duminică, 5 iunie 2011

Delta 2011


Balta, pasari, tuica, palme de lipoveni ce se aseaza cu naturalete pe manerul vaslei, mese imbelsugate de peste, muste, tantari, soare, crema de soare, intinderi nesfarsite care freamata de viata dimineata si seara, scaldat de voie-amintiri nepretuite din delta 2010 care ne-au facut sa ne dorim cu ardoare sa ne intoarcem si in 2011.


De data asta in locuri noi, caci veneam cu 9 zile de experienta pe balta in spate.
Daca anul trecut am explorat locuri relativ cunoscute de mine si de Radu de la Nord de Mila 23 (spre Bratul Chilia), acum aveam sa ne orientam spre locuri mai exotice-delta de la Sud de bratul Sulina.

Am trasat si o idee de tura pe wandermap, desi erau asa, mai mult niste linii schitate, caci reperele erau destul de putine tinand cont de cate zile aveam (5) si de cati km puteam sa facem in medie pe zi (20 km/zi). Track pe care stiam ca nu o sa il respectam dar macar asa aveam o idee asupra a ceea ce se putea face in zona.

Ca orice tura reusita, povestea incepe cu o zi inainte, cand fugim care cum putem de la serviciu ca sa ne imbarcam in masina si sa mancam kilometrii. Si avem talent la asta caci in 4-5 h de cand am plecat de la birou, eram deja in barca ce ne ducea in viteza spre Mila 23. Telefoanele, aranjamentele sunt uitate cu toatele cand te aflii la inceputul unui dorit mini-concediu.
Pe balta e frig dar toti suntem bine-dispusi si odata debarcati pe pontonul din Mila 23 nu ne mai deranjeaza nimic. Poate ca nu ne integram in peisaj cu maldarul de bagaje pe care il caram de colo-colo prin sat pana gasim un loc bun de cort dar noi ne simtim ca acasa pe stradutele nisipoase ale micului sat.

In 2 secunde + vreo 30 cat i-a luat lui Radu sa puna cuiele, cortul e intins, eu inauntru si aproape adorm avand in vedere ca pe caldura asta nu e nevoie decat de 2 izoprene intinse neglijent.

Dimineata la ora 7.00 incepe operatiunea barcile in care pornesc Radu, Vali, Octavian si Andrei. Noi fetele, si Cristi, ramanem la corturi sa strangem si sa mutam din nou bagajele la debarcader. Ma bucur cand vad ce bagaje putine avem eu si Radu caci le duc intr-un singur drum si dupa o scurta aprovizionare cu apa si dulciuri de la magazin stam dupa barci. Acestea apar una cate una: mai intai o barca de fibra de 4 persoane si apoi o lotca de 3 ce seamana cu barca lui Mos Vasile dar nu e a lui. Mai ramane sa gasim o barca de 3-4 persoane pentru a “inghiti” restul de oameni si bagaje.
Asta pare cea mai grea misiune, si cand credeam ca am rezolvat (am gasit o barca de 4 de fibra, care nu mergea rau deloc, cu strapazane tepene etc) aflam ca lotca de 3 ia prea multa apa...Asa ca ne trezim iarasi cu o barca in minus, iar Radu pleaca intr-o misiune delicata in care trebuie sa gaseasca o noua barca si sa recupereze banii...Il insotesc doar pentru ca ma plictisesc si nu pentru ca as fi buna la ceva in misiunea asta...poate doar la pazit...caci pazesc casa lui Mos Andrei (Mosul de la care am luat barca ce lua apa) cat timp Radu il cauta pe Mos Andrei, apoi cat timp Radu il cauta pe Mos Artiom si atentie: ia VEDETA de la Mos Artiom...Asta-i pofta ce-am poftit!
Mos Artiom si a sa Vedeta
Acum pazesc barca lui Mos Andrei legata la ponton si Vedeta, legata pe malul celalalt, iar Radu il cauta pe Mos Andrei in gradina de pe grind. Desi mie, de la umbra salciei imi parea misiune imposibila, Radu apare repede cu Mosul, il urca in barca si recupereaza de la Mos vreo 270 lei din cei 300. Restul sunt dusi pe mancare si bautura, nu stiu cati mancare,cati bautura, dar mosul era foarte vesel si foarte darnic cu laudele.

Astfel revenim triumfatori la ponton in Vedeta, aranjam bagajele si pornim la Vale pe Dunarea Veche.
Anul acesta am ramas cam in aceeasi formatie ca si anul trecut in ceea ce privesc barcile astfel:

-Andrei, Claudia, Octavian si Viorica

- Dana, Muha, Vali si Cristi 

- Eu si Radu in Vedeta.
Vedeta noastra e Zen acum, cu stegulete de rugaciune primite de la Oamenii Muntilor, din Nepal
Si in formatie completa
Ziua este nesperat de placuta ca si temperatua ceea ce e numai bine, caci putem sa sarim peste pauza de pranz si sa vaslim in continuare pe Dunarea Veche ajutati in acelasi timp de vant si de curent.
O pauza mica tot facem
Vaslind cu zambetul pe buze
Si Croco se descurca bine
 Si ar fi fost o zi glorioasa daca am fi stiut mai bine zona bratului Sulina..


La intrecere cu hotelul plutitor
Astfel tot castigul nostru s-a pierdut in cateva minute in care ne-am continuat drumul la vale, de data asta pe Sulina, in cautarea canalului Ceamurlia...cine sa stie ca acest canal nu incepea din Sulina, ci din spatele digului...Am realizat cumplita realitate abia cand ajunsi in dreptul lui, conform gps-ului, ia intrarea de unde nu-i. Si nu e mergea rationamentul “sa cautam mai jos”...caci si mai jos, cat vedeai cu ochii tot dig este...
Dam sa intoarcem barcile la deal, dar avem reale probleme in a vasli contra-curent si contra-vant, ma cam simt soricel pe banda si progresez doar cam cat negru cum unghie. Tragem la un providential ponton si Radu declanseaza operatiunea de recuperare a barcii lui Andrei si Octavian care a mers cu vitejie, mai in fata pe Sulina. Asa ca ne punem pe asteptat, si asteptam vreo 2-3 h, la soare, tolaniti in barca. Ne saturam de ciresele cumparate de Muha de la magazin, rand pe rand oamenii pleaca la plimbare asa ca intr-un timp raman doar eu cu Dana paznici la barci, oamenii se intorc pe jos si baietii apar si ei dupa un timp considerabil, in barca, doar ca vaslesc pe langa malul celalalt.
Asa ca incercam si noi astia ramasi la barci sa le strunim contra-curent, ceea ce se dovedeste o munca destul de complicata, iar mila marina care ne desparte de intrarea pe Canalul Caraorman pare inzecita cand e de dat la deal. Nu e vorba ca nu am avea experienta, si ca ne imaginam ca o sa mergem numai cu curentul, dar pur si simplu in situatia data nu numai curentul era o problema ci si vantul care batea foarte indarjit si ne punea noua bete in roate.
Ideea este ca toata balbaiala asta a durat vreo 3 h asa ca nu am ajuns prea departe in prima zi, si atunci cand am refacut barcile si i-am pescuit pe plimbareti era deja tarziu.
Asa ca nu ne mai ramane decat sa gasim un loc bun de cort si sa ne pregatim de somn.
Pana la somn insa avem de admirat tone de nori ce se pregatesc de o ploaie, ce parca prevesteste sfarsitul lumii. 
Locul de cort pe seara asta
Claudia pozeaza norii
Totul e vinetiu si snageriu pe cer, totul e imbufnat, ca o fiertura, ca niste valuri gigantice de plasma afanata ce se ridica intre cer si pamant. 
Dupa furtuna, apusul e linistit
Apoi vin tantarii de care cel mai bine te feresti in cort, iar apoi vine mamaliga foarte gustoasa mancata pe vine, ascunsi sub folie, stransi in jurul tuciului, transpirand de la condens si luptandu-ne cu cate un tantar nebun ce intrase in fieful pinguinilor...
Cand si stomacul e linistit si somnul vine mai bine...

Ziua de duminica incepe devreme, asa cum incep toate zilele pe balta, cand soarele inca nu e sus pe cer si cand vaslim inca pe racoare.
Unii vaslesc, altii sunt doar inventivi
Cand soarele se urca pe cer ajungem si noi numai bine la o bifurcatie (canalul Caraorman cu canalul Litcov) unde facem o baie pe cinste. Apoi ne intalnim cu Oamenii Muntilor reintorsi in Delta cu barca lui Florin, ne delectam cu putin peste, prins de Florin din balta si proaspat prajit si gata...calatorului ii sade bine cu drumul. Prindem canalul Vatafu-Imputita si incepe aventura.

Pe cat ne departam de canalele mari pe atat locurile devin mai pustii si apoi mai salbatice.
Stuf, stuf, stuf, foarte putine locuri de popas, putine barci si multa aventura.
Aici un loc cu pamant unde poposim cu randul pentru nevoi
Apa este mult mai mica decat e normal (cam 2/3 din debitul normal al Dunarii) si muult mai mica decat anul trecut cand erau deja atinse cotele de atentie. Asa ca intrarile in lacuri sunt bine ascunse si se lasa greu dibuite mai ales ca nu sunt mai late de o lotca...


In plus plaurii miscatori azi inchid un canal, maine il deschid si tot asa, astfel incat constatam curand ca gps-ul si harta nu ne sunt mare ajutor pe aici , ci mai nepretuite sunt vorbele oamenilor din zona, care oricum spun altfel tuturor locurilor prin care trecem.



Aventura in delta prinde cu totul alte dimensiuni cand ajungem intr-un punct in care cu barca nu se poate trece: plaur-noroi compact de cativa metri. 

Nici vorba de versiunea lui Em de pe canalul spre Letea de anul trecut cu descaltat, suflecat pantaloni, intrat in apa si tras barca...De fapt am pastrat partea cu descaltat si suflecat pantaloni doar ca nu aveam apa (sau apa era sub noroi si sub plaur). 


Asa ca am intrat mai repede in noroi (eu si Cristi am reusit 2 plonjoane pana la brau) dar cum stam bine la munca de echipa am reusit sa readucem cele 3 barci pe apa. De-a lungul zilei au mai urmat inca 2 astfel de treceri glorioase, iar fiecare nou cot pe acest canal il vedeam ca fiind plin de suprize.


Ne-a intrerupt de la treaba si ploaia care a venit in cateva rafale astfel ca nu am prea avut spor.
Dupa ploaie
Apusul ne-a gasit departe de orice petec de pamant mai consistent, asa ca am dormit in raiul tantarilor-direct in stuf, pe care l-am culcat insa la pamant. Am reusit astfel sa fim foarte exeditivi in seara aceasta.

Luni de dimineata, incepem prin a cere ceva informatii de la localnici despre posibilitatile pe care le avem de acum incolo si constatam ca sunt restranse. Ori spre Sulina, pe un canal ce ne scoate muuult in aval (7 mile in aval, no way), ori inapoi. In rest cam totul e inchis/colmatat/blocat de plauri.

Oricum pentru localnici e o performanta si faptul ca am ajuns pana aici si am gasit drumul.
Asa ca facem cale intoarsa pana la cele 3 puncte noroioase, trecem din nou barcile, cu maxim de eficienta insa si mai repede decat ne asteptam ajungem din nou in Lacul Vatafu de unde cautam canalul (cu aceeasi intrare minuscula si pitita) spre Lacul Lumina.
E o zi decenta, vantul e tolerabil asa ca intram pe Lacul Lumina, care este imens...i se vede malul in capul opus, dar e mare domnule si noi trebuie sa il traversam aproape pe lung.
5 km arata gps-ul in linie dreapta si eu sunt de data asta in barca cu Octavian.
Vedeta desi merge foarte bine, are oarecare probleme cu vantul, in sensul ca o umfla dintr-o parte si o poarta pe valuri ca pe o coaja de nuca. Asa caci cum intram ne poarta in stuf. Initial incerci sa te impotrivesti si sa vaslesti cu o singura vasla, sa indrepti barca etc dar pana la urma capitulezi si te tarasti usor usor pe langa mal unde nu este asa vant.
Pe la jumatea lacului ma schimb cu Octavian si reusim sa il traversam cu bine. Dar nu inseamna ca ajunsi aproape de mal ne putem relaxa, caci urmeaza cautarea iesirii. Nimerim mai intai intr-un ochi de apa, plin de plase cu 3 aparente iesiri: toate infundaturi.
Apoi iesim din nou pe lac si gasim alta gaurica, mai mica, pe care pe langa un mic push-boat razbim si intram pe canalul ce lega Lumina de Puiulet. Canalul este linistit si noi ne relaxam si deja simtim ca ne ploua in gura la gandul unei superbe mese de peste, pe care Radu o aranjeaza cu mare arta in Caraorman. Cu ocazia asta ne mai interesam si de drum si Lacul Puiulet se dovedeste o formalitate. Se pare ca nimic nu ne mai sta in cale pana la masa de peste, plus ca niste blocuri parasite (cel mai probabil ceva constructii din zona localitatii Caraorman) se vad inca de la intrarea pe canalul Caraorman.
Aveam insa sa constatam foarte repede ca ne-am inselat si in calea fericirii noastre se vor pune curentul puternic, si vantul si mai puternic...Incercam sa vaslim cand pe un mal cand pe celalalt, pana cand ne stabilim pe langa malul drept, dar nu chiar pe langa mal, caci totul era plin de nuferi. Spor nu avem aproape deloc...Radu vasleste in barca lui Octavian, iar Vali in Potemchin. Eu sunt cu Claudia in barca si mai sporavaim de una alta. As vrea sa o las la vasle, sa se bucure de barca asta in miniatura care cred ca ar aranja-o foarte bine, dar abia ma caznesc eu sa mentin o traiectorie buna si sa avansez putin cate putin...
Radu si Vali capituleaza si isi descarca pasagerii pentru o plimbare pe mal, unde era un drum prafuit printre iarba si stuf, eu o pastrez pe Claudia sa imi tina companie si uite asa, numarand stalpii si vorbind vrute si nevrute biruim canalul. De fapt in zonele cu stuf realizez ca nu curentul e imposibil ci vantul care ne pune bete in roata, pardon, parca ne pune nisip sub barca, nu apa...
Pana la urma intram pe canalul sapat de om ce avanseaza pana in localitatea Caraorman pe care o gasim dezolanta si trista. 
Blocuri, constructii, ruine, animale care se caznesc sa pasca ceva iarba uscata, aleasa cu grija din pamantul neorditor si nisipos, si nemiscare. Satul e mic, la capatul pamantului, acolo unde painea vine 1 data pe saptamana (joia), acolo unde masina e buna doar ca sa te plimbi printre putinele case, acolo unde biserica, scoala si autoritatile statului sunt stranse pe o raza de 100 m...
Pensiunea noastra e amplasata fix in centrul localitatii (oricum probabil e ca singura de pe acolo), e racoroasa si primitoare, si cum inchizi usa uiti de cladirile parasite ce trebuiau sa adaposteasca muncitorii ce trebuiau, conform planului comunist sa lucreze la exploatarea nisipului bogat in siliciu si care urma sa fie exportat spre Germania.

Desi nu a fost opulenta am mancat bine, o ciorba foarte gustoasa, apreciata unanim, un fel principal foarte interesant compus dintr-un pat de peste prajit cu o frumoasa crusta aurie, si fara pic de oase,cu rosii, ceapa si mar toate in prealabil puse pe gratar si legate cu un sos care facea toti banii. Si la sfarsit ne-am si indulcit cu o prajtura (o tarta de casa) astfel ca greu ne-a fost sa ne ridicam de la masa si sa ne mobilizam din nou in barci ca sa gasim un loc de cort.
Noroc ca nu a trebuit sa il cautam prea mult (il ochisem de la venire), pe grind, cu iarba scurta, numai buna sa nu lase tantarii sa ne dispere.
Un apus fain
Problema serii era insa sa gasim o ambarcatiune motorizata care sa ne duca inapoi la Mila 23 caci la vasle, contra curent si contra vant (care nu avea de gand nici sa ii schimbe directia si nici sa se domoleasca) nu aveam sa razbim prea usor, sau chiar daca o sa razbim, vaslasii or sa se sature de vaslit iar pasagerii de mers pe mal. La acest task s-a inhamat din nou Radu care a fost micul meu erou in tura asta dezlegandu-le pe toate, si a gasit un nene cu barca, dispus sa ne duca in Mila 23, tractati cu 40 lei/caciula. Ni s-a parut fair, mai ales ca aveam sa castigam 1 zi jumate in care sa facem lucruri mult mai interesante decat sa vaslim “la deal”...

Si asa s-a si intamplat, marti la 8 dimineata ne suiam in barca cu motor si la 10.30 eram inapoi in Mila 23, de unde avem in plan circuitul clasic care cuprinde Canalul Stipoc, Babina, Canalul Eracle.

Intram cu totii pe canalul mic si salbatic descoperit anul trecut, si pe cat ne afundam, pe atat descopar cat de diferita e delta din nord de cea din sud....Delta din nord e delta de care m-am indragostit, cu salciile ei picuratoare, cu multele animalute si pasari ce se invart pe malurile ceva mai inalte, cu vegetatie bogata pe luciul apei, cu salbe de laculete mici si canalute de legatura.



Delta in nord, parca mult mai fotogenica
Si Pinguinii sunt incantati de acest colt de rai, total necirculat, si e placut sa nu fim presati de timp, sa avem timp de relaxare, sa depanam fuiorul amintirilor si evenimentelor de acum 1 an etc. 



Vremea se arata buna, si avem noroc caci ploaia de la pranz ne ocoleste. In plus trebuie sa lopatam ceva azi ca la ora 19.00 sa fim deja instalati si sa tinem pirnaha.
Piranha cu mamaliga


Piranha s-a desfasurat martea asta intr-un loc nonconformist, langa o coliba de pescari, din stuf, an de an mai parasita, cu corturile sub nucul care ne-a facut atata umbra si cu un an in urma, stransi in jurul unui tuci de mamaliga. In spate curcubeul unea malurile de stuf cu o punte inalta si colorata, iar fumul de iarba uscata si umeda ne pazea de tantari...Totul pana la apus cand trebuie sa incheiem brusc piranha goniti fiind in corturi de tantari.
E ultima noapte in care mai stau in cort si ascult tantarii disperati, prinsi captivi intre tenta si supratenta, le vad trompele diperate cum se incearca sa treaca prin plasa, ii vad stand neputinciosi deasupra unei victime sigure la care nu pot inca ajunge si ii mai gonesc din cand in cand de pe cort, numai asa, sa ma amuz de disperarea lor.

Poate va mai exista si la anul o alta Delta, intr-un loc nou, poate spre Mare sau poate peste granita, in Delta noua a urcainienilor, poate si impreuna cu cei care nu au putut sa vina acum: Em, Claudiu, Kya. Insa mi-as dori foarte mult ca pe viitor sa lucram in echipa nu numai la fata locului, la partea practica, ci si la organizare, pentru ca e foarte obositor pentru 1 singur om (Radu) sa ia decizii, sa rezolve aspecte precum masa, transport, traseu, pentru ca fiecaruia sa ii fie cald si bine/sau racoare si bine  (depinde de temperatura mediului ambiant) pentru ca unul vrea peste proaspat, altul vrea stiuca si somn si alte nebunii de genul asta.
Plecam spre casa
Dimineata nu as vrea sa ma scol..nu as vrea sa ma gandesc ca la lasarea serii voi fi din nou in Bucuresti si totul se intampla cu repeziciune: 6 h la vasle, o masa in Mila 23 super gustoasa si pe saturate la Tanti Luminita, si apoi in 4 h, barca cu motor, Tulcea si Bucuresti...

Putin trista, putin toropita de caldura
In Barca cu motor, inapoi spre Tulcea
In Tulcea, poza de grup
Totusi in orice sfarsit e si un inceput: se sfarseste un concediu, intr-o luna va incepe altul, cel mai lung concediu de cand muncim eu si Radu. Si cine stie ce schimbari va aduce acest concediu in mentalitatea noastra: poate ne vom da seama ca am vrea sa fim ani la rand intr-un concediu permanent, poate ne vom da seama ca spiritul liber si corpul dornic de miscare, creierul si ochii curiosi, sufletul credul in oameni, nu mai pot sa fie tinute prea mult in cusca si cauta cu disperare sa evadeze.

2 comentarii:

  1. A prins super rt-ul asta, pentru minute bune mi-am adus aminte de aventura, de delta, de altceva :D

    E si asta o reteta de publicat jurnale dupa ce-a trecut o vreme. iar acum ca ai ceva timp, spor la recuperat :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Prea multe RT-uri care sa iasa la lumina zilei nu am pe lista dar am multe postate doar pe Carpati pe care vreau sa le mut pe blog (mai ales pe cele de inceput la care s-au pierdut si pozele)

    RăspundețiȘtergere