joi, 5 septembrie 2013

Luther, un oras de fier si un vulcan artificial


Interesanta combinatie as putea zice. Si asta nu e tot. Printre ingredientele de mai sus s-au strecurat si cateva castele, o gradina englezeasca si un strop de arhitectura functionala. Si toate intr-un singur weekend, caci a fost infuzie de obiective aflate in Patrimoniul Unesco. De cand am venit din concediu suntem in criza de timp. Radu e si intr-o criza identitara ce se numeste "dor de munte", caci e greu, dupa ce ai hoinarit doua saptamani prin Alpi sa te intorci la obiceiurile mai vechi ce includ bicicleta pe paine. In plus cele doua crize se bat cap in cap. Pentru a vedea cat mai mult din ce ne-a ramas de vazut, turele cicloturistice sunt ideale. Dar ele nu tin loc de munte. Totusi sunt mult, mult mai bune decat nimic.
V-ati plictisit de baloti? Noi nu!

Asa...deci am pornit goana dupa siturile Unesco din Germania, mai ales dupa cele accesibile la weekend. Ne-am oprit cu scanatul la 100 km de Berlin, unde pe o distanta mica ce o poti acoperi leger la o tura de o zi se gaseau mai multe locuri interesante:
Cam asta stiam de acasa si cu o asemenea lista la purtator nu m-am impacientat cand am adunat kilometrii si am vazut ca nu ies decat 125 pentru doua zile. Da, poate nu o sa pedalam prea mult, dar cel putin vom avea ce vedea.

Relaxati, ne-am trezit tarziu, am condus 100 kilometri, ne-am oprit la un magazin de biciclete si am cumparat lant pentru bicicleta lui Radu, am mesterit la ea fara drag si fara spor dar am facut-o functionala si am pornit pe undeva pe la ora 13.00. Asta e ora "normala" la care plecam in turele de bicicleta de cand suntem de capul nostru in Germania. Numai bine, ca a doua zi sa pedalam de ne ies ochii din cap, cu noaptea vanandu-ne la spate. Si misiunea asta devine din ce in ce mai grea odata ce vine toamna si se scurteaza ziua. Asa ca ai doua solutii: ori pleci mai devreme, ori esti prevazator si trasezi un track mai scurt. Am jucat pe cartea prevederii de data asta, nu de alta dar ne doream sa mai si asimilam ceva in locurile prin care trecem.

De fapt am pornit chiar mai tarziu de 13.00, pentru ca dupa pauzele mentionate mai sus si dupa cativa kilometri de dezmortire, am ajuns in centrul vechi din Wittenberg si evident am mai petrecut cateva zeci de minute si acolo. Micul orasel Wittenberg se leaga de numele marelui Martin Luther. Mare doar pentru o jumatate de Europa si pentru o parte din "Lumea Noua". Aproape un "ilustru necunoscut" pentru est-europeni. Scormonind prin cunostintele din scoala, nu am scos la iveala decat doi termeni: protestantismul si reformarea. Mai mult despre Luther nu stiam ce sa spun daca eram intrebata si, mai grav, nici despre cele doua fenomene in sine. Totusi, din punct de vedere cultural, social si religios, Luther este o figura centrala a Germaniei, si mai intai tot umbland pe aici si pe colo si lovindu-ne de numele sau, apoi citind in plus am ajuns sa vedem ca Luther depaseste granitele tarii sale de origine.

Totul a inceput...la Roma (stiti doar vorba aceea cu "Toate drumurile duc la Roma"). Ei bine, la Roma, Papa Leon al X-lea demarase constructia Bazilicii Sfantul Petru si pentru a o ridica plina de splendoare asa cum o visa, avea nevoie evident de bani. Astfel, un mod de a colecta banii a fost prin vanzarea de indulgente. Fenomenul este mai complex decat: dai banii, primesti o hartie si ti se iarta o parte din pacate, dar in simplificarea aceasta dusa la extrem el devine usor comprehensibil. Totusi, va recomand sa citit mai multe despre indulgente pe wikipedia. Ei bine, Luther s-a opus vehement acestei practici mai ales ca din punct de vedere al conceptiei sale relatia dintre om si Dumnezeu trebuia sa fie bazata pe dragoste si nu pe frica, si si-a expus opinia in 95 de teze pe care la 31 octombrie 1517 le-a afisat pe usa Bisericii Tuturor Sfintilor din Wittenber (Schloßkirche), usa folosita in mod curent pe post de "avizier".
Usa cu pricina
Tezele, citite in ziele de azi, ni se par logice si de "bun simt". Redau mai jos doar 5 dintre ele, ca exemplu: 
Teza 21: Prin urmare, acei predicatori ai indulgențelor greșesc, deoarece spun că prin indulgențele papei omul este eliberat de orice pedeapsă și mântuit; 
Teza 27: Ei le predică oamenilor, spunându-le că îndată ce bănuțul zăngănește în cutia de bani, sufletul zboară afara [din purgatoriu]. 
Teza 45: Creștinii trebuie să fie învățați că acela care vede un om aflat în nevoie și trece pe lângă el, iar apoi își dă [banii] pe iertări, nu cumpără indulgențele papei, ci indignarea lui Dumnezeu. 
Teza 75. A crede că iertările papei sunt așa de mari, încât pot să absolve un om, chiar dacă ar fi săvârșit un păcat imposibil și ar fi violat-o pe mama lui Dumnezeu – aceasta este o nebunie. 
Teza 86: 86. Din nou: „De ce papa, a cărui bogăție este astăzi mai mare decât bogățiile celor mai înstăriți oameni, nu construiește măcar această biserica a Sfântului Petru cu proprii bani, în loc să o construiască din banii sărmanilor credincioși?”
Evident ca asemenea opinii radicale nu au fost deloc "bine primite", nici de clerici si nici de legiuitori. Totusi, beneficiind de inventia (relativ recenta) a tiparului, ele s-au raspandit cu viteza fulgerului chiar si atunci cand Luther iesise pentru moment din prim plan si statea retras/ascuns la Castelul Wartburg din Eisenach unde, dupa o perioada de criza existentiala inerenta, si-a regasit sensul vietii, dedicandu-se traducerii Bibliei in germana, manat de aceleasi intentii nobile: de a face in asa fel incat cuvantul lui Dumnezeu sa poata ajunge in mainile oricarui credincios si sa poata fi inteles de acesta si eventual judecat fara sa mai fie necesara interventia bisericii (pana atunci Biblia era in latina, slujbele se tineau in latina etc). Chiar si in absenta lui Luther (care era un excelent orator) miscarea a crescut, antrenand de la rascoale taranesti, la distrugeri de biserici (desi Luther nu a intetionat niciodata sa se ajunga aici) si suprapandu-se peste inceputul Renasterii, a dat nastere nu numai unui alt curent religios in crestinism, ci si unei noi organizari sociale. Daca aveti rabdare puteti urmari un filmulet pe acest subiect, destul de bine realizat  (in engleza).

Revenind acum la traseul nostru, pana in 2017 Wittenbergul este in "reconstructie" pentru ca atunci se vor implini 500 de ani de la "momentul Tezelor" si multe obiective vor capata o fata noua. Totusi biserica cu pricina poate fi vizitata (sunt tururi regulate in fiecare zi la 10.30 si 13.30, din pacate doar in germana), centrul de informare turistica e bine pus la punct si va poate oferi diverse tururi ghidate sau puteti inchiria un audio-guide.
Unul din tururile ghidate
Dupa portia de cultura ne punem si noi in sfarsit pe pedalat. Pentru a ajunge in Dessau alesem o varianta ocolita ce ne ducea initial putin in sud si apoi reveneam spre nord-vest. Nu trec mai mult de 10 kilometri si reusim sa ratacim ruta in dreptul unui lac Bergwitzsee pe langa care ne invartim artistic dar fara rost.
"The countryside"
Revenim pe ruta corecta, mai facem inca 10 kilometri si apoi facem un alt ocol, de data aceasta voit spre Feropolis (orasul de fier) ce se vrea a fi un muzeu in aer liber cu masini industriale. Ce e drept, nu suntem impresionati, pentru ca in Romania nu trebuie sa dai bani sa vezi asa ceva, astfel incat revenim la ruta noastra si pedalam spre Oranienbaum. Aici ar fi de vazut un castel ce se vrea a fi "o bucatica de Olanda" dar cum afara ploua si noi nu avem niciun chef, pedalam in continuare pentru a ne indeparta de localitate. Din fericire suntem printr-o padure, asa ca nu trece mult si ne apare in fata si primul loc de cort. Desi Radu e dezamagit de prestatia noastra de azi (doar 50 kilometri), ne oprim acum, pentru ca mai apoi vom intra in zona de rezervatie si nu vom mai putea campa.
Intrarea in Feropolis
Cautand loc de cort
Duminica vremea se arata mai buna, desi s-a racit considerabil, semn ca toamna sta dupa colt. Traversam rezervatia si avantul ne este "taiat" de niste pruni aflati pe marginea drumului. Ii inspectam cu atentie, ne bucuram cand vedem ca sunt prune din acelea mici ca acasa si pe deasupra, ca mai sunt si facute. Asa ca ne punem pe mancat. De jos sau din copac, de unde le gasim pe cele mai ademenitoare. O doamna trece pe langa noi si ne zambeste, un domn ne ureaza pofta buna la micul-dejun, asa ca incurajati de atitudinea prietenoasa a oamenilor de pe acolo (majoritatea oricum nu le mananca, ci prefera sa cumpere prune fara gust din supermarket), alegem de pe jos si un kilogra de prune pentru acasa, ce s-au transformat luni in prajitura.


Cu portia de fructe deja rezolvata ne indreptam spre Dessau. Acest oras din estul Germaniei este alaturi de Weimar sinonim cu stilul Bauhaus. Desi initial, din necunostinta de cauza il consideram a fi exclusiv un stil arhitectonic, de fapt este mai mult de atat, pentru ca el imbina arhitectura, cu designul interior, cu decorarile interioare si cu artele plastice. Stilul s-a dezvoltat la inceputul secolului 20, sub conducerea lui Walter Gropius, ce a imaginat constructii "sincretice" ca sa le spunem asa. Practic avem de-a face cu o echipa de oameni (arhitecti, designeri, ingineri, constructori) ce lucreaza impreuna si nu in etape, pasand proiectul de la unul la altul si fiecare fiind "sef" pe bucatica sa. Constructile sale erau functionale, ieftine si reproductibile bazandu-se pe forme cubice si pe materiale ce se puteau produce in masa. Forme geometrice, ferestre mari, sticla ca material de top, luminozitate, astazi ni se par de la sine inteles dar la 1920 ele reprezentau o revolutie conceptuala in comparatie cu castelele si palatele, ori cu blocurile infecte de locuinte ce incepeau sa se construiasca in acea perioada.
Cladirea ce a functionat ca si sediu al scolii Bauhaus in Dessau
Una din "Meisterhaeuser" (casele profesorilor/maestrilor). In acest complex de case au locuit practic nume importante ale scolii Desau
Pentru ca tot am adus vorba de castele si palate, asta ne astepta si pe noi in kilometrii ce vor urma. Langa Dessau trecem pe langa un castel (Georgium), o resedinta de vara (Luisium) si 2 gradini englezesti, insa centrul de interes este in Wörlitz.
In gradina englezeasca aferenta resedintei de vara Luisium
In gradina englezeasca aferenta castelului Georgium
Aici se gaseste unul din primele parcuri englezesti din Europa, ridicat intre 1769 si 1773. Am folosit cuvantul parc in mod intentionat pentru ca el a fost gandit de la bun inceput si ca spatiu educational, dar si recreational, zone intregi fiind deschise publicului larg. Ne-am plimbat indelung pe biciclete prin parc, dar dupa 2 ore de hoinarit nu l-am putut intelege deloc pe Ducele Leopold al III-lea de Anhalt-Dessau, cel care a imaginat acest loc. Sa vedeti de ce. Cum e sa strangi la gramada (e drept in locuri diferite din parc): un castel neoclasic, o sinagoga (pentru a-ti exprima toleranta religioasa), o casa gotica, o copie a Pantheonului, un templu dedicat zeitei Venus, o gradina cu palmieri si alta cu trandafiri si...piesa principala de atractie: un vulcan artificial?
Castelul Woerlitz construit in stil neoclasic
Biserica din zona
O casa gotica
Si o statuie cel putin interesanta
Povestea cu vulcanul e de departe cea mai interesanta si o astern mai jos, ca sa va demonstrez ca ducele nu era chiar 100% cu capul pe umeri. 
Astfel, in 1760, Leopold al III-lea a facut o lunga calatorie prin Europa (Italia, Franta, Anglia, Olanda si Elvetia) si dupa aceasta calatorie, impresionat mai ales de ceea ce a vazut in Anglia si Italia s-a apucat de constructia acestui domeniu. Tot in Italia a fost impresionat de o eruptie a Vulcanului Vezuviu si de vestea descoperirii recente a orasului Pompei. Asa ca, intors acasa, a comandat si un vulcan pentru viitorul sau parc. Vulcanul are de toate: camera de ardere, acoperis sub forma de crater artificial ce poate fi umplut cu apa si...un lac in jurul vulcanului pentru ca acesta sa poata "erupe" fara a consitui niciun pericol. Si imaginati-va cum pe la 1770, nobilii din zona veneau in caleasca la gradina ducelui, pentru a lua parte a un spectacol inedit: urmau sa vada in direct, pe viu cum s-ar spune cum erupe un vulcan. Un lucru incredibil si nemaiauzit pana atunci. Domnii incantati si discutand aprins realizarea, femeile ce stau gata-gata sa lesine de emotie, unele dintre ele trebuind sa fie readuse "in simtiri" cu cine stie ce miresme, uleiuri parfumate si batiste reci puse pe frunte...Nu mai merg mai departe de teama ca nu cumva sa o ia si imaginatia voastra razna, asa cum a luat-o deja a mea.
Yola vulcanul artifical
Casa pazitorului vulcanului
Bun, dupa ce am incheiat si vulcanul care din pacate nu avea programata nicio eruptie in perioada asta, am plecat mai departe si am parcus si ultimii 20 kilometri pana la masina, incheindu-ne astfel tura si planuind-o deja pe urmatoarea, catre alte doua obiective Unesco din Germania: Eisenach si Weimar.

Jurnal Radu

Un articol fain despre Dessau si Wörlitz gasiti si pe lumeamare.ro
Foto by Radu

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Infobox

TraseuWittenberg- Bergwitz- Graefenhainichen- Feropolis-Oranienbaum-Dessau (pe R1)- Wörlitz- Cosswig- Wittenber (pe Elbradweg). Lungime 125 km


Distante: 
  • Wittenberg-Bergwitzsee: 14 km
  • Bergwitzsee- Graefenhainichen: 13 km
  • Graefenhainichen-Feropolis: 5 km
  • Feropolis-Oranienbaum: 23 km
  • Oranienbaum-Dessau : 20 km
  • Dessau- Cosswig: 21 km
  • Cosswig-Wittenber: 13 km


Europaradweg R1/ European Cycle Route R1 este asa cum ii spune si numele prima ruta cicloturistica de distanta lunga din Europa, incepand pe coasta Frantei, tranzitand Belgia, Olanda, Germania, Polonia, Lituania, Estonia si terminandu-se in Rusia in St. Petersburg. Ruta travserseaza Germania pe directia aproximativa V-E, de la granita cu Olanda, via Muntii Harz, urcand apoi spre Postdam si Berlin si iese din tara spre Polonia.

Info in engleza aici si o descriere sumara a rutei parcurse de noi aici. In plus, la oficiile de informare turistica din fiecare Land exista mici brosuri gratuite cu harta detaliate, etapele si punctele de interes.




Elbaradweg/ Ruta cicloturistica pe malul Elbei, urmeaza raul de-a lungul 840 de kilometri de la granita cu Cehia si pana la varsarea lui in Marea Nordului. Sectiunea parcursa de noi se gaseste aici (doar in germana).
In mod similar cu R1 si pentru Elbaradweg gasiti  la oficiile de informare turistica din fiecare Land mici brosuri gratuite cu harta detaliate, etapele si punctele de interes.



Un comentariu:

  1. Foarte inventivi nemtii si nastrusnici intr-un fel pentru ca iata, intr-o tura de o suta si ceva de kilometri poti vedea o gramada de chestii care mai de care mai neasteptate.

    Toamna lunga si fara ploi ca sa fie timp de cotrobait prin cotloanele Germaniei ;)

    RăspundețiȘtergere