duminică, 29 august 2010

Traseul Furcile sau Bucegi, ultima noapte de vara



2 frontale coboara cu spor prin intunericul padurii.E deja noapte insa nu ai zice…Atmosfera e placuta si aerul cald.Se poate sta fara probleme in tricou. Frunzele sunt inca verzi si poteca e curata. Pamantul, muschiul radiaza inca ceva din caldura verii. Pasul e usor inca in haine si incaltaminte de vara. Astazi a fost cald la campie si cald la munte...La soare erai parca pus intr-un cuptor ...Am fugit la umbra.Am cautat un perete in umbra-Peretele Galbinelelor, un acces racoros-Valea Galbinelelor si Hornul Coamei si am pornit la drum...sa ne bucuram de ultima zi de vara.
In dulcele stil clasic, urcam din Busteni doar cu apa si echipamentul de catarat la noi. Sunt multi care au ca destinatie refugiul Costila dar reusim cumva sa fim singuri pe poteca. Se vede ca a trecut perioada concediilor caci Plaiul Munticelu e si el linistit. Data trecuta (prin iunie cred), la 8.30 era un adevarat furnicar si oamenii roiau din toate partile. Ne ostoim setea la izvor, urcam cu spor ultimele minute spre refugiu si cele cateva bobite de zmeura coapta, dulce, buna pe care le gasisem langa poteca ne animeaza drumul. Prindem o varianta a potecii ce merge spre Valea Galbinelelor si ne caznim putin cu vegetatia in zona.Coboram pana la urma pe fir...nu m-am mai intalnit cu valea asta de 3 ani aproape, dar am si acum in minte prima urcare pe Vale, impreuna cu Pinguinii cand a fost totul o aventura, cu scos coarda la ultimile 2 saritori, asigurare etc.Acum totul merge atat de natural...dupa ce ocolim primele 2 saritori pe dreapta, pe poteca, iesim in fir. Imi aduc aminte in mod natural poteca desi au trecut poate si 4 ani de atunci. Apoi atingerea stancii este placuta, la umbra, pe portiunile curate, fara grohotis, gasim o stanca spalata de zapezi insa placuta la atingere si sigura pentru pasii nostrii. Saritorile 3 si 4 trec cu atata simplitate si nu pot decat sa surad cand imi amintesc cu cata teama le-am privit prima data...Atunci cand se termina umbra se termina si Valea si iesim in dreptul grotei din partea dreapta a vaii (cum urcam)-Hotel Galbinele.
/10_08_furcile/costila_183_-_marele_tavan.jpg
Made by Catalin
Bem putina apa si mancam ce aveam in rucsac, tanjind sa ne intoarcem la umbra si racoarea vaii.
A, am uitat, si citim din Amintirile unui alpinist :
"chiar de a doua zi am început pregătirile, îmi dădeam seama că nu puteam urca în bocanci cu cuie. Espadrile nu aveam. Am cumpărat nişte pantofi de plajă cu talpa de sfoară. Ion a cumpărat de la Obor două frânghii a cîte 25 de metri fiecare, din acelea folosite de căruţaşi. Habar n-aveam noi, la vremea aceea, de rezistenţa pe care trebuia să o aibă o frînghie la cădere. Ş-apoi, noi mergem, să urcăm, nu să cădem...
În afara materialelor menţionate mai sus, frînghii şi sandale de plajă, eu mai aveam un ciocan de fier, dintr-o singură bucată, cu gheară extractoare, de cuie, nu şi de pitoane. Ion avea, de asemenea, un ciocan de bătut cuie, cele şase pitoane şi patru carabiniere pe care le folosisem şi în Fisura Umărului. Cam la atît se reducea „arsenalul" nostru cu materiale de căţărătură. Toţi trei mai aveam încă ceva: tinereţea, entuziasmul tinereţii şi, în plus, un foarte bogat şi temeinic antrenament; toţi fusesem întreaga vară pe munte, efectuînd numeroase trasee pe văi.
La ora cinci dimineaţa, duminică 20 octombrie, pe întuneric, am plecat din căsuţa lui Dan. Prin pădurea de pe Munticel, fermecătorul foşnet al frunzelor de fag ce acopereau poteca ne îmbia la drum. Multe toamne foşnetul frunzelor avea să-mi călăuzească paşii şi să-mi încînte auzul cu simfonia lor. Odată cu zorii, am ajuns la Ţancul Ascuţit. Se prevedea o zi minunată. Am trecut din Valea Coştilei în Valea Gălbenelelor şi am urcat firul ei principal. În sus, dincolo de săritori, Ion a mai găsit un piton, pierdut de echipa Comănescu. Aveam acum şapte pitoane. O avere. Ne-am oprit undeva, sub „hotel" Gălbenele."
Noi ne continuam drumul pe Hornul Coamei. Alte amintiri, asa cum il vedeam acum 4 ani, negru, abrupt si inspaimantator. Un horn nesfarit, o crapatura imensa in perete, intunecos, o linie verticala in care imi era frica sa intru.De data asta intru fara frica si toate saritoriile merg parcurse in sprait, asa cum imi place mie. Nu prea am motivatie sa renunt la racoarea de aici si sa schimb incaltarile comode cu espadrilele de catarat.
Intrarea in traseu este scrisa pe peretele stang al Hornului Coamei, cum urcam. Numele traseului si gradul+ o sageata pentru a indica directia si faptul ca incepe in traverseu.Intrarea asta e ciudata rau, vad asta la Radu,caruia miscarile nu ii ies deloc natural, dar din fericire este bine asigurata. Nu prea inteleg bine daca pe aici a intrat Baticu (din descriere rezulta ca ceva mai jos) dar pasul e ciudat, asa la inceput de traseu.Eu ma spetesc si mai tare pe aici, ma folosesc in plus si de codelina pusa acolo, cred ca pentru un rapel pe Hornul Coamei si deja inceputul e de rau augur pentru un traseu de 4.Apoi traverseul continua pe o brana larga si merge mai bine, pana intr-o prima regrupare comoda. Si noroc ca era comoda caci am stat aici mult si bine....coarda imi fugea din maini, cu Radu nu puteam comunica caci muchia ce ne despartea nu ne ajuta cu nimic si ne auzeam cu dificultate. Poate am stat si 1 h acolo...Noroc ca nu era frig, filand coarda, gandindu-ma la vrute si nevrute. Apoi am inceput o enervanta descatarare pentru ca era nevoie de toata atentia necesara caci daca imi fugea o pietricica de sub picioare, coarda ma trimitea jos de tot. Mi-am mancat nervii pe aici si cand credeam ca am terminat,am mai dat peste un pas idiot,ce parea atat de expus dupa tot mersul pe orizontala.
Cand a inceput efectiv traseul, ma gaseam cu nervii intinsi la maxim si nu vroiam decat sa incheiem mai repede socotelile in Peretele Galbinelelor.
Radu intra in primul diedru, trece de mica burta ce il blocheaza,prin stanga si incepe sa fie entuziasmat si sa imi spuna ca ii place. Eu, asa nervoasa cum sunt nu gasesc nimic dragut (desi traseul are pasi draguti, dar eu eram intr-o pasa foarte proasta probabil).Ies din diedru si nimeresc pe niste prize de conglomerat cu care mai sa raman in mana sau care se dezintegreaza sub piciorul meu. Si pana in noua regrupare cheful meu ajunge pe rosu.
Iata si cat de frumos descrie pasajul Baticu, in cartea sa
"Urcuşul pe diedru, primul de acest fel pe care-l urcăm, a fost foarte plăcut. Am ajuns cu uşurinţă la capătul lui. Acolo, un bolovan îmi închidea calea. Bănuiam că deasupra lui voi găsi o platformă de regrupare. Nu ştiam la vremea aceea ce este o surplombă şi mai puţin ştiam cum se trece peste un astfel de obstacol. În consecinţă, ca să-l depăşesc, am bătut sub bolovan un piton şi, lăsîndu-mă în frînghie, pe care o ţineam cu mîna stîngă, m-am întins către dreapta, am prins o priză bună de mînă şi am ieşit pe faţă, ocolind locul cu pricina.[...]. Jos, la baza diedrului, manevre de schimbarea corzii din piton. Ion s-a legat la mijloc, adică între cele două corzi, şi Dan a rămas ultimul. Ion trebuia să adune carabinierele de pe traseu, iar Dan să scoată pitoanele. Pînă la capătul celor cincizeci de metri de coardă, am bătut şase pitoane. Neavînd decît patru carabiniere, la primul piton nu am folosit nici una, aşa cum am arătat, iar la al şaselea am făcut o buclă din sfoara ce o mai aveam în buzunar, prinzînd în ea frînghia şi toarta pitonului. La capătul celor 50 de metri, nemaiavînd carabiniere pentru asigurarea secundului, m-am încastrat cu corpul într-un mic hornuleţ. Cînd Ion s-a apropiat şi mi-a liberat coarda necesară, am plecat mai departe şi am ajuns pe o platformă largă. Rînd pe rînd, asiguraţi doar în mîinile mele, au venit şi Ion cu Dan."
Deasupra se vede cerul, se vad si norii cum alearga dar oricat mi-as dori stiu ca nu iesim doar dintr-o noua lungime.Lungimea 2 inseamna practic un horn ce se poate parcuge in cea mai mare parte in sprait-o tenica atata de comuna acum, pe care insa Baticu tocmai o dobandise in Italia "În continuare, traseul era format dintr-un horn larg, care mai sus
se îngusta. Am plecat, nu în ramonaj, ci mergînd cu mîinile şi
picioarele pe ambii pereţi, formînd un X, sistem numit spraiţ, învăţat
mai tîrziu în şcoala din Italia."
E un horn lung de 40-50 m, cred ca singurul moment fain (primii 25 caci dupa aceea au inceput sa ma doara tendoanele de la glezna din cauza pozitiei in care stateam in espadrile).
Si tocmai cand ma rugam sa se termine mai repede-rugaciunile mi-au fost ascultate si am ajuns la fereastra, pe langa care m-am tarat intr-un fel ciudat de mersul piticului.
Pentru cei care au facut prima ascensiune, bucata a fost chiar interesanta
"Am început să cercetez cele două praguri, pentru a alege drumul de urmat. M-am hotărît pentru pragul dinspre est. Aici, trecerea era oarecum blocată de tavanul de deasupra, de aceea am trecut primii metri tîrîş . În continuare, brîul s-a lărgit şi am găsit chiar şi o mică grotă, în perete, unde ne-am fi putut adăposti de vreme rea. La capătul de est al acestei grote, se vedeau cîteva fisurele pe perete. Nu am putut însă bate nici un piton în ele. A trebuit să facem o piramidă, pentru a bate un piton mai sus. Am urcat 4—5 metri, după care am mers la dreapta pe o platformă lungă şi largă."
Iara nervi, iara draci, cum ar spune tata, cred ca eram cu capsa pusa drept pentru care plecarea din regrupare imi pare de-a dreptul imposibila. Recurg la toate smecheriile tehnice pe care le stiu, scarita, prusice, dar nu reusesc sa ma concentrez si nu se leaga nimic. Cand ma vad scapata si de asta imi jur ca nu ma mai intorc pe traseul asta si cu maxima viteza urc ca sa ies in creasta Costila-Galbinele.Declar ca nu mi-a placut deloc traseul, Radu imi spune ca am avut eu o zi proasta. Asa o fi dar hai sa tropaim cu talent ca drum lung avem in fata...Continuam pe creasta CG, iesim apoi in Braul Mare al Costilei si incepem lunga si neplacuta coborare pe Brana Aeriana.
Baticu a ales iesirea in platou
"Am ieşit în platou şi am mers la cantonul Jepi. Apoi, pe drumul Schiel, la Buşteni. Cu un tren de noapte, ne-am întors la Bucureşti. Nu am dormit deloc în noaptea aceea. La birou, pe la ora 9 dimineaţa, am fost chemat la telefon de Nae Dimitriu, care m-a întrebat:— Ce aţi făcut ieri ?— [...]— L-am urcat, a fost răspunsul meu.La celălalt capăt al firului, am auzit o explozie de bucurie din partea mai multor persoane, însemna că „ei" aşteptau rezultatul...Seara ne-am întîlnit la restaurantul Mercur din pasajul Victoria. La un pahar de vin, am povestit cum a decurs ascensiunea, care a însemnat o cotitură pentru alpinismul românesc — trecerea de la văi, hornuri şi ţancuri, la pereţi. Ascensiunea Fisurii din Umărul Gălbenelelor şi ascensiunea Furcilor din peretele Gălbenelelor, cum a fost numit acest nou traseu, au fost făcute, fără a ne da seama, aşa cum se face cu adevărat o premieră, dintr-un singur efort continuu."
Nu stiu de ce nu imi place deloc traseul asta (Brana Aeriana), poate pentru ca este expus pe alocuri, poate pentru ca atunci cand ajung aici sunt deja obosita si trebuie sa fiu foarte atenta si sa incerc sa raman concentrata la ceea ce fac..In general daca il parcug de 2-3 ori pe an deja imi este suficient, mai ales ca am impresia ca poteca se degradeaza acolo pe zi ce trece.
Desi ziua a fost agitata si lunga, noaptea cade linistit si inserarea e scurta. La izvorul de sub refugiu ne prinde cu adevarat intunericul insa noi comboram usor prin padurea adormita. Poteca e inca uscata, frunzele nu au acoperit urmele, aerul e caldut si padurea e inca plina de viata. Aerul caldut ne lasa sa coboram in tricou si ne intrebam impreuna cat timp va mai tine vara???...
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox Traseul Furcilor (4A, 6-, 5+ A0)


Descrierea traseului (by Radu)
/10_08_furcile/furcile.jpg


Intrarea in traseu poate fi gasita cu mare usurinta, respectiv dupa ce urcam aproximativ 100m diferenta de nivel pe Hornul Coameigasim marcata cu rosu intrarea in traseu.

L1, 50m, 5+
Traseul incepe destul de serios, prin escaladarea unui mic perete de stanca de aproximativ 4 metri inaltime, de dificultate 5+ dupa care se continua in traverseu orizontal spre stanga pe un brau de piatra pentru alti 40m, unde am regrupat la un piton destul de solid, cam in dreptul locului in care se despart si Surplomba Centrala si Furca Dreapta.

L2, 55m, 5+
Incepe cu o descatarare de aproximativ 10m pentru a prinde un alt brau de piatra situat fix deasupra marelui tavan, pe care se merge orizontal cam 20m (atentie, nu pana la capatul lui), cam cu 10m inainte de sfarsitul braului de piatra se urca un prag mai vertical (5) dupa care se continua pentru inca 5-6 pana la platforma de regrupare situata la baza traseului propriu-zis. Pitoane putine, iar cele pe care le asiguri la descatarare nu sunt foarte sanatoase, pe braul de piatra nici un piton.

L3, 50m, 5+
Pleaca cu un diedru frumos cu prize sanatoase, dupa care se ocoleste o mica surplomba prin partea stanga la 10m la plecare din regrupare, de aici continuam pe horn/diedru pentru inca 15m pana intr-o regrupare intermediara, dar se poate continua pe horn pentru inca 25 pana intr-o regrupare foarte comoda situata inaintea unui horn evident si vizibil.

L4, 55m, 5+
Se pleaca pe horn pe care inaintam pe prize sanatoase ca 5m pana la primul piton, dupa care depasim o mica surplomba frontal pentru a continua pe un horn foarte placut la catarat, cu prize sanatoase, pana sub un bloc incastrat pe care il gasim la 40m de la plecare la sfarsitul hornului. Se poate iesi fie pe sub fereastra (frecare mare a corzilor), fie prin exterirul ei, dupa care continuam 10m in traverseu spre stanga pe un balcon de piatra foarte frumos, regruparea fiind la capatul din stanga al balconului.

L5, 57m, 6-
De pe balcon escaladam un prag vertical, pentru a continua ascendent spre dreapta pana sub o mica fata brazdata de o fisura cu mai multe pitoane, unde e si pasul traseului (6-), dupa ce depasim fata continuam pe un horn usor pana in creasta Costila-Galbinele, putand regrupa la unul din tancurile din zona.

Per total pitoane din traseu mi s-au parut sanatoase, cu cateva exceptii. Iar la mijlocul fiecarei lungimi intinse exista cate o regrupare intermediara. Traseul are un caracter natural, fara pasi de artificial, cu pitoanele la 2-3 m, usor friabil dar placu