luni, 5 septembrie 2011

Ciucas Trail Running 2011


Cu gandul la un Om Mare, ale carui maini au facut sa fiu un om normal, cu vise, cu sanse, cu viitor. 

A doua oara la Ciucas…Ne-am inscris cu entuziasm inainte sa plecam in concediu, poate datorita faptului ca ne simteam intr-o forma foarte buna, fizic vorbind, alergasem ceva in ultima perioada si ne gandeam ca peste asta se va adauga si antrenamentul dobandit (sau cel putin mentinut) in concediu…

Insa cu o saptamana inainte de maraton, cand apucam sa facem prima alergare mai lunga (pentru Radu) si singura alergare de orice fel pentru mine, suntem readusi brutal cu picioarele pe pamant. Ne taram greu pe campurile si prin padurile de langa Slatina, iar alergatul acela cu usurinta si de placere e dulce amintire. Constat ca ma dor o groaza de parti din organismul meu si amandoi suntem aproape siguri ca o sa ne dam duhul la Ciucas. Dar daca am zis ca mergem, mergem, in plus anul trecut ne-am simtit atat de bine si traseul a fost foarte frumos...

Anul acesta traseul a ramas in continuare frumos (cu exceptia drumului care coboara de la Cabana Ciucas, pana la Fantana lui Ioan), dar pot sa afirm cu mana pe inima ca am fost dezamagiti de organizare.

Lucrurile au mers sincopat inca de vineri seara, cand la inscriere/validari lucrurile nu erau clare. Dupa ce stateai mai intai la o coada lunga, daca nu se gasea niciun crestin care sa iti spuna, ca trebuie sa treci inainte pe la o alta masa de unde sa iei o declaratie pe proprie raspundere, pe care sa o completezi si cu care sa te asezi la coada, stateai degeaba.

Eu am avut bafta de un asemenea om, deci am stat o singura data la coada aceea, care oricum mergea greu, si a mers la fel de greu inca vreo 2 h dupa aceea pentru ca eram 3 persoane in masina, si fiecare am fost sa ne validam inscrierea la ore diferite in speranta ca vom prinde mai liber. Greu inseamna cam 30 de min, insa avand in vedere ca intervalul 20-23 era clar cel mai aglomerat, era benfic sa fie mai multi voluntari mobilizati la inscriere/validare.

Bun, iau pachetul de concurs si tusti la somn.

Dimineata, zi cu soare, nici gand de ploaia tot anuntata. Incalzire, aliniere si start.

Cursa nu are istorie. Stiam traseul, stiam unde sunt urcarile, unde sunt coborarile, unde e de alergat si speram doar ca totul sa functioneze .

Dupa primii 4 km apare un prim punct de alimentare, cu apa, unde sta Cosmina. Nu pot sa nu ma opresc, sa o salut si sa beau niste apa, mai ales ca imi parea tare cald pentru inceputul lui septembrie. Apoi merg mai departe si urmeaza urcarea si apoi coborarea spre Casa Vanatorului, un segment care mie imi place in mod deosebit . Ar trebui numai sa ma invat sa alerg mai repede pe bucatile acestea de plat.

La Casa Vanatorului era punct de alimentare, asa ca din nou apa si niste struguri in plus si plec eu lansata, mai departe pe forestierul de anul trecut. Pana cand aud niste strigate hotarate, imi scot castile din urechi si intorc capul sa vad ce se intampla.

Constat ca un domn ma striga tocmai pe mine, caci gresisem drumul. Ei asta e buna, pana acum nu am reusit la niciun maraton balizat sa ma ratacesc. Revin pe traseul nou, pentru ca practic aici a fost introdusa o noua urcare de 250 m diferenta de nivel (si o coboare aferenta) si astfel nu mai alergam pe drumul acela forestier si anost care mergea in pasul Boncuta.

Bun, insa eu ma intreb de ce acolo nu a stat un voluntar, sau nu s-a inchis acel drum forestier cu o banda?

Si ma mai intreb si de ce pentru marcarea intregului traseu s-au folosit niste fasii atat de mici si de inguste de banda. Si de ce nu s-a folosit vopsea roz sau portocalie, pe pamant, inainte de intersectii ? Eu nu port ochelari si vad bine dupa ultimile controale oftalomologice efectuate in vara asta dar atunci cand alerg nu sunt atenta la toate detaliile si cred ca ceea ce este important (de ex schimbare de directie), trebuie sa fie foarte clar marcat. Mai ales ca anul trecut traseul mergea pe acel forestier si in virtutea inertiei, puteau sa existe participanti care sa aleaga drumul mai larg si mai ademenitor.

Ma rog asta nu am gandit prea mult atunci, ci m-am pus pe urcat, 250 au trecut repede si apoi m-am pus si pe coborat si am reintrat curand in forestier. Suntem practic la ombilicul spre CP3, care mi-a placut si anul trecut caci aici poti sa vezi pe cine ai in fata si pe cine ai in spate...Si aici il vad mai intai pe Suca, cum alerga cu privirea pierduta, il caut pe Radu dar nu il gasesc, deci probabil trecuse, apoi incep sa vad fetele: Hiroko, Ioana, Diana si inca muuulte fete (nu primele nume erau problema, ci numarul de fete care erau inaintea mea). Ma gandesc ca merg prost (noroc ca nu aveam asteptari) si in punctul de alimentare sunt 110% sigura ca vreau sa ma premiez cu un activator.

Stau la coada si primesc doar jumatate de pahar de sponser, iar atunci cand cer apa mi se spune ca gasesc la nu stiu ce izvor sub brazi 1 km mai incolo. Asta mi se pare nasol, adica eu ajung intr-un punct de alimentare si ma astept sa gasesc macar apa, glucoza/zahar cubic si ceva fructe (preferabil citrice). Nu am pretentii de cine stie ce specialitati sau diversitate dar apa macar. Si pot sa inteleg faptul ca pe masa nu ma asteapta paharele, doar alerg cu bidon, numai sa fie cineva care sa imi umple cu ceva acel bidon. De data asta nu este, dar evaluez ca apa pe care o am mai tine pana la urmatorul izvor, de dinainte de cabana Ciucas, plus ca vine ceva urcare prin padure, unde o sa fie mai racoare. Iau activatorul si plec cu un gust cam amar (si la propriu si la figurat) in gura.

In curand simt activatorul cum isi face efectul si totul devine mai usor si mai roz.

Alerg pe forestier, desi sunt in fata mea si concurenti care merg, apoi urc cuminte la bete si nu ma mai lupt cu soarele si cu o senzatie de sfarseala cum am patit anul trecut. Ma tot tin dupa o fata imbracata cu tricoul albastru de concurs ...pe urcari si pe plat ma apropii, iar pe coborari pierd teren...Ma intreb cat timp va ma tine jocul asta de-a soarecele si pisica si tocmai cand urcam voioasa si ma pregateam sa depasesc, constat ca imi cade ceva de la spate. Ma intorc, si hopa, 2 geluri. Realizez ca din prostie sau graba am plecat probabil cu buzunarul de la borseta deschis din PC2. Evaluez paguba si singura paguba e un Activator, problema mea e ca e singurul pe care il mai aveam la mine si il planificasem pentru cabana Ciucas si urcarea pe varf. Nici anul acesta nu o sa imi fie deci usoara viata la deal...

Ajung la izvorul asteptat si primesc 1 pahar cu apa si ii rog pe cei de acolo sa imi umple bidonul. Primesc un bidon umplut pe jumate, le spun ca as vrea sa il umple daca se poate si mi se spune ca o sa mai fie un punct de alimentare la cabana la Ciucas...asta stiu, dar eu sunt concurentul patit de anul trecut, cand la cabana am primit cu greu 1 pahar de apa, pe principiul ca nu mai era. Asa ca, acum suflu si in iaurt si vreau sa am in bidon ca sa nu mor de sete pe urcarea spre varf. Le spun oamenilor temerea mea si pana la urma ma descurc singura. 

Plec spre cabana, pe o alta portiune care mie imi place in mod deosebit si ajung repede inainte de urcarea pe varf. Aici, in final astrele se aliniaza si ma intalnesc cu Radu care coboara deja. Incerc sa ma concentrez pe o chestie noua pentru mine: lupta cu crampele...

Le simt cum stau sa ma pandeasca si parca devin din ce in ce mai insistente. Imi dau seama ca inca nu sunt refacuta dupa lipsa de vitamine, fructe si legume din concediu si din pacate nici isostar nu am luat la mine suplimentar si nici anticarcel nu am...Ramane doar sa fiu cuminte. Cum incerc eu sa ma concentrez sa urc pe toata talpa (putin diferit de modul in care urc in concurs, mai pe varf si cu pasii mai intinsi), incepe tibia stanga si apoi trece stanga si incepe dreapta, undeva la baza...Asta nu am mai simtit de la 7500 tura lunga de anul trecut, dar asta stiu ca vine si trece si sunt determinate de modul usor diferit in care calc acum. Pana la urma trec si astea si desi nu ma depasesc pe nimeni, nici nu sunt depasita dar deja imi este frica pentru ce va urma pe coboare..Totusi nici aici nu pierd prea mult si cobor binisor pana la cabana, fara sa aud comentarii din partea genunchilor mei. Ma bucur si ma cred aproape scapata,pana cand imi amintesc de blestematia de drum forestier care coboara de la Cabana, la Fantana lui Ioan. Ma apuc si cobor asa infranat, simtind cum imi fac varza unghiile de la picioare si ma tot intreb daca voi putea vreodata sa cobor bine pe aici si uitandu-ma insistent la ceas (numai aici l-am folosit) sa vad la ce altitudine sunt (cu alte cuvinte cat mai dureaza pana scap de drum).

Scap, ajung la fantana, iau apa pe indestulate in bidon si plec spre Muntele Rosu pe un traseu care imi place mult. Nu mai am energie sa mai trag asa cum faceam la inceput de concurs pe un astfel de traseu dar totusi alerg mult. Plus ca acum e moale si placut pamantul, sub talpa adidasilor. Ajung la Muntele Rosu, ultimul pahar de apa si niste zahar, imi trag ciorapul care ameninta sa se stranga la unghia de la degetul mic de la picior si hai la vale pe punct albastru.
Coboarea asta a fost chinuitoare anul trecut. Lunga si interminabila ca si forestierul care o urma. Anul asta am alergat de la Muntele Rosu pana la Finish. Nu a mai fost chinuitoare dar pe alocuri a fost prost marcata. Niste urme de taf/tactor, fara puncte albastre pe copaci, fara benzi puse de organizatori. Alerg intr-un grup de baieti dar toti o dau la vale cu mai mult talent decat mine, desi raman in curand singura pe forestier. Care iarasi e lung si noroc cu umbra. Adi si Dani vin pe bicle in intampinarea mea. Ajung la pod, unde nu e nicio indicatie ca trebuie sa faci dreapta, doar o bariera pusa ca sa nu intre masinile pe acel forestier. Fac insa dreapta si ies in Cheia, unde iarasi nicio indicatie dar din amintiri stiu ca trebuie sa fac dreapta si providential gasesc un nene intr-o curte pe care il intreb daca pe acolo au trecut si alti alergatori...Pe acolo au trecut. In curand ajung deasupra finish-ului si coboararea e dulce si mai ales in viteza. Imi place sa pastrez un gram de energie pentru finish, unde sa sprintez cat pot eu de bine, oarecum pentru a multumi oamenilor pentru incurajari. 

Imi pare totusi rau, vorbind cu Radu pe drumul de intoarcere de faptul ca am avut asteptari mai mari de la acest concurs, mai ales ca editia I din punctul meu de vedere a fost mai atent organizata decat aceasta si se presupune ca de la editie la editie incercam sa ne imbunatatim.

Astfel in afara de 2 aspecte pozitive traseul si startul punctual, voi incheia scurtul jurnal cu o lista de observatii, pe care insa organizatorii sper sa le priveasca in mod constructiv.

1. Marcajul 
-Benzile folosite e util sa fie ceva mai late pentru a fi mai usor vizibile de concurentii mai mult sau mai putin atenti

-Daca traseul nu urmeaza un drum evident/ci o poteca, acel drum evident trebuie inchis cu banda sau in acel loc trebuie plasat un voluntar.

-Inaintea intersectiilor este utila vopsirea catorva sageti indicatoare pe sol (intr-o culoare agresiva gen roz, portocaliu etc) care sa sara in ochi si sa ii ghideze pe concurenti pe trasa cea buna (vezi EcoMarathon si Hercules)

-inainte de pod si la intrarea in sat (la sosire), la fel, marcajele lipseau si nici oameni nu erau care sa indrume concurentii

2. Punctele de alimentare 

-in punctele de alimentare mi se pare de maxima importanta sa fie macar apa. Dar sa fie la discretie,sa nu stai la coada pentru un pahar de apa...Daca nu poti sa sustii un punct de alimentare, faci mai putine, sau nu mai faci deloc. Comparativ cu anul trecut au fost anuntate pe harta mai multe puncte de alimentare si teoretic, erau suficient de dese ca sa mergi fara bidon. Noroc ca nu merg fara bidon, pentru ca muream de sete 

- in punctele de alimentare e util sa fie si un sac menajer in care sa isi poata arunca concurentii deseurile (dar astea sunt deja detalii) 

- mi se pare trist sa ajung la start si sa nu ma gasesc nimic de mancat si mai ales de baut (apa macar). Nu zic ca e cazul sa fie opulenta de la Moeciu la fiecare marathon, dar sincer la o taxa de participare de 80 lei, mi se pare ca au fost cam multe minusuri in organizare... 

3. Ziua de dinaintea cursei- un mod mai eficient de a valida inscrierile 

4. Personal- mi s-au parut cam putini oameni pe traseu, cei din punctele de alimentare erau coplesiti etc.

3 comentarii:

  1. Ai facut un concurs bun (am vazut clasamentul) si indraznet - desi ti-a lipsit antrenamentul in ultima luna si nici alergarea din week-end-ul precedent nu te-a incurajat, ai ales totusi tura lunga si nu te-ai inscris la categoria de semimaraton, unde asa cum te stiu, lasi loc aspirantilor (incepatori) :D

    Am citit cateva jurnale deja din Ciucas si nu s-a prea amintit de apa putina sau deloc sau de marcajul prost si sper eu ca organizatorii sa ia aminte si sa aiba mai multa grija anul viitor.

    Crampele alea cred ca te-au apucat pe fondul lipsei de antrenament de alergare(dupa 7500 si crampele alea memorabile am ramas cu placa asta...), dar acum ca le-ai incercat un pic, le remediezi tu pana la MPC unde iti urez de pe acum o mare BAFTA!

    RăspundețiȘtergere
  2. Pai eu sunt indrazneata...am pornit alergarea direct cu un maraton si sincer nici nu stiu daca stiu sa alerg un semimaraton...

    Si mai am un defect-spun lucrurile verde in fata, fara prea multa diplomatie. Asta pentru ca asa astept si eu sa se comporte ceilalti cu mine, si pentru ca din punctul meu de vedere criticile sunt constructive.

    Nu stiu inca daca voi participa la MPC ca si concurent, sau daca voi privi maratonul facandu-ma cumva utila pe acolo dar asta ramane de vazut...Totusi cum faci cum nu faci ca fentezi ambele concursuri din toamna asta :). Stiu,vrei sa te menajezi deja pentru editia urmatoare de la 7500 :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, asa se pare, ca le fentez, la aman, le abandonez, ma pastrez... greu de spus. Cert e ca pana nu ies la alergat, mi-am interzis sa mai visez cai verzi pe... poteci de munte :D

    RăspundețiȘtergere