La Slatina cu bicicleta

 The bicycle had, and still has, a humane, almost classical moderation in the kind of pleasure it offers. It is the kind of machine that a Hellenistic Greek might have invented and ridden. It does no violence to our normal reactions: It does not pretend to free us from our normal environment. ~J.B. Jackson

Traseu: Bucuresti-Slatina (Bucuresti-Bolintin-Roata-Silistea-Tecui Kalinderu-Floru-Brebeni-Slatina), aprox 192 km pe GPS. Trackul e aici.

Echipa: Muha, Vali, Cristi, Em, Mike, Radu

Echipament: biciclete de mtb, unele echipate insa cu cauciucuri de sosea

Ideea creata de ajunge cu biciclelat la Slatina ne venise devreme, prin primavara cand ne-a incoltit gandul pentru concediu. Eram curiosi daca cei 150 km pe zi propusi in timpul verii au vreo sansa sa devina fezabili, sau daca nu o sa ma mai pot urca in sa dupa 3-4 ore de drum.

Weekendurile sunt numarate si pline, asa ca, daca acum toate stelele se aliniasera (parintii lui Radu erau acasa, noi aveam entuziasm, vremea era pefecta si VANTUL BATEA DIN SPATE) am zis ca nu e de ratat asa sansa si trebuie sa pornim la drum.

Desi nu ne-a venit sa credem la ideea noastra, pe care fratele meu n-a inteles-o neam: pe principiul :“de ce mergeti cu bicla, s-a stricat masina ori something”, au ma cuplat 4 pinguini. Da, nu doar unul, asa cum ma asteptam (Em), ci 4 :).

Avea deci sa fie fun, fooarte fun. Stiti voi vorba aceea cu “daca e bal, bal sa fie”.

Si a fost BAL. Nu ma intrebati cum am reusit sa  ne pierdem in lanul de rapita

Em s-a ocupat de planificarea traseului cu gps si bike-map si ne-a fixat si niste puncte de interes: Udupu si Silistea-Gumesti. S-a ocupat si de transportul unei parti din bagaje cu coburile lui noi si admirate.

Noi ne-am ocupat doar de pedalat.

Am avut noroc si eu si Radu caci mergeam acasa si rucsacul nostru a fost minim (undeva la 3 kg).

Am avut in spate: geaca, o bluza de corp cu maneca lunga, 1 pereche de ciorapi si 1 bandana, 2 covrigi si putina pasca, vesta reflectorizanta, camera, petice, leviere, o trusa sumara de prim-ajutor (klaritine pt mine, rivanol, fesa, comprese sterile si leucoplast). Pe bicla apa si pompa.

Pornirea (aproximativ ora 06.40) s-a dat din Drumul Taberei via Prelugirea Ghencea si primii 40 km pana in Bolintin, erau bine cunoscuti de baieti caci au parcurs aceasi drum si cand au fost la Pitesti.

Am plecat de dimineata, ca sa nu cumva sa murim pe drum si era foarte interesant sa trecem sambata, la o ora atata de matinala prin satele de langa Bucuresti, caci totul era linistit, de la traficul auto, la vanzoleala de pe ulita, la inerentii gura-casca etc. Casele erau frumos ingrijte si se vedea ca zona traieste de pe urma orasului de langa, magazinele aveau o oferta variata, liliacul batut(alb sau mov) ne insotea la tot pasul. 

In Bolintin (aprox ora 9.00, 40 km parcursi) facem prima pauza de realimentare, cu covrigi calzi, salam Victoria si paine dar Cristi ne ia repede la rost, ca prea ne place sa stam si daca mai stam mult, o sa murim...

Bine, bine, hai ca plecam...ca sa ne oprim 10 km mai incolo, pentru ca baietii simt nevoia sa rememoreze la bifurcatia cu drumul spre Pitesti, aventura lor anterioara si mai ales vantul care pe atunci, batea vrajamas din fata.

Acum adie putin din spate si dupa ce stam putin pe iarba, luam in piept noul. Ne asteapta un asfalt bun, trasat prin mijlocul campului, in line dreapta. Afara incepe sa se incalzeasca si numai bine, asfaltul nostru trece printr-o padure faina si racoroasa unde consultam din nou ciclocomputerul.

Vreo 60 km (aprox ora 10.00). Cica mai avem o groaza si desi e devereme tare, caci am incercat sa ducem cu totii trena pe la 20 km/h, tot avem sanse sa murim. Vali si Radu propun o pauza de masa la 11 caci se strica salamul Victoria in rucsac. Pe la km 73 (deci peste jumatate de ora-10.30), dam de un sat, cu o terasa faina, cu mese de lemn gen Piranha, care ne inspira pentru o pauza. Vali si Em vor sa opreasca caci chemarea pentru o prima bere e foarte puternica. Dar Vintila ii da inainte: ne oprim la masa abia cand facem suta, altfel o sa murim.

Totusi 3 km mai incolo, Vintila simte ca "Doamna cu Coasa" a ridicat amenintarea care plutea precum un norisor mov asupra noastra si s-a lasat vrajit de o bodjeuca (o casa mica si saracaciosa ce functiona si ca bodega) cu 3 mese mici, rotunde, de piatra. Peisajul prea era rupt din Mongolia ca sa nu topeasca inima lui Cristi, asa ca ne intoarcem si facem pauza si inainte de 11.00 si de km 100.

Berea are pe langa efectele clasice de hidratare si reglare a functiilor rinichiului si pe cea de calmare a lui Cristi, caci e tanara vremea si noi avem deja aproape 80 km rulati.

Scurtcircuitam asfaltul pe un drum de dale de beton, in care dalele s-au mai incalecat pe aici pe colo, drum ce strabate un camp de sonde petroliere lacustre si ne apropiem de primul punct interesant al turei noastre: Udupu (aprox ora 11).

Daca nu aveti televizor, si chiar daca aveti dar nu sunteti fan Mircea Badea, nu ma astept sa stiti ce este Udupu.

Udupu e un sat (altceva nu poate sa fie ) pe care Mircea Badea il foloseste pe post de “undeva la capatul pamantului” (ne-a luminat Em pe toti).

Ne facem toti poze cu indicatorul rutier, unii chiar de FaceBook si plecam mai departe.

Radu, nu vrea poza cu Udupu, se viseaza capitan de rezervor

Oamenii de pe drum ne cred orice alta natie, da numai romani nu, si cred ca ne vina este costumatia de lycra-boy/girl pe care o aveam cu totii, cu tricouri mulate de ciclism sau pantaloni cu “blazon” cum a zis Muha. Astfel prin satele prin care trecem trebuie sa raspundem la intrebari de genul: Ca va? Hello, where are you from? Sprechen Sie Deutsch? Raspunsurile noastre in romana, ii descumpaneau profund…

Urmatorul punct de interes e Silistea-Gumesti. Nu as fi venit pana aici sa vad satul lui Mormomete, dar acum daca sunt aici, daca-i musai , cu placere. La intrare in sat de intampina un camp plin de gunoaie...bun, ca in Romania, asta nu scria in roman. Trecem apoi pe langa scoala din sat care ii purta numele iar in mijlocul satului gasim o carciuma de unde luam apa (asta cred ca era pe vremuri Poiana lui Iocan, unde se strangeau taranii sa il asculte pe Moromete cum citea ziarul).

Nu va mai aduceti aminte cum era in roman?

Iaca:

“Se apropiau de fierarie si Moromete fu intâmpinat de departe cu exclamatii. Iocan abia deschisese si poiana era plina. Unii stateau in picioare, altii pe niste butuci vechi, adusi acolo cine stie de când si tociti de sedere, toti galagiosi si parca nerabdatori. Dar Moromete nu-i lua in seama, nu se grabi sa se duca la ei. Se opri din nou pe o podisca, il parasi pe Dumitru lui Nae si intra in curtea cuiva. Abia peste o jumatate de ceas iesi de acolo. Era ras proaspat.

- Ce e, ma, ce v-ati adunat aicea? ! se mira apoi când ajunse in poiana fierariei. Buna dimineata! “[...]

- “Hai, Moromete,... dadu cineva glas nerabdarii tuturor. Hai, da-i drumul! De fapt Moromete intârzia ca un scolar care nu e sigur pe el; citea intâi in gind. - Auziti ce zice regele! spuse el si indata se facu tacere deplina. Auziti ce zice Majestatea sa, adauga rotunjind mieros pe "majestatea sa"...”

Aflam ca din casa natala a lui Marin Preda nu avem ce vedea, pana si indicatorul spre ea e ruginit, asa ca plecam mai repede. Intre timp am implinit si am depasit suta, dar ce mai e suta in ziua de azi?

Nu se simt kilometrii decat prin faptul ca ne tot intindem, miscam maini, picioare, facem exercitii de dezmortire, baietii se distreaza mergand kilometrii intregi fara sa puna mana pe ghidon si tot asa.

Urmatoarea oprire o facem la Manastirea Sf Pantelimon, locurile nu seamana deloc cu o manastire, cladiri comuniste, dreptunghiulare, cu 1-2 etaje (gen cladiri de nefamilisti), fara mediul acela Zen compus din floricele, alei maturate si toate cele.

Se oferea cazare gratuita (e de inteles la cat spatiu era). Insa din curte se aud niste cantece religioase dumnezeiesti, si desi nu sunt eu bisericoasa, ureche muzicala am. In plus , nici vreo biserica nu era la vedere asa ca, daca baietii se sfiesc sa intre in tinuta lor de lycra-boy, eu cu Muha, calare pe biciclete, mergem sa vedem de unde vin vocile.

Si gasim frate, o splendoare de biserica, neagra, cu toate usile deschise, pe patru roti, ascunsa dupa cladiri. Muha sta la o vorba cu oamenii, apoi Radu si aflam cam locatia a fost pe vremuri unitate militara...

Acasa Em reia documentatia si mai gaseste pe net ceva detalii:

Se zice ca unitatea militara a fost construita pe la inceputul anilor 50 de rusi, pentru rusi,dar mana de lucru au fost lipovenii (condusi normal de rusi). Nu erau 2-3 cladiri aruncate pe aici pe colo ci o unitate de aviatie, autonoma si independenta, facuta dupa planul altor unitati asemanatoare din Siberia (deci izolate). Astfel avea tot confortul, pe langa cladiri: centrala terminca, generator curent pe pacura, spital, pompieri, magazin si cinema, ba chiar si o “piscina” construita langa rezervoarele de combustibil, ca rezerva de apa, in caz de incendiu. Zona era cunoscuta bine si de americani, inca din anii 1944, din timpul bombardarii rafinariilor de la Ploiesti.

Aeroportul militar a functionat cam 10 ani si a fost echipat cu avioane Mig-15(daca stiam astea poate dadeam alt sens urmatoarei localitati mai mari).

Mai multe info: aici

Balaci(o localitate interesanta cu un avion (un Mig21)), plantat in centru, conservat chiar bine Mig-ul asta!

Si localitatea asta Balaci ascunde o poveste, fiind locul de origine al faimoasei familii a Bălăcenilor, ultimul boier din familie fiind Constantin Bălăceanu-Stolnici. Mai multe puteti citi aici.

Pauza in Balaci

Ne facem poze si plecam mai departe. Drumul, sau ploaia, sau cine mai stie ce, ne cheama. Aterizam cu arta in lanul de rapita unde iarasi ne pozam, facem o pana, goniti de ploaie, caci norul mergea tangential cu noi si ne mai stropea din cand in cand. Urmeaza cateva coborari chiar faine caci satele pe aici sunt mai rare si amplasate de regula in fundul vaii. Asa ca drumul nostru coboara in sat si urca apoi pe dealuri. In plus mirosul ploii si a pamantului proaspat arat se contopesc sub narile noastre.

Acum distantele intre localitati se maresc, si ca sa mai scurtam mai taiem pe niste drumuri neasfaltate dar foarte pitoresti. Pe aici ma simt ca la tara la mine si este exact terenul pe care am invatat sa merg cu bicicleta.

Pentru ca imi place atat de mult, fac greseala nesabuita ca la o pauza de regrupare sa nici nu astept sa se dea Muha jos din sa, si sa plec iarasi la drum. Asa ca, al nostru Crocodil se supara tare, da din coada si baga 4*4 si trece pe langa noi ca rapidul printr-o halta obscura din campia Dunarii...

Mongolia reloded

Imi dau seama ca am bagat-o pe maneca si ma gandesc cand o sa mi-o iau pe coaja....

Pana una alta insa drumul se prelugeste si avem de traversat o vale/un vad unde ne intrebam daca vom gasi pod ca sa mai scurtam din ocol. Din fericire e pod, dar si prin vad mergea ca era o apa aproape nemiscata si mica, mica de tot.

Dar daca e pod, e unul metalic si ingust asa ca e rost de ceva distractie suplimentara pentru baieti.

Locurile nu sunt deosebite, e ceva ce am mai vazut dar, acum la momentul asta, lanurile de rapita, verdele campurilor, norii vinetii ce ameninta a ploaie, pe toate le savuram cu drag.

Muha nu ma iarta si se razbuna cand ajungem la asfalt, asa ca stau cuminte sa incasez. Stiu ce efort de vointa a facut pana aici, si cum Slatina nu e chiar asa departe (poate 30 km mai incolo) o lasam mai moale caci timp mai avem. In plus vantul s-a pornit din ce in ce mai puternic, doar ca din spate, asa ca, toate velele sus!

Kilometrii trec fara alte momente memorabile, iesim in drumul national care vine din Draganesti-Olt, unde avem si ceva trafic, mai dovedim o ultima urcare la Brebeni, si linia dreapta ne scoate la Slatina.

Bucurie mare, poze cu indicatorul, desi cam printre mormane de gunoi si relaxare apoi, mai rama de bifat pe lista noastra doar 3 puncte: Gara, Albanezii (http://ro.wikipedia.org/wiki/Atletul_albanez) si acasa la Izvoru.

La Gara ma cert cu tanti de la casa pe marginea biletelor pentru bicicleta pe principiu unde-i lege nu-i tocmeala, dar nu razbesc.

E clar ca azi nu mai murim, dar poate murim maine, daca nu nu lasa nasa sa ne urcam cu biletele in Sageata (in care cf regulamentului CFR pot sa ma urc cu bicla) din diverse motive: e prea aglomerat, nu vrea ea, nu se poate, nu vrea muschiul CFR-ului, trebuia sa va luati bilet si cine mai stie ce alte inventii.

Pauza de mai bine de 30 de minute face bine la moral dar nu si la funduri, si grea mai e urcarea inapoi in sa.

Traversam Slatina si apoi mergem pe track-ul lui Em, care ocolea podul vechi de 100 de ani peste Olt, ducandu-ne fix prin lunca Oltului. Drumul e din nou pustiu de masini, dar plini de tantari, caci e ora lor fatidica, asa ca dintii stransi, buzele si mai si, sa nu intre picior de tantar.

Ma dusei sa trec la Olt, cu a mea, cu a mea, cu a mea bicla cu tot!

Dranovatu: ultimul sat inainte de Izvoru, un sat cam trist si cam prafuit fata de ce am vazut pana acum...

Traversam drumul ce merge la Draganesti si intram pe ultimile dale de beton, iar apoi cu surle si trambite debarcam pe gazonul de acasa. Aici desi e rost de stat la masa imbelsugata si cu bautura buna ni se inchid repede ochii si fugim unul dupa altul la somn. Eram terminati nu de drum ci de luptele grele pe care le-am dus cu palinca, vinul, visinata si gratarul cu mici, pui si ficatei pana la saturatie.

Dimineata, zi cu soare, ne revenim stand la iarba verde, si ne dregem cu o supa de pui ca in Ardeal, si cu prajituri.

Apoi luam iarasi saua intre picioare si de data asta ocolim tantarii si bifam podul de 100 de ani de peste Olt, la intrarea in Slatina (de fapt este mai mult decat un pod vechi de 100 de ani, este al doilea pod de fier din Romania, dupa cel de la Cernavoda, fapt ce dovedeste importanta pozitionare a Slatinei la granita intre Oltenia si Muntenia.)

Si despre pod puteti citi un articol bogat documentat aici:

La gara deja e cam vanzoleala si treaba asta baga spaima in pinguini, dar eu stiu cu Radu ca nu o sa fie bai cu aglomeratia caci mai putin de jumate din cei care sunt pe peron se urca si in tren. Ne fataim de vreo 3 ori pe peron, ba la coada, ba la capul acestuia si pana la urma vine trenul si Cristi, fara ostilitati isi urca bicla in tren. La sfatul nasitei le legam bine sa nu cada, pe toate 6 si ne punem pe discutii caci lung e drumul pana acasa si avem timp suficient de planuri cicloturistice au ba.

Povestea lui Radu: aici