marți, 15 mai 2018

Foc fara fum nu se poate. Mai ales la stana


Dupa ce dam jos stratul de praf depus pe noi dupa cei 54 de kilometri pedalati la Maratonul Vinului, ne urcam in masina si revenim pe Valea Prahovei, pentru o urcare in Baiului si o noapte la stana. Este probabil unul din ultimile weekenduri in care putem beneficia de siguranta unui acoperis deasupra capului, caci dupa Constantin si Elena oile vor incepe sa urce la munte si stanele cele bune vor fi ocupate pana prin octombrie. Avem in minte un loc bun din Petru Orgojoaia, unde intentionam sa facem jonctiunea cu Vali, Muha si Octavian care urcau din Traisteni.

Evident ca dupa 54 de kilometri in ritm de concurs, urcarea pe Valea Azugii se scurge incet, dar si dureros pentru posteriorul meu apasat de un rucsac destul de greu, in care am inghesuit cele necesare unei nopti friguroase de mai, caci caldura de aprilie fuse si se duse si temperaturile placute din Sureanu par o vaga amintire. Pentru noaptea urmatoare Foreca anunta 4 grade la Brasov. Noroc ca este timp destul pentru a ajunge cam in orice punct din Baiului. 
Sus, printre nori pufois si culmi verzi vrem sa ajungem
Valea Azugii pastreaza umezeala destul de bine si noi ocolim baltile cu delicatete. Este unul din putinele locuri in care padurea si-a pastrat inca verdele crud, caci mai peste tot culorile s-au schimbat si acum domneste pre-plinul matur al verii. Nu scap nici de data asta de push bike-ul de la iesirea din padure, insa am picioarele mult prea obosite, ca sa imi mai pun mintea cu el. 
Vali ma anunta ca stana la care voiam sa ne intalnim este ocupata si ochii ne cad involuntar spre o constructie recenta, vizibila pe muchia Cazacu, spre care merge chiar si o poteca ce pleaca fix din locul in care am iesit din padure. Logic ar fi sa mergem sa o inspectam, dar Radu pleaca inainte spre Varful Urechea, asa ca se pare ca vom alege calea mai lunga si cu mai multe poze. Muntii s-au pustiit, turistii au coborat este momentul nostru de intimitate cu muntele. Si momentul nostru in doi, atunci cand gandurile prind glas, caci natura ne inspira mereu. Ma bucura faptul ca impartasim aceeasi pasiune si ca avem o conditie fizica decenta, respectiv ca Radu nu trebuie sa faca eforturi prea mari ca sa mearga in ritmul meu si daca fiecare lasa ceva de la el (Radu), respectiv trage putin de el (Mike) ne intalnim undeva la mijloc si putem face niste ture foarte faine impreuna. Imi revin in minte alergarile lungi, turele de explorare facute cu ani in urma, cand incercam aceleasi sentimente, aceeasi bucurie a momentelor frumoase impartasite cu cel drag. Si pentru noi, cele mai frumoase momente sunt atunci cand suntem pe munte. Ele raman peste ani, acele imagini ne raman pe retina si tot ele sunt inspiratia pentru alte si alte reeditari.
Tipic Baiului
Odata cu finalul de zi se lasa si frigul, accentuat cumva de vantul care isi face de cap pe creste. Fix in punctul in care drumul coboara spre stana ii vad pe prietenii mei pe varful din fata. Sincronizare pinguineasca cum s-ar spune.

Ne inspectam cazarea din seara asta. E curat, doar ca nu avem unde intinde hamacele (asta e si dezavantajul stanelor pentru niste amatori de leganat ca noi). Asa ca alegem cea mai izolata camera pe care o decretam ca fiind dormitor. Constructia e mica si compacta. Doar 4 camere. In holul de la intrare punem bicicletele, in bucatarie facem focul, dormitorul e pentru somn si camera din fund, fara podea, ramane nefolosita...cred ca e beciul :). Vatra larga imbie la actiune si cat ai zice foc ne umplem de fum. Nu stiu daca o folosit la ceva, dar am avut atata fum cat sa ne ajunga pana la toamna si orice solutii am incercat (cu usa deschisa sau inchisa, cu tabla in geam, sau fara) nu au functionat. Totusi rezistam stoic caci avem 9 carnati de prajit si doar ora inaintata de culare si ora matinala de sculare ne determina sa mergem la somn. In dormitor ne asezam ca sardelele unul in altul, convinsi ca treaba asta tine de cald si dormim somn bun pana cand alarama suna neiertatoare la 5.15. 
Trupa reunita
Cazarea noastra de astazi seara
La Pensiunea Caprioara
Apusul zilei
Noi avem in minte o tura spre Saua Strunga, iar Vali si Muha vor sa ajunga devreme in Bucuresti, asa ca o luam cu totii din loc la ora 6.00. Afara este mai cald decat m-am asteptat si actiunea inceputului de zi ne sterge repede urdorii de la coltul ochilor. De data asta prindem poteca pe care o identificasem aseara, varianta ce ar fi si ciclabila daca bucatile de padure nu ar fi pline de cazaturi. Probabil ca la toamna, dupa ce va fi curatata de ciobani va fi o alternativa viabila in caz ca vom mai reveni in zona. 

Dupa 30 de minute iesim in drumul ce urca spre Urechea si ii uram buna-dimineata soarelui din varf. Muha spune ca de ar merge gondola, ar lua-o bucuroasa la vale, insa eu cred ca o sa guste coborarea pe drumul cartuasilor si golul asta in stomac nu o sa o faca decat sa fie atenta si concentrata pe ceea ce face.

Dand "Buna dimineata" Bucegiului
Ne incadram rapid pe marcajul TA ce ne va duce in DN1. Baietilor le place in mod evident coboararea si dispar rapid din campul meu vizual. Eu raman sa o mai astept pe Muha si ajungem cu totii la gara cu 15-20 de minute inainte de a trece Regiotransul spre Bucuresti. Este unul din rarele momente cand ii invidiez pe oameni ca merg spre Bucuresti si au in fata 3 ore de somn pana acasa, caci noi avem intalnire pe culmile Bucegiului cu echipa de preparatori ai traseelor de la 4Munti.


Foto by Radu

0 comments:

Trimiteți un comentariu