Toata lumea spunea ca ziua de azi are sa fie mai usoara decat cea de ieri. In plus, asta era oricum partea din 2BE la care voiam sa particip. Pe langa profilul mai abordabil, avea cumva un sens, urcai pe un varf, coborai, aveai un obiectiv (altul decat a face sa se scurga kilometri si sute de metri diferenta de nivel :) ).
 |
| In plus voiam chestia aia neagra cu "2BE Finisher 2016 Never stop exploring" |
Din povestile lui Ionut am aflat ca seara de sambata s-a lasat cu sarmale si prajituri de la nunta ce avea loc gard in gard cu tabara de baza, insa eu si Radu am fugit la somn inca de pe la ora 22.00, pe triluri vesele de "Canta cucul bata-l vina, de rasuna-n Bucovina". Nu ma intrebati ce cauta melodia asta cu Bucovina la o nunta de gugulani si cum de un cantec eminamente trist a ajuns slagar la nunta, dar daca gurista o zice cu foc, noi punem doapele in ureche, trimitem gurista in background, de parca ar canta de la cateva strazi distanta si adormim lemn.
Pe la 4.12 cand ne-am trezit scurt se oprise si muzica, si afara cerul era plin de stele.
La 9.00 ne aliniem din nou la start, cam 30 de oameni, pentru o noua zi claduroasa in Banat.
Plec din nou printre ultimii. O parte din timp mentin contactul vizual cu Ionut si Adi Beleanu. Adi se departeaza, ma prinde din urma Raluca si ma depaseste, apoi intram pe o vale umbroasa si ma mai racoresc, asa ca pot sa dau mai cu spor la pedale si sa il ajung pe Ionut. Ajungem la Elena, in postul de control unde trebuia sa traversam apa, cam in acelasi timp. Profit de rau si imi ud bandana cu generozitate. Parca stiam ce va urma. Padurea nu tine mult si pe accente de push bike ies in soare. Ma trezesc cu Elena, Ionut si inchizatorul de pluton in urma mea, si dupa ce opresc la umbra sa mananc un salam de biscuiti raman din nou ultima. Vad ca a fost concurenta mare la inchizatori de pluton concursul asta :).
 |
| Briefing inainte de start (by Mircea Gherase) |
Elena pune piciorul mai ferm pe pedala si dispare, il prind din urma pe Ionut si in formatie de trei parcurgem intreaga culme lunga si batuta de soare. Galma dupa galma, deal dupa deal, sperante desarte cum ca la releul din fata se termina urcarea, ca releul trebuie sa fie cel mai inalt punct al bucatii asteia etc. Ce merita mentionat din aceasta golgota? O javra care era sa ma capseze. De fapt au fost 3 care au venit ca fulgerul spre mine, de undeva din stanga spate, eu pe coborare si clipsata. Una m-a atins cu botul pana sa ajung sa opresc si sa ma dau jos de pe bicla, dar cam atat. Ciobanul l-a trimis agale la oi. Noroc ca fara bucati de muschi de om in gura. Iar din nota faina a traseului, cei doi voluntari care alergau pe langa noi, ne incurajau, fluierau, agitau stegulete, strangeau marcajele dupa ce treceam noi etc.Cum zona era valurita, cam ce castigam noi pe scurtele coborari, recuperau ei pe urcarile prin soare la care noi faceam push bike. Incep sa ma intreb daca nu cumva, pe ziua de ieri, nu scoteam o medie orara mai buna in alergare :). Nu ca as fi putut alerga atatia kilometri la vremea asta, dar in alti ani, ar fi fost fezabil. Revenind la Banatul Epic, acesti primi 15 kilometri se scurg greu si nu pot decat sa sper ca nu va fi la fel si in continuare.
 |
| Ajungand in PA1, la baraj la 3 Ape |
Aproape ca nici nu imi mai vine sa o intreb pe Elena in punctul de alimentare de la baraj de la 3 Ape, ce vine mai departe. O iau din loc in directia indicata, si ma bucur doar de forestierul bun ce merge pe langa lac. Cand ii vedeam pe toti turistii cum se balaceau in apa de la baraj, asa, imbracata m-as fi aruncat in balta. Din fericire drumul intra repede in padure si continua frumos si lin in sus. La fiecare curba pe care o vad pe track traiesc cu spaima ca povestea asta frumoasa o sa sa termine si o sa parasim brusc drumul, numai ca sa luam in piept un push bike. Cu binele se obisnuieste omul repede si prin padurea deasa de foioase e ca la munte. Racoare, dau de un izvor unde oprim si eu si Mircea, ma racoresc, beau apa rece, ma urc din nou in sa, il vad chiar si pe Adi Beleanu o serpentina mai sus si ma gandesc sa il prind ca sa mai povestim, si urcarea merge incredibil de bine. Ciclabila integral, chiar si cand parasim drumul forestier si intram pe un marcaj CA prin padure.
Suntem deja la 1250 m si de aici incepe push bike-ul. Aici il prind pe Adi si ne strangem gasca mare pe ultima panta din padure: Mircea, Raluca, Adi si un alt baiat. 5 oameni, o panta, cateva vorbe, timpul trece mai usor, efortul pare mai mic si in curand pot din nou sa ma sui in sa. Iesim in gol si steguletele ne iau in primire. Sus, la capatul urcarii se vad oameni, probabil voluntari care ne asteapta, asa ca ignor soarele, caut doar vantul si ii dau la pedale. Sunt primita cu o felie de pepene galben rece, care merge drept la suflet. Stau putin de vorba, primesc indicatii de la voluntari pentru coborare si o iau din loc. Viteza, vant, racoare, deja simt mirosul de lubenita de la finish. Bere nu beau, ca poate va fi nevoie sa fiu sofer, dar un penene rece, vai cum o sa intre!
La intrarea in padure il astept pe Adi si coboram impreuna, cand unul, cand altul in fata, cand cu ochii dupa marcaje, cand cu ochii in track-ul de pe ceas. E clar mai fain in doi si sper sa tin pasul cu Adi. Ajungem impreuna in punctul de alimentare de la Garana si aici dau peste Suca pe care il pup, entuziasmata ca am scapat atat de ieftin de urcarea spre Semenic, fara soare si fara push bike. Suca ma sfatuieste sa nu ma entuziasmez, caci urmatoare portiune o sa fie prin soare, o urcare scurta prin sat si apoi o lunga culme valurita. Cica din urcarea asta 2 kilometri sunt asfalt si un kilometru drum bun de pamant. Pai sa mergem zic, sa dovedim si treaba asta, ca sa stim de ce alergam spre finish.
 |
| Coborand in PA2, la Garana |
 |
| Momentul epic in care ii multumesc lui Suca pentru urcarea frumoasa spre Semenic (by Mircea Gherase) |
 |
| Aparent si Adi e incantat (by Mircea Gerase) |
2BE a fost un altfel de concurs. A fost o tura. Sambata ne-am cam scuipat plamanii, insa duminica chiar a fost o tura de placere, doar ca in alte locuri. Fara regim de concurs, fara pulsul la 190, a fost prilej de vorba buna si pedale cu oameni cu care ne vedem rar, dar cu care impartim niste pasiuni comune. Munte, bicicleta, natura, coclauri. E adevarat ca de cand am fost cu Claudia la 7500 in 2010 nu mi s-a mai intamplat sa mai fiu ultima/ printre ultimii, sa ma gandesc ca oamenii aia stau dupa mine, iar atunci cand ajung, sa aibe in ei inca atata entuziasm, incat sa imi dea si mie. Oameni care stau in soare si sufla din goarna de la 3 dealuri distanta, oameni care au inca sticle de cola rece dupa o zi intreaga de canicula sau care imi repara pana cat eu ma odihnesc, mama Elenei care cum ajung inapoi la finish ma aseaza la masa, tavalita aia cu nuca de cocos mancata la finish in prima zi si iesita tot din mana mamelor si o lista intreaga de oameni care au stat in spatele 2BE. Cel putin la fel de multi ca si concurentii, daca e sa ma iau dupa lista lui Suca de pe Facebook:
Si ultimul post de la 2BE 2016.
Ei au facut asta posibil: Tibi Marius, Snow Freakk, Andrei Harabagiu, Bogdan Horje,Adriana Rovo, Bogdan Ionescu, Dan Lupsa, Vasile Priguza, Paul Petrut, Cristina Dijmarescu, Lori, Florin Petrariu, Nicoleta Românu, Florin Serdiuc, Dan Stamenca, Edy Sz, Mircea Baba, Raluca Zvanca,Loredana Ambrus, Mircea Gherase, Adrian Macovschi, Catalin Padurean, Alexandra, M, Judith, Sergiu Neidoni, Petru Cristescu, Gil, Maria, Adam Slatina Timis, cele 2 mame, Elena si subsemnatul.
Thank you Ria Embrechts :)
Multumim Valentin Balaban si servicul Salvamont, Jandarmeriei si suportului local.
A fost o echipa extraordinara fara de care ...mumu 2BE. Multumim prieteni!
 |
| Ei sunt o parte din cei care au facut posibil 2BE (by Mircea Gherase) |
Trio-ul Adi, Ionut si Mike se strica cand Adi are probleme cu schimbatorul. Ma uit deznadajduita la schimbator, insa salvarea vine din spate si se numeste Mircea. Mircea e omul care 3 zile la rand le-a reparat bicicletele Hoinarilor la 4 Munti, asa ca ma duc dupa Ionut sa ii spun ce s-a intamplat si continuam impreuna spre finish. De fapt aproximativ impreuna, pentru ca la un moment dat Ionut dispare si nu stiu daca motivul este faptul ca i-a dat blana pe coborare, s-au s-a ratacit. Imi place sa cred ca e prima varianta, mai ales ca avea GPS-ul pe ghidon si track-ul incarcat si ne-am uitat de mai multe ori pe track si profil. Insa cum la un moment dat apare din nou in spatele meu, imi dau seama ca a ratat o bifurcatie. Ma depaseste din nou pe ultimii 2-3 kilometri, deasura satului, o coborare in serpentine care imi aminteste de coborarea din Strategica spre Valea Macesului, coborare ce a mers insa mult mai bine decat m-am asteptat, daca e sa ma iau dupa descrierile sumbre ale lui Suca si ale voluntarilor. Si case, si asfalt si 2BE s-a incheiat.
 |
| Il mai pup si la final pe Suca, pentru ca pana la urma chiar mi-a placut |
100 si ceva de kilometri in sau pe langa sa, impingand bicicleta, carand-o la vale, sarind peste busteni, 100 de kilometri de MTB, greu, frumos, amintiri. Cu ce voi ramane din 2BE? Cu amintirea caldurii infernale din prima zi, cu mai multa tehnica la coborat, cu imaginea muntilor Cernei vara (stiam eu de ce nu am fost acolo pana acum vara), cu un munte nou- Semenic, cu un concurs-eveniment organizat cu suflet, intr-o maniera informala, de catre, si pentru prieteni.
Datele oficiale: aici
0 comments:
Trimiteți un comentariu