luni, 6 septembrie 2010

Am alergat din nou



Nu s-a ales nimic din weekedul tocmai incheiat in afara de titlu...de fapt s-a ales...mult somn, ceva teme recuperate din urma si o scurta tura de alergat...

Nu am mai alergat de la Ciucas...Am mai avut o tentativa de vreo 6 km pe la Bran dar am incheiat-o dureros la ambii genunchi.
Asa ca m-am inarmat cu rabdare...
Nu ma dau in vant sa alerg in oras. Nu gasesc inspiratie nici in parc, nici pe drumuri...Primele dati intr-un loc nou e interesant dar apoi ma cuprinde monotonia...
La munte insa e cu totul altceva. Chiar daca stiu traseul acesta trece diferit in pas alergator in comparatie cu trekingul.

De data asta am ales ceva in zona Cheilor Rasnovului avand in vedere ca baietii erau cu treaba la catarat. Sambata somn -tolanita la soare intr-o poiana retrasa de zgomotul din Chei, o masa indestulatoare dupa 1 zi de nemancat, o siesta placuta, si nu prea mai e loc sa ma codesc...asa ca dupa ce imi fac o incalzire constiincioasa pentru fiecare particica a picioarelor mai ales, ii dau la vale :).

Niciodata nu alerg bine de la inceput, am nevoie de o perioada de "incalzire". Oricum scopul nu era dealul ci valea caci aici am cea mai mare frica... Din Poiana Inului cobor pana la intrarea pe Dealul cu Mesteceni si apoi incep sa urc. Nu cu atata spor cu cat sunt obisnuita dar cat sa supravietuiesc :). Cum incep sa urc, cum incep sa ma simt bine si poteca devine excelenta. Prin multe parti alerg purtata de melodiile din ureche. Incepe si ploaia pe care o primesc cu bucurie. Astept sa ma racoreasca.
Dar nu ploua serios, mai mult burniteaza.
Ies prin luminisuri si poieni si foarte repede ajung la Trei Brazi.

Aici ma bucur de pustiu. Nu tu masini, o singura umbrela sub care stau ascunsi un El si o Ea.

Pana la Poiana Secuilor, respiro, caci drumul de masina ma duce tot la vale din ce in ce mai repede.

Ploaia a facut liniste si aici. Cei ramasi se multumesc sa stea sub umbrele. Sunt singura prezenta in miscare pe acolo.

Intru in padure pe TG si ma balbai cam 15 min sa gasesc poteca...Iau la rand toate variantele de drumuri. Cu calm hoinaresc printre cazaturi si ma intreb unde au mutat astia poteca...sau unde s-a mutat ea din mintea mea. Dau de TG si ma opresc dupa 10 min deasupra paraului.

Nu imi vine sa cred ca asta a fost tot....30 de minute la vale de mers rapid s-au comprimat in 10 min. Nu imi aduc aminte decat o melodie, una faina care imi canta in ureche...Si imi amintesc momente in care jubilam,in care picioarele mergeau singure, in care betele nu isi gaseau rostul decat sa le flutur deasupra capului de bucurie. Eram libera si fericita, fara nimeni sa ma vada in fericirea si nebunia mea.

Raul a fost granita intre lumea frumoasa si Mordor...lumea noroiului, adanc cleios, imposibil sa il ocolesti. Cu pantalonii suflecati si cu pasi de balerina traversez cele cateva sute de metrii. Si apoi vine urcarea dinspre Poiana Inului. Mi-o imaginez linie de finish. Linia mea de finish...Cum spun de multe ori, sunt egoista in felul meu la chestii de genul asta. Gasesc resurse in mine sa ma motivez singura, sunt cu mine toate acele minute (multe sau putine) si daca eu nu pot, daca creierul meu nu poate toata motivatia din lume nu ma ajuta la nimic.

Sunt in acele ore doar cu mine si cu muzica mea. E o puternica senzatie de interiorizare pe care nu am descoperit-o pana la momentul concursurilor.

0 comments:

Trimiteți un comentariu