Ieri a fost o zi glorioasa. Am fost cu bicla la serviciu, ca in fiecare zi de cand am adus-o in Bucuresti, am iesit apoi la alergat cu Mariana unde a fost una din zilele acelea bune in care am avut chef sa trag (si am depasit, am alergat cu picioare gata gata sa isi ia zborul, am sprintat, mi s-au dilatat narile in dorinta de mai mult aer si inima imi bubuia in piept) si de la 10 seara la ceva innot cu Radu. M-am culcat franta, m-am trezit la fel, dar dupa cateva pedale pe bicicleta eram fresh din nou!
Am fost alive!
Insa m-am intrebat si de ce fac toate aceste lucuri...Pentru mine, ca si activitati nu sunt un drog...adica as putea sa traiesc si fara sa alerg sau fara sa innot sau fara sa merg pe bicicleta. Vazute ca activitati individuale nu sunt un drog. Dar sportul este, si muntele este... Fac toate aceste activitati pentru ca:
-ma ajuta sa ma mentin intr-o forma fizica buna
-gasesc o anumita placere in a le practica, in anumite momente, in care se aliniaza stelele
-cele mai multe ma ajuta sa savurez muntele in weekend
- sunt o provocare.
De ce spun o provocare?
Pentru ca, de cand ma stiu am fost un antitalent la sport. Nu imi placea sa fac sport, eram neindemanatica, luam cele mai mici note la materia asta etc. Probabil ca singurul lucru la care am avut cat de cat talent a fost la scris. In rest, si mai ales la partea de conditie fizica, ceea ce am realizat, s-a datorat muncii din spate.
Si unei provocari interioare....
Initial doar sa fac o anume activitate (gen treking, schi, alergat, alpinism).
Dupa care sa o fac mai bine decat media...
Si cam aici sunt acum.
Nu o sa spun ca si Suca, sa acum urmeaza sa ies pe podium, desi clar imi doresc asta, nu am motivatia suficienta ca sa ma antrenez zi de zi in directia asta...Dar fac ce pot pentru ca sa imi fie cat mai usor posibil si la alergat, si la catarat si peste tot. Inteleg si accept ca nu poate sa imi fie usor dintr-o data si mai intai trebuie sa imi fie greu, o data, de doua ori, de trei ori...Dar stiu ca pana la urma exista si o luminita de la capatul tunelului si ca la un moment dat, lucuri care imi pareau extrem de dificile sa devina placute. Fac toata treaba asta pentru mine, ca sa imi demonstrez mie ca pot. Pentru asta as vrea sa invat sa innot cum trebuie. Nu ca sa innot la mare in larg ci ca sa termin primul meu traitlon, ca sa ma descursc onorabil apoi la un triatlon X-terra, ca la un moment dat sa incerc un IronMann.
Aspectele legate de munte le-am deprins doar pentru ca sa pot explora locuri deosebite (am invatat escalada ca sa practic alpinismul si practic alpinsimul pentru ca pot ajunge in locuri in care putini ajung-e un exemplu).
Cu sporturile astea de anduranta e insa putin altfel. Le practic pentru ca vreau ca la sfarsitul anului sa ma surpind pe mine cand trag linie, si pentru ca anul urmator sa am un target mai ridicat.
Anul trecut am terminat primul meu maraton, si primul meu ultra-maraton anul asta sper sa merg mai departe de atat. Anul trecut am catarat cateva trasee de alpinism ca si cap de coarda si acest lucru mi-a dezvaluit o experienta cu totul noua, anul asta mi-as dori mai multe trasee in aceasta postura, o experienta care sa devina naturalete. Anul trecut am mers putin pe bicla si mi-a fost frica oarecum de aventura numita concediu, anul acesta il astept cu infigurare.
Si cred ca pentru a le duce pe toate acestea la capat nu am nevoie decat de sanatate...
1 comments:
Da' n-ai stat degeaba ieri, nu te mai intreb cand ai mancat, daca ai mancat :D Sunt sigura ca da, doar inchei apoteotic cu sanatatea...
Eu vad totusi altfel lucrurile si cred ca si tu iti vei schimba motivatiile cu timpul. Vremurile de acum se invartesc in jurul competitiilor, sunt foarte multe activitati de acest gen, sunt promovate peste tot, e loc pentru toata lumea. Nu e deloc un lucru rau, sportul nu are cum sa fie, iar accidentarile fac parte din viata. La fel de bine poti sta acasa la televizor si sa devii cu timpul... obez.
De aceea cred ca spiritul asta competitional e cel care motiveaza in primul rand. Eu vad la mine. Citesc de o anume tura, vreau si eu! S-a catarat nu stiu cine pe nu stiu ce traseu, vreau si eu! Si mai vreau sa alerg, sa, sa, sa...
Cand fac "curat" in toate aceste dorinte si influente exterioare gasesc un singur lucru: vreau sa merg pe munte, pe mii de trasee de trekking si nu vreau sa uit cat de mult imi place acest asta...
Eu am fost destul de buna in liceu la sport, inca prea buna pentru majoritatea colegilor baieti si m-am antrenat destul de multa vreme pentru niste "batalii" care mi se pareau juste si potrivite pentru acea vreme, dar motivatia nu avea nimic de a face cu placerea asa ca prefer sa ma ocup mai mult de placere, mai ales ca "batranetea" asta are tot felul de ganduri...
Trimiteți un comentariu