duminică, 30 august 2015

MPC pe contrasens



Nu stiu de ce acesti ultimi kilometri pe asfalt merg asa de greu. De fapt ceasul ne arata o viteza decenta, dupa 36 de kilometri in jurul Craiului, dar noi ne simtim cam...terminate. Habar nu avem de ce. Ori ne-a pus iarasi Craiul in genunchi, ori e sindromul de miercuri. Cum, nu stiti care e sindromul de miercuri? Pai de ani de zile organismul meu este invatat sa functioneze la capacitate maxima in weekend. De marti se tot pregateste usor, usor, creste apetitul, asimileaza mancare si somn si se pune la punct pentru nebuniile mele de weekend. Dar miercuri? Cand il ridici in mijlocul saptamanii de pe scaunul de la birou si il pui sa alege in jurul Craiului, asa, dintr-o data, nu stie ce l-a lovit. De unde atata entuziasm si energie? Cum adica sa schimbam un program full-time de stat jos, cu unul full-time de alergat?

Ideea cu ziua libera in mijlocul saptamanii mi-a apartinut si nu e noua. Alegerea Craiului tot a mea a fost, dar propunerea a fost a Claudiei. Eu am venit cu 2 propuneri  balauros-aventuroase, una prin Neamtului (si cu scopul nerostit de a prospecta zona pentru MTB) si una prin sudul Bucegiului (da, mai am inca in Bucegi trasee marcate neparcurse si intuiesc un potential bun de balaureala in sud, pe niste picioare fara marcaj si cine stie, si fara poteca). Claudia probabil avand ceva important de facut joi la munca si scotind ca noi doua + trasee noi = potential de ratacire nelimitat, a venit cu contra-propunerea de a da roata Craiului, pe traseul de la MPC, dar in sens invers. Daca ea a propus, inseamna ca a cazut la pace cu Craiul. Asa ca, hai sa mergem!

Entuziasmul de la 10 seara, ajuta si la trezirea matinala de la 5.00 dimineata si cum Claudia a plecat de acasa doar in tricou, alungam somnul cu o alergare usoara pana la gara. Somnul ne regaseste in tren si nasul e nevoit sa ne scuture putin, anuntandu-ne ca am ajuns in Zarnesti. Glumesti? E ora 7.00 si trebuie sa ma dau jos din tren si sa imi iau picioarele la spinare….La ora 7.00 nici macar nu suna prima alarma. Pana la posta, eu ma trezesc mergand, iar Claudia se trezeste dardaind de frig. 

In centrul Zarnestiului dau drumul la ceas si pornim spre Diana. Alergam usurel primii 6 kilometri pana la schit si ne bucuram de ziua frumoasa. Simturile s-au reactivat, creierul s-a trezit la realitate si sufletul se bucura de ziua petrecuta in natura. Poalele Craiului sunt mangaiate de lumina blanda a diminetii si Claudia imortalizeaza momentul.

De la schit urcam la Diana, fara sa ne obosim prea tare. Fix pe ultimele serpentine, cand simteam putin inima in gat, ne ies in cale cateva tufe de zmeura. E numai bine, bobite au avut timp sa se coaca de duminica pana acum si inaintea noastra nu a trecut nimeni pe ziua de azi ca sa le culeaga. 

La Diana incepem direct coborarea pe TG spre Plaiul Foii si aici oprim la izvor sa ne spalam sarea de pe fata. 
Coborand in Plai
Apoi luam sub talpi drumul forestier spre Spirlea. Eu alerg constant, Claudia alterneaza mersul cu alergatul, dar avem acelasi ritm. Apoi, pe poteca, Claudia o ia inainte, iar eu cer pauza la izvorul de sub refugiu. Stomacul cere mancare si eu n-am de gand sa mai car mult timp sandwich-ul in rucsac. Profitam de apa si bem pe saturate, umplem toti recipientii pe care ii avem, caci apa de aici trebuie sa ne ajunga pana la “La Table”.
Prin padurea verde de sub Spirlea
Bucata de la Spirlea pana in Funduri a mers suprinzator de bine. Stim si de ce. Am profitat de umbra de pe partea vestica, parcurgerea traseului in sens invers dovedidnu-se a fi o decizie extrem de inspirata. Tot pe aici aveam sa constatam ca e plin de drumeti in Crai, chiar si in timpul saptamanii.

E clar ca e in sens invers, nu?
In Funduri...ca aparatul nu a focalizat pe noi ci pe firele de iarba din prim-plan, astea sunt detalii
In Funduri suntem in 4h36 de la plecare si nu pot decat sa ma gandesc ca de acum incolo profilul este predominant descendent. Totusi aceasta a doua parte a turei nu a mers la fel de bine si usor ca prima. Parca zvacul s-a oprit undeva in Funduri si de aici am tot coborat in regim de avarie. Mai intai iarba inalta, apoi padurea unde la coborare marcajele nu mai par atat de clare ca la urcare, apoi drumul de pamant in soare si in final izvorul din La Table. Apa asta e dumnezeiasca, asa ca aruncam apa calda din bidoane, si o inlocuim cu licoarea asta rece, care merge pana la inima.
Stana din Grind
Apoi, cand cu un ochi pe ruta de pe ceas, cand cu un ochi la teren, marcaje si repere prindem TG spre Casa Folea si ne delectam cu ultima urcare a zilei.

Pe varianta noua de la Maraton, TG-ul care coboara in Casa Folea
Pana la Botorog ne mai stau in fata doar niste contra-pante si drumul prafuit si lung. Daca ma astepta aici, legata de gard o bicicleta, tare fericita as mai fi fost.




Magura si ale ei drumuri
Ne ducem kilometrii fiecare sub picioare, si poposim jos in drumul forestier pentru a ne racori picioarele incinse si obosite in apa paraului. Pauza face si nu face bine, caci apoi ne ridicam destul de greu, pernutele de la talpi ne dor, muschii s-au racit si noi ar trebui sa alergam pana in Zarnesti.  Nu e vorba, ajungem la gara si daca mergem, dar daca alergam, trec kilometrii mai repede. Asa ca ne indemnam una pe alta si prin soarele Zarnestiului alergam din umbra in umbra. 

Prima oprire este la Profi unde pun mana pe negandite pe 2 doze de radler, prima intrand in sistem ca apa. Zarnestiul arde si soarele de pe strazi nu ajuta deloc. Nici nu ai zice ca e la poalele muntelui. Il simt incins, ca pe orice oras din mijlocul campiei unde nici vantul nu adie, nici iarba nu creste. Sau poate e pur si simplu corpul meu, obosit dupa ziua de azi...Noroc ca Maratonul Pietrei Craiului e in octombrie, cand e deja racoare si placut. Voi v-ati inscris deja?

Track, date statistice: aici

Foto by Claudia


0 comments:

Trimiteți un comentariu