More pain...free of charge

Prin mai, Cristi pusese ochii pe un concurs de MTB prin sudul Fagarasului: Vidraru Bike Challange. Asa ca dupa minime parlamentari ne-am inscris amandoi la proba lunga dupa principiul proba scurta e prea scurta si proba de maraton intrunea una din conceptiile lui Radu: "more pain for the same money". Chiar daca e la mii de kilometri distanta, macar sa fie mandru de noi. Cu inscrierea facuta era momentul sa ne suim si in sa si sa ne amintim cu ce se mananca mtb-ul. Eu venisem cu propunerea unei ture in Leota si a alteia in zona Pucioasa-Bezdead- Cota 1000, dar Cristi, mai practic a zis ca ar fi mai bine sa facem noi o recunoastere a traseului de concurs- tura lunga, evident. Cum la alergare am inceput cu un maraton montan, am zis ca si la mtb ar fi bine sa incep cu aceeasi provocare. Marea diferenta e ca la alergare, pentru a termina un maraton iti trebuie doar suflu si picioare, pe cand la mtb iti mai trebuie ceva tehnica pe coborari. Si aceasta din urma mie (inca) imi lipseste, caci stiu foarte bine de la aleragre: o coborare buna ridica substantial media orara sau pace-ul mediu, si nu e suficient doar sa urci bine daca nu poti sa si cobori binisor. Dar astea sunt ganduri de concurs pe cand noi suntem astazi la o simpla tura de recunoastere. 

Cristi a incarcat pe gps track-ul, asa ca este usor cu orientarea, iar in teren lucrurile devin si mai simple caci marcajele de anul trecut (sau de anul acesta?) ne insotesc la fiecare curba. Mancam repede asfaltul pana la Vidraru si prindem forestierul spre Cumpana. Drumul e lat, mergem bine, coboram chiar, ne ingrijoram caci nu am urcat mai nimic si primii kilometrii se scurg pe nesimtite. Din dreptul unei troite vine in final si urcarea, moment numai bun sa imi pun si eu picioarele la treaba. Primii 16 km se scurg repede caci si noi avem energie, dar ajunsi in punctul de bifurcatie al traseului lung de cel scurt eu si Catalin ne tot facem curaj sa o luam din loc si tot amanam momentul cu ceva dulce, cu apa, cu pauze la copaci etc. 

La Vidraru

Pe forestierul spre Cumpana

Dupa o scurta coborare

Fasia de drum ce ne sta in fata

Ajungem la punctul de bifurcatie al traseului lung de cel scurt

Ne gandeam noi ca dupa bifurcatie urmeaza sa murim, vin catarari epice si tot asa. Nu a fost cazul. Drumul e in continuare ciclabil, si mai mult de atat ne pregateste o frumoasa coborare spre Valea Topologului. Suntem pe la kilometrul 30 si in fata ne sta lunga urcare de 30 km. Este cald, dar din fericire izvoarele sunt si pe stanga si pe dreapta si ne putem opri de cate ori este nevoie pentru a lua apa si a ne racori. Dupa o portiune domoala parasim firul vaii si ne orientam pe un forestier ce urca spre dreapta. Panta creste usor usor, dar totul este ciclabil si spre bucuria mea de mtb-ist incepator pot sa stau in sa fara probleme. Cristi insa nu e in ziua lui cea mai buna si efortul duce la carcei si crampe musculare...Timpul trece mai repede decat ne miscam noi si ora 16 ne prinde la inceputul apendicelui de 8 km ce urca spre Vf. Marginea. 

Descoperind cabana Iedu

Incercand sa lamurim de ce scartaie bicla mea

Hotaram sa lasam ocolul pe alta data si intram pe BA ce ne va conduce pana in punctul de intersectie cu traseul scurt. Nu incepem noi sa facem bine push-bike, ca pe drum coboara o masina si se ofera sa ne ia pana in vale, caci drumul pe care tocmai intrasem avea sa fie tare anevoios, cu copaci cazuti, ocoluri etc. Rezistam cu stoicism tentatiei si in curand locurile devin din nou ciclabile. Suntem printr-o padure inghetata parca in timp, poteca sa lateste usor, usor pana devine drum, noi ne ducem bividii de coarne cand la vale, cand la deal, si parca dupa trunchiurile drepte astepti oricand sa apara vreo armata de arcasi si sa inceapa batalia. Bucatile impadurite sunt intrerupte de poieni si ideea ca de acum vine doar coborare e falsa. Coborare e, nu e bai, doar ca de multe ori trebuie sa ne dam jos de pe biciclete, fie pentru ca iesim intr-o poiana cu stana si cainii atata asteapta, fie pentru ca in padure dam de trunchiuri intregi cazute perpendicular pe drum. 

Prin poieni

In plus, in departare incepe sa tune si senzatia de securitate pe care ne-o ofera padurea e total falsa, caci in curand iesim iarasi la lumina si in bataia vantului, a picaturilor de ploaie si cam la discretia fulgerelor. Gresim drumul si ratam o bifurcatie la stanga, asa ca ne intoarcem si facem push-bike pana in varful micului deal. Cum ritmul de inaintare si gradul de vitejie au scazut substantial avem timp sa ne uitam in jur. In stanga se vad portiuni din creasta principala si cateva muchii sudice, lungi si frumoase. In fata, desi mai e mult pana la apus, combinatia de ploaie si soare a colorat frumos cativa norisori, cerul devenind dintr-o data foarte fotogenic. Lumina e insa spalacita, iar aparatele noastre sunt doar niste stropitori mai rasarite, asa ca preferam sa ii dam inainte. La fiecare stana la care ajungem Cristi face conversatie cu ciobanul si intreaba daca mai sunt stane in fata si daca mai e pana in Arefu. raspunsul este invariabil acelasi: da. Asa ca panica incepe sa se instaleze si distantele sa lungesc in capul nostru, posibilitatea unui bivuac devine din ce in ce mai concreta in mintea lui Cristi, se fac calcule de tipul "mamica o sa murim", dar noi ii dam inainte. Locurile sunt faine si desi e tarziu nu pot sa nu le admir din goana bicicletei, nu pot sa nu remarc norii fotogenici, mici bucatele din creaasta principala ce poarta inca pe alocuri zapada si Cozia cu silueta sa unica. Eu nu imi pun probleme de bivuac, noapte, supravietuire. Ne cunoastem bine intre noi si stiu ca putem merge mult si bine mai departe chiar si atunci cand crezi ca nu mai poti, chiar si atunci cand te alearga noaptea sau vremea proasta. Am trecut prin multe impreuna si cateva ore pe bicicleta in Fagaras nu sunt de natura sa ma puna pe ganduri. Asa ca il las pe Cristi sa se panicheze si noi ne punem pe pedalat. In fata noastra drumul se desfasoara pentru urmatorii kilometri pe o culme valurita ce ne scoate intr-un final la punctul de bifurcatie al traseului lung de cel scurt. 

Asa ca, daca tot am incheiat socotelile cu traseul lung hai sa vedem ce e si cu cel scurt. Indicatorul e incurajator: doar 2 ore pana in Arefu...pe jos. Marti zicea ulterior ca a fost pus de AMC, asa ca indraznesc sa il intreb daca a mers cineva pe jos, sa vada daca sunt doar 2 ore. Poate am imbatranit eu, poate eram noi obositi, dar cand vii de pe Negoiu dupa 2 zile de mers, eventual cu rucsac mare in spate, ma indoiesc profund ca mai esti capabil sa mai tii ritm de concurs de trail running. Cert e ca noi am facut cam 1 h si jumatate si micile urcari de care amintea Daniel Sardan in scurtul sau raport de concurs din 2013 le-am simtit din plin. 

Pana la urma, strangand din dinti si mai impingand la bicicleta, mai mergand pe ea ajungem deasupra satului Aref si ne asteapta lunga coborare. O luam temenel ca doar tinem la biciclete si la integritatea noastra corporala, dar oricum, ne place, desi pe la jumate se impune o pauza de dezmortit mainile intepenite pe frane. La primul magazin de care dam ne relaxam in sfarsit. Baietii cu o bere, eu cu...mancare. Cam de pe la ora 16 ma incerca o foame cumplita. Si nu lipsa de energie. Foame, frate. Din aceea de care as fi mancat si bataie. Si cum ma dusesem eu sa fac ravagii prin micul magazin imi amintesc de o poza cu Hoinarii, de la ei de pe blog, facuta tot asa, la o tura lunga de bike, in care oamenii se oprisera la un magazin comunal si aveau masa plina cu mancare. Le spuneam baietilor ca asa ceva eu nu am mai experimentat pana acum. La turele de alergare, pur si simplu nu intra mancare solida in cantitati mari. Stomacul ravasit de hopuri si impacturi numai de asta nu vrea sa auda. Dar acum merge, cere, vrea. Si cine sunt eu sa nu il ascult, caci doar e al meu? Imediat dupa magazin vedem un indicator spre Cetatea Poenari: 1,5 km, asa ca ajungem inapoi la masina bine-mersi, pe lumina, cu timp suficient sa gasim loc de campat, sa ne spalam, sa gatim si la lasarea intunericului sa fim la orizontala. 

A doua zi aveam un alt traseu in plan, cu mai putin asfalt si o diferenta de nivel mai mica. Asa ca dimineata mai bagam ceva aer in roti si dusi suntem la vale spre Berindesti. E caldura mare, niciun nor pe cer, niciun vantulet si noi ne coacem la foc mic pe anemicele urcari de la inceputul turei. Batranii din sat se indreapta apasati de ani, cu pasi mici spre biserica. Noi iesim curand din localitate si prindem drumul spre Turburea. Pe harta aparea ca fiind un drum bun, in realitate insa era tristete mare. Drumul de pamant fusese muuncit de sute de copite, noroiul framantat si acum intarit facea inaintarea pe bicla aproape imposibila pentru nivelul nostru de...la piciorul broastei mtb-iste. Asa ca ...push-bike. Bucatile aprupte erau intrerupte de scurte bucati orizonatale, frumos innierbate pe care era placut sa te dai cu bitza. Tot mergand asa dam peste o stana si desi mai apoi drumul coboara, noi ocolim noroaie. Mai ocolim si prin fanete, mai sarim si garduri, mai levitam si deasupra noroiului, cert e ca primii 14km au mers tare greu. 

Urcam

In spate

In fata e si mai promitator

Prin fanete

Apoi lucrurile se simplifica. Avem putin asfalt si drum bun prin Cheile Valsanului pana in Poienile Valsanului. Drumul asta merge binisor. E aproape plat, fara prea multe masini, iar prin chei e umbra si racoare. Dupa ce refacem rezervele de apa in Poiana Valsanului ne apucam de marea urcare de 300 m de astazi. Din fericire si asta e asfaltata, asa ca dupa cateva ace de par ajungem in varful dealului, in Curmatura Molivis si coboram in Poiana Toacei, o poiana lunga, cu drum drept, pe unde ne prinde din urma o ploicica cu soare. Cristi ne tot ameninta ca va mai urma o urcare, caci nu se "pupa" distanta si diferenta de nivel si asteptam acu-acu sa se termine drumul asta frumos ce ne coboara lansat spre Transfagarasan si sa inceapa ceva in sus. Dar supriza e de partea noastra caci dupa 2-3 kilometri de asfalt ajungem la baraj la Vidraru si aventura noastra e gata, suntem ca si acasa.

Poza de final de tura

In rezumat, a fost superb sa stau doua zile in sa si de abia astept urmatoarea tura cu mtb-ul.

Traseu ziua 1: Cetatea Poenari- Baraj Vidraru-Curmatura Runcurelei- Valea Topolog-Forestierul spre Vf Marginea-intresecie marcaj BA spre Negoiu- urmat BA spre Vf. Clabucetul- Vf. Stubeaua- Poiana Gruiu Capatanii-Poiana Obarsiei-Arefu-Cetatea Poenari

Datele turei: aici

Traseu ziua 2: Cetatea Poenari- Berindesti-Turburea-Valea Valsanului-Poienile Valsanului- Curmatura Molivis-Poiana Toacei- Transfagarasan- Baraj Vidraru-Cetatea Poenari.
Datele turei: aici

Foto by Cristi si Mike