marți, 17 iunie 2014

Duatlon in Bucegi si o duminica in Crai



Weekendul tocmai incheiat a fost unul de poveste, plin de diversitate, combinand in mod fericit activitatile intre ele si traind totul alaturi de prieteni. Dupa vorba cine se trezeste de dimineata, departe ajunge, si cum noi doream sa ajungem sambata seara in Piatra Craiului dupa un fel de duatlon intre prieteni in Bucegi, am acceptat cu destul de multa seninatate ora 6.00 propusa de Cristi pentru intalnirea la Piata Victoriei. Planul pentru tura de sambata ii apartinea tot lui Cristi, dar era inspirat din planul lui Bogdan Vasilescu si suna cam asa: urcam pe biciclete pana la Piatra Arsa, legam acolo bicicletele, coboram Jepii Mari, urcam Jepii Mici, recuperam bicicletele, coboram in Sinaia, apoi ne mutam cu tot calabalacul in Crai. 

Sambata dimineata la Cuibul Dorului era liniste. Doar tantarii ciupeau ca niste descreierati, de parca nu eram la munte, ci in Delta. Cum a durat ceva pana cand ne-am ales cele necesare si ne-am facut bagajele, am fost o perioada carne de tun. Aveam la mine si crema de soare si spray contra capuselor, dar la capitolul tantari eram descoperita. In plus trebuia ales cu multa grija ce punem in rucsac. Totul selectionat cu atentie, nimic in plus, volumul si greutatea trebuiau eficientizate. Baietii au ales sa puna betele pe rucsac, eu am ales sa nu le mai iau pentru ca singura portiune unde as fi avut cu adevarat nevoie erau Jepii Mici. Dupa orientarea fiecaruia puteai ghici care parte domina: cea biciclista sau cea alergatoare. Eu aveam rucsacul de trail, colanti subtiri, sosete de compresie si fara bete. Vali era la polul opus: pantofi pentru crank brothers si adidasi in rucsac, pantaloni cu bazon si bete pe rucsac. Cristi era undeva la mijloc..

Vali, mai mult biciclist
Cristi undeva la mijloc
Urcarea merge bine, serpentina dupa serpentina ma tin in spatele lui Vali si profitam de asfaltul bun si de drumul liber pentru a urca pana in Saua Dichiu. E fain drumul pe aici. Castigi altitudine treptat si panorama se deschide si ea usor, usor. Initial cate un colt de munte intrezarit prin raristea brazilor, iar mai apoi, cand iesi din padure culmile domoale ale Bucegiului sudic si versantii impodobiti cu rozul bujorilor de munte. 
In Saua Dichiu 
Sezonul de smirdar
Ajungem devreme in Saua Dichiu si continuam apoi pe asfalt pana la Piatra Arsa unde baietii dau peste oamenii de la care ne-am inspirat cu tura. Alipim oarecum grupurile, facem aranjamentele necesare pentru biciclete si ne transformam din biciclisti in alergatori. Suntem dintr-o data multi si veseli, cam 10 oameni care coboara rapid pe Jepii Mari. De pe contrasens ne intalnim insa cu peste 100 de oameni ce urcau in aceasta zi superba spre platou. Nefiind nici cald nici frig, soarele stralucind jovial, ochii bucurandu-se de flori si de verde, nu e de mirare ca asa de multi oameni au luat drumul muntelui. 
La Piatra Arsa, gata de alergare 
O parte din trupa de pe Jepii Mari 

Facandu-ne loc printe jnepenii de pe Jepi 
Incheind coborarea pe Jepii Mari si gata de urcusul pe cei mici
Cu atata vorbarie si glume, Jepii Mari au trecut pe nesimtite si la 13.30 incepeam urcusul pe Jepii Mici. Aici Cristi o ia in fata cu Bogdan Vasilescu si eu ma pun in spatele lui Vali, urcand cuminte. E locul perfect in care te poti afla cand vine vorba de urcus pe munte. Vali urca la bete constant, fara ruperi de ritm, cu pauze minime cat pentru o gura de apa. Daca as lua-o in fata, fara bete, as termina prin a urca smucit si a-mi pierde suflul. Asa ca imi imprietenesc privirea cu gleznele lui Vali si ii dam la deal. La prima trecere a raului ne astepta Cristi si reunim trupa de 3. Cristi constata si el ca e bine cu Vali in fata, asa caci capitanul, ce isi merita pe deplin numele, ne scoate usor, usor din padure. E timp si pentru rememorat, pentru admirat floricele si pentru pozat cu cascada. 
Aici Cristi nu e accidentat, intrebati-l pe Vali la ce serveste ingineria asta 
Din categoria, ce mai abandoneaza oamenii pe traseu

Poza regulamentara cu cascada
Se pare ca pe Jepii Mici antrenamentele pentru 7500 sunt in toi, iar oamenii de pe traseu sunt care mai de care mai diferiti: o familie cu 2 copii draguti, echipati si comportandu-se ca la carte, destul de multi alergatori, dar si turisti in conversi si sandalute de oras. 

La Caraiman nu suntem decat noi, trupa reunita, asa ca ne incalzim cu un ceai, ne odihnim si plecam cu totii spre o ultima plimbare spre Piatra Arsa. De aici, repede ne facem la loc biciclisti si avem parte de o coborare frumoasa spre cabana Cuibul Dorului. Nu am fost deranjari nici de masini, nici de ploaie, nici de frig. doar ca totul a fost prea acurt. 

In Busteni o recupeam pe Muha si ne refacem la o masa plina in Zarnesti, dupa care somn pana dimineata. Gurile rele zic caci Cristi ar sforai, asa ziceam si eu acum ceva ani, dar de cand am venit din Germania si tot mergem in 4 cu Abc-ul lui Em la munte, eu nu am auzit nimic. Cristi ne da de fiecare data 30 de secunde sa adormim inainte ca el sa inceapa concertul si ori ne iese noua chestia asta foarte bine, ori ii ia lui mai mult sa adoarma, ori pur si simplu Cristi nu mai sforaie. Cert este ca dimineata ne gaseste pe toti somnorosi dar voiosi. E drept ca ora 6.30 nu este ora ideala de trezit in weekend dar cand e vorba de mers pe munte niciun sacrificiu nu e prea mare.  La 8.30 ne intalnim cu Nae si cum nu vrem sa il facem sa astepte ne zorim unii pe altii pana compactam toate bagajele in masini si ne mutam pe drumul de Plaiul Foii. 

Pornim de data asta in grup extins spre Coltul Chiliilor si apoi spre Diana. Poiana refugiului e linistita la aceasta ora si nici noi nu tulburam prea mult locurile caci luam in piept urcusul pe Padina Popii ce an de an devine mai greu, mai abrupt, mai lipsit de orice trepte, pietre etc. Poteca se dezintegreaza parca sub picioarele noastre de la un punct incolo, asa ca nu pot sa nu ma bucur cand o parasim pentru a lua drumul coclaurilor. 
La lantul de pe Padina Popii
Sa haladuiesti prin Crai e frumos, sa descoperi mistere si comori si mai frumos, mai ales cand ai alaturi de tine un om ce a batut Craiul la pas in lung si lat in ultimii 40 de ani. Asemenea oameni te pot scoate din harta, iti pot deschide usi spre lumi necuprinse in monografii sau iti pot descifra trasee de 4-5 randuri unde era greu de razbit cu o asemenea descriere sumara. Un asemenea om e o comoara si o carte umblatoare, caci la pachet vin experienta de dincolo de harta si descrieri, vin numeroasele ture pe aceeasi poteca, vin amintirile, vine transmiterea de cunostinte din generatie in generatie si vine ochiul experimentat care citeste din mers terenul si care alege cele mai bune abordari. 


Pe aici chiar mergea drumul
Ce cauta Cristi pe acolo? Poteca, ce sa caute!
Asa ca ne facem frati cu momaile, urcam si coboram, sarim muchii de stanca, ne strecuram printre jnepeni si pe cat ne apropiem mai mult de Ascutit, pe atat perspectiva spre Padina Popii se deschide mai ampla si mai frumoasa in spate. 
Si noi tot poteca o cautam

Crai la ceas de iunie
Pe varful Ascutit ajungem manati de ploaie, asa ca aici ne despartim. Trupa de recuperatori-masini coboara pe Brana Caprelor spre Diana, iar restul pe Padinile Frumoase spre Curmatura si Botorog. 
Creasta spre Vf. La Om
Cum spuneam si la job, unde e aventura mai mare, hop si eu, asa ca ma fofilez repede in echipa de recuperatori-masini si ne punem pe un mers rapid spre saua de sub Varful Padina Popii, iar apoi ne incercam norocul pe Brana Caprelor. Din amintirile care ma chinuiesc stiam ca portiunea de grohotis/ abrupt e mai mica pe aici decat pe TA si padurea vine mai repede. 

Pana la Diana facem o ora si cum am evaluat noi ca am fost prea rapizi ne multumim ca restul drumului sa il facem la pas. Ajungem oricum devreme la Botorog si ne asteptam prietenii ca mai apoi sa o luam tarziu din loc spre Bucuresti.

La radio canta tata Julio, Zarnestiul s-a animat si strazile strajuite de porti inalte sunt imbracate in lumina frumoasa a orei de aur. Am un sentiment de "lasa-ma sa mai stau" si e pentru prima data de cand am venit din Germania cand imi doresc sa mai fie weeekend. Poate pentru ca simt nevoia unui concediu mai lung, poate pentru ca ma inspira ziua generoasa de vara, compania prietenilor si aventurile impartasite. Dar am chef de colindat, am chef ca aventura sa nu se termine dupa doua zile, am chef sa imi scriu acum povestile pentru batranete.

Foto by Cristi


4 comentarii:

  1. Ca infocat cititor de jurnale marca Mike sustin initiativa cu mai mult de doua zile :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu totii ne-am dori un weekend de 3-4 zile, saptamanal sau macar o data la doua saptamani.

      Ștergere
  2. Nu va suparati, dar poteca aceea pe care o cautati pe ce traseu este? Pe partea nordica am facut un singur traseu, coborarea pe care ati mentionat-o si dumneavoastră, pe brana caprelor. Foarte frumoase poze.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut Florin,

      Poteca pe care am parcurs-o e de fapt un traseu de legatura intre Padina Popii si Varful Ascutit, poteca fara marcaj turistic.

      Ștergere