marți, 29 iunie 2010

Triathlon fara asfalt-2 Mai-Vama Veche



Nu stiu cum sa incep...si nu pentru ca nu imi gasesc cuvintele, ci pentru ca nicio idee nu se ridica din "putul gandirii" sa iasa la suprafata si sa parcurga drumul sinuos al validarii, pentru a sfida apoi timpul, zgariata pe o bucata de hartie. Totusi iata dupa primele vorbe am inceput sa incropesc o intoducere si ideile au inceput sa vina din mers.

Astfel ne-am strans weekendul tocmai incheiat, pe malul marii la 2 mai toata floarea pinguineasca, cu ocazia primei editii a Triatlonului fara asfalt. Unii pe post de participanti la concurs, altii in galerie. Gratie diplomatiei lui Andrei nu a lipsit niciunul.  Ne-am combinat intre noi si am inserat minim un reprezentant la fiecare proba:
  • Radu la tura lunga
  • Em, Vali, Cristi si Octavian la tura scurta
  • Muha, Alina,Paolo, Florin si cu mine la stafeta.Astfel primii 3 au format o stafeta cu Paolo la innot, Alina la alergat si Muha la bicla, iar eu si Florin am beneficiat de timpii la innot scosi de Em si respectiv de Vali si am facut alergarea si bicla, in acelasi timp baietii continuandu-si individual tura scurta.
  • Restul: Vio, Cerasela, Gabi, Kya, Alois, Dana, Raluca, Calina, si Mama Muhai ne-au fost sustinatori .
Dar sa vedem pentru inceput care a fost povestea acestui concurs. Ideea este ca a fost un concurs organizat pentru toata lumea, foarte lax din punct de vedere al formarii echipelor la stafeta si a cuprins cele 3 probe ale triatlonului (innot, bicicleta si alergare) insa intr-o ordine putin schimbata, caci alergarea a fost inserata la mijloc din cauza faptului ca organizatorii se temeau de o zi caniculara, cand alergarea la orele 12-14 ar fidevenit o piatra de incercare pentru unii concurenti.
Probele de la concurs si ordinea acestora
Au existat si 3 variante de inscrieri: 
  •  tura lunga (1500 m innot, 9 km alergare si 34 km bicla)
  •  tura scurta (750 m innot, 6 .3 km alergare si 34 km bicla)
  • stafeta (tura scurta, repartizata la 2 sau la 3 participanti, fiecare cu 1 sau 2 probe).
Practic stafeta a facut-o sa fie un concurs foarte popular caci combinatiile au fost numeroase, un participant putand sa faca 1 sau 2 probe, sau sa se combine cu un participant la individual de la care sa ia timpul la innot. Astfel am vazut multi copii sub 18 ani participand la stafeta si in general multi oameni fara inclinatie spre concursuri, care au venit insa pentru faptul ca era accesibil pregatirii lor sau pur si simplu pentru a se simti bine alaturi de prieteni. Practic stafeta a incurajat miscarea si in egala masura, spiritul de competitie intr-un mediu de fair-play.

Plecam din Bucuresti dupa serviciu si reusim in mod incredibil sa ajungem la timp la 2 mai pentru sedinta tehnica ce era programata la 21.00. Florin a facut minuni si a debarcat 4 oameni si 4 bicle la destinatie inainte de 21.00. Din pacate nici sedinta tehnica si nici startul ziua urmatoare nu s-au dat nici pe departe la ora exacta anuntata de organizatori (eu am o problema si sunt frustrata din cauza lipsei de punctualitate). Sedinta tehnica a fost una placuta, neoficiala, tinuta la terasa, iar aici avea sa ni se confirme zvonurile conform carora traseul de bicla a fost modificat din cauza noroiului. Acest lucru a fost bun, dar partea proasta este ca organizatorii au lasat pe loc marcajele si sagetiile de pe varianta veche si datorita faptului ca in locurile de intersectie nu au fost oameni care sa dirijeze participantii pe noua varianta, ratacirile au fost numeorase.

Totusi pana una alta sa ajungem la start, ca doar nu ne-am ratacit inca de la start si pana la bicla mai e mult de povestit. Astfel sambata , pe la 8 ne strangem pe plaja si fiecare ne gasim cate o preocupare...
Zona de tranzitie

Innotatorii se acomodeaza cu apa, galeria isi drege glasurile, cei de la stafeta asteapta startul sa le vina si lor randul la treaba.
Parada modei

Cum spuneam startul a fost intarziat ceea ce la unii nu a facut decat sa le creasca emotiile. Eu sunt incredibil de linistita inaintea si la gandul concursurilor, nu ma agit si nu intru in priza, ba chiar privesc cu detasare si prima treime din concurs si intru in priza abia mai tarziu.

Astfel cum nu innot pot sa fotografiez in voie cum 60-80 de oameni se vanzolesc in mare, pe primii metri de apa incepand sa innoate.
Startul
Desi initial credeam ca o sa dureze mai mult, primii au inceput sa iasa din apa dupa 15-20 de minute. Nici nu am intors bine capul ca multi de la stafeta si tura scurta se se intorceau spre mal...Asa ca ma asez cuminte la locul meu si stau cu ochii mari sa vad cand iese Em din apa. In mod neasteptat apare destul de devreme si din acest punct concursul incepe si pentru mine, cu proba de alergare. Primii 2 km ii parcursesem in recunoastere cu Radu cu o seara inainte la plimbare si stiam ca sunt noroiosi cu multe pietre. Pe bucata asta ma depasesc multi, si inclusiv multe fete, insa pentru moment nu am inspiratie pentru mai mult. Nu imi place nici alergatul pe plaja caci muncesti de 2-3 ori mai mult decat pe pamant si abia astept sa ajungem odata la punctul de alimentare. Pe urcarea spre drumul de pe faleza ma ajunge din urma Florin si il incurajez sa mearga mai departe. Primim cate o sticla de apa dar nu apuc decat sa iau 2 guri..as vrea sa o beau pe toata dar acum sunt in elementul meu si vreau sa recuperez timpul pierdut. Stiu de la alergarile din parc ca nu mor daca alerg 6-8 km fara sa beau deci pastrez sticla aproape neatinsa si incep sa recuperez. Rand pe rand prind din urma toate fetele care m-au depasit precum si ceva baieti care, cu bateriile terminate, pe aici mergeau. Faleza merge bine, incepe sa bata soarele afara si sa ma incing cu sapca pe cap, dar nu o dau jos. Muzica suna in ureche, ma straduiesc sa nu slabesc ritmul deloc. Vine unitatea militara si ma ajunge Em. Raman imediat in urma lui si coboram la diferenta de cateva secunde din nou in micul golf in zona de tranzitie ca sa ne echipam pentru biciclit. Acum beau mai mult de jumate din apa din sticla primita si restul o vars in cap. Imi las muzica, iau borseta, pun casca si salut galeria, promitand o revedere peste 2-3 ore. Em ma ajunge imediat ce iesim la primele case si este imposibil sa ma tin dupa el, il mai zaresc in fata cat timp tin casele din sat dar apoi se pierde. Cine mai stie cand ma depaseste si Florin. Deja m-a cam luat valul concursului si pe mine cand ma ia valul, gandurile ma poarta mai mult spre mine insumi, nu prea ma uit in stanga si in dreapta si nu prea ma frustrez ca sunt depasita. Este intotdeauna o necunoscuta daca ii voi putea prinde din urma pe cei care m-au depasit, insa este o necunoscuta cu care imi place sa ma joc. Singura certitudine sunt eu, ritmul pe care pot sa il duc la momentul acela si care sper sa ma poarte pana la capat.
Tin plutonul si iesim din sat si de pe macadam si intrand pe un drum de camp. Cu exceptia a 2-3 sincope in care pun picioarele jos in rest sunt chiar mandra de cum am gestionat noroiul, mai ales ca eram 0 experienta la capitolul noroi, iar cu bicla mai cochetasem intr-o singura tura acum 2-3 ani in Bucegi. Ajungem pe langa apeductul din descrierea traseului de pe site si tot urmand ba sirul de concurenti din fata, ba marcajele iesim intr-un drum asfaltat ce nu dureaza mult...ba chiar foarte putin ca mai repede decat ma astept incepe o coborare prea suparata pentru ceea ce stiu eu la momentul asta care marcheaza intrarea in canion. Pana in fundul canionului ma cam chinuiesc...ba pe bicla, ba pe langa bicla dar in fine...nici nu ma asteptam la cine stie ce talent de down-hill la mine. Odata ajunsi in fundul canionului lucurile merg mai bine, de fapt din ce in ce mai bine caci ajungem curand la primul punct de alimentare si control PC1. Aici aflam ca s-au scurs 10 km, ma apuc sa beau un pahar de Sponser si pentru ca nu sunt nici obosita nici deshidratata plec mai departe. Portiunile ce au urmat au fost infinit mai usoare decat canionul, mai putin noroioase decat zona de la apeduct si in principiu mai primitoare. A fost mult asfalt, multa urcare si plutonul mai rarefiat astfel ca la coborare nu am mai incurcat pe nimeni cu viteza mea redusa. Locurile sunt faine dar recunosc ca nu am retinut prea mult din ele...si cam toti am retinut lucruri diferite, unii un sleau, altii o groapa, altii o piatra...ce ne ramanea pe creier in goana bicicletei.
Urmatorii multi kilometri sunt cam in ceata pentru mine, mai ales ca drumul fusese reconfigurat nu mai reuseam sa ma localizez pe harta din minte asa ca mergeam cam orbeste dupa cei din fata si dupa benzile atarnate.
Stiu ca a venit o bucata foarte faina, pe un drum semiasfaltat, prin padure, in care am reusit sa ma mozolesc cu noroi si apa din balti din cap pana in picioare si am inceput sa ma simt foarte bine caci tocmai ce am dat peste primii care impingeau la biciclete pe o urcare. Incet, incet ma despart de plutonul meu si dupa o zona in care pedalez singura pe drumul acela fain prind din urma un nou pluton destul de rasfirat de care ma agat si cu care ajung la PC2. Aici un nou pahar de Sponser la care renuntam daca imi spuneau de la incepuut ca mai sunt doar 7 km. Cifra asta magica m-a mobilizat si am inceput sa trag de mine ca pentru sfarsitul lumii. Pe acesti 7 km, izbavita de finish trebuia sa dau tot. Curand iesim si in asflat si vine o bucata faina, valurita, cu urcari si coborari. Chiar la intrarea pe asfalt ma depaste un tip care imi striga felicitari...Il intreb in goana pentru ce...Pentru ca particip si pentru ca sunt fata, vine raspunsul...Nu apuc sa detaliez subiectul (caci desi eu in concursuri nu sunt deloc vorbareata, nu incurajez si nu motivez pe nimeni si imi vad acolo de treaba mea, acum vorbele lui cereau lamuriri). Dar omul baga mai tare ca mine si tocmai pentru ca sunt fata nu l-am mai ajuns. Totusi ma incanta rotile care se invart ritmic si in viteza pe asflat, urcarile indarjite si coborarile rapide. Incep sa cuplez pe modul de vanat victime si incet, incet castig locuri in pluton. Acum am ajuns inclusiv sa il conduc pana cand am ajuns la un punct de cotitura. In dreapta o sageata pusa cam aiurea care arata ca trebuie sa faci dreapta (practic intram din nou pe drumul de noroi pe care am venit dimineata). Asfaltul din fata era insa imbeitor si socotisem conform sedintei tehnice ca trebuie sa avem 10 km de asfalt, care la mine nu se implinisera inca. Asa ca ma gasesc in dilema. Ma ajunge din urma stafeta 139 si apoi cu plutonul reunit facem sfat. Suntem salvati de un mos care ne spune ca in fata sunt multi biciclisti...pe asfalt deci. Abia ma simetam in elementul meu cand placerea asfaltului se termina brusc (persoana care trebuia sa semnalizeze acolo dreapta, era bine sa stea in fata bifurcatiei si nu dupa,caci astfel multe frane violente putea sa fie evitate). Din fericire pentru sufletul meu nu ne asteapta o noua bucata de noroi, ci intram in sat. Se vede deja santierul naval si pedalez cu ura...incerc sa ma tin scai dupa un tip cu numarul 139 care e inaintea mea...i-am fixat tricoul alb cu numar prins la spate si am retinut fiecare picatura de noroi de pe el.
Groapa dupa groapa gonim prin sat, el aruncand cate o privire in spate, eu dorind sa il ajung si totusi temperandu-ma din cauza gropilor si a masinilor ce trebuiau gestionate cu prudenta. Intram in soseaua spre vama, facem stanga spre micul golf si apoi dreapta. Ma depaseste un tip de la stafeta 136 pe care il depasesc la loc si fara sa mai conteze cobor ultimii metri tinand bine franele. Pinguinii aplauda, Radu vine in intampinare si eu ma simt multumita, cel putin pentru ultimii 7 km ai cursei care s-a terminat in 3h si 8minute. Cineva imi da de baut apa si Sponser si ne punem pe asteptat. Sosesc la scurt timp Em, Florin (care s-au incurcat la un moment dat in marea de marcaje vechi si noi), Cristi si Vali. Cerem info si despre Muha si Octavian si aflam ca sunt mai in spate pe traseu si vin usurel. Asa ca ne punem pe aplaudat, fete si baieti, adulti si copii, fiecare bucuros si victorios in felul sau. Ma bucur pentru bucuria lor, caci senzatia de concurs este excelenta si daca nu era MPCul nu as fi cunoscut-o. Nu ma simt obosita dar imi dau seama ca e o senzatie falsa caci nu prea reusesc sa imi dezmortesc muschii pentru alergat. Mai bem niste suc, mai mancam o banana, mai reusim sa rezistam tentatiei unei beri la umbra si ramanem la soare sa ne asteptam pinguinii care sosesc in uralele tuturor. De acum reuniti, avem dezlegare pentru hidratare...pe care unii o abandoneaza pentru un dus la pensiune, altii raman pe baricade pana la premiere...Ba la un moment dat ne-am si plicitistit si am si amortit de la atata bere, daca va vine a crede.

Cum era de asteptat nici premierea nu a inceput la ora anuntata, insa supriza mea si a lui Em care ne-am dus si noi la aplauze, constinciosi ca la fiecare concurs, a fost cand am constatat ca Radu a iesit pe 3 la tura lunga...
Podiumul la masculin la tura lunga

Cum nu am fost nici cea mai grea echipa, nici cea mai usoara, nici pe Em nu il chema Ema sa concuram la fete ne-am multumit cu visul sa ajungem la +50...de atunci macar putem sa incepem si noi sa castigam daca ne mai tin puterile. Le dorim viata lunga si nepoti multi rivalilor nostri. Glumesc acum, evident...

Dupa premiere, ce credeti ca facem? Ne intoarcem la bere, de care pana la urma ne saturam...si de bere si de stat, si pornim in formatie de 5 intr-o scurta plimbare cu bicicletele spre Vama sa mancam hamsii. Raman dezamagita de Vama. 2 mai arata mult mai bine, si desi era liniste in Vama, totusi imbarligatura de constructii noi si vechi, mici si mari nu imi place deloc.
Mancam o portie scumpa dar mare de hamsii si imi iau ca bonus o clatita si plecam spre cort. Vama am gasit-o an de an mai urata, asa ca ma duc sa ma ascund in cortul meu cel rosu.

Pentru ziua de duminca, asa ca dezmortire aveam planficata o incursiune peste granita, la vecini. Pana la urma ne-am strans de prin tot 2 Mai-ul vreo 11-12 oameni care am pornit pe biclete spre bulgari. Mai intai exploatand pista de biciclete ce merge spre Vama Veche si ajunge pana la granita, iar apoi pe asfalt, prin sate sau pe langa drum.
Pe pista de biciclete
Nu aveam o directie clara, vroiam sa ne plimbam in voie, sa exploram ceva zone noi din litoralul bulgaresc si sa mancam bine...Ceea ce am si realizat. Am gasit multe plaje faine, unde ne-am oprit des sa facem baie, am mancat regeste la Wild Duck (e un restaurant pe care il recomandam cu caldura, caci mancarea este multa, foarte gustoasa si mai mult decat rezonabila ca pret, ambianta placuta iar ospatarii foarte serviabili), am mers pe drumuri asfaltate, pe drumuri de caruta, prin camp, prin ieburi pana la genunchi, pe drumuri pline de nisip, sau chiar pe plaja.


Amenajari pentru copii mici si mari la Wild Duck
Muha in sa

Pe langa mare


Sau chiar printre valuri
Am mers pe bicle sau pe langa ele cand nu se putea, am pedalat purtati doar de vant sau mirosind doar briza, am descoperit locuri noi si salbatice.
Pauza de innot
Am regasit linistea unei zile reusite de vara, de vacanta, pe malul marii, cu o vreme ce te imbia in acelasi timp la o baie sau la pedalat.
Am spalat bicle, am baut bere si lapte batut (rosiile mai lipseau din combinatie), am innotat si am facut sedinte vegetand in mare...si am uitat sa punem de o spirala in 2 mai sa definitivam "Iagarmaisterul" de la Em. Drept pentru care trebuie sa ne intoarcem...la mare, la 2 mai, pe plaja, in sa, sub umbrar, la bulgari, la lebedele negre, la scoici...la atmosfera de vacanta si la weekendul reusit pe care l-am avut.

Si la final un filmulet-pozele ii apartin 100% Alinei...eu nu am facut decat sa le armonizez cu muzica:

0 comments:

Trimiteți un comentariu