luni, 31 august 2015

Aventuri mici pentru oameni mari (vara 2015)


18-19 iulie- Cu bicicletele de la Maneciu la Brasov

Componenta echipei:  Radu, Cristi, Vio, Cerasela, Claudia P., Claudia, Vali, Muha și eu

Traseu: 80km, 950m diferență de nivel, Măneciu – Poiana Stânii – Pasul Boncuța – Vama Buzăului – Dălghiu – Zizin – Brașov

Trackziua 1 & ziua 2

Dupa tura aventuroasa din Fagaras, imi doream ceva mai linistit, cu un traseu usurel, unde sa nu mai aud de push si carry bike. Cum traseul trebuia sa fie usurel, insemna ca puteam sa ne strangem multi pinguini, cu foc de tabara, glume, dormit prin copaci samd. A fost unul din rarele momente cand am mers cu trenul (da, inclusiv Cristi a mers cu trenul). Ploiestiul a fost punctul de intalnire: eu, Cristi, Vio, Vali si Muha veneam din Bucuresti cu trenul, Radu venea tot din Bucuresti dar pe bicla, Cerasela venea din Braila, iar Claudia din Brasov. Ne-am intalnit, cum altfel, la o carciuma de la gara unde ne-am racorit fiecare cu o bere, am luat si la pachet pe tren si ne-am suit in automotorul spre Maneciu. Aici sauna a fost inclusa in pret. Nu numai ca aerul conditonat nu a functionat, dar si trenul s-a semi-stricat la un moment dat, de a venit mecanicul de tren sa ne intrebe daca nu avem o cheie de 22.

Ajunsi intr-un final glorios la Maneciu, oprim la Mega Image sa luam mancare si bautura si apoi pe un soare de miez de zi, luam sub pedale primele serpentine ale drumului din Tataru, ce duce spre Varful lui Crai. Am inceput practic de la baraj din Maneciu, ca sa evitam portiunea de pe DN1a, pana la manastirea Suzana.

Vali a avut grija de Viorela si de Claudia pe coborari, restul ne-am purtat fiecare de grija, cu opriri dese la umbra si hidratare. Locul de cort l-am gasit ceva mai sus de Poiana Stanii, dupa ce am traversat un parau rece ca gheata in picioarele goale. Trecerea asta prin rau ne-a reactivat pe unii (Claudia), ceva de speriat. Cert este caci combinand evenimentele (plecarea lui Radu si ziua Muhai) s-a lasat cu foc mare, slana, bautura multa, Claudia ne-a cantat, Vali cu Claudia s-au dantuit, Cristi a fost greu de dus la culcare (la propriu), iar Vali se ingrijea singur de foculet pe la 2-3 noaptea, de nu intelegeam ce e cu umbra aceea pe langa foc.

A doua zi, nu renunt la promisiune si plecam devreme (7.30) ca sa prindem mai multa racoare.

Avem parte de un moment superb cand urcam spre Pasul Boncuta, prin racoarea dimineatii, cu razele soarelui strecurandu-se printre frunzis si cu 2 cai frumosi si liber, ce scoteau aer cald pe nari, umpland padurea cu magia unui basm.
Coborarea ce urmeaza e faina si ne duce pana in Vama Buzaului. Aici oprim la magazine (doar eu, Radu si Claudia) si facem aprovizionarea cu apa si dulciuri. Ceilalti dusi au fost, de parca alerga ursul dupa ei. Din fericire, in drum ne iese o pensiune (Vama 54) care servea si mancare, asa ca ne-am oprit acolo la un mic-dejun.

Doar Cristi s-a multumit cu un fresh de portocale si a preferat umbra unui copac batran ca remediu pentru mahmureala. De la Vama 54, urmeaza o noua urcare, apoi o coborare pe pietre mari si un drum prafuit si ars spre Zizin.

A fost ciudat sa ajungem in Brasov si sa o lasam pe Claudia acasa. Inca nu ma pot obisnui cu faptul ca nu mai sta in Bucuresti (asta poate si pentru ca ne vedem cam cu aceeasi frecventa ca si inainte).
La deal cu boii mici
In Tataru, pe soare de iulie
Traversarea raului
Tabara
Seara culturala

9 august- Valea Horoabei

Cum tura de raid de weekendul trecut cu Viorela ne-a placut la amandoua, acum am recidivat. Initial ma gandisem la o combinatie prin dosul Bucegiului (oricum pentru Viorela mai toate traseele sunt noi), dar cand si-a anuntat si Claudia prezenta in tura, datele problemei s-au schimbat, gradul de permisibilitate al aventurii a crescut si ne-am oprit degetul asupra Vaii/Canionului Horoabei.

Asa ca o luam pe Claudia din Sinaia, urc cu masina la Piatra Arsa si plecam pe piciorul Pietrei Arse spre Pestera. De aici gasim usor intrarea in Horoabe si traseul chiar ne place. Singura victima a fost Domnul G. care si-a dat obstescul sfarsit in canionul Horoabei. Canionul e interactiv, cu un urcus sustinut prin padure, apoi canion cu mici saritori, pasaje amenajate cu cabluri sau chiar cu scari metalice si la final o zona cu vegetatie bogata si floricele care mai de care mai colorate. Avem o idee destul de clara unde va iesi poteca si apoi facem dreapta spre Saua Batrana, coboram in Gutanu, urcam in Saua Strunga (7500 sweet memories) si revenim la Pestera. Pestera si Padina aratau groaznic duminica la pranz, cu sute de masini, muzica, comericanti si puhoi de lume. Huh, nu mai calc pe acolo pana nu da frigul…




Cadre din Canion

12 august -Microaventura: Privind Perseidele la balta Gostilele.

Micro-aventura s-a nascut “pe genunchi” dintr-un mail trimis de Irina care ma intrebam daca aveam vreu-un plan cu ocazia Perseidelor:


Plan nu aveam, dar puteam sa ne facem. Ne trebuiau doar oameni dornici de un dormit in aer liber. Am dat repede un mail pe grup si in cursul zilei urmatoare ne-am strans 8 Pinguini: Dana, Vali, Marti, Silvana, Valentin, Octavian, Vio, Mike.

Fiecare s-a ocupat cum a putut de programul artistic, cu masuta, scaune, mancare, bautura. In mod cert, Vali a dus greul, facand carnati de Plescoi la gratar si auzindu-le pe femei cum vorbesc de bautura cu paharul de vin alb in mana. Cert este ca am avut de toate: vin cu branza de harlau si mere, carnati, legume, alune, dulciuri, bauturi de toate gradele, tantari si cer predominant noros. Ceva perseide s-au vazut, dar un pahar daca mai beam, vedeam perseide si legata la ochi. Asa ca m-am dus din timp la culcare. De adormit, nu am adormit, dar macar nu se mai invartea lumea cu mine. Si perseidele se vedeau la fel de bine si de la orizonatala. Ba chiar mai bine, ca nu trebuia sa mai dai capul pe spate. Eu, Vali si Dana am dormit la bivuac si ar fi fost frumos daca nu ar fi atacat tantarii dimineata, la 5.30. Dar ne-a placut....Fain sentiment sa te trezesti la miez de noapte cu cerul plin de stele deasupra capului si a doua zi sa ajungi inapoi in orasul din care magiile lipsesc. O sa mai repetam aventura, incercand si alte destinatii ca Argesul, Plaja de la Gostinu etc. La toamna o sa fie si mai fain, racorica, fara tantari, aer mai rece, cerul mai curat…Perseidelor le dam noi viata, prin puterea faptului ca ne simtim bine impreuna.
Master chef
Vulturasul invata de la nas cum se face gratarul 

Carnatii de Plescoi

Rasarit
23.august- Cu Cursiera pe langa Bucuresti, cu Andrei

Ceasul suna sambata dimineata la ora 7.00. Aud din pat, fara sa deschid ochii macar cum afara continua sa ploua. Deschid pana la urma numai ca sa ma conving ca aud bine. Si sa ii scriu lui Andrei un SMS scurt. Cursiera se amana. Parca nici la munca nu am chef sa plec, asa somnoroasa, pe udatura de afara. Asa ca imi arunc sacul de dormit pe mine si mai fur 2 ore de somn. Pe la pranz se opreste ploaia, imi termin treaba la munca si plec spre casa. Afara e o racoare de incredibila pentru o zi de august, de care planuiesc sa profit, asa ca imi incalt o pereche de adidasi mai vechi si ma duc sa imi mai masor fortele cu IOR-ul in care nu am mai alergat de ceva timp. E liber de oameni si plin de nunti si uit asa, alerg eu din mireasa in mireasa, fac un nou PB pe tura de lac si ma duc linistita acasa. In seara cu pricina posibilele ture la munte (trekking, vai, MTB) pica rand pe rand, asa ca ramane cursiera, pe care oricum nu o mai scosesem demult la plimbare. Imi incordez muschii si umflu rotile la valori fara precedent pentru mine pana acum (ce inseamna antrenamentul) si sunt gata ca maine dimineata sa izbucnesc in biciclit, light, doar cu hainele de pe mine. 

Andrei ma asteapta punctual si iesim spre Jilava. Din sens opus se tot scurg ciclistii spe Bucuresti. Pe sensul nostru nimeni… sau nu suntem noi chiar asa buni ca sa mergem atata de repede si sa prindem eventuale plutoane din urma. Glumesc acum, evident. Il las pe Andrei sa dicteze ritmul si raman in spatele lui, focusandu-ma pe un pedalat cat mai cursiv si cat mai rotund. Pana in Gradistea mergem snur, drum stiut, relativ liber, fara suprize. Fix pe ultima bucata ma gasesc si eu sa evadez, dar avantul imi este retezat repede de bucata neasfaltata care ne sta in fata. Andrei vrea sa experimentam si varianta din dreapta, asa ca ne avantam pe drumul neasfaltat. Mai intai o urcare, apoi balti si noroi unde luam biclele pe umar. 

Trecem zona delicata si ajungem la o intersectie. In fata spre Prundu, dreapta spre Comana. Inainte, spre Prundu dam de un asfalt ireal si de un drum gol. Doar ca minunea nu tine nici macar un kilometru. Pur si simplu asfaltul incepe din mijlocul pietrisului si se termina la fel. 

Revenim si ne incercam norocul pe varianta din stanga. Initial off-road, dar in sat era asfalt. Doar in sat. Cum iesi din sat, soc si groaza, pe toate partile e doar drum de mtb. Alegem o iesire mai putin inspirata si nimerim in niste noroaie unde nici cu MTB-ul nu m-as da. Din simplul motiv ca aici domneste noroiul rau, ala de campie. Noroc caci cursiera e usoara si se poarta lejer pe umar. 

Dupa ce prospectam toate variantele, revenim in sat, soptim in barba cateva vorbe de duh drumului ce numai bun nu era si ne intoarcem spasiti la off-road-ul pe care am venit. Nu ne mai ramane decat varianta Comana. Asa ca luam asfaltul pustiu, traversam padurea si ajungem in centrul satului, unde facem pauza de bere si de prajituri. Vreo ora jumate ne-a luat toata distractia. Din Comana stim drumul spre casa destul de bine, revenim pe un drum rupt in Gardaistea si apoi prindem varianta clasica prin Cimporelu, Vidra si Berceni. Fuse si se duse si ziua de azi si pot sa pun un mare X pe harta, in dreptul localitatii…. Pe aici nu se trece. De fapt se trece, dar nu are sens sa te bagi cu cursiera…

Foto by Claudia & Mike


0 comments:

Trimiteți un comentariu