miercuri, 29 februarie 2012

Buila Vanturarita pe schiuri


by Radu

De vreo 3 weekend-uri incoace tot am piticul cu schiul de tura in Buila Vanturita. E un masiv care imi place, poate si din cauza ca e mult mai putin umblat si parca mai salbatic decat muntii de pe Valea Prahovei. Asta si faptul ca e zapada suficienta pentru a pleca si a te intoarce pe schiuri la masina, pentru prima data dupa in ultimii cativa ani, a fost probabil motivul mobilizator pentru Buila Vanturarita.

Planul era destul de simplu, urcat la refugiul din Buila Vanturarita, ceva schi prin zona in functie de cum e zapada, urmata a doua zi de coborarea prin stana La Vacarea. Si pana la urma planul de acasa s-a potrivit destul de bine cu cel din targ, cel putin de data aceasta.

Plecam din Bucuresti sambata dimineata cu dubita lui Dani, care din pacate era cam congelata si congelata a ramas pana in Barbatesti. Aici dupa un pic de mosmondeala pornim pe drumul spre Patrunsa. Pe drum binenteles de intalnim cu mai multi localnici care ne zic ca sus pe munte sunt nametii de 2 metri si ca nu o sa razbim, zambim si noi inapoi si le zicem ca om vedea cum o fi si pornim mai departe. Pe drumul spre Patrunsa e o poteca destul de bine sapata de toti oamenii care au urcat acolo in ultimele zile. Singura problema e ca e cam abrupta si ca in unele locuri serpentinele sunt cam inguste pentru schiuri, astfel incat avem putin de muncit la deal.
O tura in nuante de negru si alb
Spre Patrunsa
Sapand si urme prin padure
Muntele era acoperit de ceata, si cand ajungem in cele din urma la Patrunsa incepe sa si fulguiasca, fulguiala ce nu prea se incadra in prognozele meteo pe care le stiam de acasa. De aici incepe sa deschidem si poteca, initial pe o curba de nivel pentru a ajunge in poiana Bulzului, si dupa aia tot in sus pe versantul stang al vaii spre Curmatura Builei.

Usor de povestit, mai greu in schimb de deschis poteca pe acolo. Sincer traseu nu prea se preteaza prea bine la schi de tura, cel putin portiunea dintre poiana Bulzului si momentul in care traseul se intalneste cu poteca care vine direct pe muchie de la Patrunsa. Pana la urma a mers cu chiu cu vai, cu zig-zag-uri mai mult sau mai putin chinuite pe pante abrupte.

Zapada destul de multa, si nu prea stabila, astfel incat in anumite locuri destul de plate in care se stransese zapada am avut parte si de cateva “whoumf-uri”, zgomotul caracterstic dat de zapada care se taseaza. ajungem in cele din urma pe la 17:00 in Curmatura Builei, nu dupa o ninsoare ca-n povesti pe ultima bucata.
Muntele creionat
Ninge ca-n povesti
Inca un pic pana la refugiu
La refugiu nu mai fusese nimeni de la revelion, suntem primii oameni dupa aproape doua luni de zile daca e sa ne luam dupa caietul din refugiu. Facem si un pic de ordine, pentru ca aparent in timpul celor doua luni a intrat un pic de zapada in refugiu. Dupa asta ne mai mobilizam sa urcam pe un mic damb pentru a face ceva poze cu refugiul, gatim vreme de doua ore, sapam un adapost in zapada pentru Dani.

Apropo de adapostul in zapada, una peste alta mi se pare ca e ceva de muncit, mai ales daca incerci sa faci ceva in care sa ai tot confortul. In total cred ca ne-a luat cam 2 ore pana cand a iesit un mic adapost in care ar fi putut dormi cam doua persoane. Avantajule in schimb e ca e mult mai cald, probabil ai un pic sub un grad indiferent de cat de frig e afara.
Incadrare la apus

Vanand ultimele poze ale zilei
Barlogul lui Dani
Am dormit de voie pana a doua zi la 8. A doua zi cand ne trezim in schimb vremea se arata tot ciudata pe sus, cu ceata alternand cu scurte perioade de soare. Plecam in cele din urma in continuare pe creasta, unde in schimb gasim o lipsa aproape desavarsita a zapezii. Vantul cred ca a suflat-o de mult si a pus-o prin padure sau prin zonele adopostite. Coborarea spre stana din Cacova o incepe cu un pic de frica pentru schiuri, dar pana la urma gasim locuri cu zapada chiar buna pe care ajungem fara prea multe daune pana la stana. Ne-a placut atat de mult incat mai facem doua urcari/coborari printr-o padure larga, cu zapada buna pe alocuri, alternata cu cateva portini cu crusta.
Desenand prin zapada
Tree skiing
Cu iz de Mehedinti
Palarie de zapada
Spre Barbatesti
Deasupra satului
In schimb mi-a placut foarte mult coborarea lunga pana in Barbatesti, pe piciorul domol care coboara pana aproape in sat. Nu a fost nimic specactulos de schiat, dar a fost o plimbare foarte frumoasa pe schiuri, prin locuri prin care probabil nu prea ajunge nimeni cateva luni pe an. Din cand in cand chiar merge si cate o tura de doua zile iarna la munte, cu dormit pe undeva pe sus, cu tot bagajul in spate si cu timp si libertate de miscare. Dar nu foarte des, pentru ca dureaza totusi ceva timp sa uiti cum e cu bagajul greu, fie la deal fie la vale.

Un pic mai multe poze aici.

0 comments:

Trimiteți un comentariu