Semimaraton Gerar

21 km, Politehnica Bucuresti

Prezentarea oficiala de pe site

Harta

Astazi am participat la primul meu concurs de alergare de sosea...A fost foarte interesant cum din alergare= zero interes, am ajuns la alergare montana= fain si acum am incaltat pentru prima data adidasii pentru o cursa de sosea...

Daca maratoanele montane mi-au starnit urgent interesul, nu acelasi lucru il pot spune despre alergarea pe sosea...Adica e ok, dar nu o sa ma vedeti prea curand la un maraton pe asflat sau ma rog, la prea multe intreceri pe asfalt...momentan marea mea pasiune e muntele...

Insa cum acum la munte nici zapada nu e de ski dar nici nu ma duc special ca sa alerg pana in Bucegi, ideea unui concurs in ianuarie mi-a suras... De fapt mi s-a parut interesant ca se alerga in echipa...si nu de 2 ci de 3...Ceva original la care am cuplat imediat. Am vorbit cu Claudia si primul gand a fost feminin. Da, dar unde sa gasim a treia fata. Apoi am stat noi sa meditam si am lasat de-o parte fumurile si ne-am intors la prieteni....Mergem sa ne simtim bine intre prieteni. Asa ca imediat si cu efort mai mic decat dai pe gat o gura de bere l-am corupt pe Em si ne-am si inscris in aceeasi seara-echipa Pinguinii asa cum ne inscriem la toate concursurile de echipa. Daca sunt mai mult echipe exista cifre. Pinguinii 1, 2, 3 si tot asa (ca la Duatlon 2010 la Brasov)

Radu a facut din nou echipa cu Dani

Intre timp insa schiul ne-a descompletat echipa lasand-o pe Claudia pe banca si a fost momentul in care m-am felicitat ca ne-am inscris la mixt...Bun acum de unde scot o noua fata ca sa nu stam si noi pe bara. Pana la urma imi iau inima in dinti si o sun pe Mariana...Era primul om care mi-a venit in minte si ca sa completam echipa de feminin, dar si acum ca sa o completam pe cea de mixt...Din fericire nu a trebuit sa duc prea multa munca de convinere mai ales ca ne stiam toti 3 (de fapt pe Mariana am cunoscut-o prin Em).

Pinguinii in varianta finala (cu Vali in spate-Capitan de Clopotel)

Dupa o tura de acomodare joi, eu ma apuc sambata cu constiinciozitate de carboloading. Ma cam simteam cu musca pe caciula caci anul asta s-a rezumat la o singura alergare in Austria cu Radu, iar de cand a dat iarna, la inca una in IOR. Nu imi faceam griji ca aveam sa fiu ultima roata de la caruta caci stiam ca nici colegii mei nu sunt mai pregatiti decat mine dar ideea e sa fac in asa fel incat sa nu imi fie greu...Si pentru asta ritualul acela de carboloading derulat cu 1 zi inainte este esential si pe alocuri placut...caci numai atunci ma intalnescu cu mese nelimitate de paste, de toate felurile. Deci nu cedez tentatiei pinguinilor si nu ma ating sambata de nici o pizza caci vreau sa am energie duminica si la 10.45 dau pe gat un gel din Decathlon rugandu-ma sa nu imi cada prost....De cand m-am fript cu ciorba la 7500 suflu si in iaurt dar trebuie sa fac ceva sa imi usurez viata si sa bag ceva energie in mine in timpul concursurilor si cum stiu ca alimente solide nu prea intra, sunt in faza de teste pentru geluri...Trebuie sa gasesc ceva ce mi se potriveste. Iac-asa, fiecare cu gandurile lui ne asezam la start dupa ce am incercat sa imi fac o incalzire cat se poate de riguroasa, si bine am facut.

Catalin e omul vitezei-iara a ales varianta scurta- s-a inscris la Cross dar a venit foarte bine

Startul ne ia cam din oala si asta e....de acum trebuie sa jucam.

Las muzica sa cante, ma bucur de prezenta pinguinilor care ne incurajeaza de 2 ori pe fiecare tura si alergam.

Picioarele Zburatoare au treaba lor dar din cate se vede Radu e singurul care nu prea e pe faza sa isi ia zborul

De interactiv a fost interactiv la cata zapada si mai ales gheata a fost pe traseu; eu si Em ne-am luat si ceva trante dar fara incidente si pana la urma am inceput sa obosesc....prin tura 5 asa, incepusem sa imi simt picioarele cam de plumb...Dar numaratoarea nu ma insala si stiu cate ture am de dat...

Totusi Picioarele Zburatoare ne iau prind din urma pe tura 4 cred si termina pe locul 5

Ca si echipa eu si Em am mers cam cot la cot si am fost exuberanti cu incurajarile..

Sa ne simtem bine-vorba lui Em (si greseala de gramatica e intentionata si la mine si la Em)

Em, ducand trena

Having fun

Monom

Salutand galeria

Intrand in ultima tura

Si finish

Asta nu poate decat sa ma bucure pe mine, dar inseamna ca Em si-a cam iesit din forma caci de regula alearga mai bine decat mine.

Em-un om cu care lucrez bine in echipa-acum filozofand
 dupa un pahar de ceai (aduce a Hitler sau a Mahomed? :) )

Marianei i-a venit ceva mai greu si prostul management a fost ca nu am avut suficiente geluri la noi pe cat i-ar fi trebuit. Dar data viiitoare invatam lectia.
Ceea ce m-a bucurat insa este ca am functionat ca o echipa. Desi eram stresanti cu incurajarile mai ales pe urcarea spre Iuliu Maniu care era o mica Golgota pentru Mariana, totusi apoi, o lasam sa ne traga la vale pe coboare, caci revenea parca din neant si prelua trena scotand sufletul din noi pe tura 5 cel putin. Era foarte bine sa ne armonizam in felul acesta si oarecum cursa se derula pentru mine intre aceste 2 momente...

Team working

Daca puteam mai bine? Intotdeauna e loc de mai bine. Sunt alte bariere peste care trebuie sa treci pentru ca dupa ele sunt alte orizonturi.

Si daca la final termini cu zambetul pe buze, asa cum ai inceput, restul este uitare

Totusi inainte de incheiere as vrea sa nu uit sa spun ca organizarea a fost minunata, si ma bucur ca am prins vremurile astea in materie de concursuri in care lucurile sunt bine gandite si puse la punct. Singura mea probelma ramane punctualitatea...
Concursul a fost organizat de cei de la Ro Club Maraton si multumirile mele pleaca in mod egal si spre voluntari...cei care au inghetat pe traseu dar si cei care nu au fost trup si suflet (ci doar suflet) in cursa, pazind bagaje in amfiteatrele in Politehnica.

Si nu pot sa ii uit pe Pinguini.

Nasa-un pinguin exemplar

Desi ramasi la urma ei sunt cei dintai caci au ales sa inghete 2 ore langa noi, sa se scoale dimineata intr-o zi de duminica in care puteau sa vegeteze in pat, sa zdrangane din clopotel, sa ne faca ceai cald , sa ne incurajeze , sa alerge pe langa noi si toate cele. Fara ei probabil cursa nu era la fel de animata...Aveam niste repere solide in 2 puncte ale cursei si sosirea in dreptul lor ma bucura.

M-am mai bucurat si ca am gasit in sfarsit puterea sa ii motivez pe cei din jurul meu (doar pe cei din echipa mea, sa se inteleaga, gradul de egocentrism si lupta personala ramane inca mare). Nu stiu cum s-a intamplat asta, dar am observat ca fac asta cand mie nu imi este greu...cand nu mor efectiv de greu si incep sa ma simt bine si in forma...Si sper sa fie tot asa de acum incolo....Pentru anul acest nu stiu ce pot sa imbunatatesc....cred ca alimentatia din timpul cursei si la subiectul asta imi propun sa lucrez.

Toate fotografiile-Nasu