1000 de secrete, si cu siguranta este unul pregatit pentru fiecare temerar.

Duminica intre 2 ploi, desfrunzim si despamantim Pintentul Magarului, insa nu apucam sa facem mai mult de atat caci norii incarcati cu stropi mari si grei alearga dupa noi si ne trimit rapid jos…fara drept de apel…pana in Sinaia…

Casa ne cheama, pentru noi planuri, pentru a visa in tihna la weekendul ce va sa vina, pentru a usca haine ude si a spala haine murdare…casa e un tranzit intre 2 momente de fericire si libertate suprema.

Povestea Claudiei: aici

2 comentarii:

  1. Mi-am amintit de tura aia... si in lipsa detaliilor fizice care nu conteaza, dar in prezenta celor sufletesti care chiar conteaza, mi-am amintit-o ca o stare de bine absolut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si sa articulez eu un dor bolnav de Crai. Recitisem si revazusem acum cateva zeci de minute postarea si filmuletul acesta: http://amintiridinmunti.blogspot.de/2011/03/sur-le-fil-de-4000.html. Si desi imaginile sunt inaltatoare,eu ma imaginam cumva acasa, in Carpati, transferam proiectul in muntii mei, imi imaginam ca momentan imi ajunge si o aventura de iarna pe o muchie nordica din Fagaras. Acum, ai mai pus si tu un strop de sare pe rana. Huh, nu e deloc bine sa lucrezi la blog, scriind postari despre ture din Romania cand nu tu ai nici macar un amarat de deal prin apropiere.

      Ștergere