marți, 6 noiembrie 2012

Essen-Zolllverein


<--Din aceeasi serie: Köln

Clasa a 8-a-examen de capacitate la geografie. Clasa a 12-a-examen de bacalaureat la geografie.  Cu istoria nu am reusit niciodata sa leg o relatia durabila. Cifrele m-au dezarmat de la bun inceput. La geografie era poate aventura necunoscutului cea care ma atragea. Locuri nemaivazute, unice in lumea in care traim, obiceiuri originale si ceva poezie. Bataliile nu mi-au starnit niciodata imaginatia... Insa si geografia-draga de ea, a avut mereu o parte greu de « inghitit » : economia si mai presus de toate industria. Ce se extrage, de unde se extrage, cat si unde se produce. Pentru examenyl de capacitate am invatat toate acestea rasplatindu-ma cu ciocolata de parca eram un catelus. La bacalaureat nu am mai invatat caci deja intelesem inutilitatea unor informatii perimate despre o industrie aproape inexistenta. Au inteles-o si cei care au compus subiectele, asa ca am fost cu totii fericiti.
Nici la geografia europeana nu m-a ajutat tinerea de minte , dar ceva ceva tot mi-a ramas-Bazinul Ruhr ca principala rezerva de carbune in zona Europei Centrale, ce « trage » dupa el industria grea a Germaniei.

Si iata ca in ziua aceasta mohorata de noiembrie conduceam pe o retea de autostrazi tesuta precum o panza de paianjen spre inima acestei zone industriale. Fabricile si complexele industriale ne insoteau la tot pasul si nu pot spune ca ne simteam confortabil in acest peisaj antropic.
Totusi sunt cu siguranta oameni interesati si ce acest gen de obiective, drept dovada, am aflat cu aceasta ocazie ca exista o Ruta Europeana a Industriei (European Route of Industrial Heritage -ERIH) ce are ca obiectiv prezentarea siturilor industriale ce au impins tehnologia inainte si care au influentat indirect,in trecut,prezentul in care traim. Ea nu include doar complexe ce tin de industria grea precum minerit sau metalurgie ci acopera o gama larga de domenii de activitate:
http://www.erih.net/anchor-points.html
http://www.erih.net/european-theme-routes.html
Este o calatorie ce nu se rezuma la o singura tara ci acopera jumatate de continent si desi este adevarat ca cei mai multi dintre noi cautam ca in timpul liber sa scapam de orase si sa plecam in natura, sa vedem copaci si flori si nu cuptoare si furnale, totusi o asemenea calatorie aduce cu sine si multe informatii noi si o intelegere mai profunda a boomului industrial care a impins tehnica mai departe si ne-a facut sa ajungem la viata de zi cu zi.
Iar acum , noi tocmai ne indreptam cu avant si manati de la spate de ploaie, spre unul din obiectivele cheie ale acestei rute-cea mai frumoasa mina de carbune din lume cum se autointituleza-Zeche Zollverein (mina de carbune Zollverein din Essen unde Zollverein s-ar traduce prin Asociatia Vamala  si se refera la o zona de comert libera infiintata in 1834 intre 14 forme statale germane, menita a incuraha de a incuraja dezvoltarea economica.

Si cu siguranta trebuie sa fie ceva la mijloc pentru ca aceasta « piesa de rezistenta » a industriei extractive din Germania, este inscrisa din 14 decembrie 2001 in lista Patrimoniului Unesco. Unul din motive este arhitectura moderna si perfect functionala (dar placuta ochiului), folosita la constructia ultimului si celui mai nou put de extractie cu toate cladirile si halele auxiliare. Stilul se numeste Bauhaus si a fost intemeiat de Walter Gropius, aceasta scoala presupunand creearea de spatii functionale, accesibile ca pret, dar placut integrate in ambient. Astfel ca turnul putului de extractie a devenit nu numai un model arhitectural pentru alte unitati miniere, ci chiar simbolul industriei grea din Germania.
Emblema industriei din Bazinul Ruhr
Al doilea motiv tine de faptul ca aici s-a lucrat serios, s-a inovat mult, mina fiind de multe ori varf de lance in ceea ce privesc tehnologiile folosite in acest domeniu.
Activitatile de minerit s-au desfasurat aici neintrerupt intre 1851 si 1986. Timp de cateva zeci de ani, incepand cu anii '50, cele 2 parti ale complexului- Mina de carbune si Cocseria au fost printre cele mai mari din Europa.
Proiectantii complexului au implementat solutii noi si eficiente din punct de vedere al costurilor de extractie/productie.
Astfel primele 2 puturi de extractie identice (1 si 2), deschise la doar un an distanta, foloseau aceeasi sala a masinilor. Ideea unor puturi gemene a fost preluata ulterior si folosita pe scara larga si in alte complexe miniere.
In 1890 situl exploata carbunele prin 3 puturi si se extrageau astfel 1 million de tone de carbune pe an. Cu aceasta cantitate , Zollverein se gasea in fruntea listei tuturor minelor din Germania.
Zollverein a profitat din plin de boomul industrial din perioada 1890-1918, extizandu-se continuu pana la putul 10 si modernizand puturile mai vechi astfel incat inaintea Primului Razboi Mondial, productia ajunsese la 2.5 milioane de tone de carbune pe an.
Constructia unui nou put (nr. 12) a adus noi inovatii (technice si arhitecturale) si renumele de cea mai frumasa mina de carbune din lume. Acesta contribuia singur intr-o masura extrem de mare la productia anuala de 3.6 milioane de tone de carbune iar complexul industrial s-a dezvoltat continuu ramanand cap de lista atat in perioada interbelica , cat si dupa cel de-al doilea razboi mondial.
Desi putul 12 este « piesa de rezistenta » a complexului, acesta nu este deschis publicului deoarece « lucreaza » si in zilele noaste. Acum nu se mai extrage carbune ci este folosit pentru drenarea apei subterane ce invadeaza vechile galerii din zona centrala a bazinul Ruhr si poate compromite structurile de rezistenta a multor constructii din zona.
In plus, cum carbunele extras era foarte bun din punct de vedere calitativ, inca din 1857 a fost deschisa o cocserie pentru prelucrarea carbunelui direct la fata locului, cu costuri minime in ceea ce priveste transportul. I-au urmat si alte unitati auxiliare pentru procesarea produsilor chimici rezultati/folositi in proces : acidul sulfuric , benzenul, compusi pe baza de amoniac etc
De-a lungul timpului s-a ajuns sa se exploateze carbune de la adancimi tot mai mari (s-a inceput de la 120 m si s-a atins in final adancimea de 1200 m). La final galeriile totalizau 120 km.

Totusi, ca orice resursa fosila nici carbunele din Bazinul Ruhr nu avea sa tina la nesfarsit. Adancimile la care s-a ajuns pentru exploatare, dovedesc cu prisosinta ca procesul devenise riscant si costisitor, astfel incat in 1986 mina a fost inchisa.
Ce a ramas in urma ? O poveste de succes : Zollverein este acum locul de intalnire dintre trecut, prezent si viitor. Trecutul a apartinut carbunelui si mina (pe vremuri cea mai mare din Europa) era punctul central al vietii a 5000 de mineri si a famililor acestora (8000 de angajati in productie in perioada de varf, adapostiti in 3 colonii ce totalizau 7061 de locuinte- o alta provocare a vremii de aceasta data de factura imobiliara). O viata desfasurata printre vagonete de carbuni, zgomote asurzitoare, praf negru si huruit neincetat de masini. Prezentul inseamna o noua fata a complexului industrial iar viitorul apartine reinventarii caci golul trebuie umplut. Nu cu zgomotul masinilor ci cu cel al muzicii in spectacole de dans sau in concerte, nu cu imagini cenusii, ci cu expozitii interesante, cu targuri si intalniri de afaceri.
Vechi resturi de cladiri ce incep sa se integreze in peisajul natural lasat sa se dezvolte liber

Astfel :
-> in cladirea unde se spala carbunele se gaseste acum un vast punct de informare turistica si un muzeu dedicat zonei Ruhr
-> in vechea sala a cazanelor se gaseste Muzeul punctului rosu ce contine obiecte contemporane ce s-au remarcat prin designul si functionalitatea lor excelenta si
-> Pana si vechiul depozit de sare a fost regandit si acum el adaposteste « Palatul Proiectelor »
-> Iar cocseria-ei bine ea a fost transformata vara intr-o piscina originala, iar iarna intr-un imens patinoar nonconformist, decorat cu tevi si conducte.
De praful negru suprapus peste nori cenusii si apocaliptici, nu mai amintesc decat fotografiile. Acum cladirile sunt atent intretinute si infrastructura a fost schimbata si adaptata turismului, iarba , gazonul si spatiile verzi insotind peste tot aleile trasate matematic.
Tururi ghidate se desfasoara zilnic (cu exceptia zilei de luni) si numai ele va pot ajuta sa intelegeti cu adevarat procesul industrial de extractie si prelucrare a carbunelui si scara la care se lucra in aceasta mina.

Si daca Essenul cu a sa mina nu a facut decat sa va atate curiozitatea am lasat pentru voi la final o ruta ciclabila, lunga de 700 km prin peisajul industrial al bazinului Ruhr. Si daca vreti mai mult exista o ruta a culturii industriale.
Eu ma voi duce spre munti, paduri si lacuri cu apa limpede, dar gusturile nu se discuta si e bine sa existe diversitate si puncte de atractie pentru fiecare.

Gluck auf! (Noroc bun)

Foto by Radu

2 comentarii:

  1. Abia astept sa vad Bazinul Minier Motru ca... muzeu, dar e mult praf de sters, parca mult prea mult...
    Bietul pamant incearca sa se refaca, sa creasca plante, sa inalte paduri insa totul cerste direct gri. E destul de dureros sa vezi efectele mai ales cand privesti dinafara, cei care locuiesc in astfel de zone se bucura ca au salarii evident.

    RăspundețiȘtergere
  2. Natura are o putere imensa de refacere, dar trebuie sa treaca ceva timp. Stau si ma uit cum drumuri forestiere sunt in cateva ani inghitite de padure insa cu mormanele de steril lupta e mult mai grea si in Bazinul Minier Motru, ca si in alte parti din tara, parca sunt mai multe bete puse in roata naturii,decat suport adevarat.

    RăspundețiȘtergere