joi, 8 septembrie 2011

Din nou despre prieteni (sau o vorba la Poienarii de Prahova)



CTR 2011 s-a incheiat. Nimic nu ma mai tine aici. Eu nu stiu de ce merg sa alerg la un maraton. Cred ca pentru traseu, dar mai ales pentru dialogul interior, pentru a imi reaminti periodic, ca sunt o fire puternica, o fire capabila sa treaca peste multe piedici, sa sara garduri si sa escaladeze ziduri care apar din pamant pe la km 30. Radu merge si pentru atmosfera de dupa si pentru interactiunea cu oamenii…Eu nu ma pricep sa ma bag in seama cu oamenii (daca sunt intrebata raspund frumos, daca se leaga o discutie pe care o simt apropiata, ma implic), dar altfel nu ma pricep decat sa zambesc (incurajator sau drept multumire). In plus, astazi si soarele ma goneste de la stat si in plus undeva la 60 km distanta, toti prietenii nostri sunt stransi la gramada si dezbat probleme, ma gandesc eu importante precum : cat  trebuie sa biruie fiecare, cand frigem carnea etc.
In plus nu i-am mai vazut pe toti de o luna si jumatate si mi-e dor de ei, asa ca pun punct ideii nastrusnice de munte, vale, Bucegi de a doua zi si plecam spre Ploiesti. Din drum nu imi amintesc decat o pauza in parcarea de la Lidl, unde am mancat branza cu verdeata si parizer caci eram lesinati de foame, restul a trecut ca prin vis.

Visul s-a continuat la fel de frumos in fata unei mese pe care trona o oala de fritptura calda, mici, pulpe si alte proteine...

Am acceptat orice mi s-a oferit, mai putin alcool, caci la cat de obosita eram, o gura daca luam, si ajungeam urgent sub masa...Plus ca vroiam sa ramanem treji sa povestim, sa schimbam impresii...3 concedii diferite, 3 povesti stateau la aceeasi masa si vroiam sa le auzim pe toate. Ochii se inchid, frigul vine si el, dar le pacalim pe toate, pe unele cu Cola, pe altele cu un pulover...eu chiar cu o balaceala la fantana ca sa dau jos transpiratia. Si cred ca am incheiat sedintele, doar pentru ca cerul acela negru ii chema pe cei cu hamace...sa se intinda la orizontala, sa priveasca stelele si sa adoarma in aerul racoros de inceput de septembrie. 
Dormitor in aer liber



Eu nu ma pot bucura de stele, doar daca imi cos unele fosforescente pe tenta, dar cum somnul nu vine stau intinsa, oarecum priponita din cauza febrei musculare si meditez...

Meditez la toti ce stransi aici. La cat de natural e fiecare si de tolerant si mai ales, la cum, pentru toti astfel de momente sunt ca o gura de oxigen. Fiecare fugim de unele obligatii, mancam kilometri intregi, doar pentru a ne regasi. Tineri sau adulti, mici sau mari, cu povesti interesante sau doar buni ascultatori, cu idei, cu planuri comune sau individuale care insa vor gasi sustinere, cu rabdare sau nerabdatori sa vorbim, sa ne expunem parerea, deschisi la lucruri traznite si uneori copii.
De multe ori copii. Asta pana ne legam in coarda, sau pana lucrurile se imput. Atunci devenim adulti si atunci iese la iveala intreaga relatie cladita peste ani. Atunci eventualele compromisuri dispar caci tot ce conteaza este scopul, telul, in numele caruia investim priceperea fiecaruia si intelegerea tuturor.
Si mai avem o calitate...chiar daca ne suparam, stim sa uitam repede...d-asta am zis ca suntem copii...

Si daca nu ne credeti, uitati activitati de duminica:
  • sarit coarda (demonstratie)
  • jucat ping-pong (campionat)
  • cantat in causul palmei (competitie oameni vs pasari)
  • mancat inghetata si baut suc de portocale pe care mama Silvanei ni-l aducea apetisant pe masa
  • scaldat
  • balaurit dupa scaldat pe tarla, prin lanul de floarea soarelui, pe lotul de trifoi si prin lanul de porumb. Nimeni nu stie de ce am ajuns prin camp si nu pe drumul de dus, dar e cert, e ca in copilarie...Cand unul face o prostie, toti il urmeaza.
Sarit coarda
Defiland prin sat in drum spre scaldatoare
Locul de scaldat
Daca eram adulti poate ne dadeam seama ca saraca Silvana era in travaliu si mai avea putin sa nasca, daca eram in schimb copii mai stateam si la gratar si mergeam direct la spital sa il sustinem pe Marti in acea grea incercare de a deveni tata. Dar cred ca nu suntem nici una, nici alta, suntem pur si simplu pinguini si e al nabii de interesant sa planifici o tura si sa o schimbi joi la 90 de grade, sa te duci weekendul asta la bicicleta, weekendul viitor la catarat si apoi sa incingi un fotbal la salina. Facem lucurile cu pasiune si mai ales cu placere si cu zambetul pe buze atunci cand le facem impreuna.

0 comments:

Trimiteți un comentariu