Maratonul Vinului (Marvin) 2018

Nici acum, dupa ce s-a consumat intregul weekend nu stiu ce m-a determinat sa ma inscriu la Maratonul Vinului si, mai mult de atat, sa merg si la Cozia weekendul urmator.

Mi-a fost foarte bine (aproape) fara concursuri anul trecut. Brasovul si turele de weekend cu Radu tin foarte bine locul rushului de adrenalina pentru care mergeam acum ceva vreme la concursuri de alergare montana. Acum nu mai trebuie sa traiesc 2 zile cat pentru 7, ci chiar imi convin 2 zile de pauza pe saptamana, pentru ca altfel nu mai am timp sa mai fac nimic. Nici macar sa imi scriu memoriile:). Pe de alta parte, cum diferenta care era intre mine si Radu la alergare se mentine si la MTB, turele pe care le facem impreuna sunt suficient de antrenante/ provocatoare ca sa tina loc de concursuri. Astfel incat nu am prea multe explicatii pentru puseul asta competitional ce a venit din senin. Poate singurul motiv plauzibil pentru care am mers la Maratonul Vinului era ca sa nu anunta nicio alta tura intersanta pentru weekendul respectiv si pentru ca avea un traseu usor, integral ciclabil pe coborari. In mod cert, si la MTB ca si la alergare coborarea e punctul meu slab si mai trist e ca nu fac nimic in sensul asta (asa cum nu am facut nici la alergare). Fara indoiala, de cand stau in Brasov lucrurile s-au mai imbuntatatit, insa progresul se intampla cu pasi atata de mici si lista chestiilor de imbuntatit e atat de lunga, incat nu imi fac niciodata un plan si uite asa trece vara...

Dar cum spuneam, la MarVin traseul parea atat de usor incat pana si eu puteam sa stau clipsata integral. Ba chiar se anunta cam prea de viteza si ma cam temeam de ceva trante potentiale pe bucatile de pietris, pe care am hotarat ca atare sa le abordez precaut si cu ochii in patru. In rest, pentru a avea un obiectiv, am luat cel mai bun timp din 2017 de la fete, l-am impartit la 3 si mi-a dat 1h07 pe fiecare bucla. Eram constienta ca nu puteam sa merg ceas si sa scot fix timpul asta 3 bucle la rand, dar parea un reper bun pentru primii 18 kilometri si apoi urma sa re-evaluez situatia. Ideal ar fi fost 1h05, 1h07 si 1h09, 2 minute in plus pe fiecare bucla parand a fi rezonabil daca e sa iau in calcul oboseala ce avea sa se acumuleze pe parcurs. Am hotarat sa nu iau cu mine niciun fel de scule. Daca urma sa fac pana era abandon sigur si la cat de aproape era totul de Urlati/ un asfalt, puteam sa si alerg pana acolo. Am pus doar 4 geluri si 2 batoane in buzunarul de la tricou, insa la fata locului nu am folosit decat gelurile, din simplul motiv ca batoanele s-au incapatanat sa ramana nemestecate.

Startul avea sa se dea decalat, la distanta de 5 minute, traseul lung fiind primul, asa ca ma asez cuminte la start. M-am uitat peste lista de la open feminin, stiam cine vine, stiam ca nu am sanse la podium, asa ca singurul meu competitor avea sa fie cronometrul. Se pleaca tare asa cum ma asteptam si asa cum se intampla la toate concursurile. Startul e un alt punct slab, oricat de bine incalzita as fi. Nu sustin acel efort naucitor de inceput suficient de mult si la intensitatea necesara pentru a tine pasul cu valul, insa mai mereu recuperez pe parcurs, de aceea cu cat traseul e mai lung, cu atat sunt mai avantajata. Ajung rapid in treimea inferioara a plutonului si nu imi fac iluzii ca voi recupera prea mult pe prima urcare. Acum lumea are energie si se duce. Cele cateva locuri recuperate la deal se pierd repede la vale si cam acesta va fi patternul intregului concurs.

Pe prima urcare, by  Traian Olinici Sports Photographer

Urc acceptabil si cobor prost. Respectiv incet. Traseul este extrem de valurit cu 3 urcari mici, bucati lungi de plat printre vii si coborari pe drumuri de pamant. Panta maxima la urcare nu cred sa depaseasca panta medie de pe Drumul Vechi din Poiana, alt dezavantaj pentru mine. Oricum, imi propun sa scap teafara din prima tura, care se anunta si cea mai animata, a se citit aglomerata, ca sa pot apoi sa pedalez in ritmul meu. Opresc cronometrul primei bucle dupa 1h05, mai bine decat calculasem.

Prima bucla a fost destul de aglomerata, by Adi Chiru

A doua tura imi place mai mult, caci traseul e mult mai liber si imi e deja familiar. Imi iau gelurile regulamentar, fara sa opresc la punctele de alimentare. Fac cu 1 minut mai mult decat in prima tura.

O urcare faina pe drum de pamant, by Traian Olinici Sports Photographer

V-am zis ca pana si eu ma descurc pe coborari, by Luiza Tamas

Ultima bucla o incep relaxat incercand sa mestec un baton. Nu merge asa ca nu imi mai bat capul cu el. Mai am un singur gel si planuiesc sa il iau inainte de urcarea de la bazine cat sa ma tina pana la finish. Deja suntem extrem de rarefiati, depasesc oameni de la tura medie si tura scurta. Pe la jumatea buclei vad prima si singura fata de la tura lunga si aleg sa ma apropii constant de ea. Depasesc usor, dar apoi urmeaza o coborare unde fac slalom printre alti concurenti. Ultima urcare imi permite sa pun ceva distanta intre noi. Cobor foarte atenta, dau pedala ca la sfarsitul lunii pe asfaltul de la final si fix pe ultimul sprint imi mai apare la orizont un tricou de Geiger, asa ca mai apas odata pedala, doar de amorul finishului. 

Cronometrul se opreste la 3h18 si cand ma uit pe timpii intermediari imi place cat de "ceas" am mers, fiecare dintre bucle fiind cu doar 1 minut mai lenta decat anterioara. Imi recunosc stilul de a merge si de a concura, constant, fara ruperi de ritm si fara suprize. 

Strangem repede bagajele, dam praful jos de pe fata si pornim inapoi spre Valea Prahovei, caci la cea de seara aveam intalnire la una din stanele din Petru Orgojoaia, pentru o sesiune de foc, fum si carnati intre prieteni.