marți, 24 martie 2015

Postavaru Night 2015




sau Revelionul schiorilor.

A schiorilor de tura si a alergartorilor montani, ca sa fim bine intelesi. 

Desi prin februarie erau mai multi oameni doritori sa vina la concurs, ca participanti sau doar ca sustinatori, pana la urma la drum ne asternem in trio-ul consacrat: Claudia, Mike si Radu.

Plecam din Bucuresti pe o vreme primavaratica, asta dupa ce miezul zilei ma gasea la tara, robotind prin gradina. Printre curatitul celor cativa pomi din curte, sau in timp ce imprastiam semintele de spanac in brazdele proaspat trasate de tata, nu puteam sa nu remarc cum in stanga si in dreapta, peste garla sau la alti vecini, razbatea agitatia de primavara. Strans de prin curte, curatit livezi, sapat gradini, ars frunze, o forfota si un entuziasm general miscasera toti locuitorii din sat si ii socosese afara in casa, prin curti si prin ograzi. Semnele sunt clare: liliacul are muguri carnosi, pomii inmuguresc si ei, bulbii de zambile de langa gard stau sa plesneasca, deci primavara e deja instalata, nu mai este loc de intors, asa ca toata suflarea se grabeste cu pregatiri, rasaduri, legat vie etc. Orele astea de munca fizica mi-au facut tare bine, total diferite fata de miscarea pe care o fac seara in Bucuresti, o munca mai asezata la aer curat, observand schimbarile in natura pe care atunci cand suntem in alergare zi de zi nu ne gasim timp sa le vedem sau sa le savuram.

Cu bateriile incarcate pornesc inapoi spre marele oras si ii iau pe Radu si pe Claudia, lasand in urma primavara si reindreptandu-ne spre iarna. Destinatia este zapada din Poiana Brasov si startul la Postavaru Night. Prima data pentru Claudia ever (si primul ei concurs pe schiuri), prima data pentru Radu la schi de tura si prima data pentru mine la alergare. 3 oameni in masina, 3 premiere.

Anul asta am lasat schiurile in masina, satula sa trag de ele si de clapari la deal, si m-am rezumat la adidasi si la snow-line-uri. De fapt combinatia de set-up greu si editii anterioare la care am mai fost la schi de tura fara vre-un progress evident, m-au facut sa ma intreb cum ar fi la alergare. Mai putin dependenta de echipament si mai orientata spre ce poti sa dai tu in ziua respectiva, nu pot sa nu fiu curioasa, cum e si de cealalta parte a baricadei. Doar la deal, nimic altceva, pe o partie proaspat ratracuita, cat poate fi de greu sa gasesti iepurele potrivit si sa te pui in spatele lui, lasandu-te sa te duca in sus? Asa ca pe cand Claudia si Radu se ocupau cu pus foci, reglat clapari etc, eu imi fac o incalzire minutioasa si apoi plec cu ei sa facem cativa pasi/ cateva lungimi de schiuri pe bucata de plat de dupa start. In dreptul primei urcari  ne oprim  de fiecare data cuminiti, de parca am fi vrut sa ne menajam fortele pentru boost-ul ce va urma. Acest concurs e atipic si nu mi se potriveste, fiind o cursa scurta si intensa unde urci cu pulsul in gat si unde nu e loc de strategie.

Dupa ce pleaca schiorii ne asezam si noi cuminti la start si Luci ne imparte: dreapta fete, stanga baieti. In mod neplanificat nimeresc undeva in randul 3-4 si aud tot ce spune Luci. Dupa cateva pretioase sfaturi, numaram, la 5 deja imi  pun castile in urechi, la 2-1 dau drumul la ceas si din nou toata lumea tasneste pe langa mine. Vorbesti serios? Ce au mancat toti oamenii astia? Sigur nu bomboane Rafaello cum am facut eu pe drum. Dusi sunt oamenii, dar lasa, se calmeaza ei la primul urcus. Usor, usor lucrurile incep sa se lege. Am o aderenta excelenta cu snow-line-urile, urc constant, betele lucreaza, bratele se resimt, dar progresul este evident. Cu exceptia catorva incercari timide de a alerga pe bucatile de fals-plat m-am rezumat la un mers rapid. Am constatat repede ca aceste alergari scurte ma scot din ritm si nu imi priesc, asa ca revin la un mers alert. Depasesc, depasesc, depasesc, ceva fete, ceva baieti, merg pe urmele altora, ajung singura intre 2 plutoane, imi caut trasa cea mai buna, cu zapada tare unde sa nu ma afund deloc. 

Cand ies de pe Drumul Rosu sunt pe urmele unui baiat si cineva de pe margine, un voluntar pe care nu am cum sa il recunosc in noapte ma striga pe nume si imi spune ca sunt a treia fata. Numarul se amesteca de-a valma cu muzica nebuna ce imi umple mintea si cu pulsul care imi bubuie in urechi, si eu merg mai departe, decisa insa sa nu slabesc niciun pic ritmul. Nu am de ce sa imi fac iluzii, stiu cine e pe 1 si pe 2, dar nu pot sa cred ca intre Ingrid si mine nu mai este nicio alta fata. Poate au gresit numaratoarea, asa ca nu are sens sa ma entuziasmez, dar are sens sa trag. Asa ca nu ridic deloc pedala de pe acceleratie. Stiu sigur ca nu o sa mor aici, nu in 50 de minute cat are cursa asta si nu in ultimele 20-25 de minute cate mi-au mai ramas. Ce e drept, abia am urcat 350 m, mai am inca pe atat si  va fi greu sa pastrez acelasi ritm, dar de acum va fi usor, ruta noastra a intersectat-o pe cea de la schi-alpinism si acum e plin de iepuri. Cei cu set-up-uri usoare sunt deja dusi, pe aici sunt oamenii cu legaturi masive si clapari grei, dar mie imi prind bine toti acesti iepuri si merg din om in om. Singurul impediment e ca zapada e mai framantata si trebuie sa muncesc mai mult. 

Apoi vine bucata mai usoara, chiar inainte de ultimele serpentine, pe care imi trag sufletul. Se vad deja oameni care coboara spre cabana, Balan vine si el la vale cu incurajari pentru toata lumea si eu intru pe ultimele 2 serpentine, distanta fata de sosire scazand vazand cu ochii. Deja nu mai respir sau nu imi mai ajunge aer suficient in plamani, dar finish-ul e finish si acolo fire invizibile te trag inainte si maini nevazute te imping de la spate. Aud cum cineva imi striga numarul, il vad pe Luci care il noteaza si gata, sunt scapata. Aterizez direct langa Radu, imi inchid ceasul si ma las sa atarn in bete, pana cand pot din nou respira normal. E mai bine decat la schi, mult mai bine, asa ca indiferent ce se intampla mai incolo, obiectivul e bifat si curiozitatea mi-a fost satisfacuta.  Primele cuvinte pe care le articulez ies deformate dintr-un gat ragusit de prea mult aer rece. Radu ma intreaba de Claudia, eu nu stiu ce sa ii spun, caci nu am vazut-o, dar asa zmeu cum ma simt, ma ofer sa raman aici in pufoaica ca sa o astept si sa il las pe Radu sa plece la vale caci se racise stand pe loc. Nu e nevoie sa parlamentam prea mult caci ajune si Clau si nu ii dam nici ei sanse sa respire. O imbracam si pornim la vale. Eu sunt cea mai castigata, caci alergand ma incalzesc cel mai repede. Deja o intreaga masa de oameni se scurg in valuri spre cabana, ce apare dupa 10-15 minute de mers, luminoasa si primitoare dupa colt…Si plina…Deja…
Finish (credits Viorel Micu)
Prin bunavointa lui Dani si a Gabrielei Pastel ne gasim si noi locuri la o masa si incepem hidratarea, socializarea, ne tratam cu salam de biscuiti, apoi vin cele 2 cazane de paste si incepe petrecerea. CPNT-ul e responsabil cu atmosfera si usor, usor ne urnim cu totii, rand pe rand la zbantuiala. Oldies but goldies, Apres-Ski Austria anii '80, dar daca tot in Austria in loc de petreceri mergem la sauna, macar in muntii nostri sa petrecem ca la carte. Premierea incepe pe la ora 01.00 si cum suntem la un concurs din seria Carpathian Man, e mai mult decat a-i chema pe primii 3 in fata, e comunitate, e atmosfera, educatie, e loc pentru toata lumea, fie el primul sau ultimul. 

Astfel cu toate categoriile si cu toti cei 250 de participant ne intindem pana dupa 2.00 noaptea, cand in sfarsit cabana ramane linistita si goala si zeci de lumini se vad imprastiate pe partiile din Poiana. Ajungem la masina la 3.00 plini de energie, cu somnul furat de noaptea ca de revelion si dupa ce aranjam schiurile, stam si meditam, ce sa facem mai departe: sa mergem in Brasov sa dormim, sa mergem acasa si sa iesim duminica dupa pranz la o tura de bicicleta pentru a avea intr-un weekend un strop de iarna si un strop de primavara, sau pentru ca ne credem zmei sa plecam spre Bucegi si sa urcam la Omu ca sa prindem rasaritul? Variantele 2 si 3 pica dupa primele 10 minute de condus, cand ne dam seama ca fara somn nu avem cum sa conducem nici azi si nici maine spre Bucuresti, deci cea mai buna varianta este sa fim intelepti si sa mergem sa dormim. La 4 fara un sfert cadem lati si ne trezim abia la 9.45 cand vazand mesajul de la Laura, sarim din pat si in 30 de minute suntem deja in drum spre Rasnov.

Facem niste alegeri gresite si plecam spre Malaesti in clapari si cu schiurile in spate. Pentru ce va antrenati, voi, dragii mosului? Pai cum ar spune Octavian, pentru urmatoarea tura. Ce antrenament poate fi mai bun decat sa urci in clapari si cu schiurile in spate, tot cautand cu ochii zapada care nu mai vine. Apare ea, zapada, pe la 1200 m si mai urcam 500 m cu schiurile in picioare. Ziua e superba, nici prea cald, nici prea frig, padurea e luminoasa, zapada arde in poieni si copacii se scutura de zapada cand si cand. Ajungem la Malaesti, la timp cat sa nu o lasam pe Laura sa se puna pe coborat si sa apuce sa ne caute ingrijorata, stam la o ciorba si un ceai si apoi ne punem cu totii pe coborat. 

Claudia a scris mai mult si mai fain despre ziua de duminica, la ea pe blog.

4 ore 20, o plimbare faina, carat schiuri in spate, bocanit in clapari, revederi cu oameni ce nu s-au mai vazut demult si un weekend incheiat in cartierul de vile din Clinceni, cautand cursiera care ne va purta in primavara asta in alte ture epice. Ce iti poti dori mai mult?

6 comentarii:

  1. Hi hi, cred ca o sa ma folosesc si eu de jurnalul tau pentru parti de la jurnalul meu cu Postavaru Night :)

    p.s. modesta ca intotdeauna, n-ai spus pe ce loc ai iesit :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu explicit, dar se deduce, pentru cine citeste jurnalul :).

      Ștergere
  2. Am început si eu să simt cum creste pulsul citind jurnalul si acum chiar am devenit curioasă de clasament (care nu s-a afisat încă...). Sună bine si partea de socializare si premiere de la cabană, mai ales după experiența cu muzica care duduia în boxe la Sinaia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se va afisa si clasamentul, cand va avea Luci timp sa il urce pe site. 3 la categorie <35 de ani si cred, dar momentan doar cred ca 3 si la Open (dar pentru asta astept si eu clasamentul). Cat despre muzica...Aici a fost foarte ok, muzica a inceput tarziu, dupa ce ne facusem deja incalzirea la povesti si a fost muzica de dansat, nu de surzit, la un nivel ok, ca sa poti inca sa vorbesti unul cu altul, dar si sa te manifesti pe ringul de dans daca avea inspiratie.

      Ștergere
  3. Referitor la organizarea competitiei ,parerea mea e ca a fost foarte slaba pregatirea numai pentru faptul ca la sosire iti da pentru hidratare jumatate de pahar de ceai , la cabana o lingura de paste si nici la ora 23 nu sau afisat rezultatele nici nu mai vorbim de premiere eu am plecat de la cabana la ora 23:10 min si nu stiu pe ce loc am fost nu ca as fi campion dar sunt un iubitor al sportului, deci e foarte slaba organizarea se vede ca aceasta competitie e facuta pentru bani nu pentru iubitorii de sport.
    Ati fost la competitia BATE TOACA pe muntele CEAHLAU ?
    sa vedeti ce organizare au acolo mancare si fructe si bauturi la discretie pe langa festivitatea de premiere care nu e unul sa nu primeasca o medalie o diploma si un tricou si taxa tot de 90lei .
    Rusine organizatorilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut Marian,

      Iti respect punctul de vedere, dar nu cred ca locul sau este aici, pe blog. Fiecare dintre noi avem un punct de vedere, dar nu inteleg de ce acest feedback al tau a ajuns la mine pe blog. Am fost concurent ca si tine (deci nici voluntar si nici organizator) astfel incat te sfatuiesc sa le comunici parerea ta organizatorilor.
      In plus am citit aceleasi randuri de cel putin 2-3 ori pe FB si pe blogul competitiei si un copy-paste nu merita prea multe raspunsuri.

      Nu voi intra in polemica cu tine, fiecare apreciaza sau critica dupa cum simte. Eu sunt in primul rand un iubitor de munte si abia apoi un iubitor de sport. Sau mai bine zis sunt un iubitor al sportului pe munte, iar concursurile organizate de Lucian Clinciu sunt in proportii egale sport si munte. Intre cele doua voi alege intotdeauna muntele, si asta poate schimba intr-un fel unghiul din care vedem lucrurile.

      Traim intr-o "economie de piata" in fond, si in ceea ce privesc concursurile. Si daca anul acesta nu ai fost multumit, la anul ai optiunea de a participa sau nu. Nimeni nu ne obliga sa facem nimic, cu atat mai mult cu cat e vorba de banii nostri si de timpul nostru liber.

      Ștergere