MPC 2015

Al 10lea Maraton Piatra Craiului a fost cu siguranta, pentru mine una, cel mai frumos concurs de anul acesta. A fost mai mult decat un concurs. A fost o experienta in sine ce s-a catarat alaturi de tura de MTB din Fagaras si de concediul in Bucovina alaturi de lucrurile deosebite facute in materie de munte in 2015. A fost o sarbatoare, o bucurie de la un capat la altul, bucurie pe care in nehotararea mea eram cat pe ce sa o inlocuiesc cu o zi monotona la munca. Cat ma bucur ca pana la urma am fost in Zarnesti...

Finish la MPC 2015, credits Bucharest Trail Runners

Participarea mea la MPC a fost un subiect asupra caruia am revenit de multe ori anul acesta. In primavara il gandisem ca pe un varf de forma si pe atunci eram motivata sa scot un PB la inceputul lui octombrie in Crai. Apoi au venit ultimele ture cu Radu, demoralizarea de la Cozia, planul doar partial reusit de a face creasta Fagarasului la 2 zile si cumva lucrurile au luat-o pe un trend descendent in ceea ce priveste concursurile. Dar alergarea montana e pentru mine mai mult decat concurs, e un mod de a merge pe munte. Cu siguranta nu in ritm de concurs, dar cu bagaj mic si mereu tintind la un timp la jumatate fata de timpul de pe marcaj. Astfel incat concursurile au fost inlocuite de turele faine facute cu Claudia in vara si toamna asta. 2 fete cucuiete, cu barbatii departe, lasand in urma varfuri si vai, legand trasee, facand planuri traind pe si pentru munte.

Am amanat zi dupa zi inscrierea la MPC sperand cumva ca voi gasi singura raspuns. Stiam ce pot inca din vara de cand mi-am facut cadou de ziua mea un MPC pe contrasens si nu avea sa fie un personal best. Dar MPC e mai mult decat un concurs unde iti masori puterile cu tine si cu ceilalti, e o poveste, e puntea mea cu alergarea montana. Aici a inceput totul nu doar pentru fenomenul in sine, ci si pentru mine. E adevarat, mai tarziu cu 4 ani, prin 2009, dar experinta de a atunci mi-a deschis noi orizonturi, a redefinit modul in care merg pe munte. Aici am descoperit o comunitate frumoasa la care am tanjit cat nu am fost in tara. Aici imi incerc an de an puterile. Rar imi iese mai bine decat ma astept, dar mereu imi promit sa ma intorc. De ce? Din cauza atmosferei. Din cauza celorlalte sute de alergatori, din cauza voluntarilor, a serii de dupa concurs, din cauza lui Luci, din cauza tuturor oamenilor care contribuie an de an la Maratonul Pietrei Craiului, a celor care vin de departe ca sa alerge aici, a celor din Brasov sau Zarnesti care nu se plictisesc niciodata sa alerge acasa. Asa ca la acest MPC am venit cu bucurie. Am venit ca sa ma bucur ca revad prieteni de departe si ca alergam cu totii in jurul acestui munte drag.

Ca sa pot sa ma bucur in tihna am renuntat la rucsac si m-am hotarat sa alerg cat mai light. Borseta, 1 bidon, niste geluri si betele. Aveam de gand sa profit de fiecare punct de alimentare, sa ma opresc sa beau si sa mananc. Am mai schimbat ceva. Am plecat din fata. Niciodata nu am mai plecat din pozitia asta , niciodata nu am mai vazut poarta de start atat de aproape.

De data asta sunt light, credits Viorica Cristea

Fiind atat de in fata, evident, se pleaca tare. Prea tare pentru gustul meu, obisnuita sa am un start mai lent si sa ma incalzesc pe masura ce trec kilometrii. Incalzire mi-am facut, si inca destul de riguroasa, dar de la 8.30 la 9.30 s-au racit muschii si articulatiile si am constat ca am alergat kilometerii de incalzire cam degeaba. Pentru ca se fac 10 MPC- uri am numarat de la 1 la 10 si dusi am fost. Ritmul ma sufoca si cand am intrat printre gardurile de la Magura am suferit ceva. La drumul mare, cat eu stateam sa imi trag sufletul, au tasnit toti pe langa mine. I-am lasat sa se duca. Trebuia sa imi gasesc ritmul.

Start, credit Viorel Micu

Punctul de alimentare dinainte de Casa Folea imi apare providential in cale. Asa ca ma opresc, mananc si beau. Reinviu. Asa ca plec in urmarire. La urcarea pe Muntele Toanches o prind din urma pe Monica. Racoarea padurii ma inspira si depasesc. Simt ca am trecut de momentul delicat, ca am scos dopul, ca am din nou zvac. Dealul e prea scurt pentru cat am eu de depasit si pentru cat de bine ma simt. Incerc sa dau drumul la picioare si pe coborari si sa alerg cat mai mult. Imi iese si ajung cu forte aproape neatinse la Table. Aici iau apa, beau, mananc, iau niste struguri si 2 biscuiti pentru la drum si tintesc saua Funduri. 

Agonizand spre Casa Folea, credits Ivanov Octavian

Ca si in anii trecuti, ajung prea tarziu aici si deja plutonul se misca mai greu. Fac risipa de energie cautand portite de depasire, dar ar fi nedrept sa spun ca nu mi s-a facut loc ori de cate ori am cerut. La iesirea din padure un grup de copii fac o atmosfera de zile mari cu surle si trambite (la propriu), asa ca imi scot castile din urechi ca sa ii aud mai bine si sa ma bucur de moment. Apoi, cumva, ma asez in urma unui domn de la categoria +70 (da, ati citit bine, dar imi pare rau ca nu stiu si numele, deorece inca nu au aparut rezultatele oficiale) care are un ritm asemanator cu al meu si depaseste constant. Astfel incat, ma tin ca umbra de el si ma scoate in creasta. Pe bucata asta am pierdut totusi minim 10 minute pentru ca pot sa urc mai bine decat am facut-o si aici chiar nu e cazul sa te menajezi. Vei avea timp in zona cu Valea Urzicii unde terenul te determina sa reduci viteza cu o treapta. 

Sunt extrem de curioasa ce o sa gasesc in Valea Urzicii. Am vazut poze pe Facebool si stiu ca oamenii au lucrat la o alta varianta, insa rezultatul aveam sa il vad abia acum. Si a meritat asteptarea. Nu imi venea sa cred cat de simplu si repede a mers anul acesta si ma simteam usurata ca am scapat de coada de la corzi. Puteam sa ii dau de acum drumul la picioare pe bucata valurita pana la Spirlea. Zona care mie imi place. Am grija sa raman cu energia la un nivel bun si pe la jumatea distantei bag jumatate de gel. Ma simt bine pe terenul asta tehnic, pe grohotis adidasii stau fantastic si e extrem de placut sa alergi in asemenea conditii. Cand vine insa coborarea spre Spirlea sunt umilita cu tehnica mea de coborare si trebuie sa vina platul dinspre Plaiul Foii ca sa imi dau din nou drumul la picioare. Imi e clar. Mie sa imi dai urcare cat cuprinde, coborari tehnice si plat sau fals plat. Nu imi da padure cu panta medie, caci pe acolo zici ca am uitat sa alerg comparativ cu alte fete care au trecut pe langa mine ca vantul. 

La Marele Grohotis, credits Andrei Popescu

Strang betele pentru forestierul spre Plaiul Foii, credits Oana Grigore

Recuperez mult pe plat si ajung in Plai intr-o super-atmosfera. Doar pinguinii lipsesc si imi pare cumva rau ca nu e nimeni in preajma, ca nu am pe cine sa intreb cum sta Claudia, ca anul acesta am ramas asa putini "incercuitori" de Crai. Apa, ceai, cascaval si struguri si hai sa atacam Diana. Cum parasesc drumul forestier imi fixez bine betele si ma pun pe urcat. Ma simt bine, am activatorul pregatit si azi vreau sa mananc Diana pe paine. O sa razbun urcarea dezastuoasa si chinuita. Om dupa om, nu ma depaseste nimeni, dar eu nu ma opresc din mers. Nici o pauza, nici un disconfort, cu respiratia sub control urc din entuziasm si antrenament Diana. Comparativ cu anul trecut am mult mai multe mii de metri urcati in picioare, si asta se vede. Pe la jumatatea urcarii un grup de tineri fac o atmosfera de curse de sky race. Acelasi culoar ingust printre ei, aceleasi incurajari venite din toata inima, acelasi entuziasm. Daca ar fi asa pana sus, as zbura pana la refugiu. Totusi nu pot sa nu ma opresc o secunda si sa nu ma uit ce primire au si cei din urma mea. Schimb priviri complice cu concurentul din spatele meu, care e la fel de entuziasmat ca si mine dupa iesirea din tunelul de incurajari, si pastrandu-mi un zambet larg, urc la Diana. 

Aici ma hotarasc sa dau cep activatorului. Daca l-am carat pana aici ar fi pacat sa ajung cu el neatins in Zarnesti. In plus, o sa ma ajute la coborare. In 15 minute ma vad la Coltii Chiliilor si de acolo incep lungii kilometri spre Zarnesti. Incerc sa nu ma gandesc cat sunt de lungi, ci doar sa nu ma opresc din alergat. Sa raman mereu in miscare, caci doar asa ii pot face sa se scurga mai repede. E cald si mie caldura nu imi place, dar alerg concentrata, bucurandu-ma in egala masura de atmsofera si incurajari. Au fost atat de multi oameni pe traseu, voluntari sau pur si simplu apropiati ai alergarii montane incat m-am simtit coplesita si rasfatata. Coplesita de toata acea energie pozitiva, de toti cei care au raspuns chemarii MPC-ului, de toti cei care au dat de la ei pentru altii, pentru noi alergatorii, fara sa ceara nimic mai mult in schimb in afara de un zambet sau un zvac in urmatorul pas. 

Cu asemenea ganduri frumoase, cu fata chinuita de caldura ultimilor kilometri dar cu sufletul usor, trec linia de sosire in Zarnesti, in putin sub 6h30. Nici o supriza, timpul la care m-am asteptat, dar atata bucurie ca am fost aici, incat nu intra nici in 6 zile jumate.

Finish la Zarnesti, credits Viorel Micu

Ziua de pomina este intregita de Claudia care s-a intrecut pe sine insasi si a venit pe locul 2 la open. Bucurie mai mare nici ca se putea.

Sosirea de poveste a Claudiei, credits Viorel Micu

Dupa ce ne povestim pe scurt cursa, o las pe Claudia la socializare si eu ma duc inaintea lui Stefan si a Monicai si apoi inaintea lui Octavian. Tuturor ne-a fost greu pe ultimul kilometru spre finish, asa ca imi face placere sa alerg cu fiecare din ei acesti ultimi metri ai cursei, sa le tin mintea ocupata. Si sa ma bucur in total de 4 de 4 finishuri, de incurajarile de rigoare, de talangi si clopotei, de copii care stau gata sa dai high five cu ei.

Dupa ce ne vedem cu totii pe partea cealalta a portii de finish, mergem la cabana, ne spalam si pornim spre Casa de cultura, cu oprirea de rigoare la Sala de sport pentru o portie de paste si 2 portii de socializare cu Tale, Dani si Silvia Dinu.

Pinguinii alergareti de la MPC 2015, credits Viorica Cristea

Al 10-lea MPC

Apoi este seara MPC cu tot ce inseamna serile concursurilor organizate de Luci. Cel care a participat la toate cele 10 MPC-uri, dar nu a apucat niciodata sa il experimente ca si concurent. Aceasta este seara noastra a concurentilor, a voluntarilor, a organizatorilor de concursuri de alergare montana, a celor ce au putut aiunge la Zarnesti si a celor ce nu au putut sa o faca din diverse motive. Important este sa ramanem in continuare o comunitate frumoasa si unita, sa luam exemplu unii de la altii si sa alergam pentru estetica miscarii, pentru sanatatea sufletului, pentru ca atunci cand din varf de munte iti dai drumul la vale, cautand echilubrul cu bratele deschise, simti pentru scurte momente ca zbori peste stanci. Si asemenea clipe creeaza dependenta.

 Track, timpi, dat statistice: aici

Un filmulet fain de pe Vimeo: