luni, 9 februarie 2015

Vâlcan



De luni si pana miercuri seara nu am facut decat sa visez la frumoase ture de schi pe schiuri in zona Vaii Jiului: Straja, Oslea, Godeanu, Retezatul Mic. Pe cat citeam, pe atat descopeream mai multe variante si intram in criza de zile. De la 4 zile de schi (de partie) la Straja, am ajuns sa migrez extrem de repede spre mult schi de tura, doar ca vremea mi-a incurcat toate socotelile si mi-a innecat toate corabiile, inca din prima zi.

Miercuri noaptea mica statiune arata frumos, luminoasa, tacuta si ingropata sub nameti. Stiam ca vraja avea sa se rupa la venirea zorilor cand amalgamul de vile si cabane va iesi la iveala, colorat, fara sens si inghesuit. Claudiei ii place si o indemn sa se bucure de imagine acum. Cazarea noastra, pe o coasta de deal este inghesuita, dar calduroasa si cum toti 4 suntem buni prieteni, presimt ca ne vom descurca si in camera minuscula.
Cine nu merge la schi in Austria, se multumeste si cu Straja

Joi – Descoperirea terenului de joaca

Dimineata suntem intampinati cu vreme buna. Prognoza spune ca aceasta va fi cea mai buna vreme de care vom avea parte, asa ca eu scot repede la iveala planul supriza: schi de tura pentru “descoperirea” zonei. Octavian si Vio au fost aici cu 9 ani in urma, eu acum 7 ani, Claudia deloc. Asa ca lasam cu totii schiul de partie pentru “mai tarziu” si pornim in explorare. 

Ce e drept pornim cam tarziu si ne ia ceva pana ce urcam pe langa teleschiurile III si V pentru a ajunge pe Varful Mutu. Norii dinspre Straja avanseaza constant si pe masura ce mergem spre vest vizibilitatea se restrange, astfel incat ceata si white-out-ul ne prind din urma la coborarea dinspre Varful Verde spre Gura Plaiului. Senzatia de ameteala si de susul e jos si josul e sus nu e noua si am dubiile mele ca vremea se va imbunatatii si ca are sens sa insistam. Asa ca decidem sa facem cale intoarsa pe propriile urme ce incep usor, usor sa dispara, sterse de vant. Gasim cu ajutorul urmelor, a reperelor sporadice si a GPS-ului ruta de intoarcere si ne consumam ziua dand cateva coborari pe partie, prin ceata deasa. O supa tulbura unde doar feelingul ne ghideaza sa luam virajul sau sa ocolim cine stie ce damb. 

Ne petrecem dupa-amiaza si seara asteptand codul galben-portocaliu de vant si ninsori ce sigur nu ne va rata pentru ca primele semne le-am simtit pe piele noastra inca din cursul zilei de azi. 

Seara, intinsi la orizontala, urmarim pe fereastra vantul nebun ce poarta zapada dintr-o parte in alta si deja mintea mea incearca sa fabrice planuri alternative pentru ziua de vineri.
Lasand in urma partia 
Drumul ni se asterne frumos in fata. Oare pentru cat timp?
White-out
Vineri- Ca adevaratii

Cea mai buna varianta ar fi sa beneficiem de teleschiul 1, care merge inca si sa dam niste coborari pe partia Slalom/ Lupului, o neagra frumoasa si nepregatita ce mi-a atras privirea din prima clipa cand am trecut pe sub ea. Claudia refuza categoric teleschiul si ma vad urcand prin padure pe urmele lui Octavian, iar mai apoi deschizand urme prin zapada mare. E fain de urcat printre braduti si probabil e la fel de fain de coborat printre ei, mai ales ca aici e peste un metru de zapada, mai multa zapada decat am vazut tot anul la un loc in Valea Prahovei. 


Totusi la debarcarea din teleschi e o ceata crunta si un viscol de te ia pe sus, asa ca nu avem nicio sansa sa gasim intrarea pe partia neagra si nu ne ramane decat sa ne insiram dupa ceilalti schiori care merg in traverseu pana pe partiile usoare de langa teleschiurile 5 si 3.

Cum pe aici pe sus nu e de stat, cum singurele teleschiuri care merg sunt cele de jos (3 si 4), decidem sa dam o coborare pe sub gondola. Avem avantajul ca suntem feriti de vant, fiind destul de jos, ascunsi in padure si nederanjati de nimeni, avand in vedere ca partia este ratracuita doar pe primele cateva sute de metri. Apoi incepe off-piste-ul. Momentul a fost intens aclamat de Octavian, Vio si Claudia, aflati la primele iesiri in afara partiei, Claudia dand din ras in plans. Plans cand se lupta cu virajele prin zapada nepregatita si ras cand se gandea ca oamenii din gondola se uita la noi, cum ne impleticim pe sub gondola “ca adevaratii”. Mai mult razand si glumind decat coborand, reusim sa mergem pana in punctul in care zapada dispare si pietrele devin amenintatoare (le-a incercat Octavian pe talpa propriului sau schi). Din acel punct, punem focile si ii dam inapoi la deal, poposind pentru ciorba regulamentara de la pranz.

Cum fetele dupa ciorbita si bulz nu mai vor sa se urce din nou pe foci, plecam doar eu si Octavian spre partia neagra pe care am pus ochii astazi dimineata. Si acum, pe final de zi, este la fel de neatinsa, asa ca impinsa de la spate de o placere nebuna imi afund schiurile in zapada mare si deschidem urme in zig-zag pe partia abrupta. Zapada este excelenta si toate simturile mi se dilata cand vizualizez placerea coborarii. Urcam repede si fara pauze, manati cumva de vremea haina si de inserare. Ne regrupam in spatele ultimului palc de braduti, dam jos focile, inchidem claparii si blocam legaturile. Freamat cumva de nerabdare si Octavian pleaca in primele viraje. Il vad cum coborara frumos prin pulverul de vis si imi aleg o alta traiectorie. Zapada este din belsug si panta este numai buna cat sa fie distractiv, virajele sa curga singure, fara efort si schiurile sa se aseze singure pe trasa ideala. Toata partia e a noastra si in cele 3-4 scurte minute mi-as dori ca momentul acesta de gratie sa dureze de 5 ori, de 10 ori mai mult, sa ma dau pe aici pana imi cad picioarele, pana cand fie nu mai pot sa mai fac o noua urcare, fie nu imi mai vine sa mai cobor din nou. Cum drumul e in usoara coborare, ne scurgem fara efort pana la cabanuta si incununam ziua de azi cu un pahar de vin. In sinea mea, stiu ce fac maine: ma duc ata la partia aceea neagra.
Urcand pe Slalom
Uite atat era zapada...

Sambata-Mihaela sfarma schiuri

Sambata dimineata putem sa le dam clasa pinguinilor care au fost la schi in Austria, pentru ca ne infiintam la casa de bilete inca de la 8.45. La ora 9.00 imi pornesc GPS-ul si fac prima urcare cu teleschiul. La inceput, pentru ca nu merge decat teleschiul 3 nu pot sa ma ridic suficient cu ajutorul instalatiilor ca sa vad daca teleschiul 1 a pornit. Asa ca mai dau niste coborari, beneficiind de partia batuta proaspat. Pe la 10 se deschide si teleschiul 5 si putem sa urcam pana sus. Teleschiul 1 tot nu merge, asa ca ramanem pe partiile usoare si dam niste coborari, cat gasim portiuni inca bune si netocate. Apoi ne mutam pe partia din dreapta teleschiului 5, care nu fussese deloc ratracuita astazi si care ne astepta cu zapada virgina. Ne lasam si pe aici urmele schiurilor, in forma unor frumoase linii serpuite si uite asa trec orele.

Ne trezim din reverie abia cand Claudia ne paraseste ca sa se alature unui grup de 4 ce urca pe foci pana pe varful Straja. Ramasi in 3 hotaram ca e cazul sa ne mutam pe neagra mult-dorita.

La Montana, la teleschiul 3 e o coada inumana pentru ca pe sus e o ceata groasa sa o tai cu cutitul si toata lumea a coborat la teleschiurile de jos. Octavian si Viorica aleg sa stea la coada, eu imi pun schiurile pe rucsac si merg in clapari pana la teleschiul 1. Ajungem cam in acelasi timp si incepem o cursa contra-cronometru cu ora 13.00 cand avea sa ne expire ski-passul. Din pacate neagra mult-visata era acum tocata, dar tot ramane un bun exercitiu. In plus nu e mai nimeni la teleschi, nu stam la coada, urcam lin prin padure si la adapost, si coborarea e mereu interesanta, avand mereu ceva de invatat. Mai gasim cu greu cate o bucatica de partie netocata si ne bucuram mereu de finalul partiei, ratracuit perfect. Ultima coborare o incepem la 12.52 si la 12.55 validam din nou skipassul pentru o ultima urcare.

De ceva vreme ma tot uit la padurea din jur si incerc sa desenez o ruta de coborare, asa ca acum, profitand de faptul ca nu mai suntem presati de timp, ii propun lui Octavian sa facem o aroganta si sa dam o coborare prin padure. Octavian accepta imediat, Viorica se lasa si ea usor convinsa si iata-ne pe toti navigand printre braduti. Ne place tuturor, ne place mult, mai ales ca avem parte de zapada buna, pe alocuri inca neatinsa, si placerea descoperirii, a noului, e mult prea puternica pentru a fi ignorata. Dam curs instinctului si mai luam inca 3 urcari de caciula cu banii jos.
Vio, prima coborare prin padure
La ultima coborare in off-piste, intru insa intr-un sant acoperit de 1 m de zapada, ma plantez cu schiurile in sant, imi sar legaturile si ma trezesc imprastiata prin zapada. Nici nu stiu cand mi s-a intamplat, dar par teafara si nevatamata, asa ca imi adun schiurile si ii dau in continuare la vale. Coborarea nu mai merge la fel de frumos, poate si pentru ca merg mai cu frica dupa proaspata cazatura, dar in teleschi imi dau seama ca e ceva ciudat cu schiul stang. Varful e mai sus decat de obicei si ceva agata pe talpa, asa ca ma gandesc ca e ceva zapada stransa ciudat sub talpa neceruita, zapada de care incerc sa scap scuturand de cateva ori energic schiul. Nu observ nicio imbunatatire, asa ca ma hotarasc sa cercetez cand ma dau jos in teleschi. Nu mica imi e mirarea cand dau schiul jos din picioare si observ ca schiul este plesnit/ partial rupt. Ma uit putin debusolata la schiul fara viitor si nu imi dau seama cum am reusit sa fac asa o fapta de seama, dar inainte sa ma vait am treburi mai imporante. Sa ma bucur ca a fost un lemn si nu un picior de-al meu si sa ma gandesc cum ma dau eu jos de aici si cum o sa folosesc eu schiul si maine la schi de tura.

Octavian si Vio coboara si ei cu mine pe partia usoara si ne regrupam la cabana unde o asteptam pe Claudia sa se intoarca de pe Straja. Povestea ei a fost de departe mult mai savuroasa decat a mea si dupa ce facem schimb de impresii caram bagajele la masina si ne mutam resedinta in Campul lui Neag, la Pensiunea Lazarul, urmand o recomandare a dl. Mititeanu.

Pensiunea e asezata intr-un loc superb, in mijlocul padurii la 1 km distanta de drumul principal (care oricum e extrem de putin circulat, avand in vedere ca asfaltul se termina dupa Campusel, iar acum, pe iarna, drumul nu mai este dezapezit). Ninsoarea proaspata din ultimele zile a imbracat totul in alb si peisajul de poveste e completat de o liniste nefireasca, ce contrasteaza puternic cu agitatia de la Straja. In plus suntem singuri in toata pensiunea si ne bucuram de o camera imensa si de o seara linistita in fata unui pahar de vin (sau mai multor pahare de vin). Pensiunea este un bun punct de plecare pentru numeroase trasee in Retezatul Mic, in Oslea sau chiar in Retezatul Mare, cu intrare prin Buta.

Duminica- Oslea

Dintre toate optiunile alegem Oslea si decidem sa urcam de la Campusel spre Saua La Suliti, pe traseul clasic de coborare. Cum in fata ne sta si un drum de 6-7 ore spre casa, nu aveam timp pentru o tura in circuit, asa ca ne vom intoarce pe propriile urme si coborarea trebuia sa fie usurica, asa ca pentru un prim contact al Claudiei cu off-piste-ul si pentru un schi bolnav ca al meu.
Casa de vanatoare Campusel cu Oslea in spate
Totusi locurile sunt faine. Continuam fix pe drumul troienit, pana la granita dintre judetele Hunedoara si Groj si nu pot sa nu visez cum va fi la vara cand planuiesc sa merg pe aici cu bicicleta. Chiar inainte de “granita” interjudeteana facem stanga si beneficiem pe urcare de urme clare de schiuri, ce au venit pe aici in coborare. Oricum ne ajuta si pe noi destul de mult, mai ales pentru orientare, caci pe la jumtatea urcarii avem de trecut un lastaris hotarat, unde, fara urme, am fi avut niste ezitari. Zapada este si pe aici din plin, 1m-1.5 m adancime, mai ales ca drumul urca pe o vaioaga unde s-a acumulat ceva zapada.
Aici suntem chiar pe drum

Padurea initial tanara, cu arbusti mici si ramurosi, ce se uneau deasupra capului ca o bolta, face loc incet, incet unei paduri batrane cu copacii rari, pe unde ne taiem cu usurinta calea. Unde copacii sunt rari e frumos de schiat la vale, dar esti si in bataia vantului, asa ca nimic nu vine pe gratis. Padurea rara lasa loc mai sus unei culmi presarate pe ici pe colo cu bradurit incarcati de omat. Peste drum se vede din ce in ce mai clar piciorul Stirbu si concluzionam ca:

1. E bine ca am urcat pe aici pentru ca mai beneficiem din loc in loc de adapostul brazilor (mai ales cand ne oprim sa ne regrupam)

2. Piciorul cu pricina arata si el perfect pentru coborare, fiind despadurit de la 1900 si pana la 1500 m.

Pe culmea noastra urmele schiurilor pe care le-am urmat pana acum s-au sters, semn ca si pe aici a batut vantul, dar nici noi nu ajungem sa deschidem drum mai departe, pentru ca din ratiuni de timp si stare de sanatate ne echipam de coborare, pregatindu-ne sufleteste pentru intalnirea cu lastarisul. Bradutii, copacii rari aproape ca nici nu conteaza. Pe acolo te scurgi frumos, ai loc de viraje si zapada e excelenta.


Cand intram insa pe vaioaga unde trebuie sa te pui cu schiurile paralele (cel mult sa schitezi un plug pentru a controla viteza) lucrurile devin interesante si cea mai buna strategie e sa te faci mic, sa te ascunzi sub casca si intre umeri si sa ii dai la vale. Fiercare savureaza bucata cu pricina in mod diferit, dar fiecare mai invata o lectie pretioasa din asta. Coborarea curge apoi lina si netulburata de alte incidente marcante, pana la masina unde dupa ce impachetam totul, ne instalam comod pentru lungul drum spre casa.
Pe sub bolta de craci
De gresesti, ajungi asa...
Simt o oarecare parere de rau cand ma gandesc ca puteam face mai mult in zona, potentialul de schi de tura fiind destul de mare...Poate daca era si Radu cu noi... cu siguranta daca vremea era mai buna... Dar data urmatoare voi sti sa revin cu lectiile facute si ceva mai tarziu in an, prin martie, cand si ziua e mai lunga si vremea mai stabila, si soarele mai darnic.

Pana una alta trebuie rezolvata problema stringenta a unei perechi noi de schiuri cu care sa termin sezonul asta, un base-plate nou pentru legatura de la dynafit de pe schiul rupt, montat legaturile pe noua pereche si pregatit totul pentru weekendul urmator, caci vremea se anunta de vis, si pe un asemenea soare orbitor, pur si simplu nu poti sta acasa.



Foto by Claudia, Octavian si Viorica


Un comentariu:

  1. Puteam face multe in zona, dar cand vremea e ciudata si terenul de joaca necunoscut iti mai raman doar planurile pentru data viitoare :)
    Chiar si asa pentru mine a fost un mini-concediu reusit, desi in ceata m-am simtit tot timpul pe munte :)

    RăspundețiȘtergere