Hallstatt

“Nobody can discover the world for somebody else. Only when we discover it for ourselves does it become common ground and a common bond”. (Wendell Berry, A Place on Earth)

Soarele nu are nevoie de usi sau portite pentru a-si revarsa prea-plinul pe pamant si a da sens vietii. Neanuntat, dar mereu la timp, imi bate la usa ultimelor vise si imi spune ca e timpul pentru visurile cu ochii deschisi. Cel din aceasta dimineata se numeste Hallstatt.

Momentan incerc sa ies din coconul sacului de dormit si inspir aerul unei dimineti de toamna. Am in fata lacul nemiscat, pe suprafata caruia mai plutesc stinghere ultimile fuioare de ceata. Iarba in jurul meu e plina de roua si muntii sunt neschimbati, asa cum i-am lasat aseara, privindu-se mandrii in oglinda albastra.

Este o zi matinala de luni, in care turistii, inca isi savureaza somnul dulce, bucurandu-se ca au trisat aceasta saptamana de lucru.

Un locuitor matinal al orasului

Pasii nostri calca insa hotarat pe strazile inguste ale unui orasel ridicat pe verticala. Seamana cu o constructie curajoasa de cuburi si stau si ma mir prin ce indarjire si-au facut loc casele acelea pe mica parcela de pamant dintre versantul stancos si lacul de un albastru adanc.

Vedere dinspre sud

Hotararea se inmoaie insa repede, pasii devin sovaitori si se opresc des. Privirea se ridica mereu in sus, urmarind liniile maro ale acoperisurilor. Aparatul foto se declanseaza cand si cand incercand sa surpinda orasul in forma lui naturala:

- un barcagiu barbos si putin adus de spate sta in fundul barcii sale alungite precum o gondola si pluteste neauzit pe lac rivalizand cu ratele si lebedele ce se plimba pe langa mal;

- pe malul lacului, apar primii angajati ai municipalitatii,ce cu o rigoare nemteasca au in program pentru ziua de azi sa curete becurile ce servesc la iluminatul public;

- la biserica de pe munte, se face curatenie, din nou cu precizie nemteasca si o doamna ia la puricat cu peria santurile dintre dale;

- localnicii, probabil cei mai multi propietari de pensiuni, au pornit la cumparaturi si usor, usor magazinele mici isi deschid obloanele.

Barcagiul

Salubritatea

Casele din piata centrala

Oraselul, inclus in patrimoniul UNESCO din 1996 (wikipedia, germana)/1997 (wikipedia engleza) (eveniment in urma caruia locuitorii au sarbatorit 4 zile) numara aproximativ 790 de locuitori. In cativa ani ajungi sa ii cunosti pe toti, mai ales ca viata in casutele suspendate una deasupra alteia trebuie sa fie destul de intima. Cand vecinul isi repara acoperisul, lucreaza din curtea ta, cand vecinul face foc, fumul trece pe la tine prin curte, cand vecinul taie lemne cu drujba, aude jumatate din orasel. E ca un fel de viata la bloc, cu o portie mai mare de cer pentru tine, cu vedere spre lac si munti.

Joc de cuburi

Vedere de la ultimul nivel

Nici dupa moarte nu ai intimitate. Pentru ca e atat de putin loc intre apa, cer si pamant si cimitirul e din cale afara de mic si la fiecare 10 ani cadavrele sunt exhumate pentru a se face putin loc. Mormantul din Hallstatt nu e cu siguranta un loc de veci.

Strada de pe malul lacului construita in 1890 se scurge in pas alert in 15 minute dar nu e bine sa te multumesti cu atat.

"Bulevardul"

Cheia oraselului sta in stradutele ce urca si coboara pe langa case, exploreaza gangurile si micile tunele de piatra, ori pasarelele de lemn ce te vor purta in colturi nebanuite, caci drumul iti este mai mereu insotit de flori, iar din cand in cand, pe peretii reci ai unei case, gasesti mici povesti in germana si engleza despre istoria locurilor, sau despre Hallstatt asa cum se gaseste el zugravit in poezie, proza sau pictura.

Strazi pe verticala

Printre stradute...pe orizontala

Pana la construirea strazii de langa lac, accesul se facea exclusiv pe asemenea rute suspendate, ce treceau prin/pe langa acoperisurile oamenilor. In plus, pana la sfarsitul secolului 19, orasul era izolat, accesul facandu-se doar cu barca sau pe poteci de picior.

In ciuda accesului anevoios, zona a fost locuita din cele mai vechi timpuri (800-450 i.e.n) pentru ca aici se gasea un bun inca valoros: sarea. Aceasta se exploateaza chiar si acum si este transportata printr-un sistem de conducte, la 40 de kilometri de oras (in Ebensee).

Daca vrei sa descoperi si mai multe, de la Punctul de informare turistica poti sa inchiriezi un ghid-audio si sa il lasi sa te insoteasca in calatoria ta, oprindu-te la "statiile" mentionate in drum. Desi noi nu am facut-o din lipsa de timp (da, in ziua aceea avem in plan si o tura fulger de alergare si revenirea in Berlin) un ghid audio iti ofera multa libertate de miscare si exploare, timp si iti permite o apropiere personala de obiectivele vizitate.

Si inchei scurta recomandare cu un citat de pe site-ul de prezentare al orasului:

"The village Hallstatt is such an unbelievably spectacular place that even the Chinese have created a copy of the ancient salt mine village. But only in the original will you discover this truly unique culture with such a history all in a breath-taking mountain setting."

Foto by Radu