Evadare. Unde evadam repede, ieftin si cu efect? In Bucegi. Ce facem? Pai daca miercurea trecuta am fost cu bicicleta, acum e timpul pentru o alergare. Ma simt cam obosita dupa weekendul in Ciucas, dar apas pe acceleratie, caci stiu ca weekendul urmator e rost de relaxare la Cristi.
Am avut gaz pentru a tine motorul accelerat doar pana la Caraiman, apoi s-a terminat gazul si cum benzinarii nu sunt pe munte, a trebuit sa ma multumesc pentru intreaga zi cu regimul de avarie.
Radu imi face din nou planul de acasa, dar eu nu ma tin de plan. Ar fi un bun antrenament sa cobor din tren in Sinaia si sa alerg cel putin pana in Poiana Stanii, dar ma simt atat de adormita si anchilozata in dimineata asta, in personalul 3001, incat nu ma urnesc din scaun prea usor. De la Ploiesti la Campina am parte de niste inside-uri ale locurilor, spicuite din discutiile unor localnici, despre cine si ce casa si-a mai facut, trenuri, terenuri, locuri de munca etc.
Jepii Mici imi fac mai degraba cu ochii. Pe de-o parte pentru ca am o socoteala de facut si vreau sa vad cat de repede ajung la Caraiman si pe de alta parte pentru ca o urcare atat de lunga, se abordeaza cu un anumit simt de raspundere, mai prudent, mai cumpatat. Cum ziceam, nu sunt suficient de treaza ca sa izbucnesc in alergat.
Busteniul e doar pe jumatate alert, dar eu sunt abordata inca de la Panipat cu o plimbare cu Jeep-ul. Refuz scurt oferta, dar nu scap usor, caci ajungand in zona telecabinei constat ca odata cu asfaltarea drumului de pe Dichiu, o noua industrie infloreste: excursiile cu Jeepul. Dintre atractii: Pestera, Padina, Piatra Arsa, Babele, asa mai pe sub mana. Cand nu merge telecabina (ca astazi de exemplu), merg jeep-urile si invers. Ma intreb daca cumva o sa ajunga sa mearga o zi telecabina si o zi jeep-urile, ca sa existe echitate si in turismul de la munte.
Dupa ce trec de telecabina se face liniste si Jepii mi se astern la picioare. Nu stiu de ce imi imaginam ca voi fi singura, dar de fapt depasesc 3 grupuri de cate 2 oameni. Primele, 2 doamne, ma intreaba daca sunt singura si raspund afirmativ, apoi un alt grup de doi, tata si fiu, ma recunosc din jurnalele Claudiei, apoi mai depasesc mai sus, 2 unguri. Merg relaxat dar constant, fara nicio pauza, cat mai cursiv si opresc ceasul dupa 1h 35 in dreptul cabanei. Platoul pare pustiu si am o multime de variante in fata. Aleg sa alerg spre cruce, pentru ca nu am mai fost de ani de zile pe acolo, iar acum, la ceas de mijloc al saptamanii ar trebui sa fie pustiu.
Ma linistesc subit si continui la pas spre Crucea de la Caraiman pentru ca ori poteca nu e alergabila, ori sunt eu deja stoarsa... Abia spre Babele mai schitez putin alergat. Coborarea spre Pestera, o detest, asta se stie, mi se pare mereu rupere de genunchi, dar trece repede. Nu m-am miscat atat de bine cum m-am asteptat, asa ca o continuare spre Omu se excude din start. Decid sa revin spre Piatra Arsa pe BA. Meditand putin la situatie, imi dau seama ca tura de azi a stat sub semnul marcajelor albastre. Doar Crucea Rosie dintre Crucea de la Caraiman si Babele m-a tradat, insa in rest am avut parte de toate marcajele posibile (banda, cruce, punct, triunghi). Numai albastre se fie.
Imi place linistea Bucegilor din timpul saptamanii. Sunt pur si simplu alti munti si presimt ca o sa mai revin in asemenea escapade, caci de idei, sigur nu duc lipsa. Pe ultima suta de metri renunt si la planul cu Piciorul Pietrei Arse si aleg sa cobor tot in Busteni pe Jepii Mari. De data asta, chiar trebuie sa prind Regiotrans-ul, asa ca ar fi bine sa nu intind prea tare coarda. Cumva, pe coborare imi revin si cu exceptia catorva urme mirositoare si proaspete de urs care au declansat o suita de pau-ri, nu mai am alte evenimente notabile de pescuit.
Datele turei: aici
10 zile mai tarziu, revin, neplanificat pe aproximativ aceleasi poteci. De data asta pe Jepii Mari si Plaiul lui Pacala in sens invers, dar de data asta reusesc sa includ in program si Piciorul Pietrei Arse, mult dorit. In mod cert, urcarea pe Piciorul Pietrei Arse si/sau o eventuala coborare nu ar fi deloc un antrenament nereusit, asa ca ramane pe lista. Vremea a fost superba, cum nu am mai prins demult pe munte un weekend intreg. Soare, temperatura placuta, vizibilitate mare, cer senin, nori, vant, lumina frumoasa la apus, in lumina vremii din acest weekend, parca Bucegiul a fost si mai frumos si pe cat merg mai mult, pe atat il iubesc mai tare.
 |
| Mama, urcand pe Jepii Mari |
 |
| Inceput de toamna in Bucegi |
 |
| Cu mama, la Canton Jepi |
 |
| Mama, nu mi-a apreciat simtul artistic, cu gandacul pe firul de iarba, in galbenul apusului si cu Valea Ialomitei in spate |
 |
| Dimineata, pe racoare (se vede dupa haine), la Padina |
2 comments:
Chiar tare faza cu oamenii care te-au recunoscut din jurnal ;)) Pai sa mai scriem, zic!
Simtul tau artistic la facut poze, mai ales la selfie, trebuie explorat la maxim, se pare ca ai stat cam mult la umbra comoditatii si poate si-a lui Radu, poza de la Cruce e de wallpaper :)
Ca orice chestie buna, poza de care vorbesti e o intamplare. Pus aparatul in iarba, incadrat, facut poza. Eu pe ecranul mic al aparatului nu am vazut nici norii de deasupra si nici firele de iarba ce zburdau nebuneste in vant...Pur si simplu am incadrat, m-am gandit sa intru si eu in cadru si am facut click.
Trimiteți un comentariu