RTR si Piatra Iorgovanului

But friendship is precious, not only in the shade, but in the sunshine of life, and thanks to a benevolent arrangement the greater part of life is sunshine. (Thomas  Jefferson)

Am venit in Retezatul Mic pentru ca era departe. Pentru ca insemna 14 h de condus intr-o masina plina de viata si de frumos, cu oameni cu chef de vorba, cu oameni cu idealuri. Am mai venit pentru ca era un munte nou, un concurs mic la care participau acei oameni care iubesc mai mult muntele si mai putin competitia in sine. Am venit in Retezat sa ma bucur de revedere si sa nu ma grabesc nicaieri sambata. Nu am niciun loc spre care sa plec.

Vineri muntele ne primeste cu aer rece bun de combatut canicula. Ma culc cu marea rugaminte in gand ca noaptea sa imi fie un sfetnic bun.

Si dimineata stiam ce am de facut. Sufletul meu imi spunea sa stau, piciorele de asemenea. Nu vroiam sa ma grabesc nicaieri, nu vroiam sa imi fie greu, nu vroiam sa transpir, sa ma doara unghiile, nu vroiam sa ma lupt nici cu mine nici cu altii, nu vroiam sa fiu responsabila pentru nimic.

Vroiam doar sa zambesc, vroiam sa fiu acolo si sa simt. Incerc somnoroasa sa ii explic acest lucru si Claudiei. Trebuie sa faci ce iti spune inima. Daca ea iti spune sa alergi, alearga, daca ea iti spune sa stai, opreste-te, daca ea iti spune sa te intorci, vino, daca ea iti spune sa te duci, du-te. De aceea esti aici, la munte, ca sa fii in armonie cu el. Si Claudia s-a dus si m-am bucurat pentru ea.

I-am admirat pe toti cum s-au gatit si s-au spilcuit de parca mergeau la parada modei, nu la concurs.  Acuma na, asta e problema Facebookului. Te face vedeta, ca o poza daca ti se face si se gaseste cineva sa te taguiasca, te vede o lume intreaga.

Uitati Picioarele zburatoare ce asortate sunt. Doar Suca e elementul contrastant

Dupa ce ei au plecat in cursa, m-am dus linistita sa imi fac bagajul. 

Startul la RTR

Porneam in sens invers pe traseu ca sa ii intampin pe fiecare. Cu o poza, cu o vorba, cu un zambet, cu un fluierat. Dar mai ales pe Claudia. Elena mi se alatura fara prea multe vorbe si ma bucur de companie. Mergem sa ne incurajam sotii (pe Radu si pe Alex), echipa (Radu, Alex, Dani si Mihaela Puiu care au format echipa Picioare Zburatoare), prietenii.

Urcusul e placut si umbros prin padure si apoi insorit precum o cireasa de iunie prin poienile pictate in verde si galben. Doar drumul forestier pana in CP6 e anost si stiu pe cand il merg ca locul meu este astazi in afara cursei. Forestierul asta va fi piatra de incercare pentru Claudia si ma bucur ca am ales sa ii fiu alaturi in felul asta. Probabil ca era frumos sa alergam impreuna cursa asta (ultima pe vara asta, un fel de replacement pentru 7500)  dar cred ca la un moment dat una din noi trebuia sa faca niste concesii. Nu avem acelasi ritm (desi timpi asemanatori la finish) si nu stiu daca am fi mers impeuna. Plus ca vreau sa las in urma o Claudia care sa aiba incredere in ea, o Claudia care sa descopere ea singura ratiunea pentru care se merita sa mearga la concursuri si sa isi doreasca sa faca acest lucru, pentru ca daca dorinta este, vointa pune restul in miscare. Am simtit ca la HTT s-a produs un declick si exista o cautare, exista o linie serpuita, inca punctata, inca neclara si pe alocuri incetosata dar calea s-a descoperit.

Oamenii din CP6 sunt foarte simpatici. Voluntarii CPNT sunt niste tineri pasionati care pun suflet in fiecare concurs si oamenii vin pentru asta, ii apreciaza si chiar mi se par un model de urmat. 

Postul de pe varful Custura, dotat cu apa, 6 bidoane au fost carate de oameni cu spatele la deal

Dupa o pauza la ei, plecam mesageri catre jandarmii montani de la iesirea din padure. Cica trebuie sa onoreze urmatoarea comanda: 1 shaorma la 2 farfurii (nici nu sunt pretentiosi oamenii astia) si 1 savarina (ieftin domne, ieftin).

Pana sa ajungem la ei insa, cum iesim din padure dam ochi cu primii baieti: Palici si Balan au deschis plutonul si au alergat fenomenal. Grabim pasul catre oamenii de sus care ridica din umeri la comanda celor din post dar sunt si ei pusi pe sotii. Asa ca stam si asteptam cu aparatul pornit, cu apa la indemana, cu mana streasina, incercand sa recunoastem dupa costumatie urmatorul concurent. Pentru fiecare o incurajare, pe cei pe care ii stim o interpelare dupa nume. Unii stau la o vorba (de exemplu Luci care vine relaxat), altii fug mancand pamantul (Radu), altii stau la un pupic fericiti de revedere (Alex).

Lucian Clinciu, perfect relaxat

Radu infocat, pravalindu-se la vale

Dar si un Radu bucuros la finish

Rand pe rand se scurg la vale si pornim pariul pentru prima fata. Care se vede de sus de tot, imbracata in negru si blonda. E Gianina de data asta si baietii de la jandarmi sunt de-a dreptul extaziati. Dupa ce trece Gianina, ma despart de Elena. Ea la vale, eu la deal. Incerc sa mai urc cu gandul sa o insotesc pe Claudia la coboarea pe plaiul asta innierbat care se pare ca a fost obositor pentru multi dintre concurenti. Pe urcare intalnesc pe rand primele fete (Oana pe 2, Puiu e pe 3 si cand o recunosc sus, flancata de 3 baieti imi vine sa ii cand: "Avem echipa, avem valoare" (fara continuare)). Stiam de dimineata ca Puiu e o alegere mult mai buna pentru echipa decat as fi eu si ma bucur cand vad ca a mers bine si are inca energie si chef de concurs. Apoi vine Cristina Handrea cu care m-am intrecut la HTT, putin uimita ca nu particip, apoi Catalina Todirascu careia i-am dat betele mele si intre ele multi baieti. Unii mai veseli, altii tristi, altii obositi, altii nervosi, fiecare isi traieste starile, atat de complexe, pe care le stiu atat de bine.

Cineva ma intreaba in gluma unde-mi sunt oile. Initial nu am replica dar apoi imi dau seama ca am o singura oaie de asteptat-una mica si imbracata in neagru. Care ma si surprinde. O vad de sus, silueta neagra dar ochii nu disting detalii. In curand recunosc fustita, numarul pe fusta, coditele si pauza de poza. E Claudia si a mers mai bine decat puteam sa imi imaginez.

Pe-un picior de plai, pe-o gura de rai...apare si domnisoara mea

Si in plus e toata numai un zambet. Nu o supara prea tare panta asta innierbata, se opreste, se reculege, mai pleaca. Nu simt nici graba, nici frustrare. Domnisoara Crampa a renascut si acum e o "gagica"bine cum a alintat-o un tip cu blanita care zburda pe poteci, cu fustita si codite. Trecem pe langa Jandarmii pusi pe sotii si Claudia mea alearga si prin poiana si prin padure si inclusiv pe drumul abrupt ce se pravaleste deasupra CP-ului. Aproape ca nu pot sa ma tin de ea si las ceva distanta caci oamenii din CP o incurajeaza frenetic si vreau sa simta si sa se transmita toata aceasta bucurie si energie pozitiva. A mai ramas un singur hop, nu inalt dar lung-drumul foresetier, care insa stiu ca va fi mai scurt in doua. O poveste de la concurs, o picanterie, un preview al potecii, reperele trec in ritmul pe care il impune Claudia, iar eu raman intotdeauna in spate ca o umbra. Sunt aici, cu ea doar pentru moral, doar pentru ca vreau ca acesti ultimi kilometrii peste bariera celor 21 deja alergati la Semi la Hercules sa fie mai placuti. Dar trebuie sa fie tot ai Claudiei. Forestierul il terminam mai repede decat ne-am asteptat :), in poiana cu floricele acum sunt fotografi iar eu alerg in continuare ca o umbra in spatele unei Claudii numai zambet. Domnul G sta in buzunar linistit si Claudia mea alearga spre finish. Padurea o mananca pe paine si primim alte incurajari de la Luci iesit la drumul mare cu talanga si apoi acei ultimi metrii in care Claudia parca a prins aripi. Este adrenalina ultimilor sute de metrii, este acea senzatie de bucurie si multumire care te incearca la fiecare finish si care de cele mai multe ori iti da imboldul sa revii.

Claudia isi traiestie momentul si desi e fix sub linia de podium (s-au premiat primele 5 locuri) nu vad nicio urma de tristete. A fost mai buna decat si-a imaginat si asta te multumeste pe deplin.

Amandoua bucuroase la finish

De fapt e din ce in ce mai fericita cand vede cati oameni mai vin dupa ea, cate fete ii urmeaza, iar apoi la cateva ore distanta ajunge in al 9-lea cer. Probabil ca cel mai frumos era ca acel loc 5 sa fie locul din concurs si nu vreau sa fiu in pielea Cristinei Handrea dar in spatele situatiei este si o morala. Niciodata a nu renunti la lupta. Trebuie sa iti joci ultima carte, pana la sfarsit si sa fii impacat ca ai facut-o. Deci Claudia mea e pe podium si pana la urma soarta a facut ca lucrurile sa fie cat de cat echitabile si cu Cristina.

Clauda primidu-si premiul

Podiumul la feminin (Claudia pe 5, Catalina pe 4, Mihaela pe 3, Oana pe 2 si Gianina pe 1)

Mai mult decat atat Picioarele Zburatoare sunt pe podium si inca pe o treapta frumoasa (2) si aici e atat meritul baietilor: Radu si Alex care au mers foarte bine (cred ca au venit in primii 15) si a lui Puiu care a venit fix dupa Gianina si Oana (fetele care se "luptau" pentru prima treapta a podiumului).

Podiumul la echipe

Si Picioarele Zburatoare in cadru informal

Toti prietenii mei sunt acolo fericiti, iar eu sunt fericita pentru fericirea lor. Desi nu am contribuit direct la ea, ma implineste oarecum si pe mine si nu las niciun regret in urma pentru aceasta zi.

Si inca nu s-a incheiat. Tocanita cu mamaliguta pentru concurenti, povesti fara sfarsit, foc de tabara , cantari, gust din atmosfera CPNT total relaxata, binedisupsa si fresh. Vroiam sa fiu parte din aceasta poveste, constienta, lucida cu pofta de viata si nu adormita, obosita, terminata cum sunt dupa concursuri.

Ne culcam abia pe la ora 1 noaptea cand sedintele se suspenda pana la dimineata cand aveam sa le continuam pe traseu.

Radu si-a intins antenele si in cursul orelor de socializare a raspandit planul indefinit al unei ture pe Piatra Iorgovanului. 

 Piatra Iorgovanului si Oslea din legendele cu voinicul si balaurul

Valea Jiului de Vestr-Stana din Scorota (PG)-Cresta-Vf Albele-Piatra Iorgovanului (BR)-Campusel (TR)

Asa ca dimineata, dupa ce primim indicatii de la Hoinari care sunt mult mai in tema cu zona plecam cu masina spre inceputul PG-ului ce urca spre Saua Socorota. Radu e accidentat dar nu se lasa si isi taraste piciorul de lemn. Cica azi vrea sa fie drumet, nu mai vrea sa mai fie alergator. 

2xHercules+ 1MPC

In curand ne ajung CPNT-istii si pana la stana mergem impreuna. Aici pauza de luat branza de la cioban si vin si Hoinarii. Mai sus, alta pauza de mancat branza de la cioban. Asteptam sa se mai scurga din cele 2 h pe care le estimase ciobanul ca le avem pana pe Piatra Iorgovanului. 

Gasca mare

Cand ne hotaram sa ne punem in sfarsit la mers e trecut de 12. Grupul mare, vesel, cu discutii cu povesti. Poti sa schimbi frecventa cu mare usurinta, sa asculti cate in luna si in stele si sa nu te plictisesti. Abordarea iesirii in creasta e originala, pe un valcel cu bujorei, potrivit asa pentru o viitoare mamica cum e Elena. Totusi Elena ii face cu brio fata si ne taram cu totii cam in 4 labe sus pe plai. De unde vedem ca pana pe Piatra Iorgovanului e cale de 3 varfuri si 2 vai adanci. 

Mai avem ceva pana la Piatra Iorgovanului

Dar de aici cale de intoarcere nu mai este ca nici picati cu ceara nu coboaram in adidasii de trail valcelul tocmai urcat. Asa ca pe creasta, ne raspandim pe toate partile.

Cu cat ne apropiem mai mult de Piatra Iorgovanului cu atat facem mai multa geografie: Retezatul e ca in palma, Piatra Closani, Oslea, perspective noi pentru ochii nostri de drumeti plimbati mai mult prin Valea Prahovei. Dar ce a fost frumos aici. Nu atat traseul cat atmosfera, compania. Ziua in ansamblul ei a fost exceptionala.

Pe varf

Dupa ce am plecat de pe varf si ne-am inscris pe poteca marcata cu TR ce coboara spre Campusel, am luat-o usor la vale sa recuperez masina. Desi initial vroiam sa renunt la rucsac, bete etc si sa plec light, le-am pastrat pe toate pentru ca asta e trail-runningul si eu pentru asta alerg. M-am bucurat in sinea mea si in linistea mea de poteca ce odata intrati in padure a devenit chiar frumoasa. Umbra, racoare, pamant moale, cand si cand cate o piatra de sarit, alerg in ritmul meu, fara sa ma grabesc dar ma simt totusi debordand de energie. Am de coborat 1000 m si mi se par putini si rapizi. Imi dau seama ca imi place sa cobor. Nu pravalindu-ma cum coboara Radu, asa nu stiu ci in stilul meu mai asezat, facand parca economie de energie.

Ajung in sosea si ma pun sa alerg asfaltul. Tot caut locuri cu umbra si noroc ca nu e deloc aglomerat. Drumul asta e pitoresc si nesperat si il pun intr-un sertaras pentru un eventual traseu de cicloturism toamna cand amestecul de foioase si confiere trebuie sa arate foarte bine. Dupa harta erau cam 3 km, adica undeva pe la 20 de minute pe ceas si astfel calculez ca daca am intrat in forestier la 16.08, pe la 16.30 trebuie sa dau de masina. Cum faceam eu asemenea calcule ma intalnesc cu Alex care recuperase masina si care imi da vestea cea buna: doar 500 m. Asa ca ii alerg si pe astia si din capul locului proba de foc a acestei misiuni a fost sa scot masina si locul unde o parcase Radu si sa o incadrez pe podul ingust :). Reusesc si asta si ajung la Campusel cu 1-2 min inainte sa vina Dani. Apoi vin si fetele si punem de o masa campeneasca la umba asteptandu-i pe Elena si pe Radu care vin incetisor impreuna. De fapt cred ca ei au incheiat plutonul caci intre timp s-au scurs la vale toti CPNT-istii din tura.

Fiecare ne asternem la drum. Unii spre Brasov, unii spre Bucuresti, Hoinarii spre Timisoara. Sper sa ne revedem din nou caci weekendul asta a fost bun de pus in rama. Nu cred ca imi puteam dori mai mult. Munti noi si oameni unul si unul, atmosfera de poveste...

Flori de "nu-ma-uita"

The greater part of our happiness or misery depends on our dispositions and not on our circumstances (Martha Washington)

Foto: Claudia, Dani, Radu si Mike

RT Claudia (RTR si Retezatul Mic)
RT Radu