marți, 12 iunie 2012

Hit the Top 2012



Momentan ne gasim intr-o pasa de dependenta de munte. Adica literalmente nu ne putem inchipui un weekend fara munte... Ba chiar planificam supradoze :). Weekendul asta ne fixasem intalnire si cu Craiul si cu Bucegiul in acelasi timp. De Crai ne era tare dor, iar Bucegiul nu il mai vazusem demult pe traseele din dos. Radu a gasit si un concurs: Hit the Top care ne-a aprins repede imaginatia. 
De fapt weekendul asta erau 2 concursuri: 3Munti organizat de Luci si Hit the Top, organizat de Ion Trandafir. Ambele concursuri mici, cu participanti putini dar in general alesi pe spranceana. Stiam ca traseul la  3Munti e deosebit si ar fi fost fain sa participam doar ca aveam 1 singura bicla de MTB in casa (a mea, care trebuie sa ajunga oricum in service) si nu prea stiam de la cine sa imprumutam a doua bicla pentru ca oamenii cu care ne potrivim ca dimensiuni se pregatesc pentru o tura cicloturistica si nu le puteam lua o bicla buna si da la schimb aceeasi bicla dar stricata :). Asa ca pe principiul la alergare nu ai nevoie decat de adidasi alegem HTT care are oricum un format interesant. Este un vertical race (adica doar urci pana la cucurigu si cobori apoi pana in fundul pamantului). 
Cam asa arata profilul cursei preluat de pe site-ul evenimentului
In plus dupa ce ma uit peste oamenii de anul trecut vad ca e si un concurs intim ce la sfarsitul inscrierilor din 2012 devine unul elitist. Ma uit si peste timpi, asa cat sa imi fac o idee si ma crucesc. Prima fata (Ioana) a venit in 2011 in 2 h 23. Oricat calculez timpul asta imi pare din alta galaxie...Eu pun pe hartie si iese asa:
- anul trecut la 7500 tura scurta am urcat cu Claudia pe Valea Ialomitei, 900 m diferenta de nivel in 1 h 27 min, deci 600 m diferenta de nivel pe ora. Si pe vreme aia eram in forma :).
- anul asta am urcat tot cu Claudia, Jepii Mici, adica 1200 m, tot in 2 h si as mai fi putut eficientiza in ritm de concurs la 1h 45. Deci putin peste 600 m pe h. 
Devine clar, eu atata pot sa urc. Deci 1500 m cat are concursul inseamna 2 h jumatate.
Timpul limita pentru a ajunge pe varful Scara e de 3 h jumatate...deci chiar ca acest concurs nu e pentru oricine.
Timpul de la coborare e un mister...De fapt nici nu stiu daca o sa pot sa cobor asa mult legat. Tocmai ce sunt pe ultima suta de metrii cu recuperarea si presimt ca acest concurs o sa fie o bun test.
Ma gandesc ca 3 h ar fi un vis frumos si dupa ce Claudia analizeaza "concurenta", un loc in primele 10 e un obiectiv rezonabil. Se pare ca cine nu e la 3Munti e aici, asa ca lumea buna e prezenta pe lista, lucru cu atat mai fain.

Apoi vad filmuletul lui Ion Trandafir si imi amintesc ce vale e asta...eu vin aici sa ma razbun pentru 2 coborari esuate (una in tura de antrenament pentru 7500 din 2010 si una chiar la tura lunga la 7500) dar nu cred ca o sa imi iasa. Mi-am adus aminte si de vorbele Claudiei: "Valea asta Ciubotea… nu v-o recomand de nici un fel. E, cum să spun eu, necioplită tare, marcajul e drept, fără serpentine sau ocolișuri și dacă e drept e abrupt și asta nu ar fi nimic dacă n-ar sta sub semnul pietrei: pietre mici pentru tălpile obosite, pietre mari pentru genunchii obosiți, pietre și mai mari pentru alternanță. Și pietrele nu se termină până jos la Salvamont Bran. "

Pana la Bran mergem in masina doar noi 3 si suntem foarte veseli si glumeti. Asa e cand nu ai emotii, cand nu pleci sa alergi decat just for fun. Mama si ce o sa mai alergam just for fun urmatoarele luni. Nu ne tace gura neam. La Bran la partia de schi e liniste, doar Florin si Cristina. Noi punem corturile pe un petec de iarba intre 2 centre de inchiriat echipament si lasam un colt si pentru Mihaela Puiu si Cosmin si apoi punem de o sedinta ad-hoc de 1 h. 
Dupa ce ma uit pe indicatorul turistic ce anunta triumfator 6 h 1/2 pana la Omu, si mai scad 1 h pentru Scara-Omu, imi iese 5 h 1/2. Eu scot cam la jumate din timpii de marcaj deci 2 h 30 pe urcare e timpul meu. 
Dimineata vine repede si cand Radu imi spune ca e aici si Oana Luchian care a castigat la Semiul organizat  la Brasov de CPNT mai scad un loc in lista si deja nici primele 10 fete nu mai e un obiectiv rezonabil.

Plec in cursa pana la urma cu 2 idei: target 3 h (sau cat mai putin peste, adica urc in 2 h si cobor 1h -in sinea mea stiam ca tintesc soarele de pe cer cu dorinta asta) si sa raman in zona cu Mihaela Puiu si Cristina Tudor care merg anul asta cam cum mergeam eu anul trecut la sfarsit de sezon...asta la maraton ca la cursele astea scurte nu mai stiu cum merg. A si cu Claudia pentru ca in mod evident profilul asta e mult mai pe gustul ei decat profilul de fals-plat de la Hercules sau din alte alergari pe care le-am facut impeuna. Stiu ca se duce bine si pe urcari si pe coborari daca nu are crampe si eu duc trena bine la randul meu pe bucatile de fals-plat. Dar aici astea lipseau din meniu.

Start (by Claudia)
Se pleaca tare, prea tare pentru gustul meu si pe la jumatatea forestierului trebuie sa o las mai moale, sa imi intru in ritm. E racoare, forestierul trece repede, repejor, parca e mai scurt decat ultimele mele amintiri. Intram in padure si toti continua sa urce ca niste apucati. 
Intrarea in padure si conduc un mic pluton (by Claudia)
Mai iau 1/3 din gelul din borseta ca mai mult nu intra si mai pastrez o gura pentru cand iesim din padure. Din padure nu stiu nimic decat ca am  incercat sa tin o distanta constanta fata de Mihaela Puiu dar nu mi-a reusit si apoi m-a depasit si Geo si am tot incercat sa ma agat de ea. Asta mi-a reusit mai bine dar tot se ducea usor, usor. In rest nu stiu decat gafait si radacini. A si o senzatie de greata de la cele prea multe chestii dulci mancate inainte de start. Deci am dat-o in bara cu alimentatia si nu mi-a mai iesit schema castigatoare de la Hercules. Ma cam resemnez ca nu prea o sa mai pot baga nimic dulce in mine si ma gandesc sa vezi acum ce trebuie sa porneasca arderea garsimilor...Si au de unde slava Domnului :).

Cand iesim din padure ma molesesc de tot. Dau peste apa, beau un pahar, il pun cuminte la loc si in fata mea e o poteca plata. Dar parca picioarele mele sunt legate de sol. Nu le pot ridica de la sol ca sa alerg pentru nimic in lume. Cum naibii, ce am patit? Soarele, pe el nu il suport! El este inamicul meu numarul 1! 
Se vede Craiul (by Claudia)
Si valea cea abrupta in fata
O bucatica de padure ma face sa uit putin de el dar ne reintalnim. Alta caldare. Pe asta mi-o aduc aminte de la 7500. Si pe aici as putea sa alerg dar nu pot...dupa jumatatea ei e Puiu. Nici ea nu alearga. M-am linistit, nu sunt chiar asa defecta. Nimeni nu alearga din jurul meu dar se putea alerga pe aici. Incep si apar primii baieti. Gasesc cate o vorba pentru cei pe care ii cunosc (Nusu, Alin). 
Alin deja coboara (by Claudia)
E o mica familie aici si e fain ca si idee, atmosfera.Eu tot urc si urcusul imi este intrerupt de figuri cunoscute. Pana la urma apare si Radu cu Florin pe urmele lui, chiar inainte sa termin si cu ultima piatra de pe traseu. 
Radu fuge si el mancand pamantul (by Claudia)
De acolo in sus e numai iarba. Ma intersectez si cu primele fete care se alearga una pe alta cu talent: Oana, Gianina, Daniela, Ioana sunt una pe urmele alteia. Sub varf o incurajez pe Puiu care a mers bine si ii spun sa o tina tot asa adaugand mai in gluma, mai in serios sa nu cumva sa o ajung pe coboare. La cat de prost cobor, daca o ajung pe Puiu e grav. 
Mihaela Puiu (by Claudia)
Sunt in acelasi timp cu ochii pe ceas pentru ca am sanse sa ajung sa intorc sub 2 h. Cu aceleasi "amenintari" il intampin si pe mustaciosul meu cu care nu am mai avut ocazia sa ma mai intrec pe la maratoane si in 1h 57 intorc pe varful Scara. 
"Mustaciosul" fotografiat de Claudia pe coborare
Geo ma depaseste la coboare si ma resemnez repede. Sa cobor intr-o 1h si 3 min(cat as avea pana la cele 3 h autoimpuse) imi pare imposibil avand in vedere ca cea mai buna coboare a mea pe o diferenta de nivel asemanatoare a fost pe Cerb: 1.5 h tot la 7500. Si Cerbul e o vale alergabila, nu plina de pietre ca asta. Si pe vremea aia eram intr-o forma de zile mari, nu ca acum....Oricum totul e Gica contra, pana si eu sunt cand vad cum Geo pune distanta intre noi. Cand intru in partea cu pietre o vad pe Claudia si ma inseninez. Sunt bine dispusa si ea e la fel si nu ma pot abtine sa nu o salut: "Ce faci soare?"-aluzie la numele blogului.
"Never miss an opportunity to make others happy, even if you have to leave them alone in order to do it"
Si eu in persoana (tot by Claudia)
 Acum chiar ma bucur ca au facut traseul in felul asta si fiecare participant are contact cu ceilalti. Pentru ca la cele mai mult maratoane ii vezi pe oameni la inceput si la sfarsit, in rest alergi oarecum in grupul tau.

Pana la urma imi gasesc un ritm si pot sa descriu un pattern. Pe coboarile tehnice castig putin teren fata de Geo si de tipul din urma ei (Andrei Vasiliu), pe bucatile domoale ei merg mai bine. Ramanem cat de cat in aceeasi formatie pana intram in padure. Aici Geo se departeaza si eu ma apropii de Andrei. Ma uit la ceas si e abia si jumatate. Nu stiu cata padure mai am dar gandul pervers al celor 3 h imi reincolteste in cap. Se poate...Sub efectul activatorului luat pe varf sunt foarte concentrata. Sincer am inceput sa iau activatorul doar la ultima coboare, pe de-o parte pentru ca te stoarce de energie ca pe un burete dar mai ales pentru ca pe mine ma ajuta sa ma concentrez. Cum nu beau cafea si niciun fel de bauturi cu cofeina, dupa un activator toate simturile mele devin foarte ascutite. Si am asa o senzatie de "high" combinata cu o vigilenta fara seaman care ma ajuta pe coboari caci acolo, sunt vai, foarte impedicata si daca nu ma impedic de multe ori si pic cel putin odata nu am facut treaba buna. Am experimentat strategia asta la Hercules si a functionat, asa ca am reluat-o aici. Deci sunt chiar focusata pe coboararea asta ce mie imi pare destul de tehnica si provocatoare pentru skilurile mele si rezultatele nu intarzie sa apara. Genunchii antrenati de Nico fac tot ce le cer plin de ascultare si eu cobor legat. Cu putin inainte de refugiul Salvamont o ajung pe Geo si mai ajung o alta fata ((Cristina Handrea) si ma lansez in depasire. Ma simt pe val, stiu ca s-ar putea sa regret mai tarziu pe forestier dar eu imi joc de fapt acum cartea celor 3 h. Stiu ca trebuie sa ies in forestier in 2 h 45 daca vreau sa am sanse  sa ajung in sub 3 h si fix la 11.45 las poteca in spate. Visul e aproape dar nici cu urmarirea nu stau prost. In fata mea alearga prietenul meu mustaciosul si in spatele meu 2 fete :). Ma hotarasc sa trag. Beau o gura de apa desi stiu ca asta o sa ia putin timp pana intra pe gat si imi revin cu suflul dar am in fata 3 km. Aproape o tura de IOR ce nu va fi usoara. Simt ca rimul ma va duce la finish in sub 3 h dar imi va fi din ce in ce mai greu sa il tin. Stiu ca psihlogia lucreaza si nu e usor sa alergi urmarita si intodeauna urmaritorii au avantaj. Dar eu ma mai si distrez si cand distanta fata de mustacios se reduce ii strig ca sunt pe urmele lui...El nu si nu, nu vrea sa trecem linia de finish impreuna asa ca ma amuz cum incearca sa traga de el si sa tina/creasca putin ritmul. 
"Mustaciosul" trece linia de sosire si noi fetele in spate ne alergam una pe alta (foto by Adi Lica)
In curand imi trece si mie de joc caci alerg cot la cot cu Cristina Handrea ce nu se lasa, nu se lasa, ba chiar alearga mai bine ca mine. Incep sa ma zbat in chinuri groaznice si mor de curiozitate cat de 190 aveam pulsul atunci. Si inca nu venise sprintul de final iar forestierul asta parca se lungise ca o guma de mestecat. Vine finishul, Cristina accelereaza usor si eu incerc sa ma tin scai dupa ea. Pe mustacios nu il mai prind dar asa sprint pe ultimii 3 km nu am mai bagat niciodata. Imi trebuie mult timp sa imi revin dar eu sunt multumita:
- 2 h 57 e un timp mai bun decat am sperat si uite asa am descoperit cum e sa urci 1500 m in 2 h si sa ii cobori intr-una
- Nico este zeita mea pentru ca m-a ajutat sa rezolv problemele cu genunchii si am invatat multe din luna asta de recuperare
- si eu acum sunt moarta, vreau la umbra si vreau apa.

Clau vine si ea (foto by Adi Lica)
Simt cu unghiile mari sunt negre de manie si dor ca naibii si le urasc pentru ca iara o sa ma chinuie multe saptamani pana se hotarasc sa imi cada. Dar imi trece repede caci vine si Cristina repede si incepe sa fie momentul sa apara Claudia. Cum mi-am mai revenit putin si termic si cu hidratarea pornesc in intampinarea ei pe  forestier si al 6-lea simt sau telepatie, nu stiu cum sa ii spun, dar Claudia apare instant. E bucuroasa, sunt si eu pentru ea si aflu in curand ca si-a gasit vocatia. 
Acum pot pleca impacata. Claudia a descoperit ca poti sa alergi si pentru altceva decat pentru podium. Exista placere in a participa la concursuri si concursurile nu ar exista fara cei care nu alearga pentru podium.
"Man cannot remake himself without suffering, for he is both the marble and the sculptor" Dr Alexis Carrel




Categoria sub 50 (by Adi Lica)
Ar fi frumos sa ramanem aici pana la capat si sa ne continuam povestile la premiere, dar alti prieteni ne asteapta in Crai. Asa ca plecam spre Zarnesti si pana la caderea serii, Radu pleca cu 3 fete  (Cristina, Cludia si cu mine) la plimbare. Stim sigur ca intre 2 nu te ploua, dar cu 3 cum o fi? Nu ne propunem marea cu sarea caci nu mai avem decat vreo 4 h de lumina. Asa ca pentru a face un traseu in circuit care sa aiba si stanca cum vrea Claudia alegem: Plaiul Foii-Curmatura Foii-Poiana Tamasel-Umerii Pietrei Craiului-Refugiul Sprilea-Plaiul Foii.

Urcam printr-o sauna nesfarsita si apoi ne indreptam printre defrisari spre stanca ce ne atrage privirile. 
3 Doamne si toate 3...3 fete, 3 tricouri, 3 concursuri
Sa ne mai si distram (by Claudia)
Daca stanca e initial departe in mai putin de 1 h ajungem in dreptul ei, mai descifram o vale, o linie, un traseu, o ascunzatoare, mai povestim despre concursuri (de fapt eu si Claudia ii tot povestim Cristinei despre invataturile trase de la 7500) pentru ca uitasem sa spun, Radu cum a gasit o bucata de poteca dreapta a si zbughit-o la alergat de incepi sa nu il mai crezi ca are glezna sucita.
Spre Umerii Pietrei Craiului (serios? parca acolo in iarba sade Radu) (by Claudia)
Noi fetele am ramas in urma, la pas, ce e drept alert ca nu poti alerga in bocanci si nici nu poti vorbi cu atata talent cand alergi. 
Ca intre fete
Si in familie (by Claudia)
Ne intalnim cu Radu in punctele cheie dar pana la urma el decide sa isi ia talpasita la vale si ne lasa in legea noastra.
Pe limbile astea de zapada ma simteam cam pantofar in adidasi
In Plai gasca se strange usor, usor, facem un foculet dar cum toata lumea avea treaba ziua urmatoare ne retragem relativ repede la somn (pe la miezul noptii).
In Plai ne intalnim cu japonezii (by Vintila)
Si punem de un foc (by Vintila)
Duminica plecam intr-o alta tura de treking: Plaiul Foii-Refugiul Speratelor-Braul Cioranga Mare-Ascutit-Padinile Frumoase-Curmatura-Fantana lui Botorog.

Eu nu prea am nicio tragere de inima sa ma misc. Ma dor unghiile si nu stiu in ce sa ma incalt si mor de cald. In plus numai cand ma gandesc la urcusul plictisitor pana la Sperantelor imi piere orice urma de avant. Pinguinii au plecat la Brasov si in tura asta sunt cam cu aceeasi maratonisti de ieri. Asa ca iarasi mergem intins, cam prea intins pentru creierasul meu care planificase azi o tura de relaxare. Dar se pare ca numai mie imi este cald de mor si beau apa cu nemiluita. Pana la Sperantelor ma tarasc si ma gandesc ce entuziasm era pe capul meu cand trageam de rucsacul plin cu materiale de catarat si cu apa pentru 2-3 zile pana aici. De la Sperantelor incepe partea frumoasa pe Brau caci  au trecut ani buni decand nu am depasit limita Canionului Cioranga Mare. Craiul e neschimbat.Aici in cotloane, fiecare lucuru e la locul lui si e o dezordine primordiala de pietre. Doar momaile ne arata ca a mai trecut o iarna caci multe sunt daramate si trebuiesc refacute. Asa ca mai pun din cand in cand cate o piatra, ingaduindu-mi in felul asta si o infima pauza. 
Intr-o pauza oficiala
In creasta bate vantul si Radu vine cu o oferta tentanta. 
La Ascutit, noi si norii
Noi fetele nu ne mai rupem picioarele pe traseele spre Diana si coboram direct in Curmatura, iar baietii pleaca sa recupereze masinile. Zis si facut. Asa ca prindem directii diferite si tinem coborarea ata pana in Curmatura. Sincer nu pot sa zic ca imi place vre-unul din traseele de acces spre creasta si nici Padinile frumoase nu face exceptie. Si acum cu unghiile in pioneze orice e cu pietre imi da dureri de cap. Desi era ora 15 la cabana era inca animatie si dupa o vizita la izvor continuam coborarea spre Botorog si ajungem la timp la masini, ca sa ajungem la timp in Bucuresti, ca sa avem timp sa luam o shaorma si sa mai prindem si urnele deschise.

Intr-un fel sunt nelinistita, zilele se scurg repede, se duc printre degete si eu ma zbat intre stari nedefinite. As vrea sa pastrez tot ce am acum, imi este oarecum teama, oarecum greu sa o iau de la capat. In acelasi timp acest proces ma fascineaza. Dar cred ca trebuie sa ne invingem temerile si sa avem curajul sa pasim dupa colt.

Fii gata, inima mea
si-avanta-te-nainte
lasa-i sa intarzie pe cei ce vor
numele tau a fost strigat
in cerul diminetii.
bobocului de noapte-i este dor de roua
dar floarea inflorita striga
dupa libertatea luminii.
sparge-ti invelisul, inima mea
si-avanta-te-nainte!

Rabindranath Tagore



5 comentarii:

  1. Chiar e o idee sa se faca traseele la maratoane in asa fel incat sa se intersecteze macar dusul cu intorsul. Mi s-a parut interesanta faza cu intalnitu, nu de alta, dar pentru poze a fost excelent asa.

    Intensa povestea cu sprintul si acum ma bucur dublu ca n-am "impartit" cu nimeni forestierul si-am dat-o pe lene si pe "hai ca s-o termina la urmatoarea curba" :D

    Oricum, super combinatia de Bucegi la micul-dejun si Crai la cina si parca simt ca a fost prima si ultima oara, poate si de asta va ramane memorabila. De fapt, toate raman memorabile si tocmai de aceea lasa orice urma de teama sa dispara si bucura-te ca toate acestea le-ai impartit cu o mana de oameni care nu te vor lasa sa le uiti nici dac-ai vrea...

    RăspundețiȘtergere
  2. In ceea ce privesc concursurile cu portiuni comune, la Ciucas exista un apendice, pe la km 10 care se parcurge in ambele sensuri...acolo practic vezi de fapt cine e in fata si in spatele tau :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Hei, cind ti-am zis ca ai tras pe forestier mi-ai raspuns ca nici vorba :-)
    Am si o poza cu tine chiar inainte de virf, cind imi fac putin timp o sa pun pozele pe forumul Ro Club Maraton.
    Bravo, ture faine in continuare si bafta la concursuri !

    RăspundețiȘtergere
  4. Cred ca eram inca sub efectul adrenalinei cand am spus asta :).

    RăspundețiȘtergere
  5. Pozele, aici:
    https://picasaweb.google.com/103623775022672524563/HitTheTop2012

    RăspundețiȘtergere