joi, 2 aprilie 2015

Vrancei



Inceputul asta de weekend e depresiv. Cum sa iti stea in fata 4 zile legate si primele 2 sa fie cu ploaie? Ploaie aici, ploaie dincolo, ploaie in intreaga tara si la vecini. Oricat m-am straduit in Romania, nordul Bulgariei si Moldova, nu am gasit loc unde sa nu ploua. Si la munte ploua, deci nici acolo nu e de mers. Plus ca bicicleta ma atrage mult mai tare. Cine mai are chef de udatura, cand copacii infloresc, cerul e superb de albastru cu nori albi si pufosi si afara e caldut, cat sa pedalezi la tricou? Dar ploaia imi dejuca toate planurile. Abia luni ne lasa vremea sa ne asternem la drum, asa ca duminica seara schitam pe genunchi un plan de cicloturism in Vrancea. Am analizat mai multe zone si am ales Moldova, caci promitea temperaturi mai mari, vant favorabil, drumuri noi de explorat si o retea suficient de buna de drumuri pentru a schita un circuit, cu cazare la pensiune. 

Pe harta totul arata bine: drumuri nationale si judetene pe care nu ni le imaginam prea aglomerate, 90 km pe zi si +1100 m diferenta de nivel nu suna nici greu, nici usor. Asa ca nu ne grabim nici cu plecarea din Bucuresti si nici cu plecarea in tura. Cinstit vorbind ne prinde ora 13.00 pana plecam de la masini. Ne indreptam in schimb spre munte, spre Vrancea si initial drumurile sunt bune. Urcam imperceptibil odata cu Milcovul, care e aici maricel, agitat si murdar, semn ca a plouat bine pe sus. Dar pe noi asta nu ne doare. Tura asta nu are planificat nici un gram de aventura: asfaltul e asfalt, pensiunea e pensiune si tot asa. Decat sa inghitim Milcovul dintr-o sorbire cum zice cantecul: "Vin' la Milcov cu grabire, Sa-l secam dintr'o sorbire” mai bine mai inghiti ceva asfalt sub roti. Din motivul numit “prima tura pe anul asta” nu avem spor nici la treaba asta si pentru ca daca nu e aventura, nu am fi avut ce sa povestim, daca nu cautam noi aventura, ne cauta ea pe noi, caci dupa Andreiasu de Jos ne trezim in fata unui indicator cu drum inchis.

Ca drumul e inchis, asta nu e mare treaba, nu e nici primul, nici ultimul, dar portiunea inchisa incepe cu un noroi imens, cu noi tot tatonand terenul si cu 2 masini care se lupta cu noroiul gata sa inghita orice. Soferul zice ca nu se poate merge mai mult de 200 m, dar noi nu credem pana nu vedem. Asa ca Vio ramane la bicle, si eu cu Octavian si Em pornim in explorare. 
"Pe aici nu se trece"
Dupa ce expira cei 200 m ne iese in cale un muncitor forestier, care ne mai incurajeaza. Drumul e cand mai bun, cand mai prost. Mai are ceva portiuni de noroi, dar pe sectoare mari se poate merge pe bicicleta. Ei, vezi, asta voiam sa auzim. Asa ca pornim cei 10 km de off-road. Desi ne-am facut si noi si bicicletele ca porcii (Octavian e campion, Em zici ca a levitat) se putea merge destul de mult pe bicicleta, pentru ca noroiul nu era clisa, baltile pentru curatat cauciucuri erau la tot pasul si in multe zone, fiind in panta, apa se scurgea si puteai urca convenabil daca te tinei pe linia de curgere a apei si pastrai aderenta. 


In stanga Vioricai se vede clar borna rosie de drum national


Cum o fi reusit Em sa ramana asa curat, nu ne dam seama
Cel mai mult a avut de furca Vio, apoi Octavian, caci el avea 2 coburi pe spate si bicicleta lui avea cand si cand o inertie proprie si nedorita, si cel mai bine s-a descurcat Em. Cand era noroiul mai mare, o exclamatie in stilul lui Radu “Aventura!....” ne facea sa ne revina zambetul pe buze si sa ii dam bice la deal.
Partea faina a drumului? A fost pustiu, printr-o padure faina, bicicletele insotindu-se doar cu panouri postate de ocolul silvic ce preamareau frumusetea si valoare codrului, ca de exemplu:
Frumoasa esti, padurea mea,
Când umbra-i înca rara
Si printre crengi adie-abia
Un vânt de primavara...

La finalul urcarii ne si ploua putin, dar ce mai conteaza, jos in vale se vede satul si coborarea e prea scurta ca sa plateasca pentru toate pacatele urcarii. Doar ca e deja ora 18.00,  de ajung la Lepsa, nu mai ajungem, dar nici vreo pensiune nu cred sa gasim in aceasta fundatura, unde practic moare drumul. Intreband pe la oameni primim acelasi verdict. Peniune? Doar la national, adica 30 de km mai in fata. Nu are sens sa ne panicam, noaptea ne va prinde oricum, in fata ne mai stau inca 3 ore de pedalat, asa ca propun sa sarbatorim revederea cu asfaltul printr-o pauza de masa. Ne luam de la un magazin saracacios cam ce ne face cu ochii si 15 minute refacem rezervele de hrana. Apoi plecam la drum sa mai acoperim ceva kilometri pe lumina.

La 19.30 propun o alta oprire pentru a cumpara mancare pentru seara. Cum progresul e lent, ma indoiesc ca la ora la care vom ajunge la o pensiune vom mai gasi si un restaurant/ magazin communal deschis si dupa o zi de mers nu am chef sa ma culc si tarziu si cu burta goala. Nici aici nu avem noroc cu oferta, dar incropim ceva pana la urma. Pensiunea ce ne iese in drum chiar la caderea noptii e inchisa si propietarul nu e acasa. Asa ca devine evident ca salvarea noastra e la drumul national. Avem insa parte de o seara calduta, fara vant, fara trafic si cu drum bun de indata ce intepam DN2L-ul (Focsani- Targul Secuiesc). Pensiunea mult dorita ne iese in cale pe la 22.20 si oricat ar cere pe cazare, exista cardul…Oamenii de la pensiune sunt foarte amabili, avem nu numai camere ca scoase din cutie, dar ne este promisa si o ciorba calda. In haine curate, cu burta plina, e o chestie de atitudine sa defilezi doar in ciorapi prin restaurantul pensiunii…
A doua zi ar mai fi pe cel mai scurt drum doar 18 km pana la masini. 18 km sunt prea putini, asa ca ne caznim sa cautam drumuri alternative, ca sa o mai lungim putin. Nimerim intr-o combinatie de judetene si imi confirm suspiciunile ca zona e excelenta pentru cursiera, infrastructura buna, drumuri suficiente, totul e sa nu te fure muntele, caci pe masura ce te departezi de drumul European si te apropii de munte, se degradeaza si starea drumurilor si incepe aventura.
De data asta pe zi si pe drumuri bune
Pauza de luat hotarari in Marasesti (by Octavian)
Din cauza lipsei de timp din Marasesti, continua doar Octavian si Em spre Odobesti, pentru a recupera masina, iar eu si Viorica ramane sa vizitam Mausoleul si sa asteptam. Bineinsteles ca suntem singurii vizitatori din zona, asa ca putem pregeta in voie. In fond chiar eram curioasa sa aflu mai multe despre Mausoleul pe langa care am trecut in nenumarate randuri. Biletul de intrare este  4 lei si in mod normal exista si un ghid audio pe care l-am fi luat, daca nu ar fi fost descarcat. Asa ca ne multumim cu privitul si amanam documentarea/ citiutul pentru acasa.


In cupola/ sala Gloria (by Vio)
Puteti citi mai multe despre loc si bataliile din zona pe: 
http://muzeulvrancei.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=10&Itemid=11
Terminam tura in formatie extinsa, cu prietenii la o bere si fiind deja marti ma pot gandi la tura de weekendul urmator. Pe unde biciclim deci?


Traseul si datele turei: aici Ziua 1 & Ziua 2 

0 comments:

Trimiteți un comentariu