marți, 2 octombrie 2012

Tatra



De la Radu citire:

Urmeaza un jurnal intarziat, despre care Mike a zis ca au inceput deja sa se stearga urmele si amintirile. Initial nu avem nici un plan sa ajungem in Tatra, si am fi vrut sa ajungem tot pe undeva prin Alpi, pentru mai explora un nou munte din zona, in drumul spre Romania.

Aveam o saptamana libera, in care trebuia sa ajungem inapoi in Romania pentru a rezolva diferite probleme administrative, si in primul rand pentru a ne lua tot echipamentul si toate hainele de iarna dupa noi. Pana la urma baganad de seama una din rutele propuse de google, am bagat de seama ca cea mai scurta varianta ca si distanta trece destul de aproape de Tatra, astfel incat planul s-a schimbat ca de obicei pe ultima suta de metri, si in loc de Alpi am stabilit ca destinatie Tatra poloneza.
In Tatra Poloneze, privind spre Tatra Slovaca
Astfel incat dupa 7 ore de condus pana pe undeva prin campia poloneza, ne asternem din nou la somn in masina cam la 50 de kilometri de Zakopane, care e un fel de Sinaia/Busteni pentru Polonia, in schimb cu ceva mai multa istorie in spate. Aceasi intalnire cu gropi si drumuri valurite am avut-o in momentul in care am trecut granita in Polonia, pe un drum expres mult prea valurit pentru gusturile noastre. Macar e bine ca nu ne-a surprins la fel de negativ intrarea in Romania, in momentul in care am trecut granita, doua zile mai tarziu.

Sambata dimineata ajungem in cele din urma in Zakopane, aici facem cumparaturile descoperind ca zlotul polonez e cam la fel de puternic ca leul nostru. Tot din categoria lucruri comune, polonezii au o pasiune pentru reclamele stradale, drumul spre Zakopane fiind absolut impanzit de panouri publicitare pe dreapta si pe stanga.

In Zakopane gasim si un camping fix la poalele muntelui si aproape de locul din care incepeau traseele, fara conditii deosebite (chiar putin spartan as putea spune), pustiu in prag de toamna, si extrem de ieftin in comparatie cu preturile camping-urilor din Austria/Germania (10-11 euro pentru 2 persoane, masina si cort. Se poate plati in euro direct). Si dupa ce ne echipam, plecam si noi pe la jumatatea zilei si ne pornim cu planuri mari in directia unui lac principal din zona, si cu planuri de a ajunge pana pe Risi/Rysy (cel mai inalt varf din Tatra Poloneza).

Incepem pe un drum ce era extrem de aglomerat de oameni ce pareau iesiti la plimbare, dar care aveam sa descoperim mai tarziu ca mergeau si ei in directia muntelui. De toate varstele, cu copii, cu batrani, multi dintre ei cu un echipament mai pantofaresc, dar foarte foarte multi. Pana acum nu am vazut pe nici un munte pe care am fost pana acum atat de multi oameni, imaginati-va un Jepii Mici un plin sezon de 4-5 ori mai aglomerat. La intrarea in parcul national platim si o taxa de intrare relativ modica (4 sloti/zi (1 euro) se poate plati si in euro), si incepem sa alergam la deal pe o poteca extrem de amenajata. Initial cand vezi potecile si felul in care au fost amenjate, poate parea putin nenatural, dar sunt convins ca amanajarea lor a fost necesara tinand cont de numarul mare de oameni care trec prin zona. Altfel ar fi ajuns si ei sa vada muntele din transee cum avem si noi in zona Bucsoiu sau sub Arpasel. Iar potecile amenajate, cel putin din zona superioara au un farmec aparte. Sunt amenajate din dale de granit existente in zona, si potecile par sa fie rupte din Stapanul Inelelor.

Poteci si drumuri hiper amenajate.
Luati in primire de vant.
Stiam ca vremea nu avea sa fie geniala in amandoua zilele, si ca in prima zi urma sa bata destul de tare vantul, astfel incat nu aveam planuri prea mari pentru ziua de sambata, mai mult sa ne orientam si noi in spatiu si sa ne dam seama cum arata si muntii astia. Astfel incat urcam, trecand pe langa oameni care se uitau cam ciudat la noi cand ne vedeau alergand la deal, pe poteca super aglomerata pana la Schronisko Murowaniec, o cabana situata la 1600m inaltime.

De aici putem sa ne formam si o prima parere despre muntii acestia. Prima impresie e de familiaritate, pentru ca seamana in foarte multe locuri cu Retezatul si cu Fagarasul, diferenta incepe in schimb de la 1800m in sus. In zona respectiva sunt mult mai accidentati, mult mai verticali, si iti aduc aminte mai degraba de seriozitatea Alpilor decat de muntii nostrii domoli. De la cabana in sus in schimb poteca se mai goleste si si mai mult, de la lac in sus. De la lac in sus ne ia in primire si un vant destul de turbat, si o urcare extrem de abrupta de 500m, cu scurte portiuni de via-feratta. Alta impresie despre Tatra e ca urcarile chiar sunt abrupte, considerabil mai abrupte decat urcarile din muntii nostrii, astfel incat atunci cand te apuci sa urci chiar urci.

Astfel incat ne gasim si noi in creasta intr-o mica inseuare in care parea sa vina o via feratta care mergea pe creasta, un fel de Strunga Dracului pentru polonezi. Cred ca e un fel de rit al initierii pentur polonezi sa mearga pe via feratta respectiva, cel putin asa ni s-a parut noua la cata lume am vazut pe acolo. Si automat din cauza asta e si relativ periculos, inregistrandu-se pana acum ceva de genul 100 de morti. Si pentru ca merge foarte multa lume oamenii l-au facut cu sens unic, singurul traseu cu sens unic din Tatra din cate am inteles. Binenteles ca noi nu stiam astfel incat am luat-o in sens invers, pana cand ne-a informat un tip despre regula.
Urcari serioase.
Vremea se cam stricase, incepuse sa burniteze si impreuna cu vantul destul de turbat tura de creasta in directia potrivita nu promitea prea multe, astfel incat Mike se hotaraste sa se intoarca. Eu hotarasc ca de obicei sa mai lungesc un pic tura, si imi fac un fel de traseu aproximativ, initial pe creasta si dupa care cu coborare pe alta parte. Ma razgandesc destul de repede, cand o piatra data de cineva de deasupra trece destul de aproape de mine, si aleg o varianta mai lunga, mai alergabila, si cu mai putin via feratta.

Pana la urma s-a dovedit o varianta castigatoare, iar alergatul pe lespezile de piatra sub atmosfera apocaliptica cu toate varfurile invaluite de ceata a fost o experienta chiar interesanta. Chiar arata incredibil de misterios muntele in dupa-masa respectiva. Imi dau seama in schimb ca e cam tarziu, si trebuie sa ma cam grabesc pentru a ajunge inapoi pe lumina. Incerc sa comunic cu localnicii, intreband de alternative pentru a ajunge inapoi in Zakopane (carui in prima parte numai Zatopeka ii ziceam), majoritatea aratau inapoi de unde veneam.

O poteca rupta din povesti.
Ghicind creste nvaluite de mister.
Aceleasi poteci din povesti.
Pana la urma dupa o coborare inapoi la 1700m pe partea cealalta a muntelui, gasesc o varianta care sa ma aduca inapoi, care vine la pachet cu o noua urcare in cap pe un varf de 2000m, Kryzne. Burnita, vreme inchisa, numai buna pentru a grabi pasul si de a urca in ritm de concurs, si chiar urc incredibil de bine aici. Ajuns in sa nu zabovesc prea mult si dau drumul la piciore inapoi spre cabana pe langa care trecusem la inceputul zilei, si inapoi spre Zakopane cu ultimele gene de lumina. Per total trebui spus ca alergatul prin Tatra probabil nu e cea mai placuta experienta, nu ai poteci placute de alergat si cam tot timpul trebuie sa fii atent pe unde calci. In schimb alergatul din piatra in piatra contribuiE destul de mult la capitolul agilitate.

A doua zi a inceput cu o ploaie de dimineata si cu aceasi atmosfera de toamna inchisa care nu promitea prea mult. Totusi am zis sa ne incercam norocul, si am ales un varf mai micut, Giewont, din zona pe care sa urcam. De data aceasta la urcare avem parte de un peisaj chiar fain de toamna, care e putin mai inaintata aici decat era in Alpi sau decat era la noi in tara. Si urcam, ca de obicei pe o urcare in cap, si castigam altitudine, pana cand incepe sa se lumineze usurel usurel, si imi dau seama ca avem sanse sa prindem o mare de nori sus. Mike binenteles ca e mai pesimista si nu-mi da crezare, dar ca de multe ori optimismul meu castiga, si avem parte pe varf de o mare de nori superba, una din cele mai frumoase de anul acesta. Uneori zilele de la care nu te astepti la prea multe, sunt si zilele care te surprind ce mai mult.

Pe varf luam o pauza mai lunga, nu ne grabim nicaieri, si nici marea de nori nu se grabeste nicaieri, astfel incat e rost de facut poze pe indelete. Imi doresc sa fi avut dslr-ul la mine in momentele astea, si trebuie sa gasesc o modalitate sa-l iau dupa mine in turele de alergat, cel putin in cele care nu sunt prea belicoase. Ca si in ziua precendenta mai lungesc tura putin, si mai alerg putin pe o creasta pe la 2000m, intre Konracka si Kasprov. ce desparte Polonia de Slovenia, portiune ce seamana putin cu portiunea de la Laita spre Balea. Creasta ce era echipata la fel ca in Fagaras cu nori pe stanga, si cu senin in dreapta. Norii si ceata au venit la pachet cu o aura de toata frumuseta, si trecand peste toata stiinta din spate, sau poate tocmai din cauza explicatiei stiintifice din spate, tot nu poti sa nu te simti putin magic cand iti vezi umbra inconjurata de aura. Iar Tatra Slovaca, cu ingramadelea de varfuri haotice si stancoase, fara o creasta principala, se vedea in toata splendoare.

Tomnatica.
Scotand capul din nori.
Deasupra unei nesfarsite mari de nori
Valuri pe malul muntelui.
De pe varful din spate venim si noi.
Peisaj de Tatra
Aura.
La revedere.
Tot pe creasta asta m-a prins din urma si o alergatoare poloneza, cu care am mers impreuna cam 15 minute si de la care am incercat sa aflu ceva informatii despre concursurile de alergare din Tatra. Am aflat multe informatii si denumiri in poloneza pe care le-am uitat pana cand am ajuns jos, dar stiu sigur ca anul viitor in iunie se va tine un ultramaraton in tatra la care mi-as dori sa ajung. Si mi-a ramas in minte cuvantul polonez pentru munte, Gora. Munte, Gora, Berg, Mountain, Hegy, Hora, Montano, atatea denumiri, din atatea limbi, si un singur inteles.

Una peste alta a fost una din cele mai frumoase zile petrecute pe munte de anul acesta, care a inceput cu dimineata posomorata care nu promitea prea mult. Doua zile complet diferite, cu atmosfere complet diferite, in care am vazut diferit muntele. In prima zi misterios, ascuns, si amenintator, iar in a doua zi magistral de senin, aproape prietenos dar la fel de fascinant in amandoua.

0 comments:

Trimiteți un comentariu