duminică, 30 ianuarie 2011

Semimaraton Gerar



21 km, Politehnica Bucuresti
Prezentarea oficiala de pe site
Harta
Astazi am participat la primul meu concurs de alergare de sosea...A fost foarte interesant cum din alergare= zero interes, am ajuns la alergare montana= fain si acum am incaltat pentru prima data adidasii pentru o cursa de sosea...
Daca maratoanele montane mi-au starnit urgent interesul, nu acelasi lucru il pot spune despre alergarea pe sosea...Adica e ok, dar nu o sa ma vedeti prea curand la un maraton pe asflat sau ma rog, la prea multe intreceri pe asfalt...momentan marea mea pasiune e muntele...
Insa cum acum la munte nici zapada nu e de ski dar nici nu ma duc special ca sa alerg pana in Bucegi, ideea unui concurs in ianuarie mi-a suras... De fapt mi s-a parut interesant ca se alerga in echipa...si nu de 2 ci de 3...Ceva original la care am cuplat imediat. Am vorbit cu Claudia si primul gand a fost feminin. Da, dar unde sa gasim a treia fata. Apoi am stat noi sa meditam si am lasat de-o parte fumurile si ne-am intors la prieteni....Mergem sa ne simtim bine intre prieteni. Asa ca imediat si cu efort mai mic decat dai pe gat o gura de bere l-am corupt pe Em si ne-am si inscris in aceeasi seara-echipa Pinguinii asa cum ne inscriem la toate concursurile de echipa. Daca sunt mai mult echipe exista cifre. Pinguinii 1, 2, 3 si tot asa (ca la Duatlon 2010 la Brasov)
Radu a facut din nou echipa cu Dani
Intre timp insa schiul ne-a descompletat echipa lasand-o pe Claudia pe banca si a fost momentul in care m-am felicitat ca ne-am inscris la mixt...Bun acum de unde scot o noua fata ca sa nu stam si noi pe bara. Pana la urma imi iau inima in dinti si o sun pe Mariana...Era primul om care mi-a venit in minte si ca sa completam echipa de feminin, dar si acum ca sa o completam pe cea de mixt...Din fericire nu a trebuit sa duc prea multa munca de convinere mai ales ca ne stiam toti 3 (de fapt pe Mariana am cunoscut-o prin Em).
Pinguinii in varianta finala (cu Vali in spate-Capitan de Clopotel)
Dupa o tura de acomodare joi, eu ma apuc sambata cu constiinciozitate de carboloading. Ma cam simteam cu musca pe caciula caci anul asta s-a rezumat la o singura alergare in Austria cu Radu, iar de cand a dat iarna, la inca una in IOR. Nu imi faceam griji ca aveam sa fiu ultima roata de la caruta caci stiam ca nici colegii mei nu sunt mai pregatiti decat mine dar ideea e sa fac in asa fel incat sa nu imi fie greu...Si pentru asta ritualul acela de carboloading derulat cu 1 zi inainte este esential si pe alocuri placut...caci numai atunci ma intalnescu cu mese nelimitate de paste, de toate felurile. Deci nu cedez tentatiei pinguinilor si nu ma ating sambata de nici o pizza caci vreau sa am energie duminica si la 10.45 dau pe gat un gel din Decathlon rugandu-ma sa nu imi cada prost....De cand m-am fript cu ciorba la 7500 suflu si in iaurt dar trebuie sa fac ceva sa imi usurez viata si sa bag ceva energie in mine in timpul concursurilor si cum stiu ca alimente solide nu prea intra, sunt in faza de teste pentru geluri...Trebuie sa gasesc ceva ce mi se potriveste. Iac-asa, fiecare cu gandurile lui ne asezam la start dupa ce am incercat sa imi fac o incalzire cat se poate de riguroasa, si bine am facut.
Catalin e omul vitezei-iara a ales varianta scurta- s-a inscris la Cross dar a venit foarte bine
Startul ne ia cam din oala si asta e....de acum trebuie sa jucam.


Las muzica sa cante, ma bucur de prezenta pinguinilor care ne incurajeaza de 2 ori pe fiecare tura si alergam.
Picioarele Zburatoare au treaba lor dar din cate se vede Radu e singurul care nu prea e pe faza sa isi ia zborul
De interactiv a fost interactiv la cata zapada si mai ales gheata a fost pe traseu; eu si Em ne-am luat si ceva trante dar fara incidente si pana la urma am inceput sa obosesc....prin tura 5 asa, incepusem sa imi simt picioarele cam de plumb...Dar numaratoarea nu ma insala si stiu cate ture am de dat...
Totusi Picioarele Zburatoare ne iau prind din urma pe tura 4 cred si termina pe locul 5
Ca si echipa eu si Em am mers cam cot la cot si am fost exuberanti cu incurajarile..
Sa ne simtem bine-vorba lui Em (si greseala de gramatica e intentionata si la mine si la Em)
Em, ducand trena
Having fun
Monom

Salutand galeria
Intrand in ultima tura
Si finish
Asta nu poate decat sa ma bucure pe mine, dar inseamna ca Em si-a cam iesit din forma caci de regula alearga mai bine decat mine.
Em-un om cu care lucrez bine in echipa-acum filozofand
 dupa un pahar de ceai (aduce a Hitler sau a Mahomed? :) )
Marianei i-a venit ceva mai greu si prostul management a fost ca nu am avut suficiente geluri la noi pe cat i-ar fi trebuit. Dar data viiitoare invatam lectia.
Ceea ce m-a bucurat insa este ca am functionat ca o echipa. Desi eram stresanti cu incurajarile mai ales pe urcarea spre Iuliu Maniu care era o mica Golgota pentru Mariana, totusi apoi, o lasam sa ne traga la vale pe coboare, caci revenea parca din neant si prelua trena scotand sufletul din noi pe tura 5 cel putin. Era foarte bine sa ne armonizam in felul acesta si oarecum cursa se derula pentru mine intre aceste 2 momente...
Team working
Daca puteam mai bine? Intotdeauna e loc de mai bine. Sunt alte bariere peste care trebuie sa treci pentru ca dupa ele sunt alte orizonturi.

Si daca la final termini cu zambetul pe buze, asa cum ai inceput, restul este uitare
Totusi inainte de incheiere as vrea sa nu uit sa spun ca organizarea a fost minunata, si ma bucur ca am prins vremurile astea in materie de concursuri in care lucurile sunt bine gandite si puse la punct. Singura mea probelma ramane punctualitatea...
Concursul a fost organizat de cei de la Ro Club Maraton si multumirile mele pleaca in mod egal si spre voluntari...cei care au inghetat pe traseu dar si cei care nu au fost trup si suflet (ci doar suflet) in cursa, pazind bagaje in amfiteatrele in Politehnica.

Si nu pot sa ii uit pe Pinguini.
Nasa-un pinguin exemplar
Desi ramasi la urma ei sunt cei dintai caci au ales sa inghete 2 ore langa noi, sa se scoale dimineata intr-o zi de duminica in care puteau sa vegeteze in pat, sa zdrangane din clopotel, sa ne faca ceai cald , sa ne incurajeze , sa alerge pe langa noi si toate cele. Fara ei probabil cursa nu era la fel de animata...Aveam niste repere solide in 2 puncte ale cursei si sosirea in dreptul lor ma bucura.

M-am mai bucurat si ca am gasit in sfarsit puterea sa ii motivez pe cei din jurul meu (doar pe cei din echipa mea, sa se inteleaga, gradul de egocentrism si lupta personala ramane inca mare). Nu stiu cum s-a intamplat asta, dar am observat ca fac asta cand mie nu imi este greu...cand nu mor efectiv de greu si incep sa ma simt bine si in forma...Si sper sa fie tot asa de acum incolo....Pentru anul acest nu stiu ce pot sa imbunatatesc....cred ca alimentatia din timpul cursei si la subiectul asta imi propun sa lucrez.

Toate fotografiile-Nasu

5 comentarii:

  1. Rar mi se intampla sa nu pot scrie ce simt, dar poate si pentru ca am o stare emotionala nu foarte grozava... "Banca" asta a tushei are doua fete: una care iti arata cat de multe lucruri pierzi si alta care imi aminteste cat de pretioase sunt clipele pe care le-ai fructificat deja. Nu le poti pune in balanta pe cele doua fete, poti doar sa le alternezi si sa-ti promiti ca intr-o zi "te vei face bine"... (asta daca nu apare altceva dupa spate, genunchi...) N-a fost sa fie de data asta, imi spun, cum probabil nici planurile urmatoarelor saptamani nu ma vor include.

    Stiu cat e de fain sa alerg cu tine, cata comunicare exista in liniste uneori si cum incurajarile tale pot stoarce si ultimele resurse, dovada ca ieri as fi fost acolo chiar fara urma de antrenament. Inconstienta sau siguranta? Nu stiu care din ele, cat din fiecare, dar poate e vorba doar de incredere pana la urma. Increderea in prieteni si in tine insuti atunci cand esti alaturi de prieteni e ceva nepretuit.

    Cred ca ceea ce-mi doresc cel mai mult acum e sa pot reveni cat mai repede la munte, la o drumetie de cateva ore macar. Nici nu va imaginati cat de importanta devine o simpla drumetie cand blestematele de trepte de la metrou imi smulg suspine printre dinti...

    Nu stiu daca acest post si acest loc e cel mai potrivit sa ma descarc(si chiar nu vreau sa intristez cititorul dupa un post in care se imbina atat de frumos dragostea de viata si prietenia dintre oameni), dar stiu ca uneori devenim mai puternici daca nu ne ascundem slabiciunile, iar eu nu sunt omul care s-o faca inaintea prietenilor si cu atat mai mult cand e vorba de Mike...

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca nu as fi trecut prin aceleasi probleme poate nu te-s fi inteles...dar am experimentat pe pielea mea 6 saptamani de pauza nedorite si amintirea imi este vie dupa atatia si atatia ani. Dar daca atunci nu visam sa mai schiez (nici nu ma apucasem, nu pusesem schiurile in picioare dar imi doream asta) totusi cu rabdare s-a intamplat si asta.
    Nu stiu daca stii cum e sa alergi cu mine...nu am alergat niciodata impreuna ci doar am mers :). Dar am invatat de la Radu sa smulg si ultima urma de energie tot batand omul la cap si de la pinguini am invatat cum e sa faci lucrurile impreuna. Si pana la urma sunt o luptatoare in felul meu unic si personal.
    Nu stiu daca te bucura sau te intristeaza dar cumva ai fost acolo, Mariana ti-a purtat numarul si numele pe tot concursul iar Em ii corecta printre dinti pe toti care spuneau hai Mariana, ca azi o cheama Claudia :).
    Si asa cum te cunosc vei face tot ce poti sa te intorci mai repede pe munte. Vorba aceea avem o groaza de munti de strabatut in 2. O multime de ore in care sa ne ascultam tacerea sau sa ne intelegem din priviri si sa cautam puncte de control sau refugii noi.

    RăspundețiȘtergere
  3. O las pe Claudia sa povesteasca poetic cum e cu "banca" tusei, iar eu voi interpreta mai inginereste totul si anume:
    - o fatza a tusei este ca m-am ofticat ca nu am fost acolo, dar cealalta fatza m-a linistit la nervii capului, pentru ca este clar ca daca e in Bucuresti, trebuie sa iau o pauza :D

    N-am inteles doua chestii;
    - care e faza cu "slanina' ta? :))
    - pinguinii aia doi... cam nenorociti, numiti Vintila si Capitanul, ce aveau de nu au alergat? Erau indispusi? /:)

    In rest, povestirea a avut rolul "sa ne simtem bine" si in cazul meu :D

    Cand ma intorc ;) incep si eu sa zic "prezent" pe ici, pe colo, pe unde voi putea...

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce slanina? Unde am zis de slanina?

    Pinguinii aia 2 au fost niste pinguini model, din aia caliti la Polul Nord ca au stat vreo 3 ore aproape in frig ca sa ne incurjeze pe noi. In plus mai aveau nevoie de pinguinul nr 3 ca sa faca echipa la masculin si nu sunt sigura ca isi doreau asta.
    Te vei intoarce in plin sezon competitional ca sa zic asa sa sune pompos, asa ca e bine sa vii deja pregatita :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Am lamurit misterul cu "slanina".

    Em a postat link la articolul tau pe FB, iar comentariul lui "Despre cum mi-am carat slanina 6 ture de politehnica bucuresteana! :))", in graba mea cea mare, ti l-am atribuit tie, desi m-am mirat sincer de unde ti-a venit ideea asta :))

    Acum imi dau seama ca olteano-ardeleanul ala de Em mi-a facut-o! :))

    A cotropit tot FB ala numai el! :))

    RăspundețiȘtergere