Pulver, numa’ pulver.

Asta e o vorba de-a lui Horatiu, pe care mi-am permis sa o preiau in RT-ul de fata

Am plecat inca de sambata porniti sa cautam pulver…Daca mai sus de  1800 m stiam ca nu o sa mai gasim, apoi in padure trebuia sa fie (aveam vesti proaspete de la Radu care vineri a muncit din greu, schiind in Poiana).

De plecat am plecat cu personalul, pardon acum ii spune regio(nalul) 3001....he, he de cand nu am mai mers la munte cu trenul si mai ales cu personalul….Cam din facultate, de cand personalul era cel mai bun prieten al studentului si cu 20 de lei aveai 2 zile la munte: dus-intors, si ceva mancarica, duminica la intoarcere…

Sambata:

Traseu: Dambu Morii-Cabana Piatra Mare (BG+PR (am ocolit canionul 7 Scari)-Dambu Morii (BR-Drumul familiar).

Echipa: Mihaela, Laviniu, Irina, Radu si Mike

In Sinaia am reusit sa “il facem” pe un taximetrist care si pusese ochii pe mine si pe Mihaela sa ne “agate” cu o cursa si ne-am inghesuit toti 5+schiurile in Logan si am ajuns cu bine la Dambu Morii de unde ne-am suit (prima data pe anul aceasta pentru mine si Radu) pe schiuri pentru tura!

Pentru Mihaela, gandisem noi o tura “comoda”, de initiere in ale schiului de tura, in Piatra Mare...pe la 7 Scari...Nebun o sa fie cel care merge cu noi in asemenea ture de initiere...sa nu ziceti ca nu v-am prevenit...

Ora 11 in Piatra Mare

Astfel fiecare pe schiurile lui pornim pe drumul forestier, depasim cateva persoane mai in varsta pornite intr-o plimbare, ne infocam rau de tot la soare caci pe aici nu se simtea gerul Bobotezii anuntat la munte si cu multa pasiune si entuziasm ajungem la Canion...nu ne-am miscat foarte rapid, am ras mult, ne-am asteptat rand pe rand, ne-am intrat in ritm, am restabilit legaturi demult uitate cu schiul de tura caci iarna trecuta a fost foarte trista la acest capitol (4 ture, o iarna intreaga).

Cum prin canion nu aveam ce cauta, am ocolit pe PR, ocazie pentru Mihaela sa descopere cum e cu intoarcerile pe schiurile de tura (Iki-urile mele, ceva cam lungi si grele pentru ea i-au dat ceva batai de cap). Dar vointa e mare si sunt curioasa ca la un moment dat sa le strang si pe Mihaela si pe Claudia in aceeasi tura sa isi vada una alteia clona: mici, cu codite, volubile, degajate, vorbarete si mai ales extrem de motivate...Sincer trebuie sa iti doresti mult de tot sa descoperi cum e schiul de tura ca sa te spetesti la deal (si inca ce deal si ce urcari au fost dupa canion), cu niste schiuri mai mari si mai grele si cu claparii de tura in picioare.

Poteca nu a fost deloc blanda si trebuia de multe ori sa ridicam inaltatorul de la legatura la maxim sau chiar sa le scoatem din picioare si era fun sa ma vad urcand cu schiurile in mana dar inca legate de picior, cativa pasi, apoi prin pulver sa ma caznesc sa pun din nou dynafiturile in picioare... 

Urcarea a fost mai mult de antrenament (desi ritmul a fost confortabil) decat de initiere dar odata ce am intrat in hora am decis sa o jucam pana la capat...

Nu stiu insa nici pentru ce ne-am antrenat, nici pentru ce ne-am chinuit, in unele situatii, ramanand si eu uimita de inutilitatea momentului. M-am bucurat ca nu a venit niciun pinguin pe aici (poate Em sa mai fi gasit ceva satisfactie).

Am ajuns la un moment dat eu una, sa pun chiar schiurile pe rucsac in ultimele 20 de minute, caci eu, mergeam mai repede pe poteca, folosindu-ma de urmele de la urcare, decat pe schiuri, prin zapada proaspata...

In ultima jumatate de ora

Incercam astfel sa cresc putin ritmul pe ultima parte a urcarii pentru ca era tarziu si riscam sa ne prinda noaptea la coboare pe Familiar. 

Iesim din padure manati de inserare

Ceea ce s-a si intamplat...Am ajuns la cabana putin inainte de 16.30 dar Oamenii Muntilor au avut nevoie de un moment de respiro asa ca am mai pregetat putin pe afara jucandu-ne cu cainii pana cand am fost toti gata, am dat jos focile si am blocat legatura. 

Apus de la cabana Piatra Mare

Aici,la 1600 m am gasit si gerul Bobotezii, zapada facuse crusta si nu a fost nimic fun sa coboram pana la padure...Panta era prea domoala ca sa prindem viteza si sa viram, asa ca mai mult dadeam la bete, la vale. Prin padure a inceput slalomul printre brazi si a durat putin pana sa ne acomodam cu drumul. Oricum tura asta m-a convins ca nu am de ce sa particip la Semimaratonul din Piatra Mare la proba de schi de tura (exact traseul pe care l-am facut noi si pe care se scot timpi de 2 h (noua ne-a luat cam 7....)) pentru ca urci mult si din greu, iar la coborare, nu iti ramane decat sa pu schiurile paralele si sa ii dai viteza..de schiat nu prea schiezi, asa frumos, cum imi place mie, pe pante deschise, unde sa ai loc sa virezi dupa pofta inimii.

Normal ca ne-a prins si noaptea si cam jumate din drum l-am facut la frontala...

La masina evaluam strategia...nici noi si nici Oamenii Muntilor nu avem de gand sa mai dormim in masina/la cort, sa ne trezim maine si sa ne echipam din nou cu claparii reci, manusile ude si sa incercam sa punem pe schiuri niste piei inghetate.

Pentru inca o zi faina de schi ne trebuie un loc unde sa ne putem usca materialele...

Din fericire Laviniu si Irina (membrii CAR) gasesc locuri la Caminul Alpin, in Busteni, unde suntem si noi primiti ca invitati, asa ca acum ne putem relaxa....

O lasam pe Mihaela la gara in Sinaia si noi mergem sa mancam la un local de la iesirea din Sinaia, pe care il gasim acum modernizat. Localul (de langa o benzinarie, chiar inainte de bifurcatia spre Targoviste)  si-a pierdut spiritul popular si  arata putin intimidant la primul contact...muzica live, bar, mese frumos aranjate...Intram totusi sa ne convingem daca mai are sau nu sens sa mai oprim  aici alta data...Preturile la unele produse au mai crescut, supele si ciorbele sunt ok, dar se servesc doar pana in ora 18.00. Eu am mancat pana la urma niste pastrav care a fost chiar bun dar cred ca acum, Casa Magica din Busteni e mai putin pretentioasa ca si preturi.

Oricum, cu stomacul plin si o cazare calda, viitorul zilei de duminica se anunta luminos.

Duminica- schi in Baiului

Echipa: Bubulu, Geo, Laviniu, Irina, Radu si Mike

Initial vroiam ca duminica sa mergem in Ciucas, dar cazarea de pe Valea Prahovei ne-a schimbat planurile. Asa ca Laviniu a vorbit cu Bubulu si ne-am lasat pe mana lui pentru tura de duminica.

Cum Bubulu stia ma bine locurile decat noi, a iesit o tura cu urcari mai usoare, mai putina alergatura, mai multe pauze si mai ales cu coborari mai faine sau mai diversificate caci am avut de toate de la crusta, la scoici si la pulver.

Am inceput, in absenta lui Bubulu sa urcam pe o poteca marcata cu TA, urmand niste urme de schiuri. Invingem frigul cu miscare si nu dupa mult timp iesim si la soare. Urcusul nu e greu, locurile sunt noi, eu sunt mereu in fata, cautand sa patrund cu privirea si mai in fata, dincolo de perdeaua copacilor, dincolo de cotul drumului. 

O zi senina de iarna

E zapada, e multa zapada, asa cum nu am vazut de cand ne-am apucat de schi. 

Imi place cum arata pe aici iarna si dezbrac locurile de blana alba si mi le imaginez vara, buna poteca de alergat trebuie sa fie pe aici...

Urcam ce urcam si nu nu mai oprim decat cand aflam ca am urcat prea mult....Da, dar nu e bai ca am urcat prea mult, acum trebuie sa coboram si tot ce am urcat, asa de mult, chestie care nu imi displace deloc...Asa ca mai pe un drumeag, mai prin padure, mai printre copacei, mai prin poieni si in permanenta prin mult pulver coboram...Mai dam 2 urcari si 2 coborari mai scurte pana aram toata panta si apoi coboram prin alte poieni pana in DN.

Coborarea asta ultima mi-a placut din cale afara...suficient de hotarata sa lasi schiurile sa curga singure la vale si pulver pana la genunchi. Oricat stateam pe cozi, tot intram mult prin zapada si coboram intr-un fasait continuu.

Ziua e luminoasa, poienile linistite dar distractia pe aici s-a terminat caci am umplut panta de S-uri...

Urme

Asa ca mergem la Gondola in Azuga...Irina si Laviniu au noroc ca tura e gandita de Bubulu si nu de Radu, ca altfel mai bagau o urcare pe Soria drept bonus, numai asa, de incalzire...

Dar pana la urma urcam gondola si apoi, doar putin pe foci...In Baiului frig tare, vant, zapada din cele mai dubioase, vreo 2 avalanse...ma rog, tot tacamul...

Una  mare

Urcam pana pe varful Urechea si apoi ne lasam la vale spre padure, pe un picior cu crusta, scoici, zapada inghetata, ceva iarba....

Lunatic si rece

Negociez lucrurile mai sigura pe mine decat acum 2 ani cand am mai trecut pe aici, cu exceptia bucatii intermediare unde schiurile aveau vointa lor proprie, total opusa vointei mele...Ajugem iar la soare si in pulver, deasupra padurii de unde incepe distractia printre copaci...

Acum 2 ani pe aici am supravietuit, acum sper sa ma dau relaxata...2 ani e cale lunga, desi nu sunt multe ture la activ, poate am devenit mai curajoasa sau mai prietena cu schiurile si le pot struni mai bine. Oricum coboararea e chiar faina si toti concluzionam ca a fost si foarte scurta (ca orice lucru bun se termina repede), iar drumul pana la gondola, de dat la bete, a fost extrem de lung daca e sa il luam prin comparatie...

Ajungem la gondola pe noapte, noapte bine chiar, asa ca ne suim relaxati in masina si drumul pana la Bucuresti e liber.

Am lasat la urma sa povestesc despre iarna...Iarna aceea din povesti, iarna mult asteptata de cand ne-am urcat pe schiuri de tura, iarna cu zapada multa si proaspata, iarna cu nameti, cu troiene, cu coduri galbene care ii tin pe multi departe de munte. Iarna alba de pe dealuri pana in varf de munte, iarna luminoasa, iarna clara cu panorame pana hat departe, iarna cu soldati verzi imbracati in platose albe. Nu imi place iarna indecisa...imi place fie toamna senina, fie iarna hotarata...Imi place sa am mereu ce face la munte. Imi plac si zilele cand toarna fulgi din cer si in care stam acasa...atunci se creeaza premizele pentru ca stratul de zapada sa tina pana in primavara. Presimt ca iarna asta vom sta mult pe schiuri (altceva pana nu se aseaza zapada nici nu e de facut) si vom avea weekenduri pline.

Aventuria

Pentru concediul la schi cautam o solutie mai eleganta decat suportul de schiuri de acasa, asa ca ne-am oprit la o cutie –portagaj pe care am inchiriat-o de la cei de la Aventuria.

Despre firma nu am decat considerente pozitive:      

-          am sunat, nu mi-au raspuns (erau in pauza de masa), m-au sunat inapoi

-          site-ul  complet si bine pus la punct

-          consiliere ok in ceea ce priveste modelul compatibil cu doleantele mele (ne-am oprit la un Thule Atlantis 900)

-          flux optim de informatii (telefonic si pe email)

-          modele diversificate

-          preturi accesibile: 310  lei/10 zile modelul cel mai spatios

-          posibilitate de plata la fata locului sau prin transfer bancar pentru a fi siguri de rezervarea voastra

-          montaj si demontare rapida cu o zi inainte de plecare si la o zi de la sosire pentru maxim de flexibilitate

-          fara garantie, doar contract in baza caruia se vor acoperi daunele la nevoie

     A inchiria o cutie-portbagaj mi se pare o optiune foarte buna atata timp cat o folosesti 1 data pe an si nu ai spatiu suficient de depozitare acasa/la tara.
    
     Asa ca multumita fiind de serviciile lor, sunt sigura ca voi mai apela la ei pentru viitoare colaborari.

Islanda

Episodul 1:

Episodul 2:

Episodul 3:

Episodul 4:

Schi austria 2012

Pregatiri pentru schi

Ne pregatim si noi cum putem (adica fara zapada)

Revelion si Fagaras

Aho aho copii si frati,

Stati putin si nu manati

Si cuvantu-mi ascultati

Traseu: Cabana Capra-Refugiul Salvamomt cota 2000 - Vf Iezerul Caprei-Saua Caprei-Vanatoarea lui Buteanu-Lacul Capra- Cabana Capra

Echipa: eu si Radu

Ma intrebam cu Radu de ce toata lumea se bucura de venirea noului an. In fond ce e asa de vesel ca viata merge mai departe, poate am vrea doar sa pastram clipa. Daca si Radu care este un monument de curiozitate a zis asa, inseamna ca e ceva curios in asta. Sau poate oamenii se bucura doar din cauza perspectivei unui nou concediu, unei petreceri de 400 de lei de persoana la un restaurant mediocru din capitala etc.

Cum nu am reusit sa ne mobilizam catre o locatie cu zapada, am ramas prin imprejurimile stanei si dupa lungi parlamentari ne-am strans la Poenari, unde Marti, Silvana si Bebe (cum ii spuneti, George/Valentin sau cum???) ne-au intampinat cu bratele deschise.

Eu si Radu ne mobilizam greu de acasa si ne sustragem astfel de la pregatitul ciorbei de periosoare la tuci. Ajungem taman la fix cat sa o degustam.

Desi acasa nu aveam prea mare tragere de inima pentru petrecere, intram repede in atmosfera si mai pe afara, mai prin casa, ora 12 vine pe nesimtite. Bine, si treaba asta cu ora 12.00 e relativa, avand in vedere ca nu aveam decat un radio cu ceva muzica si un orologiu de perete, revelionul putea sa fie cand vrem noi. In fond la fiecare fix e un revelion pe undeva prin lume...

Pana la urma il serbam pe ora Romaniei si pana la  3 iara nu stiu cum trece timpul...Mai o tarie, mai o friptura, o salata, o prajitura, o tratatie, o matura, un spalat de vase...na, fiecare cu preocuparea lui.

Pe la 3 ne loveste somnul si primul esalon se retrage la somn. Curand ma trezesc aproape sufocata de caldura. Constat ca nu a bagat nimeni niciun lemn in plus in soba, doar ca a inceput sa arda caloriferul. Andrei deschide geamul, se face racoare si ne culcam la loc.

Dimineata, adica pe ziua asa ne trezim si ma tot indemn cu Radu, unul mai fara tragere de inima ca altul sa plecam undeva la munte. Am pleca, dar am mai sta...

Usor si la indemana ar fi Bucegii dar ne sperie perspectiva drumului de intoarcere de luni, cand se vor revarsa toti turistii de pe Valea Prahovei.

Asa ca ne urmam gandul de acasa si plecam spre Fagaras.

Lung drumul pana acolo, lung.

Avem insa o surpriza placuta si descoperim un niste drumuri faine in zona Targoviste-Campulung si se nasc niste idei de ture cicloturistice.

Ajungem sa urcam pe Transfagarasan odata cu lasarea intunericului si pe cat urcam, pe atat simplificam datele ecuatiei.

Ne macina pe noi un plan mai vechi cu culmea Raiosu-Museteica si planul pentru zilele astea era sa urcam acum, pe noapte la refugiul din Portita Arpasului si maine sa incercam traseul propus. Dar dupa ce mai gandim planul constatam ca nu are sens sa caram dupa noi, maine tot calabalacul (saci, saltelute), asa ca parca ar fi mai intelept sa dormim seara la Capra si maine, sa incepem de jos, dar light (cu un rucsac si o coarda).

Asa ca oarecum impacati cu ideea buna ce ne-a venit ne bagam la somn in pufosenii. Si dormim domne, chiar daca in scaunul de la masina, dar dormim.

La 6 ne trezim, mancam in saci si in loc sa iesim afara sa ne echipam, “motivati” de vremea de afara, ne intindem la loc pentru siesta. O siesta de vreo 3-4 h, caci ne trezim la 10. Vremea nu e mai buna, fata de cum era dimineata, dar cica trebuie sa facem putina miscare dupa atata somn.

Asa ca pornim pe traseul de rezerva spre Lacul Capra.

Taiem aproape toate serpentinele Transfagarasanului si urcam “ata” pana la refugiul salvamont de la cota 2000. E relativ pustiu pe aici. Putine masini pe drum, putini oameni pe drum, nimeni cu ganduri efective de plimbare pe munte.

Jos in vale e cabana Capra

La refugiu facem pauza, admiram ceata-adica laptosenia asa cum am alintat-o si facem teste pe 2 caini sa vedem daca sunt vegetarieni (nu sunt). Le-am oferit mar si mandarina dar dupa curiozitatea descoperirii s-a intalat lehamitea pentru produsul oferit.

Admiram laptosenia

Urcam repede pana deasupra Lacului Capra, pe un traseu ce acum mai bine de un an, ne-am chinuit ceva cu colegii de serviciu ai lui Radu.

In loc sa coboram la lac, ascuns oricum in cazanul cu ceata, urcam spre Vf Iezerul Caprei...poate o sa fim si acolo deasupra norilor. Nu avem noroc, mai trebuiau cam 100-150 m altitudine. Dar norii dezlanati, si zdrentuiti alearga repede deasupra noastra si din cand in cand se vede  cate o urma de soare.

Coboram spre Saua Caprei si aici Radu isi expune piticul numit Vanatoarea lui Buteanu. Dupa o serie de parlamentari de genul ia bagajul, tine coltarii, da-mi harta etc, peste saua Caprei ceata se sparge si se iveste un cer albastru ireal. Simultan, Vanatoarea lui Buteau iese in soare si atunci e simplu-mergeam amandoi. Am merge repede sa nu plece soarele. Am mai sta ca e placut la soare si soarele asta e puternic si sparge norii si putem face multe poze. 

Pana la urma ne vedem sus pe vaf...Am ma ajuns de 2 ori pe Buteanu, doar vara, odata in prima vara in care ne-am cunoscut, si apoi dupa ce am facut impreuna creasta Vartopel-Arpasel.

Fiecare RT are nevoie parca de un strop de vara

Acum ajungem si iarna. Si nu ne pare rau. 

Ca rasplata,printre nori, noi si aura noastra

Zarile sunt ale noastre si privirile ni se scurg odata cu Oltul, din depresiunea Transilvaniei si pana la Cozia cea de peste munti. 

Depresiunea Transilvaniei la piciorele noastre

In prim - plan Creasta Vartopel-Arpasel

Spre Negoiu, Lespezi, Caltun

Principalele varfuri ies usor usor din ceata si jos, pe sud si pe nord, atmosfera devine din ce in ce mai clara. 

Coboram pe un valcel pana la lacul Capra, traversam lacul si in 15 minute de pe varf suntem la monument. Aici un indicator pesimist ne arata 3 h pana la cabana Capra. Incepem sa coboram relaxati cautand valcele cu zapada buna si intr-o ora, inca pe lumina, revenim la masini.

Din nou planul de acasa nu s-a potrivit cu cel din targ, zapada (pe partea sudica cel putin) e anemica rau si in multe locuri are o consistenta primavarateca. Sunt curioasa cum are de gand sa se salveze pana la urma iarna, caci momentan nu e nici urma de ea si mai e putin si calendaristic ajungem la mijlocul ei.

Si daca pentru Romania nu imi doresc in mod special zapada...pot sa cant si melodia aceea cu Vine vine primavara, apoi la austrieci sa ninga domne, ca sa avem si noi pe ce schia caci iesirea anula se apropie si cand Radu m-a intrebat la intoarcere, care iesire din cele 3 de pana acum mi s-a parut cea mai faina...ar fi trebuit sa raspund ca cea care va incepe in curand.

Versiunea lui Radu