Pe poteci mai putin batute

Cand, la Malaesti, Nae ne-a si propus urmatoarea tura, nu cred ca eram prin zona, ori poate nu eram atenta, dar alti pinguini au rezonat mai bine cu propunerea, asa ca dupa ce am asteptat sa se duca toata zapada din Crai ne-am asternut la drum. Ni se promiteau trasee noi, poteci ascunse pana si in descrierile unor clasici precum Emilian Cristea ori W.Kargel. 

Dupa ce ne-am distrat prin Zarnesti cautand o modalitate de a ne plati taxa nejustificata de intrare in parc (cu ocazia aceasta voi relua dialogul intre muti si surzi cu dl. verghelet) am purces la drum in ciuda ploii agasante de la inceput de zi. Cum administratia parcului ne recomanda sa o lasam mai moale cu descrierile de pe bloguri, ma voi conforma si in aceasta privinta, asa ca numele locurilor si reperele vor ramane ascunse, bine pitite in memoria noastra individuala ori colectiva si in imaginile nevinovate suprinse in tura. 

Noi suntem memoria colectiva

Trupa, in Prapastii

Totusi reintalnirea cu Craiul mi-a facut bine. Reteaua de poteci care aparent, pentru un turist neavizat, nu duc nicaieri, capata alte intelesuri alaturi de un om care le-a batut in lung si lat ani de-a randul. Craiul e un munte pentru copii mari, pentru ca ascunde povesti nenumarate, pentru ca te poti juca la nesfarsit de-a v-ati ascunselea pe reteaua de poteci ce duc in locuri de o nebanuita frumusete, pentru ca, asa cum mergi cu descrierile in mana, te asemeni cu un cautator de comori...Si chiar gasesti, altfel de comori. Poieni ascunse, terase de o nebanuita frumusete, balcoane cu panorama, castele, turnuri, strajeri din calcar alb, regine sprintene si vesnic neobosite si la tot pasul mici minuni colorate ascunse in iarba. In crai, mai mult decat in alti munti, orice poteca ascunde alte 3 secrete si puzzlel-ul pare ca nu se termina niciodata.

Pe poteci ascunse si de nenumit

Craiul e cel mai primitor la inceputul si la sfarsitul verii. In mijloc de iulie calcarul incins parca arde sub soarele naucitor de la miezul zilei, iar primavara devreme si toamna tarziu fuioare groase de ceata si nori inchid portile cetatii. E frumos la munte, peste tot e fain, dar in Crai e superb. Craiul arata altfel, se simte altele si privirea si sufletul trebuie sa fie calite pentru a nu se fastaci in fata unui imperiu de piatra, in fata valurilor crestei nordice care au impietrit parca pe verticala de milioane de ani. In crai apa lipseste, dar pe cand iei Coama Lunga intre picioare, tu, calator neobosit, calaresti valurile, iar cand pasul tau abia atinge stanca, mergand sprinten si usor pe nordica, corpul tau parca danseaza un balet tacut, apelcandu-se, indreptandu-se, ocolind, imbratisand stanca...

Tura nu a fost nici prea grea nici prea usora, nici lunga si nici scurta, asa ca de inceput de sezon. 

A avut portiuni mai expuse 

Urcari frumoase 

Perspective largi

Miscari interesante

Dupa ce udam finalul cu o bere la Gura Raului, ne despartim de Nae si noi ne asternem la drum spre Cheile Rasnoavei cu gandul de a inaugura si dormitul la cort pe acest sezon.

Aici in pauza de la Grind 

Aici in pauza din drumul forestier 

Aici in pauza de la Table

Aici in pauza foto

Duminica avem activitati diferite: Octavian, Vali si Muha intra in Caprioara, iar noi ceilalti trecem doar tangential pe langa Poiana Inului si ne vedem de drum spre Cabana Postavaru. 

O zi buna, se cunoaste dupa masa de dimineata

Urcusul pe Spinarea Calului e brutal, dar e o buna mica pregatire pentru Hit the Top-ul care bate la usa si care ma va prinde si anul acesta in corzi. Fara ture lungi, fara diferente de nivel, va fi fara indoiala greu de dovedit urcarea pana la Omu intr-un timp rezonabil. Asa ca acum e momentul pentru putina suferinta. Imi vajaie capul si presimt ca nu e de la efort, asa ca printre rasuflari intretaiate ii promit si ultimei urme de bacterie ca vara asta va incasa lovitura finala. Nu las pe nimeni si nimic sa  imi strice o vara superba alaturi de prieteni cu planuri ce imi fac mie insami imaginatia sa zboare. 

Pragurile se insira unul dupa altul si il stiu pe fiecare ca e lung si abrupt. Imi golesc mintea de ganduri si poate asta este ceea ce imi place la turele rapide. Esti concentrat, esti atat de preocupat de cum mergi, unde pui pasul, cum iti usurezi viata, incat nu mai ai timp pentru alte ganduri. 

Din Poiana Trei Fetite ma razbun insa pentru urcarea in cap si ma pun pe alergat pe poteca frumoasa ce merge pe curba de nivel spre cabana. Opresc ceasul in fata cabanei si fac cale intoarsa, pentru a le iesi in intampinare prietenilor mei. Mai alerg odata cu aceeasi pasiune pana in poiana si ma apuc sa cobor ce am urcat. In curand il aud pe Cristi si dupa alte cateva serpentine ii vad si pe ceilalti. Raman in urma cu Silvana si Marti si in aceasta formatie dovedim si ultimele serpentine. De poteca cea frumoasa nu ne prea putem bucura, penntru ca o ploicica deasa ne mana de la spate inspre cabana. Mie una imi place mult Cabana Postavaru, desi nu am fost decat foarte rar pe aici, totusi nu se aseamana cu nicio cabana de pe la noi, aducand mult mai mult cu cabanele din Alpii austrieci. Si nu numai la aspect, ci si la mancare...sau bautura. Daca lipseste strudelul cu mere scaldat in sos de vanilie avem in schimb prajitura casei (bune, bune de tot ambele variante) si ceai cu Jägermeister sau ceai cu Stroh. Pana ne savuram noi ceaiurile si prajiturile se termina si ploaia, asa ca indemnati de Cristi, care ne informeaza ca e tarziu, ii dam la vale intai pe partia Lupul si apoi pe traseul marcat ce coboara pe Vanga Mica. 

Restul de tura nu are istorie. Am aparat in doua randuri un catel pripasit pe langa noi de care era sa se aleaga fulgii in coltii dulailor de la pensiuni ori a celor de la stana si am vazut Bucegii cu incredibil de multa zapada pentru luna mai, dintr-o perspectiva neobisnuita: Valea Malaesti, Hornurile, Bucsoiul masiv si impunator, Brana Caprelor, Tiganesti. Locuri care cheama, munti care cheama, weekenduri fara numar petrecute in natura alaturi de prieteni. Viata!

Bucegii la ceas de mai

Foto by Cristi