joi, 4 februarie 2016

Campina


Deja vremea asta buna de februarie ma innebuneste. Astenia de primavara a venit mai devreme, si la mine se concretizeaza prin faptul ca stau la birou ca pe ghimpi si imi plange inima cand vad soarele de afara, apusurile frumoase dinspre autostrada si ziua cum se scurge si se scurge in afara mea…

Astept cu infrigurare sa schimb ceva in rutina zilnica, tanjesc la mai mult timp, la mai multa libertate, la mai mult aer. Si mai putin intuneric, bec, lumina artificiala de calculator etc. Simt cum totul in afara peretilor creste, pulseaza, traieste si  doar eu mor putin cate putin...

Am intrat cu senzatia asta in iarna cand am amanat cu indarjire sa imi urc bicicleta pe trainer si am iesit dimineata, inainte de program pana la sfarsitul lui noiembrie. Era frig, imi inghetau picioarele (pana mi-am cumparat supra-incaltari) si mai ales imi curgea nasul, dar trezirea de dimineata dand deja la pedale, intalnirea cu soarele, pedalatul prin satele din sudul capitalei care abia se dezmorteau de sub prima bruma si primele valuri de caldura cand soarele mai capata ceva putere,toate astea dau dependenta.

Ianuarie a trecut usor. Prea frig, prea ud, prea mocirlos sa pedalezi. Vreme buna de stat sub plapuma si transpirat pe trainer. Dar februarie mi-a readus in prim-plan vechiul of. Asa ca nu am stat prea mult sa cuget si am evadat in mijlocul saptamanii pe clasica de la Campina. Tura de dezmortit picioare, anul asta inca cu iarba galbena si copaci desfrunziti, dar cu cer albastru, temperaturi generoase si sooaaare.

Singura pe care am reusit sa o mai corup a fost Viorela. Asa ca ne-am luat bividii de acasa si am pornit cu un 3001 liber, ca de mijlocul saptamanii spre Campina. Cum statia noastra venea mult mai devreme decat sunt obisnuita atunci cand merg pe Valea Prahovei, cum mai trebuia sa aruncam un ochi si la bicicleta, sa mancam si sa vorbim, nu am pus geana pe geana. La Campina e frig, asa ca ca pedalez pana la Sanatoriul Voila in geaca de puf si le dau dreptate fetelor de pe grupul de ciclism de pe Facebook care mi-au zis ca asfaltul e prost, prost si nu are sens sa vin pe aici cu cursiera. Ma simt perfect, revenita din nou pe Simplon, si o cam alerg pe Viorela la deal trecand val –vartej prin Sotriile si Vistieru si revenind in DN1 dupa 1 ora si jumatate.

Prima pauza mai mare o facem la Comarnic, ne facem curaj cu o Cola, potrivim foi si pinioane si plecam spre Secaria. Asta e o urcarea ce imi place cel mai mult din zona. Incepe in vana, cat ai energie si apoi se domoleste, pierzandu-se in niste serpentine largi si capatand din ce in ce mai multa deschidere. Las soarele, miscarea si bucuria sa imi intre prin toti porii, dar 2 neuroni ii tin ocupati cu gandul sa o fac pe Viorela sa urce si Valea Fiarelor. Ritmul s-a mai domolit, iar pe Valea Doftanei mergem lejer, povestind de una si de alta. La bifurcatia spre Valea Fiarelor facem sfat de taina, pauza, mancam, bem si hotaram sa incercam. Separat, fiecare in ritmul ei, asa cum ne simtim fiecare bine.  Ajung repejor sus, desi pe drum ma tot macina dilema daca as putea sa urc aici si pe cursiera si cum ajung in drumul mare ma intorc sa vad pe unde mai este Viorela, pe care o gasesc la 2 minute in spatele meu. Asa ca mai urc o data printre case si cu sentimentul lucrului bine facut ne permitem 30 de minute de visat la soare, pe o pajiste pe care pusesem ochii inca de la dus. De aici se deschide mult perspectiva spre Valea Doftanei si se vede si un drum de access mai neortodox spre Brebu Manastirii. Savurez clipa aceasta de liniste si implinire, de pace si bucurie, imi las narile sa miroasa aerul cald de primavara, fata sa se scalde in soare si inima sa se linisteasca.
Odata scursa clipa de gratie, coboram cu atentie in Valea Doftanei si apoi pedalam la cadenta mare si viteza buna pana aproape de Campina, unde reusesc sa ratacesc drumul si sa iesim in DN1 inspre Breaza, mai adaugand astfel cativa kilometri la distanta totala de astazi.

Cu un salam de biscuiti glazurat cu ciocolata in mana, privind apusul de pe bancheta personalului dar stiind ca port in mine amintirea unei zile traite din plin, pot sa ma duc linistita acasa, sa ma rasfat cu baie si sa planuiesc alte escapade asemanatoare, caci viata e mai mult decat job si rutina. 

Trackul zilei: aici

0 comments:

Trimiteți un comentariu