De la bordeluri pe apa, la mori de vant vechi de 300 de ani

Am pornit la drum asa cum ne cunoasteti. Cu un plan incropit pe genunchi si cu certitudinea ca ne vom descurca la fata locului. Ceva documentatie statea adunata in dezordine pe Kindle sau pe cateva foi printate aruncate prin masina. In rest ne bazam pe fler si pe simtul nostru de cicloturisti. Stiti ce? Nici harta nu aveam! Dar asta deja nu mai e o noutate pentru voi, cand vine vorba de Radu, nu e asa? Dar stati, ca poate nu m-ati inteles bine. Nici harta rutiera nu aveam. GPS-ul nostru nu stie decat Germania si cunostintele lui despre Olanda se opresc la cativa zeci de kilometri dupa granita.

Ei, si veti spune, Olanda e mica, asa cam cat Moldova noastra, 200 de km maxim, de la granita la mare si e oricum altfel dar nu salbatica. Are autostrazi si panouri informative...

Are, ce e drept, daca vrei sa ajungi in Amsterdam...

Dar ce te faci daca tu cauti un loc de cort, intr-o padure, la marginea unui mic oras, loc marcat cu o simpla pancarta si dotat cu o pompa de apa? E un fel de a gasi acul in carul cu fan! Ei, dar vestea buna este ca daca ceea ce cauti nu e ac, ci un punct din lumea asta, si mai esti cu Radu, ai sanse reale sa il gasesti.

De ce cautam asa ceva? Pentru ca in Olanda nu e deloc usor sa faci “wild camping”. Sunt multi domne, au localitatile una langa alta si au putine paduri sau locuri mai dosite. Spre exemplu, micul oras unde suntem, numit Hilversum (de care sigur nu ati auzit pana acum) este la doar 20 de km de Utrecht si 30 km de Amsterdam, asta ca sa va dau doar doua orase mari. Evident ca pana acolo mai sunt multe alte localitati mai mici. De regula ce nu e construit e fie apa, fie teren cultivabil sau dedicat cresterii animalelor, fiind propietate privata si inconjurat cu un...canal. Olandezii nu se obosesc sa ridice garduri, e mai simplu sa sape canale pentru a-si imprejmui locul.

Dar ca sa nu va mai tin in suspans, trebuie sa va spun ca...l-am gasit! Locul de care vorbesc este un Paalkampeerterrein (se gasesc in Olanda si Belgia), cu alte cuvinte un loc in natura unde se poate campa gratis. Daca e gratis, evident este cum a lasat mama natura. Daca aveti noroc puteti gasi cel mult o pompa de apa, dar apa nu este potabila (va veti da seama imediat dupa ce o mirositi-are un miros de sulf si de balta). In general locurile sunt mici (in jur de 3 corturi) si nu sunt la vedere/la drumul mare, fiind ascunse intr-o padure. Nu se poate ajunge cu masina, ci doar pe jos sau pe bicicleta. Cateva cuvinte in engleza si o harta cu locurile in cauza puteti gasi aici. 

Cam asa arata un Paalkampeeterrein

Asa ca nu ne ramane decat sa punem cortul si sa pierdem vremea in dupa-amiaza asta ploioasa invartindu-ne putin prin oras. De fapt, daca e sa ma gandesc bine, ne-am invartit cu folos caci intrand intr-un Aldi ca sa ne luam de mancare, am gasit si niste harti cicloturistice, dupa principiul “cade para malaiata in gura lui Natafleata” sau “la barza chioara ii face Dumnezeu cuib”. Asa ca nu am asteptat alta invitatii si am luat una care sa acopere centrul Olandei care ne interesa cu precadere. Harta era cat un cearsaf, dar suprafata utila era de 100%. Fara reclame enervante, ci doar cu supermarketurile din lant marcate pe harta, lucru folositor caci nu obisnuim sa caram mancare decat pentru urmatoarea masa (si mereu dulciuri din abundenta sa hranim jivina din noi care consuma si mai mult la efort).

Asa ca deja mai bine pregatiti, mai dam o raita in centru si facem o poza hartii, nu de alta, dar sa stim pe unde o luam maine dimineata, pana ce intram in harta tiparita. Dupa cum vedeti, inca suntem in afara tuturor hartilor pe care le avem. Si acum avem 3:

• harta de pe GPS
• harta proaspat cumparata de la supermarket, care incepe 30 de km mai la vest
• ghidul cu rutele cicloturistice, care are o ruta aproape de Hilversum, pe care si planificam sa o intersectam maine dimineata.

Dimineata pe racoare, pedalam cu spor pe pista plata ca in palma. In oras miroase a....a flori, a ce sa miroasa? Magnoliile sunt la apogeu si daca in Romania, copacelul acesta firav e o raritate, aici se pare ca fiecare casa are cel putin unul in curte. Stiti voi, magnoliile acelea roz si mari, pe care mergem sa le admiram si sa le mirosim in Cismigiu aici sunt peste tot si sunt insotite de lalele, narcise si multe alte floricele ce gadila in mod placut ochii si narile.

Omul asta are in curte cam cati copacei de magnolii sunt in Cismigiu

Dupa 10-15 km pedalati ajungem in Loenen aan de Vecht (Vecht este un rau, denumirea orasului urmand tipicul nemtesc: Orasul Loenen de pe raul Vecht, la fel cum exista in Germania, Frankfurt am Main si Frankfurt am Oder (orasul Frankfurt de pe raul Main, repesctiv de pe raul Oder)). Dar asemanarile cu Germania se opresc aici, pentru ca micutul nostru orasel este plin de vile, castele, palate, imi este greu sa gasesc o denumire potrivita. In orice caz, propietatile sunt imense, au o vechime respectabila si emana un amestec de opulenta si artistocratie, de la gard si pana la yachtul parcat pe canalul din spate. Ne plimbam si ne intrebam pur si simplu in ce lume am nimerit. Ceea ce vedem a fost contruit in principiu in secolele 17-18 de locuitorii bogati din Amsterdam si functionau ca un fel de resedinte de vara. Ne simtim parte dintr-o carte postala si intelegem vorbele lui Em atunci cand ne vorbea de Olanda. Oamenii astia au rascolit tot pamantul si l-au rearanjat intr-o ordine artificiala ce da bine in poze dar nu hraneste spiritul de aventura din noi.

Loenen aan de Vecht

Animalele comunitare din Olanda (mai adaugati si rate si gaste in peisaj)

Nu apucam bine sa ne dezmeticim ca ajungem in dreptul unui fort, cu un nume ce in limba noastra natala spune multe: Fort Spion. Aha, gata, avem aventura! Interesul ne este trezit instantaneu si ne postam in fata unui mic panou informativ scris in olandeza din care incercam sa deducem cate ceva. Dam si o raita in interior, doar, doar o sa gasim ceva mai multe informatii, si da, gasim...un camping. Practic pe langa fort era amenajat un camping de catre cei de la Natuurkampeerterreinen despre care am amintit in postarea introductiva.

Plecam nelamuriti, dar uite, asta e avanatjul cititorilor. Pana sa apuce sa scrie jurnalul, scriitorul se documenteaza, mai colinda, mai citeste si acum e in masura sa va lamureasca.

Fortul Spion, face parte alaturi de alte aproximativ 60 de forturi dintr-o linie militara de aparare. Asta intelesesem si noi din informatiile de pe panou, si de aceea ne asteptam la un fort in toata puterea cuvantului. Insa nu este neaparat cazul. Pe de-o parte pentru ca timpul a trecut si pe aici si forturile nu au mai fost folosite/intretinute in scopuri militare, iar pe de alta parte, pentru ca modalitatea de aparare era pe atat de simpla si de naturala pe atat de sofisticata: apa (care vorba aceea, e din abundenta in Olanda). Va spuneam mai sus ca oamenii simplii nu au garduri la casa, ci canale. La nivel mai mare, olandezii nu au ziduri, ci diguri, sisteme de ecluze si astfel erau capabili de a inunda o mare parte din terenul din jur pentru a tine inamicul la distanta. Fortul pe care l-am intalnit face parte din “Noua Linie de Apa Olandeza” (Nieuwe Hollandse Waterlinie). 

Practic, mergand pe firul istoriei, prin secolele 16-17, in perioada de inflorire a tarii, s-a inceput constructia unei linii de forturi, diguri, canale si ecluze care se intindea din sudul Amsterdamului, via Gouda si ajungea pana la Rin (o fotografie puteti gasi aici), ca mijloc militar de aparare. La nevoie, se puteau deschide ecluzele si prin canale se inunda un teritoriu insemnat. Forturile au fost asezate pe locuri cu 2-3 metri mai inalte, in locuri unde existau diguri, pentru a dirija procesul controlat de inundatie si pentru a apara digurile la nevoie. Nivelul apei era controlat cu atentie (undeva la 40 cm), suficient cat sa ingreuneze vizibil inaintarea trupelor (la vremea aceea) si sa nu permita navigatia. Doar olandezii aveau niste barje cu fundul plat cu care s-ar fi putut deplasa in voie de-a lungul si de-a latul teritoriului inundat. Sub apa, au fost plasate alte capcane, au fost sapate gropi adanci, puturi etc, iar mai tarziu au fost instalate chiar si mine ori sarma ghimpata. In cazul unei invazii pe timp de iarna, situatia era iarasi sub control, si formarea ghetii era controlata prin mentinerea/varierea nivelului apei. Apoi gheata era sparta si astfel inaintarea trupelor era din nou ingreunata, iar olandezii aveau timp suficient sa ii “ciuruiasca” de la adapostul forturilor.

Acest sistem a fost testat si folosit cu succes 40 de ani dupa ce a fost construit si a fost folosit pana in 1815, moment in care s-a hotarat extinderea lui. Ceea ce se construise pana acum a capatat denumirea de Vechea Linie de apa Olandeza (Oude Hollandse Waterlinie), iar acum, era pe cale sa se nasca Noua Linie de apa Olandeza, cativa zeci de kilometri mai la est (foto aici), ce a functionat din 1815 in 1940. Cele doua linii erau conectate in nord si sud, si in plus, in nord se legau de linia de aparare a Amsterdamului despre care va povestesc mai tarziu, pentru ca nu vreau sa va pierd de tot. Inchei spunandu-va ca tot sistemul are o lungime de 85 km, iar bariera de apa astfel creata are o latime cuprinsa intre 3 si 5 km si datorita importantei ei istorice, olandezii l-au trecut pe lista de obiective pe care intentioneaza sa le  promoveze pentru introducerea in Patrimoniul Unesco. Daca va atrage subiectul, puteti citi mai multe pe Wikipedia. 

Gasite pe drum

Cu dedicatie pentru un prieten

Ruta noastra continua cat de cat paralel cu "Noua Linie de Apa Oladeza" si ne conduce in Utrecht. Aici, la margine de oras gasim si primele case lacustre, dar dupa ce le inspectam mai atent din goana bicicletei, constatam ca la fereastra sau in pragul usii sta cate o femeie sumar/ provocator imbracata si uitandu-ne mai bine constatam ca avem de-a face cu niste bordeluri lacustre. Aparent sambata dimineata nu e o ora buna pentru sex, pentru ca cele mai multe fete stau la o tigara sau la o sueta.

Astea sunt locuinte lacustre pe bune, dar ma jur ca asa aratau si bordelurile

Prin oras

Un mic sector din parcarea de biciclete de la gara

Ne pierdem cu brio prin oras si iesim la lumina cu greu, avand in fata promisiunea unei zone linistite numita: Groene Hart (Inima verde). I se spune asa, deoarece este o zona agricola, eminamente rurala, dominata de cateva cursuri importante de apa. De jur imprejur insa exista orase importante (Amsterdam, Utrecht, Gouda, Rotterdam, Haga, Haarlem) ce creeaza o adevarata aglomerare urmana ce a luat forma unui inel (Randstad), avand in centru acest spatiu inca necucerit de urbanizare. Puteti vedea o fotografie sugestiva aici. Exista bineinteles o serie de planuri pentru dezvoltarea durabila a acestei zone si mentinerea caracterului ei prezent prin delimitarea unor spatii de agrement si prin limitarea extinderii oraselor in aceasta directie. 

Timp de 40 de km navigam in voie printre canale si suntem treziti din reverie abia in Gouda (asa cam pe dupa-amiaza).  Cum era prea tarziu ca sa cautam branza celebra, am nimerit in centrul orasului, intr-o frumoasa piata din jurul primariei, ce dateaza de pe la 1450, fiind una din cele mai vechi din Olanda.

Primaria din Gouda

Aici pe timpul verii se tin pietele de branza...Yamiiii. Dar acum nu e vara si nici timp sa cautam producatori locali nu avem, asa ca alegem varianta scurta si neinteresanta: ne multumim cu un pachet de gouda din supermarket (cel putin e produs in Olanda). In supermarket este nebunie, o asemenea vanzoleaza nu am mai vazut de cand dadeau romanii navala de sarbatori si nu stim cum sa fugim si noi mai repede spre iesire. In plus vrem sa prindem inca lumina pentru a ajunge la morile de vant de la Kinderdijk. 

Nu e asa, ca asta e imaginea clasica despre
Olanda pe care o aveti in minte?

Pentru asta traversam raul Lek cu bacul (0,75 euro de persoana+ bicicleta) si in 2-3 viraje pe stradute linistite ajungem la obiectivul nostru-cele 19 mori de vant ce dateaza de pe la 1740 si care au servit la asanarea polderului Alblasserwaard aflat la confluenta dintre doua rauri (Lek si Noord). Morile, avand valoare istorica sunt incluse in Patrimoniul Unesco din 1997. Morile sunt insa doar partea de suprafata a unui sistem complex de management al apei, pentru ca ele sunt acompaniate de diguri, canale, ecluze, bazine de colectare si statii de pompare, toate stranse intr-un singur loc si fiind o oglinda a efortului imens depus de olandezi pentru a-si catiga pamantul si ulterior pentru a proteja zonele respective de inundatii.

Zona in care se gaseste acest complex se numete Alblasserwaard si este locuita permanent cam de un mileniu. Daca pana in secolul 13 apa era drenata in mod natural, odata cu inceperea procesului de asanare a zonelor mlastinoase cu scopul de a creste suprafata de pamant locuibil/arabil, au inceput sa apara si  problemele deoarece prin scoaterea apei din pamant, acesta a devenit mai greu si a inceput sa puna presiune pe straturile de adancime ramase insa mlastinoase si astfel “sa se lase” usor, usor. Astfel au rezultat polderele, dintre care, unele se afla in prezent sub nivelul marii. Totusi o astfel de lucrare inginereasca, presupune o mentenanta continuua si in momentul in care prin metode naturale apa nu a mai putut fi drenata, s-au construit morile de care vorbim, ce aveau rolul sa pompeze apa din bazinele de colectare. Cum diferenta de nivel era importanta, s-a gandit un sistem pe etaje, in care primul set de mori aflat la nivelul -2 pompa apa in bazinele de colectare de la nivelul -1, de unde, cu un alt set de mori, apa era pompata la nivelul 0 (in raul Lek). La sfarsitul secolului 19 si inceputul secolul 20, morile de vant au fost inlocuite cu statii de pompare (initial pe carbune si apoi electrice) care asigura in continuare siguranta zonei. Pentru o reprezentare grafica reusita a evolutiei sistemului de management al apei din zona, va recomand un mic joculet numit Battle 
below sealevel (Batalie sub nivelul marii), pe care il puteti juca direct pe siteul celor
de la Kinderdijk si care intr-o maniera ludica ilustreaza istoria locurilor.

Si daca tot am dat putin in mintea copiilor, haideti sa mergem pana la capat si sa va mai recomand ceva: o poveste. Numele de Kinderdijk se leaga de o istorisire numita “Pisica si leaganul” (am tradus-o in romana pe blogul meu de zi cu zi) despre un bebelus luat de viitura provocata de o inundatie, pe cand se afla in leagan si dormea, parintii nefiind acasa. In leagan pe langa copil se mai afla si o pisica (ce iubea bebelusul precum pe proprii ei motanei) si care a contribuit la salvarea copilului odata ce leaganul a ajuns in dreptul unui dig si implicit in dreptul unor locuinte. Rezumatul nu este foarte reusit, insa in poveste se impletesc mai multe momente din istoria olandezilor si merita citita.

Pregetam in zona destul de mult, bucurandu-ne de lumina faina a serii, numai buna de facut poze si apoi pedalam in liniste spre locul de camping, unde suntem aproape singuri deoarece inca nu a inceput cu adevarat sezonul, in ciuda soarelui darnic de peste zi, fiind destul de frig.

Ziua 3: Delta din oras -->

Foto by  Radu

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox

Traseu: Hilversum centru-55-11-26-Oud Loosdrecht (7)-05-04 (Vreeland)-25 (Loenen aan de Vecht)-Breuklen-84-46-45-Utrecht centru-28-31-26-23-01-76 (De Meeren)-77-78-79-88-98-99-97-91-92 (Oudewater)-14-34-35-40-41-29-23-05-08-17-59-66-63-61-03-02-19-07-5-Camping.

Seria aferenta de harti este aici (hartile sunt deja ordonate pentru a respecta traseul mentionat mai sus).

Distanta: 120 km

Observatie: desi pe site-ul celor din Kinderdjik se precizeaza ca se percepe taxa de intrare, aceasta nu se aplica decat daca vreti sa vizitati statiile de pompae, muzeul si eventual morile in interior. Pentru a va plimba pur si simplu printre mori, intrarea este libera.