Brumar si Ningau de Brasov 2017

Joi 2 nov. Oradea & Baile Felix

Incerc sa adorm lasandu-ma leganata de trenul ce isi continua impasibil drumul spre capatul tarii. E ora mea normala de somn, leganatul pe sine imi prieste mereu, si totusi gandurile nu vor sa plece la culcare. Orice drum la cuseta, cumva si datorita faptului ca nu au fost multe, imi aduce inevitabil aminte de primul. Ma revad copila de 7 ani, plecand o luna intreaga cu bunica spre o alta tara, un loc unde nici macar nu se (mai) vorbea (si acum cu atat mai putin) romaneste, spre prima experienta a strainatatii si spre prima constientizare a singuratatii. Si acasa ma jucam deseori singura, dar fiind mereu pe langa ai mei, auzindu-i mereu ce vorbesc si intelegand asta, nu aveam acel sentiment de izolare cu care am facut pentru prima data cunostiinta la 7 ani.

Stau intinsa pe patul de mijloc al cusetei si incerc sa imi amintesc detalii din calatoria de atunci si poate sa o recompun din amintiri pe bunica. Stiam ca va veni la un moment dat si clipa in care voi vorbi la trecut despre ea, dar abia acum, dupa luni bune, pierderea incepe sa doara. E ca atunci cand te accidentezi si durerea izbucneste dupa ce trece efectul adrenalinei. Am sa mai scriu despre bunica, am multe lucruri in minte si vreau sa le pun pe hartie cat sunt vii si colorate. 

Ma revad asadar copil de 7 ani, culcata de bunica la ceas de seara, asa cum orice bunic isi culca nepotul. Pe langa opririle in vama ori controlul pasapoartelor, ineditul calatoriei ma face sa ma trezesc des, mereu cu aceesi imagine sub ochi. Lumini scurgandu-se pe langa fereastra, bunica stand asezata, la picioarele mele, cu spatele drept, inconjurata de bagaje si asteptand parca nelovita de somn sau de plictis sosirea la destinatie. Pe atunci nici nu mi-a trecut prin minte sa ii spun sa doarma cu mine, dar cu mintea de acum, stiu ca s-ar fi intins doar langa mine, ca sa ma linisteasca, fara sa puna geana pe geana. Prezenta ei imobila, ca de strajer, imi dadea insa suficienta siguranta cat sa nu ii caut apropierea calda a trupurilor inghesuite pe patul ingust al cusetei. 

Privind acum retrospectiv nu pot sa nu ma intreb ce a insemnat aceasta calatorie a mea pentru intrega familie: pentru bunica, ce isi lua totusi responsabilitatea unui copil, pentru parintii mei, care se desparteau pentru prima data de mine pe o perioada atat de lunga, ce pregatire logistica a fost in spate, cu cat timp inainte s-au luat biletele de la agentia din Brezoianu, cum o fi cerut bunica express loc jos, ca doar era cu copilul si mai ales la ce s-o fi gandit bunica in toata acea noapte lunga. Ce amestec de amintiri din copilarie, dureri din tinerete, suferinte ale maturitatii si griji ale batranetii i-au umplut orele. Pe atunci bunica parea inca puternica si neobosita, calculul mental spune ca avea insa deja 67 de ani, o varsta la care eu inca nici nu ma imaginez. 

Acum calatoresc singura, purtand imaginile de acum 25 de ani doar in gand, cu un simplu rucsac pus la picioare si amestecand in minte chipuri ale bunicii din diverse perioade, care incep parca totusi sa se amestece usor, usor. Amestec in minte fotografii, cu amintiri si cu imaginile de pe urma cand fiecare an, fiecare luna si la final fiecare zi atarnau parca mai greu. Abdomenul mi se contracta de cateva ori si stiu ca nu va mai dura mult pana cand primele lacrimi se vor ivi in coltul ochiului ce nu le va putea tine, se vor desprinde mari, calde si sarate, vor poposi putin pe buze, doar cat sa le simt gustul si se vor rostogoli mai apoi pe perna. Pana dimineata nu va mai ramane insa nicio urma. Fata de perna se va usca oricum si va fi predata insotitorului de vagon impreuna cu restul asternutului, masina de spalat industriala in care va ajunge si inalbitorul folosit urmand sa stearga toate urmele. Doar randurile acestea vor mai aminti peste timp de gandurile incurcate dintr-o seara in care somnul ma ocoleste.

Sambata - Duminica 4-5 nov

Mai mult de o zi nu mi-a trebuit sa imi dau seama ca Baile nu sunt (inca) de mine. Cu inotul nu sunt prietena (cred ca dintre toate sporturile pe care le-am incercat, la inot sunt cel mai departe sa se prinda ceva de bine, si recunosc ca nu simt nicio atractie spre sporturile de apa), iar sa stau in apa calda e atat de plictisitor pentru o persoana outdoor ca mine, incat dupa o dimineata de cloceala, am hotarat ca imi voi gasi activitati mai interesante pentru zilele urmatoare. Baile Felix sunt compuse din 2 strazi alungite, pe care le strabati la pas in 10 minute dintr-o parte in alta.. Si oricum nu ai ce sa vezi. Pensiuni obscure, hoteluri comuniste, cateva terase si un bazar. Nimic care sa imi starneasca interesul. Noroc cu padurea. O padure batrana careia ii dai ocol in 7-8 km si inca una, tanara, la Baile 1Mai, separate de maxim 2 km pe camp si de strazile linistite ale satului Hales.

Sambata alerg cu Radu in padurea de langa Felix. Duminica alerg singura pe traseul de la Thermal Trail Race. Ambele sunt alergari matinale, cand potecile sunt goale, roua ce sticleste pe iarba scurta a campului sparge parca cu lucirile ei ceata diminetii, in timp ce prin locurile umbrite bruma mai poposeste inca. Imi plac ambele paduri si in afara de covorul gros de frunze sunt atat de diferite. Cea de langa Felix e cuprinsa de toamna, goala sus, plina de trunchiuri rare la mijloc si bogata in frunze jos. Cea de la 1 Mai e o padure tanara, cu mult lastaris ramas inca verde si cu o atmosfera nedefinita de nu stii daca e sfrasit de toamna sau inceput de primavara. Ambele alergari mi-au cazut foarte bine!

Date si track-uri: Baile Felix run si Thermal Trail Race 

Prin padurea tanara de la Thermal Trail Race

Una din liniile drepte ale padurii de langa Baile Felix

Pasajul Vulturul Negru

Oradea, Piata Unirii

Ultima inghetata pe anul asta

Miercuri 8 nov - Zwift Workout Preparation for Sweetspot
Momentan, dintre toate activitatile sportive pe care le fac, efortul relativ constant si de angajament de pe cursiera imi place cel mai mult. Chiar daca cursiera nu ma poate duce prin locuri foarte salbatice, imi place pedalatul rotund, sentimentul de corp muncit de la final, dar si recuperarea mult mai rapida decat dupa alergare. Sper ca din ianuarie sa ma pun mai bine cu burta pe carte (a se citi cu picioarele in pedale si fundul pe sa) ca sa nu ies prea sifonata din iarna asta la capitolul conditie fizica specifica.

Date: aici  

Vineri 10 nov- Zwift Group Tri Workout - 8 x 3 min hill, 50 rpm

Asta a fost un workout suprinzator de usor pentru mine, obisnuita sa pedalez cu o cadenta mai mica de 90 rpm.

Date: aici

Marti 14 nov- Thrill si Pilates

Cum ma tot supara spatele in ultima vreme, se exclude cam orice workout complicat, asa ca ma duc la ceva soft- Pilates. Nu e rau. Raman apoi si la ceva clasa mai variata numita Thrill. Daca la Pilates sala era plina, la Thrill am fost 3 persoane.

Date: aici

Miercuri 15 nov- Alergarea de miercuri seara cu Intersport Brasov

Andrei merge, asa ca ma duc si eu sa vad care treaba, intuind ca se vor forma mai multe grupulete si ma voi lipi si eu de unul care sa ma scoata putin din zona de confort. Socoteala mea da cu virgula la fata locului, caci alergam usurel si putin (cred ca s-au strans cam 6 km) intercalati astfel: incalzire statica, alergare de incalzire, scoala alergarii, alergare, stretching. Dupa mergem la Andrei si Claudia si punem de o masa in 5.

Date si track: aici

Joi 16 nov - Trebuia sa fie Zwift FTP x 15 min, dar a iesit mai mult un sweetspot

Nu mi-a iesit deloc sa stau 15 min la FTP. Nici in primul, si cu atat mai putin in al doilea interval.

Date: aici

Vineri 17 nov - Seara de vineri la Curmatura

Seara asta e planificata de acum mai bine de o saptamana. O urcare noctura la Curmatura, o mica ratacira, un ceai si o ciorba la cabana si o coborare tarzie au marcat inceputul weekendului. Am fura startul, cum s-ar zice.

Date si track: aici

Monica, Radu si Pisica

Eu sunt o diva, te rog. Doar nu te astepti sa stau la poza, pana faci tu manual focus?

Pana la urma au facut, temporar, pace

Ii cam ploua in gura

Sambata 18 nov- Poteci noi prin spatele casei, alergare Postavaru

Pentru ca vremea se anunta ploioasa weekendul acesta, nu intra nimic mai mult de o alergare prin Postvaru, alaturi de Radu, pe poteci majoritar noi, terminata cu o shaorma "La Turcu'" (recomandarea lui Andrei).

Date si track: aici

Duminica 19 nov - Plimbarea de seara cu ursii

O tura scurta pe Tampa si o coborare la frontala. Date si track: aici

Pe poteca Curmaturii

Intre doua vacante (Maroc si schi in Austria), decembrie e o luna scurta. Doua saptamani si un singur weekend pe langa casa.

Miercuri 13 decembrie- Barre fitness si Indoor rowing

Dupa ce luni am dormit pe saturate, iar marti am desfacut bagaje, miercuri incepem sa ne reintram in ritmul de Brasov si merg la sala. Clasa de barre si ceva indoor rowing inainte si dupa. Durerea de spate incepe sa revina.

Date: aici

Joi 14 decembrie -Zwift Workout

Cand am vazut planul de intervale pentru acest antrenament, am zis ca va fi usor si plictisitor. 4 seturi de 3 intrervalele de 3 minute la 95% FTP nu pareau nimic provocator. Cat m-am inselat...Dupa primele 2 seturi deja il intrebam pe Radu daca nu vrea sa inceapa mai devreme. Chichita era cadenta. Intervalele alternau: 50 rpm cu 110 rpm. Si intervalele de 110 rpm mi se pareau groaznice, pentru ca eu ma simt confortabil (si simt ca dau randament) la 80-85 rpm. Dar asa cum m-a luminat Radu, structura asta de intervale era gandita pur si simplu pentru a te scoate din zona de confort. Si i-a reusit cu varf si indesat. 

Date: aici

Vineri 15 decembrie- Cand pufoaica dusa la curatat te scoate afara din casa

Sincer nu aveam niciun chef de alergat, insa trebuia oricum sa ma duc sa iau gecile de puf de la curatat, asa ca fara pic de convingere m-am mobilizat pentru o alergare anemica pana in Coresi, cumva determinata si de temperaturile placute, cu care nu ma voi mai intalni pana in martie.

A iesit o alergare lesinata pe care merita sa o uit cat mai repede.

Date: aici

Sambata 16 decembrie - Piatra Mare

Vremea urmeaza sa se strice la finalul zilei, asa ca trebuie sa profitam si sa iesim undeva din casa. Alegem o tura de plimbare in Piatra Mare alaturi de Cristi, Raluca si Muha, cu povesti despre caldurosul Maroc, ciorba de legume si ceai la cabana cu muscate vesnic inflorite si cu un vant nebun dimineata, ce s-a potolit pe la 12.00 si ne-a lasat sa urcam pe varf. Plafonul de nori jos, spart totusi de cateva raze galbui, Bucegiul ascuns in pacla, contrastand puternic cu restul muntilor mai mici luminosi si deja albi, creeaza o atmosfera faina pe care aparatul reuseste doar in parte sa o suprinda. Coborarea pe la 7 Scari merge repede si incheiem o tura tihnita cu shopping salbatic in supermarketurile din Brasov, cat sa evitam nebunia din magazine, previzibila pentru saptamana urmatoare.

Date: aici

Bucegiul si norul cel futunos

Plafon jos

Duminica 17 decembrie- Sala

Peste noapte a nins anemic, insa grosul se anunta sa vina in timpul zilei. Plecam devreme de acasa, bucurosi ca nu trebuie sa dezapezim masina. Programul de azi e simplu: ceva sala si ceva sauna si apoi alte treburi organizatorice pe acasa, caci tocmai ce ne-am hotarat ca dam biciclitul in tarile calde pe un schi in Alpi. Macar avem un plan pentru sarbatori.

Date: aici

Duminica 23 -25 decembrie- Ski AU

Cum anul acesta cu 3 zile de concediu poti lega 10 zile libere, am lasat sarmalele, carnatii si lupta cu mesele intinse pentru un alt an mai sarac in zile libere si am luat calea Alpilor cu ale lor zapezi venite parca mai devreme fate de alti ani. Prima zi a fost o reacomodare cu schiul de partie, intr-o statiune aproape goala de langa Zell am See. 

Ziua de Craciun a adus cu ea o tura pe schiuri pe ghetar spre un varf de 3000 m -Granatspitze-  cu zapada buna si vizibilitate  pana la cele 3 Cime din Dolomiti.

Urcand spre Weissee

Pe urme bune, spre Granatspitze

Unii deja coboara

Desfocirea

Jurnal Radu

A doua zi de Craciun, din nou, schi de partie, de data asta in Saalbach. Un domeniu de +200 km de partie, din care am apucat sa exploram doar 25%.

Ajunul Craciunului pe partiile din Austria, cu valea acoperita de ceata

Urcarea spre Granatspitze

Ski de partie in Saalbach

Citeste mai departe...

Schi de tura si corcodusi in floare

Pentru mine una, sezonul de schi nici nu a inceput bine, ca s-a si terminat. Si cum de inceput, l-am inceput cu o frumoasa tura in Bucegi, unde am mai gasit ceva pulver de tocat, am zis sa il inchei la fel epic, cu o participare la Postavaru Night. Concursul mi-a placut de la bun inceput, prin originalitatea formatului (doar urcare) si prin ora tarzie de start. Un sir continuu de luminite ce imbodobeste partia alba, ca pentru o sarbatoare. In fond, concursurile din seria Carpathian Man sunt ele insele o sarbatoare a miscarii in natura si a sportului facut cu dragoste pentru muntii in care revenim mai toti, weekend de weekend, poate pentru miscare, poate pentru liniste, poate pentru frumos, sau pur si simplu pentru a ne regasi. Iar odata ajuns sus, la sosire, cand te sprijini in bete pentru a trage in tihna cateva guri complete de aer, privirea iti cade involuntar pe Depresiunea Brasovului, luminata vesel acum la ceas de seara. E fara indoiala un «la revedere» cat se poate de potrivit, caci iata, desi aici la 1700 m este inca iarna, jos, pe flancurile insorite ale Tampei, primavara este instalata fara cale de intoarcere. 

In aceeasi zi, flori sub Tampa si zapada in Poiana

Citeste mai departe...

Similaun (3606 m)

Ziua 6, miercuri 3 aprilie 2013

Traseu : Vent (1896m)- Cabana Martin-Busch-Hütte (2501m)

Dupa vreo ora de pregatiri si desfatari culinare pricinuite de sederea la cabana Vernaghütte (unde fructele si alte legume in afara de cartofi sunt o raritate (ca oriunde in alta partea pe munte, de la o anumita altitudine in sus)) ne suim din nou pe schiuri. Coboram initial aproximativ 200 m diferenta de nivel pe o partie de schi de fond pana in dreptul teleschiului din Vent si apoi incepem urcarea spre cabana. Drumul incepe promitator: partie de schi, apoi un drum bine batut de ratrac ce ne poarta usurel in sus si in jos cam 1 h. Viata e din nou, nu frumoasa ci superba...valea se deschide in fata noastra, iar tinta noastra de maine- varful Similaun se arata in capatul acesteia, inchizand-o, completand-o as spune.

Citeste mai departe...

Hochvernagtspitze si alte ture in jurul cabanei Vernagthütte

Ziua 4, luni 1 aprilie 2013

Traseu: Rofen - Cabana Vernagthütte (2755 m), 2h45

Zilele petrecute la cabana Hochjochhospiz nu au facut decat sa ne « intarate ». In plus cu o zi inainte, cand a fost vreme proasta afara, am stat si am studiat cartea cu trasee pe toate partile si am pus ochii de doua varfuri de dificultate medie care se puteau face pornind de la o alta cabana din zona (Vernagthütte).

Avem de unde alege, zau asa!

Citeste mai departe...

In Ötztal la schi de tura

Concediul de primavara in Alpi a venit oarecum pe nepregatite. Nu ne gandisem niciodata in mod serios la o iesire pe schiuri de tura in Austria. Poate cochetasem cu ideea inspirati din numeroasele articole din revista Clubului Alpin German (DAV) dar ideea principala pentru zilele libere de Pasti (ma refer la Pastele catolic) era schi de partie…Dar precum toate lucrurile ivite oarecum din senin, aceasta tura a fost extrem de faina si a reusit sa ne astampere dorul de munte…pentru un timp cel putin.

In plus turele de fata mi-au dat idei pentru anii ce vor veni in care cred ca se pot imbina in mod fericit cateva zile de schi de partie (de exemplu un abonament tip 3 zile din 5 cu cateva zile de schi de tura (atunci cand este vreme buna de exemplu)). Pentru asta este insa necesara o reprogramare a iesirii anuale la schi in Austria in luna martie cand se pot parcurge mai usor si intr-o anumita masura mai sigur, multe trasee frumoase de schi de tura in zona. Traseele merg de la rute simple de acces la cabana pe drumuri forestiere si urcari legere pe ghetar sau urcari scurte pe varfuri din apropiere, pana la trasee de lungi sau dificile din punct de vedere tehnic. Sunt sigura ca nu nmai in Ötztal ci si in alte zone turistice din Austria (Zillertal, Silvretta, Stubai, Sellrain etc) exista potential pentru o asemenea vacanta.

Pentru ca povestea e mult prea lunga va urma o serie de cinci jurnale :

- Mittlere Guslarspitze si alte ture in jurul cabanei Hochjochhospiz

- Hochvernagtspitze si alte ture in jurul cabanei Vernagthütte

- Similaun (3606 m)

- Muntii, o pasiune neinteleasa (expozitie Innsbruck)

- Regensburg 

Citeste mai departe...

Tura foto in Harz

Un jurnal preluat integral de pe blogul lui Radu

Dupa ce o iarna intreaga Harz-ul nu a avut zapada suficienta pentru schi de tura, iata ca in mod neasteptat la sfarsit de martie s-a imbracat din nou muntele in zapada, speram noi ca pentru ultima data pe anul aceasta. Toata iarna am sperat sa ajungem cu schiurile de tura in zona, dar de fiecare data am fost descurajati de vremea mohorata, fie de faptul ca zapada insuficienta pentru a nu-ti distruge schiurile si pieile.

Dar iata ca iarna persista in partea de nord a Germaniei, si dupa o saptamana cu temperaturi de mijloc de ianuarie iata-ne in drum spre Harz, la o tura de o zi. Traseul nu a fost extrem de spectaculos, pentru ca falnicii munti nu sunt decat niste dealuri care urca pana putin peste 1100 de metri, dar totusi in weekend-ul care a trecut a fost totusi interesant datorita jucariilor noi pe care le-am avut, respectiv de un Canon 6D impreuna cu un 70-300 F/4-5.6 L imprumutate de la locul in care munceste Mike acum. Astfel incat am avut si eu ocazia pentru prima data sa ma joc cu un full-frame, care a fost interesant de manuit. Mike a glumit ca a fost mai mult o tura foto decat o tura de schi de tura, dar totusi pana la sfarsitul zile s-au strans aproape 30 de kilometri cu peste 1300m diferenta de nivel, destul de respectabil pentru dealurile prin care am fost.

Chiar daca obiectivul nu a fost cel mai potrivit pentru o tura de munte, sau pentru peisaje (cred ca e mai degraba un obiectiv extrem de potrivit pentru a poza pasarele sau animalute), a fost o senzatie interesanta de a tine in mana un setup de 3000e. Si era foarte interesanta trecerea la vechiul D40x in momentul in care voiam sa fac poze mai wide, D40x simtindu-se in mana ca un aparat de jucarie facut pe undeva pe vapor.

Ca si comparatie am fost extrem de uimit de dynamic range-ul pe care il are Canon-ul, au fost extrem de multe cadre/situatii care cu D40x nu ar fi fost posibile sau ar fi rezultat in umbre intunecate sau un zone arse. Asta pe langa vrajitoria care iti permite sa faci poze foarte utilizabile pana la ISO 6400, sau prin extensie de iso pana  102800. Nu am inteles in schimb ce sa fac cu toate butonasele pe care le are, sau mai bine zis cum pot sa le folosesc in mod ergonomic, dar am reusit sa-mi configurez un setup utilizabil destul de repede, cu toate setarile cu care eram obisnuit sa le am la indemana si la D40x. In schimb am fost limitat la folosirea jpeg-urilor, soft-ul pe care il folosesc pentru editat poze neavand deocamdata suport pentru 6D.

De placut chiar mi-a placut, si sper ca in primavara asta sa ma mai joc si cu alte aparate si mai ales cu alte obiective care au preturi cel putin piperate pentru non-profesionisti, astfel incat de-abia astept sa ma joc cu 24-70 F/2.8 L, 85mm F/1.2, 5d mark III si alte variante. Sunt curios nu atat de aparate, cat de mult de toate obiectivele cu sticla L. Cert e ca trebuie sa schimb si eu aparatul care e destul de invechit, si dupa cum mi s-a parut setup-ul de la Canon pe care l-am testat in weekend as fi tentat sa renunt si la Nikon, desi sunt destul de convins in aceasi gama de pret diferentele sunt infime.

Revenind in schimb la tura, a fost una din cele mai friguroase ture de anul acesta, mai friguroasa decat multe ture din ianuarie si din februarie, astfel incat mai ales pe partea de coborare am dardait de frig in ultimul hal. Toate acestea combinate cu un vant destul de crancen sus pe Brocken, mi-au cam taiat elanul fotografic in partea a doua a turei. Cred ca pe sus pe Brocken temperatura era pe undeva pe la -15 grade, cu vant cam de 50km/h. Ca punct de plecare am ales de data aceasta Ilsengard, si dupa ceva rataciri prin increngatura de poteci si drumuri forestiere din zona am ajuns in cele din urma pe Brocken, de unde am coborat pe alta varianta mai abrupta dar nu foarte schiabila pana in Ilsenburg, un track mai detaliat al zonei fiind aici.

Un pic mai multe poze aici.

Citeste mai departe...

Pe schiuri de tura in Muntii Uriasului

Ne-am inceput iarna in Riesengebirge si se pare ca o vom termina tot acolo. Cel putin pe cea calendaristica. Am ajuns aici prima data pe picioare, acum am revenit pe schiuri, iar pentru la vara planuim ture de alergare si de bicicleta. 

In tura de la inceputul lui decembrie am avut ocazia sa descoperim cate ceva din muntii acestia mici si acest lucru ne ajuta in mod evident si cu fiecare iesire acolo, harta noastra mentala se completeaza. 

Nu stiu cum facem ca de cand am ajuns in Germania plecam in traseu intotdeauna foarte tarziu. Trebuie sa schimbam ceva in directia asta incepand cu primavara ce vine, sa ne reintram in forma. Acum incepem ziua cu un record negativ…cred ca am plecat in traseu pe la ora 14.00. Cel putin nu ne propusesem decat sa ajungem la un refugiu in seara aceasta, refugiu pe care il descoperisem in decembrie. Tot atunci am mai cautat si alte asemenea adaposturi din cele marcate pe harta, dar nu am mai gasit nimic. Restul erau doar locuri in care era permis campatul pentru ca o mare parte din zona este protejata, fiind parc national si evident ca exista niste limitari.

Muntii sunt bogati in trasee ce urca atat din partea poloneza (trasee mai lungi) cat si din partea ceha (trasee mai scurte), in drumuri forestiere, creasta in sine fiind un platou si strabatut de o magistrala precum cea de pe platoul Bucegilor iar in capatul estic si cel vestic exista si doua mici statiuni de schi pe partea poloneza. Planul nostru era simplu. Sa urcam pana la refugiul descoperit in urma cu 3 luni, sa dormim acolo si a doua zi sa plecam pe magistrala, spre est (pentru ca spre vest deja batusem drumul de platou cu piciorul), sa coboram pe o partie de schi si apoi sa revenim pe sub creasta la masina. 

Sambata aveam de indeplinit doar prima parte-urcusul la refugiu si restul le lasasem pentru duminica. Am conceput un plan bun pentru lasat masina si am ales o combinatie de forestier si poteca. Adevarul e ca aici, cam din orice localitate ai pleca, ai doua variante-un forestier si o poteca, ce te urca, ambele, in creasta (dupa principiul « gusturile nu se discuta »).

Drumurile forestiere inzapezite nu mai sunt atat de plictisitoare

Citeste mai departe...

Schi Zillertal 2013

Fara prea multe cuvinte, ne-am intors si anul acesta acolo unde ne simtim "acasa": in Zillertal.

Mai jos este un filmulet care zugraveste foarte bine atmosfera de la schi de anul asta. Cine il vede ar zice ca am facut orice altceva in afara de a schia. Dar nu e nici pe departe adevarat.
Iar daca vreti text, va recomand sa cititi jurnalul Claudiei.

Citeste mai departe...

Baiului- Largirea orizontului

Nu am mai fost de multicel la munte….mai exact de 2.5 saptamani. Am facut in weekendurile respective lucruri foarte interesante dar nu pot sa recunosc ca nu imi lipsea….ma simteam putin « ruginita », putin trista ca am ratat Postavaru Night anul acesta, putin obosita si pentru toate stiam bine ca leacul era muntele…

Nu am fost decat 4 (Vali, Radu, Mike si Eroul nostru-Muha) pentru ca o parte din pinguini erau la schi in vecini…

Ne-am urcat pe schiuri din Predeal si am inceput sa urcam pe partia Cocosul...partia libera, asa ca nu ne grabeam nicaieri.

Citeste mai departe...

Buila Vanturarita pe schiuri

by Radu

De vreo 3 weekend-uri incoace tot am piticul cu schiul de tura in Buila Vanturita. E un masiv care imi place, poate si din cauza ca e mult mai putin umblat si parca mai salbatic decat muntii de pe Valea Prahovei. Asta si faptul ca e zapada suficienta pentru a pleca si a te intoarce pe schiuri la masina, pentru prima data dupa in ultimii cativa ani, a fost probabil motivul mobilizator pentru Buila Vanturarita.

Planul era destul de simplu, urcat la refugiul din Buila Vanturarita, ceva schi prin zona in functie de cum e zapada, urmata a doua zi de coborarea prin stana La Vacarea. Si pana la urma planul de acasa s-a potrivit destul de bine cu cel din targ, cel putin de data aceasta.

Plecam din Bucuresti sambata dimineata cu dubita lui Dani, care din pacate era cam congelata si congelata a ramas pana in Barbatesti. Aici dupa un pic de mosmondeala pornim pe drumul spre Patrunsa. Pe drum binenteles de intalnim cu mai multi localnici care ne zic ca sus pe munte sunt nametii de 2 metri si ca nu o sa razbim, zambim si noi inapoi si le zicem ca om vedea cum o fi si pornim mai departe. Pe drumul spre Patrunsa e o poteca destul de bine sapata de toti oamenii care au urcat acolo in ultimele zile. Singura problema e ca e cam abrupta si ca in unele locuri serpentinele sunt cam inguste pentru schiuri, astfel incat avem putin de muncit la deal.

O tura in nuante de negru si alb

Spre Patrunsa

Sapand si urme prin padure

Muntele era acoperit de ceata, si cand ajungem in cele din urma la Patrunsa incepe sa si fulguiasca, fulguiala ce nu prea se incadra in prognozele meteo pe care le stiam de acasa. De aici incepe sa deschidem si poteca, initial pe o curba de nivel pentru a ajunge in poiana Bulzului, si dupa aia tot in sus pe versantul stang al vaii spre Curmatura Builei.

Usor de povestit, mai greu in schimb de deschis poteca pe acolo. Sincer traseu nu prea se preteaza prea bine la schi de tura, cel putin portiunea dintre poiana Bulzului si momentul in care traseul se intalneste cu poteca care vine direct pe muchie de la Patrunsa. Pana la urma a mers cu chiu cu vai, cu zig-zag-uri mai mult sau mai putin chinuite pe pante abrupte.

Zapada destul de multa, si nu prea stabila, astfel incat in anumite locuri destul de plate in care se stransese zapada am avut parte si de cateva “whoumf-uri”, zgomotul caracterstic dat de zapada care se taseaza. ajungem in cele din urma pe la 17:00 in Curmatura Builei, nu dupa o ninsoare ca-n povesti pe ultima bucata.

Muntele creionat

Ninge ca-n povesti

Inca un pic pana la refugiu

La refugiu nu mai fusese nimeni de la revelion, suntem primii oameni dupa aproape doua luni de zile daca e sa ne luam dupa caietul din refugiu. Facem si un pic de ordine, pentru ca aparent in timpul celor doua luni a intrat un pic de zapada in refugiu. Dupa asta ne mai mobilizam sa urcam pe un mic damb pentru a face ceva poze cu refugiul, gatim vreme de doua ore, sapam un adapost in zapada pentru Dani.

Apropo de adapostul in zapada, una peste alta mi se pare ca e ceva de muncit, mai ales daca incerci sa faci ceva in care sa ai tot confortul. In total cred ca ne-a luat cam 2 ore pana cand a iesit un mic adapost in care ar fi putut dormi cam doua persoane. Avantajule in schimb e ca e mult mai cald, probabil ai un pic sub un grad indiferent de cat de frig e afara.

Incadrare la apus

Vanand ultimele poze ale zilei

Barlogul lui Dani

Am dormit de voie pana a doua zi la 8. A doua zi cand ne trezim in schimb vremea se arata tot ciudata pe sus, cu ceata alternand cu scurte perioade de soare. Plecam in cele din urma in continuare pe creasta, unde in schimb gasim o lipsa aproape desavarsita a zapezii. Vantul cred ca a suflat-o de mult si a pus-o prin padure sau prin zonele adopostite. Coborarea spre stana din Cacova o incepe cu un pic de frica pentru schiuri, dar pana la urma gasim locuri cu zapada chiar buna pe care ajungem fara prea multe daune pana la stana. Ne-a placut atat de mult incat mai facem doua urcari/coborari printr-o padure larga, cu zapada buna pe alocuri, alternata cu cateva portini cu crusta.

Desenand prin zapada

Tree skiing

Cu iz de Mehedinti

Palarie de zapada

Spre Barbatesti

Deasupra satului

In schimb mi-a placut foarte mult coborarea lunga pana in Barbatesti, pe piciorul domol care coboara pana aproape in sat. Nu a fost nimic specactulos de schiat, dar a fost o plimbare foarte frumoasa pe schiuri, prin locuri prin care probabil nu prea ajunge nimeni cateva luni pe an. Din cand in cand chiar merge si cate o tura de doua zile iarna la munte, cu dormit pe undeva pe sus, cu tot bagajul in spate si cu timp si libertate de miscare. Dar nu foarte des, pentru ca dureaza totusi ceva timp sa uiti cum e cu bagajul greu, fie la deal fie la vale.

Un pic mai multe poze aici.

Citeste mai departe...