vineri, 29 iunie 2018

Ciresar de Brasov 2018


7 iunie-Long time no see (cursiera)

In sfarsit avem 4 roti valide in casa, cat sa echipam ambele cursiere si sa nu mai trebuiasca sa mutam rotile de pe o bicicleta pe alta. Asta pe de-o parte. Pe de alta parte in Brasov vremea a reintrat in normal cu amenintarea perpetua a ploii, nori ce se burzuluiesc din senin si fara motiv si te tin mereu in sah. Si cand vremea e incerta, nimic nu merge mai bine decat o Poiana cu cursiera. Si pentru ca nu eram deloc convinsa ca nu o sa ma ploua, dau o incalzire spre Pietrele lui Solomon si apoi urc consolata spre Poiana, cu gandul ca la primii stropi sa ma intorc. E inutil sa spun ca nu a plouat un gram si am salvat si seara asta. A durat putin recomodarea cu cursiera, insa acum entuziasmul a revenit la cote normale.

Date: aici

8 iunie- Trekking in Bucegi

Cum in weekend am treaba pe la Bucuresti, opresc scurt in Bucegi. Nu am idei clare ce sa fac pe acolo, vremea si orele libere vor hotari singure. Prima decizie e sa ma orientez spre partea sudica unde vremea pare mai buna. Cea mai scurta combinatie pe care as putea sa o fac aici ar fi o urcare pe Jepii Mici si o coborare pe cei Mari, ce ar trebui sa imi iasa in patru ore. Nu am plecat cu gand de alergare. Am luat betele, rucsacelul si ma multumesc cu o tura alerta. Am nevoie de timpul acesta al meu, in intimitatea muntelui in catedrala asta de trunchiuri, brane, muschi, izvoare si stanca, cu cerul pe post de dom nesfarsit. Probabil tocmai din cauza nevoii acesteia intrinseci de singuratate momentana nu ma intersectez cu nimeni pe traseu. Sunt doar eu, cu peretii, lanturile, poteca abrupta ca un sant, pe care trudesc cu greu. Mi-am pierdut antrenamentul de alergare si diferenta de nivel se scurge greu. Este timpul sa reiau turele lungi de trekking si sa pun kilometri orizontali si verticali sub talpile adidasilor.

La Caraiman bate vantul la propriu si adapostiti dupa un mal de pamant dau de un grup de straini. Pornesc spre Babele si de acolo decid sa cobor la Pestera. Asfaltul de la Pestera ma invita sa dau o tura cu curisera in vara asta si pun pe lista.

Cand incep urcarea spre Piatra Arsa vad printre copacii din padure un tricou rosu. Pare un drumet solitar, ca si mine, drumet care se misca bine, caci desi nu alerg, merg intins si totusi distanta dintre noi ramane constanta. Cum iesim din padure dam peste o turma care stiu ca isi face veacul in zona si cu ocazia asta imi dau seama ca e vorba de o fata pe care o prind din urma fix cand ciobanul linisteste cainii. E de fapt Bianca, asa ca profitam de ritmul asemanator si mergem impreuna pana la cabana. Aflu ca si ea vine solitar dinspre Valea Gaura si amandoua ne bucuram de companie. Combinatia asta de timp personal si timp comun este exact ce ne trebuie si distanta trece repede prinse in discutii despre munte si concursurile de trail si MTB din vara asta. 

Dupa Piatra Arsa continui singura si intind pasul caci spre Costila si Caraiman se aduna nori densi ce incep sa maraie usor. In Valea Prahovei, spre Azuga pare chiar sa ploua insa coborarea mea ramane uscata. Printre pauri imi croiesc drum printre jnepeni, iarba mare, arbusti si apoi toate coturile padurii. Sunt putini turisti pe aici si pe Jepii Mari am mai avut niste intalniri tangentiale cu diferite salbaticiuni. Ma relaxez cand ma apropii de firele Comorilor caci poteca se lateste, intra in padurea batrana si merge pe deasupra cascadei Urlatoarea, doar pentru a cobori apoi in Busteni. Opresc direct la magazin, iau niste fructe caci ma simt stoarsa ca o stafida si ma astern la drum.
Aproape de Cantonul Jepi
Anchilozarea din dimineata urmatoare imi aminteste ca trebuie sa fac mai des astfel de ture, ba chiar ma lungi si cu diferenta mai mare de nivel.

Date: aici

12 iunie - Hot summer day (cursiera)

Astazi am chef de o tura lunga de cursiera. Imi pregatesc totul cu grija si la 6.10 ies pe usa casei. Nu am mai pedalat prin campia de langa Brasov de cel putin doua luni, de cand muntii mai pastrau ceva zapada si atmosfera era clara. Acum ma intampina un peisaj de vara autentic cu culturi, iarba inalta, valuri de caldura si insecte cat cuprinde. Aerul cald ma ia pe neprgatite si incep sa imi fac griji pentru lunile de vara ce vor urma. Insa momentan pedalez. Aplecata peste ghidon, invart ritmic pedalele cu ochii pe ceas. Simt ca azi ar putea fi o zi buna, daca nu loveste alergia, nu fac pana sau alte nefacute. Am picioare, am plamani si mai presus de toate am chef. Includ in traseu si o bucata noua, o urcare scurta spre Manastirea Marcus, iar apoi continui clasic spre Sfantu Gheorghe. Traversarea orasului e un bun motiv de pauza, caci simt ca se incing motoarele prea tare. Intoarcerea spre Brasov, prin Ilieni imi rezerva o placuta supriza, caci in sfarsit drumul e asfaltat complet, o placere pentru cursiera. Cam dupa Dobolii de Sus de termina insa gazul, in modul cel mai grav cu putiinta si bucata spre Podu Olt si mai apoi spre Harman merge in regim de avarii. Ma dor toate, cheful a disparut si el, semn ca cel mai probabil am tras cam mult de mine. In Sanpetru fac o scurta pauza de dezmortire, imi dau doua palme virtuale si ma adun cat sa intru in Brasov. Sunt deja consolata ca media orara va avea de suferit si o opresc pana la urma la 29 km/h pentru 2h45 de padalat. Mananc fara remuscare din risottoul facut de Radu, caci pana la urma a fost a zi buna.

Date: aici

16 iunie- Postavaru cu greu. Noroc cu zmeura de la final

Pentru weekend prognoza de anunta cel putin dubioasa. Sunt singura in Brasov si lipsita de inspiratie. In afara de ceva ore suplimentare (trist ca scriu asta pe blog), ordine si curatenie, nu stiu altceva ce sa fac. Vineri ma tot uit pe prognoze si pare ca sambata dimineata sa fie un interval de vreme buna pana pe la 11.00. Imi pregatesc bicicleta si cele necesare si pun ceasul sa sune la 6.00. Ma trezesc la 3 noaptea. De fapt ma trezeste ploaia din geam. S-a dus pe apa sambetei planul meu. La 9 e inca ud pe jos, asa ca imi fac drum spre piata. As iesi cu cursiera, nu as iesi. Sincer, nu am niciun chef sa ma prinda ploaia, sa trebuiasca apoi sa ma duc sa o spal etc. La fel de lipsita de convingere plec si spre Postavaru. Cica daca te ploua in alergare e mai simplu. Trisez si urc cu autobuzul pana in Poiana si apoi iau in piept urcarea pe sub Teleferic si apoi pe Sulinar. Nu am prea simtit-o in piept, ci mai mult in spate. Asta era urcare pe care sa imi iau betele. Ajung cu inima in gat dupa mult chin pe varf si opresc cronometrul la 56 de minute. In schimb cred ca am folosit toate resursele in ora asta, caci coborarea pe Crucur merge lesinat rau. Mai intai ma dor toate cele prin abdomen, apoi ma doare din nou spatele, apoi talpile si tot asa. La intersectia cu CG decid macar sa imi aduc aminte de ce nu cobor niciodata spre Racadau si ma tarasc deshidratata ca o stafida spre casa. Sunt partial salvata de tufele de zmeura din care primele fructe rosii imi fac cu ochiul. Culeg tot ce prind, ca oricum alergarea a fost compromisa si nu pot decat sa ma consolez ca am ars ceva calorii. Pe care ma duc acum acasa sa le pun la loc.

Ah, e inutil sa zic ca nu a plouat deloc sambata ?

Date: aici

19 iunie-Drumuri noi. Crizbav

Imi vanez la nesfarsit umbra. Metru dupa metru, kilometru dupa kilometru, ma vad pe mine, adunata deasupra ghidonului, vad cum picioarele se invart ritmic. Vantul a stat si el, asfaltul impecabil ma inghionteste sa pedalez cat mai cursiv posibil. Privirea mi s-a blocat pe ecranul ceasului si mintea repeta ca o mantra: "nu cobori cadenta, tine cadenta sus, concentreaza-te pe cadenta." Pedalez pe o bucata de drum nou descoperit de la Crizbav la Feldioara. Azi a fost despre drumuri noi pe langa casa, respectiv Halchiu-Crizbav, Crizbav-Feldioara si Feldioara-Araci. Asteptam ziua asta cu vreme buna inca de dinainte de weekend. Un client intarziat ma tine la munca mult dupa 18.00. Imi uit si lumina spate acasa, deci cu siguranta, nu am sa ma intind mai mult de ora 21.00. Merg legat pana in Codlea, ma bucur apoi de drumul liber spre Halchiu si aparent ceva mai bun pe sensul meu decat pe cel opus, iar apoi incepe necunoscutul. Google Maps spune ca pana in Crizbav sigur e asfalt. Pe de alta parte, Strava da un segment Feldioara-Crizbav cu timpi destul de buni, deci cel mai probabil e asfalt pe ambele parti. Urmeaza sa vad si in ce stare. Gasesc cu aceasta ocazie o bucla ok, cu asfalt bun si fara trafic, pe care cu siguranta am sa mai revin. Vad ca ziua merge bine, asa ca imi revine in minte obiectivul unei medii de 30 km/h, pe care am incercat sa o tin si martea trecuta, dar am esuat pe la 29km/h. Azi vor fi ceva mai putini kilometri si mai putina diferenta de nivel, ma simt bine, merita sa trag. Unul din detaliile dintre succes si esec e alimentatia. Nu vor fi decat doua ore, insa pentru mine, 30km/h medie, fara trena inseamna ceva efort. Martea trecuta am esuat la capitolul asta si mi s-a taiat gazul. Acum am lasat deoparte batoanele sanatoase si m-am dotat cu "limbi de urs" dulci-acrisoare de la Haribo. Cu 340 kcal/ 100 g si consistenta usor de mestecat ar fi numai bune dupa calculele de acasa. Le-am descoperit in epica din Rodnei, la Dani si apoi le-am tot cautat in magazine, dar nu le-am gasit chiar usor in Brasov. Pe la kilometrul 45, dupa aproximativ o ora jumate bag mana in buzunar si cat pedalez agale prin Feldioara, imi umplu gura cu Haribo. Mie imi trebuie totusi zahar ca sa generez watti. Soarta ma ajuta cu o trecere peste calea ferata si lumina rosie. Asa ca ma opresc regulamentar, mananc jumate de punga, ud totul cu apa, ma dezmortesc usor si astept sa treaca trenul. 

Bucata ce urmeaza, spre Araci nu imi place imi mod deosebit, asfaltul fiind destul de rupt, dar am un moment fain in care Postavaru si Bucegii ma bat pe umarul drept. Ii remarc doar pentru ca pe contrasens un localnic sta langa bicicleta si se uita pe jumate admirativ, pe jumate melancolic in zare, peste munti. M-as uita si eu daca nu ar trebui sa fiu atenta la drum. In Araci e agitatie mare, insa nimeni nu are treaba cu mine. Primesc chiar incurajari de genul "baga, baga". Asta si fac. Cobor in Bod si acolo ma las furata de vise si fac stanga spre Harman. Nu-i nimic, voi trece granita de 70 de kilometri si o sa se stranga o zi numai buna de pedalat. Maine o sa fie ceva, asa, mai pentru suflet! 

Date: aici 

Joi 21 iunie Cea mai lunga zi (Sinaia Pestera)

Vremea din Brasov imi pune rabdarea la grea incercare si ploaia ma determina sa fac lucruri neobisnuite pentru mine, cum ar fi sa ma scol la 6.00 si sa ies pe usa la 6.15, pentru ca doar dimineata e vreme buna. Plec spre Sinaia. Drumul asfaltat pana la Pestera mi-a facut pofta de o tura in zona cu cursiera si desi urcarea pe Dichiu merge slabut, fiind complet neincalzita, totusi apreciez cu toata fiinta mea intimitatea cu muntele. Cred ca doar doua masini mi-au tulburat gandurile si invartitul ritmic al pedalelor. La plecare asfaltul era ud, insa imi pun sperantele in soarele din primele ore, ca sa il usuce pana la intoarcere. E umezeala mare in aer, padurea musteste si ea de apa, de aceea pedalez hotarata sa ies cat mai repede din ea, sa ma bata putin vantul, sa salut muntele. 

In Dichiu e inca liniste. Nicio masina in intersectie, fara poze, fara turisti. Chiar daca este o zi din timpul saptamanii, e deja vacanta si nu ma indoiesc ca in ciuda prognozei, masinile nu vor urca pe Transbucegi.

Pornesc spre Pestera, caci drumul e considerabil mai lung decat spre Piatra Arsa. Conturul lacului Bolboci imi place in mod deosebit, valurit, mentinand inertia, ridicandu-te in picioare sau incercand sa mergi cat mai aerodinamic.

La Padina e liniste, lipsa corturi, lipsa oameni. Idem si la Pestera. Din pacate lumina e chiar trista si cadrele pe care le aveam in minte cu Feltul si Valea Ialomitei se amana. Pe deasupra se aduna norii, asa ca dupa o pauza de Haribo, o iau din loc pe drumul de intoarcere. Cerul plumburiu ma strange ca intr-o menghina, vantul s-a oprit si nemiscarea asta nu e de bine. Fix pe ultimii 200 m de metri diferenta de nivel pe urcarea spre Dichiu, incep sa cada primele picaturi razlete. E clar ca Piatra Arsa se amana pentru vremuri mai insorite.

Trag foita pe mine si cobor spre Sinaia, recupere masina si nu intarzii decat 5 minute la munca. Macar nu am lasat sa treaca pe langa mine ziua cea mai lunga din an.
Pestera
Dichiu
Date: aici

Vineri 22.06- City run dupa ploaie

Respectand modelul climatic al lunii iunie, si total atipic fata de alti ani, in loc sa dea o ploaiE la pranz pe la 14-15, aceasta s-a mutat in 2018 pe la ora 17.00. La fix cat sa iti strice orice porniri sportive outdoor dupa munca. Fix la fel a fost si azi si dupa ce vreo doua ore s-au tot invartit norii, pana la urma a plouat la 19.00. La 20.00 se oprise deja, primele bucati de senin isi faceau aparitia si dintr-o vorba inofensiva aruncata de Radu care imi sugera o alergare urbana, mi-am luat adidasii si am plecat sa dau o tura prin oras. Ce e drept, nu am mai vizitat demult nici Tampa, nici centrul vechi si nici dealul Cetatii, asa ca le leg pe toate in 10 kilometri, care desi au inceput greoi, s-au terminat placut.

Date: aici 

Joi 28.06-Zapuseala. City run

Alta tura de alergat prin oras. Pastrez constanta promenada de pe Tampa, insa in rest variez destul de mult traseul. Practic am 3-4 trasee care imi dau cam 10 kilometri si desi mereu inceputul e greoi, senzatia faina de la final sterge cu buretele efortul. Doar febra musculara ramane.

Date: aici

0 comments:

Trimiteți un comentariu