Poiana Marului in mijloc de octombrie ~ Amintiri din munti

Motto:

A innebunit ...padurea

Si tu vrei sa fiu cuminte?

Cam dupa doua saptamani de peisaj maret dar prafuit de India, visam la frunze galbene si la toamna pe care o sa o gasim in Romania cand ne intoarcem. Weekendul trecut, ia tomana de unde nu-i, caci pe Clincea au fost prea multe conifere si prea putine foioase. Asa ca sperantele erau mari pentru weekendul asta si cum ne strangeam cu totii la poalele Craiului, mie una imi statea mintea doar la MTB. Inca din vara am pus ochii pe culmea de peste Barsa si imi si imaginam cat de frumos ar trebui sa se vada Craiul de acolo. O zi senina de toamna, cu cer albastru, vizibilitate perfecta, frunze galbene la poale, verdele intens al padurii la mijloc si calcarul alb al crestei definitivand tabloul. In realitate nu a fost chiar asa, insa ne-am bucurat de perspective largi asupra dealurilor blande de la poalele Craiului.

Atributul bland este evident relativ, caci depinde in ce parte a culmii te gasesti. De multe ori, de jos din vale, drumul ce iti sta in fata numai bland nu pare. Nici pe la mijlocul urcarii, cand impingi deja la bicicleta de jumatate de ora si culmea nu pare sa se arate la orizont, nu poti sa il alinti cu astfel de apelative. Dar odata ajuns sus, drumul ti se deschide in fata, presarat doar cu mici urcusuri si coborasuri, strecurandu-se printre parcele de padure, gospodarii si fanete. Si sufletul tau se bucura de vantul ce imprastie norii de ploaie, de culorile ce te inconjoara, de cate o raza de soare ce se strecoara printr-un ciob de senin si trimite o singura raza prelunga cu care parca mangaie culmile ce ii stau in fata, dandu-le curaj pentru iarna ce va sa vina. Si cel mai important, te bucuri pentru ca poti imparti toate acestea cu prietenii. In astfel de momente nu ai de ce sa te grabesti. E mereu cate ceva de admirat, mereu motiv pentru o pauza mica, o poza, lumina ce cade altfel si scoate la iveala un alt detaliu, planuri care se inverseaza precum intr-o pictura vie.

Pe prima bucla, Zarnesti-Poiana Marului, by Andrei

Padure nebuna

Prima bucla pana in asfaltul de Poiana Marului ne ia mai bine de trei ore, insa nimeni nu vrea sa revina in Zarnesti pe asfalt, toata lumea isi mai doreste o portie de toamna. Si o primim. Cu soare, dare de fum ce tradeaza cate o casa ascunsa intr-un palc de copaci, nori rosiatici la apus si ceturi ce se sparg deasupra Craiului. Vremea se indreapta si ora de aur ne prinde pe dealuri, uitand de drumul inca lung ce ne sta in fata, asumandu-ne senini noaptea ce va sa vina si pedalatul la lumina frontalei.