miercuri, 6 iunie 2012

Zilele fluturilor albastri


Se anuntau 3 zile libere asa ca si noi precum fluturii am prins aripi si am zburat mai departe de Valea Prahovei. Aveam in plan o tura de cicloturism destul de curajoasa din care stiam oarecum ca nu o sa putem face decat parti din ea caci era prea  greu sa bifezi atatea obiective:
- 2x alergare in Bucegi
- Racos, Homorod, Rupea, Viscri, Mesendorf (obiective naturale+ biserici evanghelice fortificate)
- Cheile Varghisului
- Tusnad (pentru Lacul Sfanta Ana).
Pusi pe harta erau multi kilometrii si asa cum  vom  vedea destul de multi pe drumui neasfaltate, ce cu coburile pline si in miez de zi numai cu spor nu mergeau. Dar ne-am bucurat de fiecare moment fara sa fim presati de timp si asta cred ca ne-a incantat cel mai mult.
Pana la urma a iesit o tura de si pentru suflet
Sambata dimineata cadem rapusi de somn in Ploiesti si dormim in parcarea unei benzinarii cam o ora si jumatate pana ne descopera soarele. Apoi ne oprim in Brasov pentru o scurta alergare caci in Valea Prahovei erau ceva nori amenintatori, iar la Azuga picura.
Astfel alergam o parte din semimaratonul CPNT de la Brasov (pe alocuri modificat):
Brasov- Treptele lui Gabony -Tampa -Saua Tampa-intesectie cu TA ce urca din Valea Cetatii (TG)- TA (pana la interscetia cu BA)- Poiana Stechil (BA)- Fantanita Dreptatii-Brasov (CA)

Ne delectam pentru inceput cu treptele lui Gabony ce ne conduc pana pe Tampa. Pe drum ne intalnim cu Marian Anghel, iesit la o scurta plimbare cu Toma. Cand ajungem sus pe Tampa incerc sa imi aduc aminte daca am mai fost vreodata pe aici. Stam la Belvedere, admiram Brasovul si muntii din jur. 
Perspectiva asupra Brasovului de la bancuta de pe treptele lui Gabony
Stim amandoi ca sufletul nostru poate sa prinda usor radacini in acest oras atat de aproape de modul nostru de a fi. E un strop de civilizatie, o picatura mai mare de natura, e un loc unde ne-am simti liberi. Si fluturii albastri trebuie sa zboare, nu?
Coboram in Saua Tampei
Dupa ce incheiem cei 13-14 km de alergare pe un traseu exceptional, umbros si nesperat de liber pentru sambata la pranz, ne urcam in masina si pornim mai departe. 
Pe o poteca extraordinara la alergat
Ne oprim in Apata si schimbam mijlocul de locomotie din 75 cai putere, trecem doar la 2 picioare putere. Debuteaza tura de cicloturism cu urmatorul traseu:

Apata-Augustin (DJ 131B)-Racos (DJ 131C)-Homorod-Rupea (DJ 132)-Dacia (DJ 135A)-Viscri -Bunesti (DJ104 L)-Mihai Viteazu (DN 13/E60)- Archita (drum forestier)-Ulies-Sanpaul (DJ 133)-Ocland-Varghis-Baraolt-Aita Mare- Apata(DJ131)

 Bike route 1622376 - powered by Bikemap 

Apata-Augustin (asfalt)
Augstin-Racos (drum forestier)
Racos-Rupea-Dacia (asfalt)
Dacia-Viscri-Bunesti (drum neasfaltat)
Bunesti-Mihai Viteazu (asfalt)
Mihai Viteazu-Archita (drum forestier+drum de tractoare (push bike)+camp)
Archita-Ulies (drum neasfaltat); doar in sat in Ulies exista asfalt
Ulies-Sanpaul (drum neasfaltat)
Sanpaul-Baraolt-Apata (drum asfaltat)

In ritmul bicicletei vom avea  mult timp sa analizam satele prin care trecem: Ormenis si Augustin de exemplu, sate amestecate de romani si tigani (instalati de regula in mijlocul satului in casele de sasi parasite). Drumul asfaltat merge bine pana in Augustin, dar nu ne oprim prea des caci nu prea avem cu cine face conversatie.
Bicicleta iti ofera timp si libertatea descoperirii in egala masura
Timpul s-a oprit in loc? Nici pe departe, el se scurge lasand urme adanci in spate si pana nici fierul nu i se poate opune
In Augustin ne lamurim ca drumul judetean de pe harta a fost "declasat" si a ajuns un biet drum forestier care nu mai este accesibil cu autoturismul. Bine, bine dar cu bicla se poate? Cica se poate, dar e greu. Asa ca pornim la drum. E tare interactiv drumul asta, un fel de Mongolia style. Drum forestier in toata puterea cuvantului, cu pietre, balti, noroaie, urcari pe foaia mica etc (bikemap nu calculeaza bine diferenta de nivel pe acest tronson pentru ca undeva intre km 20  si km 40 trebuie sa fie un "pic" impotant). Dar e frumos, iar Oltul si calea ferata ne sunt repere statornice. In rest, o padure nesfarsita de foioase, numai buna de stins arsita zilei dar populata de tantari. Miscarea era vitala, cum te opreai, erai napadit de tantari, mai ceva ca in Delta. Undeva in varful dealului suntem atrasi de o dara de fum (acolo nu au cum sa mai fie tantari). Dam peste o femeie ce pregatea o noua piramida de lemne pentru obtinerea mangalului (ceva detalii despre procesul de obtinere a mangalului am gasit aici). 
O bucsa de langa Racos
Ne intrebam, or fi fost si ei subiectii lui Sorin Onisor pentru seria aceea de fotografii faine despre viata celor care muncesc la bocsele de mangal? O gramanda de mangal negru si prafos este gata, alta se construieste acum. E liniste aici si fumul a alungat tantarii. De pe coama dealului, din stanga, coboara barbatii cu 2 carute pline ochi cu lemne. Ma gandesc cat de diferita este viata aici, in locuinta de sub 2 aplecatori invelite cu ceolofan, cu foc, fum, si praf negru- o ocupatie aproape uitata.

Locurile de cort abunda si gasim cateva oarecum departate de tantarime. Ne-am opri ca tare-s faine si dupa legea lui Murphy la 20.30 cand o sa cautam loc de cort o sa gasim numai "bombe". Dar parca e prea devreme sa ne oprim, e pacat de lumina ce o mai avem si merita sa profitam de zilele astea lungi de iunie.
Lacustra? Nu, doar un drum comunal
Coboram pana in Racos, trecem Oltul pe o punte tare fotgenica si ne interesam de drumul spre:
-coloanele de bazalt
-vulcanul de la Racos
cele 2 obiective naturale din zona.
Pe podul peste Olt
Suntem indrumati catre un drum proaspat asfaltat ce urca abrupt si iese repede deasupra satului aproape de vulcan. Aici gasim in lumina frumoasa a sfarsitului de zi cateva imagini tipice pentru satul romanesc: copilandrii ce aduna vitele de la pascut, vaci ce merg agale si netulburate spre case si cai frumosi ce au gustat franturi de libertate si alearga pe coama dealului.

Descoperim cu usurinta vulcanul si cariera de zgura, rocile diversificate (de la piatra ponce la tuful vulcanic) si lacul ascuns intr-un colt. Nu sunt neaparat spectaculoase, dar e interesant cand te gandesti ca muntisorii astia mici (Persani) au adapostit acum 10.000 de ani (in Cuaternar) niste vulcani si cat de tare s-a schimbat peisajul de atunci. 

Vulcanul
In zona muntilor Persani au avut loc cele mai recente activitati vulcanice de pe teritoriul Romaniei (acum 10000 de ani in Cuaternar). In zona se pare ca au existat mai multi vulcani, care la Racos ca si in partea estica a Persanilor au lasat urme vizibile: creterul si cloanele de bazalt, multe ape minerale, mofete, ape termale.

La Racos a existat un vulcan din al carui crater s-a exploatat mult timp zgura. Intre timp craterul a devenit rezervatie iar exploatarile s-au oprit. 

Toate caladirile din zona Racos, inclusiv castelul sunt construite cu piatra ponce si tuf vulcanic. La fel de solid ca orice piatra masiva dar mult mai usor, datorita structurii spongioase produsa de bulele de gaz din timpul racirii lavei.
Mai descoperim si un lac ascuns intre pietre format din apele ploilor
si din infiltratiile din panza freatica
Acum oamenii pasc vitele pe aici si noi punem cortul pe o pasune, chiar deasupra coloanelor de bazalt pe care le vizitam abia dimineata urmatoare.
Coloanele de bazalt
Coloanele de bazalt sunt un monument al naturii si sunt rezultatul ultimelor manifestari vulcanice din Carpatii Orientali (de acum 10.000 de ani, din Cuaternar). Zona a fost pusa sub protectie de catre Academia Romana. Coloanele reprezinta o scurgere de lava si sunt rezultatul racirii diferentiate a magmei, care in partea centrala a curgerii conserva mai bine temperatura si permite o racire de lunga durata.

Coboram de la ele pe cel de-al doilea drum (iarasi Mongolia style) care ne scoate inapoi in capatul satului si de acolo mergem la castelul Sukosd-Bethlen. 
Castelul parasit
Castelul a fost construit intre anii 1667 si 1683 (exista si varianta 1664) de Bethlen Miklos. Odinioara era aparat de un zid cu 5 bastioane si un sant cu apa.
O inscriptie de la 1700, asezata la intrarea in castel, arata ca in acel an constructia apartinea contelui Stefan Bethlen. 

In 1856 castelul a ajuns in proprietatea familiei Bruckenthal care a renovat castelul si a infiintat aici o scoala agricola.
Dupa 1873 castelul devine proprietatea contelui Samuel Teleki.
In 1848-1849, castelul arde in urma unui incendiu.
In 1904 castelul si domeniul sau sint cumparate de catre obstea satului.
In timpul comunismului in camerele cu mobila luxoasa au fost mutate familiile inginerilor repartizati la Sanmiclaus, si ale mulgatorilor adusi de prin alte parti ale tarii. Au trecut 50 de ani, si in aceasta perioada cand in castel a functionat gradinita, inchisoare, cantina, carmangerie, sectie de sampanizare, frescele si stucaturile au disparut pe rand.

De vizitat, stim ca nu se poate, dar parculetul din jur e chiar dragut amenajat si umbros. E un pas inainte insa, dar mai sunt multe de facut in acest sens si este pacat ca nu se investeste in turism. Vom vedea mai tarziu exemplul de la Viscri si sunt sigura ca acelasi numar de turisti ar veni si in Racos daca lucrurile ar fi amenajate si locurile ar fi popularizate.

De la Racos pornim spre Homorod unde doream sa vizitam biserica fortificata. 
Pe drumuri laturalnice
Dintr-un jurnal scris de Bogdan Balaban stiam exact unde sa mergem dupa cheie si localnicii ne confirma sfatuindu-ne sa o cautam pe "tanti Anja". Care insa nu raspunde (poate o fi la slujba intr-un sat apropiat caci doar e duminica).

Asa ca plecam mai departe si ne multumim doar cu filmele de pe youtube. E si acolo o sursa de inspiratie si o vizita virtuala pe cinste.
Mai tarziu aveam sa aflam ca dl Thome (cel care se ocupa de biserica) a murit, iar sotia sa nu mai este chiar in putere si momentan biserica sta mai mult inchisa si este greu vizitabila.

Pe drumuri ocolite continuam spre Rupea unde vrem sa vedem cetatea. Rupea e o localitate mult mai inchegata fata de ce am vazut pana acum (si mult mai mare) si pentru ca Radu ma lasa pe mine sa intreb de directie ajungem sa impingem bicicletele pe un drum  cu lut cleios ce merge prin spatele cimitirului. Trebuia sa ne luam si azi partea de Mongolia style. Eu una am abandonat pana la urma push+carry bike-ul si le-am impartit in doua: am carat ma intai coburile pana in varful pantei si apoi bicla separat. Radu s-a indarjit cu ambele la deal.

Cand in final am ajuns la zidurile cetatii, poarta am gasit-o inchisa si nici tipenie de om. Cica in zona se lucreaza si nici cetatea nu se poate vizita. Asa ca din parcarea noua si incapatoare o admiram pe la exterior si coboram apoi pe drumul bun de masina pe care trebuia sa si urcam.
Cetatea de la Rupea
Pe vremea dacilor, pe varful unei stanci de bazalt, se afla o cetate care se spune ca purta numele de "Rumidava".

In veacul al XIV-lea, sasii au gasit cetatea in ruina (in urma navalirilor popoarelor migratoare) si au construit pe ruinele acesteia, in mai multe etape, o cetate taraneasca dandu-i aceeasi denumire pe care o foloseau localnicii: "Rupes= stanca/piatr" (mult mai tarziu ungurii au numit-o "Cohalom", adica "gramada de piatra"). Cetatea are forma unei spirale ascendente. Sistemul de fortificare consta in trei incinte: Cetatea de Sus (construita inainte de colonizarea germana), Cetatea de Mijloc (ridicata in secolul al XV-lea) si Cetatea de Jos (care dateaza din secolul al XVIII-lea).


E clar ca nu ne-am inceput ziua sub auspicii foarte bune in ceea ce privesc obiectivele culturale dar in schimb ne-au placut drumurile si ritmul molcom de mers, senzatia aceea de a avea timp si de a nu avea un plan bine batut in cuie.

Radu vrea musai sa vizitam o biserica fortificata asa ca ne indreptam spre Viscri, mai ales ca este una din cele 6 biserici evanghelice fortificate aflate in Patrimoniul Unesco.
Sat sasec in puterea cuvantului
Citisem pe net ca Viscri ar fi un sat de tigani  (ma rog "rromi traditionali") dar mie mi-a dat impresia unui sat si a unor oameni obisnuiti cu turismul.
Casa fotogenica
Biserica fortificata pe langa faptul ca este frumoasa, umbroasa, amenajata, cu toate informatiile despre cheie etc la discretie este si un mic muzeu iar doamna de la intrare deschisa, binevoitoare, vorbitoare de limba engleza.




In sat am vazut si vreo 2 cafenele si multi oameni care vindeau soseste, caciuli si fulare din lana. Cat despre tigani, cred ca erau bine integrati in peisaj. E un sat ce se orienteaza spre turism si biserica face toti banii. Au fost 4 lei valorosi, si am stat in racoarea din turnuri, din cotloanele si firidele de piatra si din biserica si am explorat in voie muzeul construit ad-hoc, am citit explicatiile in romana si germana, am urcat in Turnul Slaninei si in clopotnita.
In interiorul muzeului
Aflam o multime de lucruri interesante despre ocupatiile din zona si organizarea satului
A fost o pauza binevenita si pentru noi si pentru cei 2 bividii parcati si ei la umbra.

Am vazut multe biserici fortificate in turul nostru cicloturistic si unele frumoase si deosebite ca arhitectura dar pentru a atrage turisti trebuie putina promovare, putina arhitectura si putine investitii.
O interesanta si atipica (supla) biserica fortificata din Bunesti
Biserica fortificata din Archita e o adevarata cetate
In orice caz a meritat ocolul, drumul de tara, urcarea pana la biserica suita putin pe deal si inconjurata de umbra.

Ne-am interesat si de soarta altor biserici fortificate din zona pe care doream sa le vizitam, de exemplu Mesendorf si cred ca se merita explorata zona aceea pitoreasca din podisul Transilvaniei.

De la Viscri avem un asfalt (rupt pentru masini dar bun pentru bicla) pana in drumul national pe care mergem 5-7  km pana in Mihai Viteazu.
Pe drumul laturalnic dintre Viscri si Bunesti
De aici avem o alta idee. A vazut Radu pe google maps o tentativa de drum (ce nu apare pe harta rutiera) peste dealuri -un fel de scurtatura spre satul Archita. Nimerim din prima pe el si cu ajutorul unor localnici din sat nici nu ne ratacim.
Drumul nostru serpuieste si se pierde sus pe deal 
La inceput drumul proaspat refacut merge bine dar acel drum bun merge spre paduri si noi trebuie sa tinem tot stanga asa ca in curand nimerim pe un drum vai steaua lui pe care facem un push-bike pe cinste.
Push bike de incalzire
 Un cicloturist normal nu se baga pe acolo, dar pe noi ne mananca in fund si ne mai si place. Dupa lupte seculare cu bicicletele incarcate (noroc ca nu era si noroi) dar pe niste dealuri de vis, ajungem in varf, langa o cruce indicata si de oamenii din sat.
Aici s-a incheiat push-bikeul
 De aici ne asteapta doar coboarare si o coboare extrem de faina, pe 2 urme de roti de camion,fix prin camp si prin iarba.
Initial coboararea nu era promitatoare
Explorator
Cand mai deasa, cand mai inalta, cand ca o pasune, suntem liberi pe dealuri, noi si fluturii albastrii cu care impartim frumosul.
Dar se transforma curand intr-o plimbare
Astfel, "nice and easy"ajungem in Archita, un sat cu o populatie usor ciudata, ce iti da fiori. O amestecatura de rromi, tigani romani, tigani unguri si ceva romani, niste magazine cu limonada la 2 l la 1 leu 60 de bani si din care mai mult de o conserva de fasole nu ne-am indurat sa cumparam.
Plecam repede, manati oarecum si de propriile noastre prejudecati.

Iesim la drumul principal ce are un aspect la fel de secundar ca cel de pe care am venit si printre gropi pedalam incet spre Darjiu. Intram curand in judetul Harghita si meditez cu Radu la drumurile pe care mergem.
Bine ati venit in judetul Harghita
Cei de la UE cand au dat verde aderarii noastre, sigur nu au ajuns si pe drumurile astea uitate de consilile locale, din sate uitate de primari, uitate de toti. Noi si fluturii albastrii ce hoinarim pe aici caci putine masini si acelea uitate de timp ridica praful de pe drum.

Ceea ce iarasi nu inteleg este urmatorul fapt: UDMR-ul are un singur crez politic dupa mine (sa fie la putere). Nu conteaza, se fac frate cu dracul pana trece mandatul. Cei din zona aleg evident unguri. Unguri primari,unguri in consiliul local. Deci banul trebuie sa pice. Si trebuie sa pice regulat de ani buni incoce...Si oare, de ce nu se vede? Se pun si aici panouri si cam atat. Dar infrastructura cui ramane? Cel mai probabil a satenilor, care sincer ma mir din ce traiesc.

Oricum am aflat repede algoritmul de depistare a drumul asfaltat. Daca in satul X sunt un numar decent de masini bune (de la Logan in sus) apoi astea au venit pe asfalt. Daca nu dam decat de Dacii vechi si de rable atunci clar, e drum de tara. Asa caci cu o scurta varietate pe bucata Darjiu-Ulies unde am avut asfalt, in rest drum de tara pana la Sanpaul. Ba chiar cel pe bucata Ulies-Sanpaul care trecea prin niste satuce si catune uitate de toti, mai putin de Dumnezeu a fost din cale afara de bombardat. Noroc ca avem fundurile tabacite si    in jur era frumos. Lumina placuta de dupa 19, soarele prieten si campuri smaltuite cu flori.

Si insecte curioase
Si din fiecare balta starneam roiuri de fluturi albastrii. Parca acum au iesit cu totii din gaoce si isi traiesc la unison efemera existenta. Un astfel de camp smaluit in culorile ceramicii populare ne face cu ochiul si ne oprim caci simtul nostru zice ca pe aproape e si un fir de apa bun de spalat zaduful si transpiratia unei zile muncite. Pana nici tantari nu sunt in zona si avem parte de un sfarsit de zi dupa sufletul nostru in care ne-am multumit simplu cu o  conserva de iahnie cu carnaciori care pe buna dreptate mi s-a parut delicioasa si cu un mar cu biscuiti. E incredibil cum de multe ori ne multumim cu atat de putin si intr-un fel ma bucur ca nu suntem victime ale consumatorismului si putem gasi fericirea in lucruri atat de mici. Si fluturii albastrii au clipele lor de fericire.

Locul de cort din poiana
Luni dimineata continuam pe drumul neasfaltat pana aproape de Sanpaul. Suntem uimiti de lumea paralela in care ne aflam, caci oamenii din zona Harghita si Covasna isi desfasoara parca viata dupa alte reguli si dupa alt orologiu. Desi e zi libera national, copiii merg la scoala si oamenii ies la camp. In sat e agitatie, mai trece un magazin mobil ca inainte de '90  care ii atrage atentia lui Radu care nu se intoarce de la el cu mana goala, oamenii ne intreaba de sanatate, de unde venim, unde mergem, de unde suntem de loc etc si noi ne oprim cu religiozitate cam din 10 in 10 km ca sa cautam umbra.
"Arde macul, sa se-nsoare/Macul roscovanul"
Stand pe o bancuta, analizam harta si ne inarmam cu curaj caci mai avem 2 dealuri de sarit. Primul chiar dupa paradisul pasarilor de la Sanpaul e batut de soare si noi suntem parliti ingrozitor astfel ca de abia il urcam.
Abia acum vad ce tricou galben de Turul Frantei am imbracat
Al doilea insa, desi o urcare mai lunga, trece prin inima unei paduri si ne scoate prin locuri umbrite si mai racoroase, sus pe un deal, unde se intalnesc deja foioasele cu coniferele.
Drumuri, drumuri
Numai dupa schimbarea vegetatiei, dupa pasunile cu iarba mica si turmele de vaci Milka pot realiza ca am urcat ceva. Si aerul parca e o tara mai bland si intelegem repede ca trebuie sa punem punct turei si sa schimbam dogoarea pe racoarea si vantuletul de la munte. Asa ca lansati coboram in Varghis, lasam cheile pe alta data si continuam la foc continuu pana in Baraolt si apoi mai departe pe celalalt mal al Oltului spre Apata. Si cand am zis la foc continuu chiar nu am glumit. Am pedalat ca apucatii prin arsita si dogoare. Umbra nu mai era, asa ca singura cale era sa pedalam ca sa scapam de zaduf mai repede. Deja placerea disparuse si ramasese doar incrancenarea si lupta cu soarele pe care eram sortiti sa o pierdem de mai ramaneam mult in zona. Numai dupa aerul conditionat din masina si ceva inghetata ne-am revenit putin termic iar Radu, odata ajunsi in Bucegi chiar s-a tinut de cuvant si a mai bagat si o tura de alergare. Eu una imi stiam limitele, si ma multumesc sa dormitez la umbra si curent in masina. Nici soare nu vreau sa mai vad, nici de transpiratie suplimentara nu mai am loc si misiunea de a ma tine dupa Radu asa rupta cum sunt mi se pare curata nebunie. As putea face orice, plimbari ozonate, dar doar racoarea ma mai multumeste in prezent si gandesc ca vara asta a venit prea dintr-o data. Dar ce vara va urma!

O, lumea, daca nu-i o amagire,
ne este un senin vesmant.
Ca esti cuvant, ca esti pamant,
nu te dezbraci de ea nicicand.
O, lumea e albastra haina,
in care ne cuprindem, stransi in taina,
ca vara sangelui sa nu se piarda,
ca vraja basmului mereu sa arda.

(Lucian Blaga-Vara de noiembrie)

Foto by Radu

0 comments:

Trimiteți un comentariu